top of page

Alexandru Lapusneanul

- rezumat -

 

 

   Fost domn al Moldovei, Alexandru Lapusneanul, al carui tron a fost uzurpat de Stefan Tomsa, revine in tara, insotit de mercenari si un puternic contingent de trupe turcesti.

   La popasul facut in apropiere de Tecuci, Alexandru Lapusneanul primeste o solie din partea lui Stefan Tomsa. Aceasta este formata din 4 boieri, respectiv vornicul Motoc, postelnicul Veverita, spatarul Spancioc si tanarul boier Stroici. Boierii, vorbind atat in numele domnului ales Tomsa, cat si al ”tarii”, ii cer sa se intoarca sau macar, sa isi continuie drumul spre capitala, dar fara oastea turceasca, intrucat ”paganii” vor aduce doar jafuri, ingreunand viata pasnicilor locuitori. Ei adauga faptul ca ”tara nu il vrea” ca domn, intrucat adevaratul ”uns al lui Dumnezeu” este Tomsa.

   Desi aparent prietenos initial, Alexandru Lapusneanul este suparat de aceste vorbe, amintindu-le manios boierilor din delegatie ca si el a fost uns ca domn, dar ca si-a pierdut tronul datorita uneltirilor si tradarii lor. El concluzioneaza ca, indiferent de vointa poporului, el vrea sa le fie conducator, mai ales ca, de fapt, in spatele ”tarii” se ascund doar dorinta de inavutire si interesele boierilor.

   Delegatia se indeparteaza, dezamagita de fermitatea raspunsului primit. Ramas in urma, vornicul Motoc ii cade in genunchi lui Alexandru Lapusneanul, cerandu-si iertare pentru tradarea din trecut. Vicleanul Motoc se pune la dispozitia acestuia, oferindu-i oamenii partidei boieresti pe care o conduce, precum si ajutorul necesar obtinerii tronului ocupat de Tomsa. Obtine astfel, din partea lui Alexandru Lapusneanul, iertarea pentru faptele din trecut si promisiunea tacita a pastrarii vechilor ranguri si privilegii.

   Tradat de boieri, Tomsa fuge in Valahia, astfel ca Alexandru Lapusneanul preia tronul Moldovei fara lupta si fara vreo impotrivire fatisa.

   Neavand incredere in boieri, si respectand interesele otomane, noul domn dispune distrugerea fortificatiilor tarii, care servisera de multe ori in trecut drept cuiburi ale opozantilor. In acelasi timp, noul domn se inconjoara de mercenari si garzi loiale, care nu apartineau boierilor. Acestia din urma nu sufera direct vreo razbunare, insa observa neincrederea voievodului si dispretul cu care sunt tratati. Desi isi pastreaza privilegiile si obiceiurile de exploatatori ai taranilor, sunt executati de domn si le sunt confiscate averile la cea mai mica invinuire, fara a se mai cerceta daca aceasta este adevarata sau nu.

   Intrigantul Motoc intra din nou in gratiile lui Alexandru Lapusneanul, care isi tine fagaduiala de a-l cruta, intrucat este de parere ca are nevoie de un asemenea personaj alunecos, de care sa se foloseasca drept paravan pentru ”a mai usura din blestemurile norodului”. Neintelegand planul lui Alexandru Lapusneanul, si crezandu-se iar puternic, Motoc si acolitii sai contribuie din plin la impovararea poporului, imbogatindu-se alaturi de ceilalti boieri si familia sa.

   Pentru a capata prestigiu si legitimitate in ochii noilor sai supusi, Alexandru Lapusneanul se casatoreste curand cu doamna Ruxandra, fiica raposatului domn, iubit candva de popor, Petru Rares. Desi ii este frica de sotul sau, ea incearca sa intervina pe langa Alexandru Lapusneanul pentru a pune capat valului de executii sumare din randul celor de neam ales. Una dintre interventiile sale provoaca mania lui Alexandru Lapusneanul, care este pe punctul de a o ucide. Dupa ce se calmeaza, el ii promite totusi ca, dupa terminarea zilei urmatoare, sotia sa nu va mai vedea capete taiate lasate, dupa obicei, la poarta curtii domnesti, ba chiar ca, ii va oferi un ”leac de frica”.

   A doua zi, fiind sarbatoare, toti boierii sunt invitati, dupa slujba religioasa, la masa, la curtea domneasca. Discursul lui Alexandru Lapusneanul din biserica, in care se caieste pentru asprimea aratata pana atunci fata de boieri, alaturi de rugamintea de a fi iertat si dorinta de ”a trai in pace”, pe viitor, le pare acestora sfarsitul prigoanei si inceputul unei noi perioade infloritoare. Printre putinii care nu dau crezare acestei cuvantari ”desantate”, intuind un pericol iminent, sunt boierii Spancioc si Stroici. Acestia sunt dealtfel singurii care, desi invitati, nu se duc la ospatul pregatit, ci aleg sa fuga din cetate.

   Ospatul promis se ridica la inaltimea asteptarilor, fiind imbelsugat si bine pregatit, spre multumirea participantilor. Cum insusi Alexandru Lapusneanul prezideaza adunarea, eventualele reticente initiale dispar, boierii relaxandu-se curand si bucurandu-se de aparenta schimbare in bine a lui Voda.

   In toiul mesei, la un semn al domnului, soldati inarmati patrund in sala, ucigandu-i pe neasteptate pe comeseni. Stand deoparte, Alexandru Lapusneanul asista razand la macel, alaturi de Motoc, acesta din urma ingrozit de cele intamplate, dar straduindu-se sa-i fie pe plac stapanului sau. Unele dintre slugile invitatilor reusesc sa scape, sarind zidul curtii domnesti, si duc vestea omorului savarsit la palat. O multime furioasa ataca portile, strajerii facandu-i fata cu greu. Instigat de Alexandru Lapusneanul, care este uimit si amuzat de intorsatura, Motoc insista ca acesta sa porunceasca sa traga cu tunurile ”in prostime”. Alexandru Lapusneanul isi trimite armasul (dregator domnesc cu atribuții administrative și judiciare) pentru a vedea ce doreste multimea. Oamenii, neobisnuiti sa li se ceara parerea, nu gasesc initial un raspuns coerent. Totusi, satui de traiul greu, taxele din ce in ce mai mari impuse de boieri si saracie, ei gasesc rapid un vinovat. Acesta este chiar Motoc, sfetnicul intrigant, lacom si lipsit de orice scrupule. Intrucat poporul nu il vede pe adevaratul vinovat al saracirii lui, Alexandru Lapusneanul, se cere in cor ”capul lui Motoc”. Astfel, Alexandru Lapusneanul il sacrifica pe Motoc, trimitandu-l escortat de soldati, in mijlocul poporului. Acesta este ucis imediat de multimea intaratata. Oamenii se retrag curand, multumiti de satisfactia primita si de ”dreptatea” lui Voda Lapusneanul.

   In sala ospatului, Alexandru Lapusneanul cere sa se stearga urmele incaierarii sangeroase, aranjand personal capetele celor 47 de boieri ucisi. Acestea sunt plasate pe masa, in forma unei mari piramide, la inaltimea ”cuvenita” fiecaruia, in functie de rang si neam. Alexandru Lapusneanul o aduce si pe doamna Ruxandra, sa vada cu ochii sai acest ”leac de frica”. Dandu-si seama de grozavele fapte savarsite de sotul sau, femeia lesina.

   Incercarile din anii urmatori de a-i prinde pe singurii supravietuitori ai boierilor tradatori, Spancioc si Stroici, dau gres, alimentand paranoia lui Alexandru Lapusneanul. Cei doi isi gasesc refugiu in Polonia, de unde urzesc planuri de razbunare si rasturnare a domniei acestuia. Fata de promisiunile mincinoase ale lui Alexandru Lapusneanul, care incearca sa ii ademeneasca in Moldova, probabil pentru a-i ucide, ei ii trimit vorba ca ii va mai vedea, insa doar la momentul mortii sale.

   Domnia lui Alexandru Lapusneanul continua inca patru ani. Pornirile sale tiranice, nedreptatile, crimele si schingiuirile savarsite in tot acest timp, il fac temut si urat de toata lumea. Retras la cetatea Hotin, el se imbolnaveste de ”lingoare” (febra tifoida). In delirul ”frigurilor” pricinuite de boala, el are remuscari pentru faptele sale si le cere mitropolitului Teofan, episcopilor si boierilor care il privegheaza, sa nu il lase sa moara mai inainte de a se spovedi si a se face calugar. Simtindu-si moartea aproape, el il lasa la domnie pe fiul sau, Bogdan.

   Cand convulsiile si lesinul ii anunta moartea, se face intocmai dupa cum a poruncit. Astfel, Alexandru Lapusneanul, muribund, devine calugarul Paisie, fiul sau minor Bogdan este proclamat domn al Moldovei, iar doamna Ruxandra regenta. Afland de moartea iminenta a dusmanului lor, boierii Spancioc si Stroici sosesc pe neasteptate.

   Intre timp, Alexandru Lapusneanul se trezeste din letargia bolii, spre uimirea tuturor. Incearca sa ii loveasca pe cei din jurul sau, acuzandu-i de tradare, isi striga slujitorii si soldatii credinciosi. Afland de poruncile date chiar de el, se leapada de calugarie, spunandu-le boierilor ca ”M-ati popit voi, dar de ma voi indrepta, pre multi am sa popesc si eu!”. Vrea sa ii ucida pe fiul sau Bogdan si mama acestuia, pe care ii considera uzurpatori ai tronului sau.

   Mitropolitul Teofan ii cere sa nu mai huleasca si, avand in vedere slabiciunea bolnavului, toti cei de fata parasesc camera acestuia, tulburati. Spancioc si Stroici asista la iesirea lor si o sfatuiesc pe doamna Ruxandra sa scape de sotul sau tiranic. Aparent revenit din morti, acesta ceruse intre timp un pahar cu apa, dar si sa vorbeasca cu Bogdan. Temandu-se pentru viata fiului ei, Ruxandra este de acord cu planul celor doi boieri si toarna otrava furnizata de acestia in paharul cu apa cerut de bolnav. Mitropolitul Teofan nu se arata de acord, dar nici nu se impotriveste planului, parand ca il incurajeaza tacit.

   Dupa ce Alexandru Lapusneanul bea otrava, la capataiul sau raman doar Spancioc si Stroici. Ei isi indeplinesc astfel promisiunea facuta dusmanului lor, de a-i mai vedea o data inainte sa moara, si sunt martorii ultimelor clipe ale fostului domn. Sub efectul otravii, acesta se sfarseste lent, zvarcolindu-se si delirand, dupa un chin de peste o jumatate de ora.

© kpodoperescu.com
bottom of page