top of page

 

 

Capitolul 1

   Inca de la debutul romanului, sub pretextul obiceiului monden al ceaiului de la ora cinci, autorul ne introduce in lumea personajelor sale. Este surprinsa astfel interactiunea naturala dintre cateva personaje importante, incepand cu cel principal, arhitectul Ioanide.

   Desi initial refuza participarea, invocand fata de amicul sau, Dinu Gaittany, diverse pretexte, Ioanide il surprinde pe acesta, dar si pe ceilalti participanti, stransi la ceai in casa lui Saferian Manigomian, prin sosirea sa neasteptata. In plus, arhitectul aduce cu sine vesti importante.

   Inainte de venirea sa, participantii la eveniment folosesc prilejul pentru a-l barfi pe Ioanide. Arhitectul este zugravit in diverse ipostaze, intamplari adevarate, dar a caror interpretare tine de imaginatia, cultura, preocuparile si frustrarile fiecaruia dintre comeseni. Concluzia cvasi-unanima este ca Ioanide este un original, arhitect foarte talentat, dar dezinteresat material, extravagant, boem, contemplativ, capricios si cu o aparenta nota de inocenta, dar in spatele careia unii banuiesc mari vicii sau interese obscure.

   Sosirea lui Ioanide in mijocul grupului doar confirma cele discutate anterior, acesta participand relativ absent, preocupat de ganduri neimpartasite. Ioanide profita de ocazie pentru a-i observa, la randul sau, in tacere, pe comeseni, rememorand chiar cateva dintre datele pe care le detine despre fiecare si facand, in minte, portretul lor moral.

   In continuare, se contureaza si celelalte personaje, intr-o paleta variata de atitudini si tipologii: Panait Sufletel, Angela Valsamaky-Farfara, Andrei Gulimanescu, Dan Bogdan, Ion Pomponescu, Gonzalv Ionescu, Bonifaciu Hagienus si sotii Smarandache.

   Ceaiul se termina mai repede decat in alte ocazii, Gonzalv Ionescu obtinand in final stirea pe care Ioanide i-o promisese la sosire. Aceasta il privea direct pe Gonzalv Ionescu, vesnic preocupat de obtinerea unei catedre potrivite pentru sine, si consta in boala subita care l-a pus la pat pe Ermil Contescu, titularul catedrei de geografie. Gonzalv Ionescu se declara consternat de intentiile unor contracandidati de ocupare a functiei vizate, facandu-se rapid nevazut pentru a sta la capataiul muribundului. El ii da astfel prilejul lui Ioanide sa constate, inca o data, lipsa de scrupule a personajului.

 

 

Capitolul 2

  Ioanide este tulburat din cauza neintelegerilor cu sotia sa Elvira, ca urmare a unor reprosuri si intamplari casnice lipsite de importanta, dar care capatasera proportii uriase in mintea arhitectului (un nasture ii fusese cusut necorespunzator si se desprinsese, Ioanide observase candelabrul murdarit de muste iar Elvira luase apararea servitoarei, precum si faptul ca lamaia cumparata pentru un ceai se stricase si fusese aruncata).

   Printr-o intamplare, arhitectul afla si de comportamentul si anturajul nepotrivit al fiicei sale, Pica, pe care o observa plecand de acasa, pe ascuns, cu Gavrilcea, un individ considerat periculos de catre arhitect. Avand, la fel ca si sotia sa, oroare de interventia brutala in viata copiilor, Ioanide apeleaza la ajutorul fiului sau ”Doru” (Tudorel), cu care vrea sa aiba o discutie, in speranta ca acesta ii va da mai multe detalii cu privire la intentiile lui Gavrilcea.

   Pregatirea acestei discutii este intrerupta de vizita intempestiva a fiicei lui Saferian Manigomian, Sultana. Ea exagerase unele gesturi echivoce ale arhitectului, care o mangaiase si sarutase. Sultana a dus mult mai departe gestul, ca urmare a dezamagirilor recente (logodnicul sau decedase de curand). Ea ii aduce la cunostinta intentiile familiei sale de a o casatori cu doctorul Kevorg. Sultana ii cere arhitectului sa isi lase familia si sa fuga impreuna in Egipt. Ioanide se eschiveaza, nedorind sa adanceasca o relatie fara viitor, din perspectiva sa, dar nici sa o bruscheze pe fiica prietenului sau Manigomian. Acesta din urma era dealtfel nu doar la curent, ci si chiar de acord cu idila dintre cei doi. In plus, lui Ioanide ii repugna ideea de a o parasi pe Elvira, temandu-se totodata de felul in care ar fi fost judecat de catre copii.

   Dupa plecarea Sultanei, Ioanide constata lipsa sotiei sale si da sa plece la randul sau. La poarta se intalneste cu Dan Bogdan, care ii solicita o intrevedere. Scopul vizitei este obtinerea unei recomandari din partea lui Ioanide pentru o ruda de-a lui Dan Bogdan. Ioanide raspunde la solicitare, dar constata faptul ca interlocutorul are des astfel de interventii pentru numeroasele sale rude. Dan Bogdan ii comunica totodata ultimele noutati, printre care faptul ca boala titularului catedrei de geografie, Ermil Contescu, nu este atat de grava pe cat se asteptau cu totii, astfel ca acesta isi va reveni curand. Ioanide trage concluzia ca Gonzalv Ionescu a avut din nou ghinion. Dan Bogdan il atentioneaza ca cel din urma incearca sa obtina macar suplinirea postului pe durata absentei titularului, alergand pentru interventii pe la toti cunoscutii sai, printre cei vizati regasindu-se si Ioanide. Dupa plecarea lui Dan Bogdan, Ioanide paraseste casa sarind gardul prin spatele curtii, evitand astfel o intalnire cu Gonzalv Ionescu, pe care il zarise de departe.

   Dupa-amiaza, Ioanide are discutia cu Doru, pe care il banuieste ca a fost martor la vizita Sultanei Manigomian. Nu reuseste sa afle prea multe despre Pica sau Gavrilcea de la acesta. Din discutie, Ioanide intelege totusi ca atat Doru, cat si Pica, par sa aiba opinii si conceptii de viata cu totul diferite de cele ale generatiei sale.

© kpodoperescu.com

Capitolul 3

   Ioanide viziteaza domiciliul lui Ermil Contescu, unde regaseste aceeasi atmosfera, precum si parte a grupului de la ceaiul din zilele anterioare. Casa bolnavului, precum si cea de vizavi, apartinand familiei cumnatei lui Contescu, Erminia Hergot, fusesera renovate dupa planurile lui Ioanide. Dupa obiceiul sau, acesta isi pastrase o camera in casa Erminiei, unde se refugia din cand in cand. Ioanide avusese o relatie, in trecut, cu Erminia, transformata, odata cu trecerea anilor, intr-o dragoste platonica. Erminia locuia impreuna cu fratele ei, doctorul pediatru Hergot, ambii fiind celibatari.

   Bolnavul se afla sub observatie, dar intr-o stare foarte buna, spre disperarea lui Gonzalv Ionescu, prezent si el. Ca urmare, atmosfera isi urmeaza cursul obisnuit, grupul de cunoscuti comportandu-se ca in oricare alt prilej monden.

   Contescu se dovedeste a fi nu doar un reputat profesor universitar, ci si liderul informal al unui cerc urias de rubedenii, raspandite in toata tara, plasati strategic in functii universitare ori avand legatura cu acest mediu. Ioanide trage astfel pentru sine concluzia ca, in cazul vacantarii catedrei mult-visate, Gonzalv Ionescu va avea de infruntat contracandidati seriosi.

   Desi prezenta numeroaselor rude ale lui Contescu nu il incanta, Ioanide ramane si dupa plecarea celorlalti vizitatori, la solicitarea profesorului. Acesta ii cere sprijinul pentru construirea unei case intr-o zona montana, unde, dupa refacere, intentioneaza sa se retraga pentru a-si continua cercetarile.

   Ioanide consimte si, in zilele urmatoare, se deplaseaza in satul respectiv impreuna cu constructorul sau preferat, Butoiescu (rebotezat de Ioanide drept ”Botticelli”), pentru a prospecta locul si a tocmi materialele necesare. Desi incantat initial de peisajele montane si atmosfera rustica, Ioanide constata precaritatea mijloacelor de trai ale locuitorilor si contrastul dintre bogatia naturii si saracia oamenilor din jur. Este totodata nemultumit de lipsa linistii, care ii distrage spiritul creator.

   Intors la Bucuresti, Ioanide il viziteaza pe Bonifaciu Hagienus. Posedand numeroase ticuri si excentricitati, unele hilare, maniac si avar, colectionar de antichitati, latinist si bibliofil, Hagienus se dovedeste a fi un personaj mai profund decat il percepuse pana atunci Ioanide. Functia sa publica, din subordinea lui Gaittany, ii adusese unele neplaceri fata de Panait Sufletel, care se plangea cunoscutilor de lipsa de recunostinta (ii oferise lui Hagienus o suma de bani drept imprumut), considerandu-l vinovat de numirea unui contracandidat pentru postul de curator al unei pinacoteci.

   Aparent dedicat sotiei sale decedate, Hagienus adusese cu sine, in Capitala, osemintele raposatei, dupa vanzarea mosiei unde ea ceruse sa fie inmormantata. Mai mult, spre consternarea lui Ioanide, ele se gaseau chiar in biroul de lucru in care fusese invitat. In final, arhitectul accepta proiectarea unui cavou, dupa indicatiile interlocutorului, lucrarile urmand sa fie realizate de acelasi Botticelli.

 

Capitolul 4

 

   Inginerul Nacu cumpara de la Saferian Manigomian un tablou de Ingres. In afacere, in calitate de mandatara a vanzatoarei, este implicata si Valsamaky-Farfara, care isi primeste comisionul stabilit.

   Vanzarea are loc la locuinta lui Saferian Manigomian, care servea drept cartier general si depozit pentru numeroasele operatiuni comerciale pe care acesta le controla, nu doar in Romania ci si in alte state europene, atat direct cat si prin diversi interpusi (de regula membri de familie ori apropiati de nationalitate armeana). Pe langa covoare, mobila, cafea ori coloniale, Saferian Manigomian se implica si in tranzactionarea de obiecte de arta, apeland la sprijinul anumitor experti in materie.

   Stiindu-l interesat, Gaittany il viziteaza pe Saferian, aducandu-i la cunostinta existenta unei persoane care intentioneaza sa vanda monede de aur.

   Gaittany fusese vizitat in aceeasi zi de catre Panait Sufletel, informat confidential de catre Hagienus cu privire la un posibil nou post de director de muzeu. Intrucat Gaittany era personal interesat de postul respectiv, el reuseste sa il induca in eroare pe Sufletel, aratand ca ar fi existat un astfel de proiect, care a fost insa abandonat intrucat ministerul de resort nu dispunea de bani. Noile informatii, desi neadevarate, adancesc si mai mult suspiciunea cu privire la bunele intentii ale lui Hagienus, sporind animozitatea lui Sufletel fata de acesta.

   Gaittany ii telefoneaza lui Ioanide pentru a-l invita sa ia masa, impreuna cu un grup de cunoscuti, la "Continental".

   Saferian incheie tranzactia cu numismatul indicat de Gaittany. La intalnire se prezinta un tanar de 28 de ani, fiul colectionarului, recomandandu-se drept Hangerliu.

   In dupa-amiaza aceleiasi zile, Ioanide il viziteaza pe Saferian, care, mandru de achizitie, ii permite sa evalueze, la randul sau, piesele de aur. Printre monede, Ioanide constata cu surprindere una cunoscuta, respectiv o medalie pe care i-o daruise in trecut fiului sau. Cu permisiunea lui Saferian, isi insuseste piesa de aur, pornind ingandurat spre casa. In fata curtii observa doi indivizi ciudati, care pareau ca supravegheaza intrarea.

   Ioanide il gaseste pe Tudorel la masa si incearca sa obtina discret de la acesta unele date despre Hangerliu. Fiul sau ii spune doar ca Hangerliu se invarte in aceleasi cercuri politice ca si el si Pica. Ioanide concluzioneaza fata de sotia sa ca Gaittany este un "dobitoc", afirmatie care are la baza felul de a fi al celui vizat, dar mai ales un incident recent care lasase arhitectului un gust amar. Desi bine intentionat, labilul Gaittany a cerut imprumut un album cu proiecte ale lui Ioanide, pe care insa, influentat de cunoscuti, s-a grabit sa il inapoieze fara a exprima vreo opinie, nici macar defavorabila, jignindu-l astfel pe Ioanide, fara sa-si dea seama.

Capitolul 5

   La masa de la ”Continental” participa aceiasi cunoscuti, chiar si Gonzalv Ionescu, desi neinvitat, carora li se adauga Ioana, fiica doamnei Valsamaky-Farfara, precum si viitorul director de cabinet al lui Pomponescu. Despre acesta din urma se vehicula faptul ca urmeaza sa devina ministru, acesta fiind dealtfel motivul reuniunii de la restaurant. Gaittany obisnuieste sa organizeze astfel de mese pentru a lega sau intari aliante utile.

   La sosirea lui Ioanide, atmosfera este incarcata intrucat, dintr-o gafa, a fost citit un articol elogios la adresa arhitectului, publicat intr-o revista de specialitate straina. Articolul produce iritarea lui Pomponescu, atent mascata, care vede in Ioanide o amenintare, atat profesionala, el insusi fiind la randul sau arhitect, cat si personala, intrucat el cultiva o relatie extraconjugala cu Ioana, de care si Ioanide pare din ce in ce mai interesat.

   Pentru a destinde atmosfera, sunt povestite cateva anecdote si intamplari din tineretea lui Ermil Contescu, in continuare bolnav. Valsamaky-Farfara ghiceste in cafea celor prezenti, aducand vorba si despre construirea unei case de catre Hagienus. Ioanide profita de ocazie si ii ofera acestuia proiectul cavoului despre care discutasera, pentru care, jumatate in gluma, jumatate in serios, cere plata onorariului, spre disperarea lui Hagienus. Tachinat de cei prezenti, care ii cunosc zgarcenia, Hagienus se angajeaza de fata cu toti sa plateasca, emitand o chitanta de mana.

 

Capitolul 6

   Pomponescu are o discutie cu mama si sotia sa pe tema articolului recent referitor la Ioanide. Viata vesnicului ministeriabil, Pomponescu, era controlata indeaproape de catre cele doua femei care ii hraneau egoul si il ambitionau permanent pentru a accede in diverse functii publice. Articolul strain citit la masa de la ”Continental” fusese preluat de ziarul ”Universul”, in el vorbindu-se despre faptul ca Ioanide este "singurul mare arhitect roman". In viziunea mamei si sotiei sale, aceasta postura i se cuvenea, fara echivoc, lui Pomponescu si nicidecum lui Ioanide, afirmatia reprezentand pentru ele un veritabil "scandal".

   Discutia ii readuce aminte lui Pomponescu de un episod neplacut in care, sosind in vizita la doamna Valsamaky-Farfara, de a carei fiica, Ioana, era interesat, il gasise acolo si pe Ioanide. Acesta din urma, fermecat de frumusetea ei, declara Ioanei faptul ca ar fi dorit sa ii ridice un templu, care sa ii aiba in centru statuia. Cuvintele si privirea lui Ioanide reaprind gelozia lui Pomponescu, pe care o ascunde cu abilitate si de aceasta data. Dupa plecarea lui Ioanide, Pomponescu daruieste Ioanei un inel, ca semn de afectiune, lasand a se intelege ca ar dori o relatie cu aceasta (avansurile sale nu sunt respinse, ci chiar incurajate).

   Pe drumul de intoarcere, Pomponescu se intalneste cu Gonzalv Ionescu, aflat la plimbare impreuna cu cei trei copii ai sai. Pomponescu afla cu surprindere ca cei trei copii aveau mame diferite, Gonzalv Ionescu fiind casatorit pentru a treia oara. Invariabil discutia se indreapta si spre Contescu, care, in ciuda zvonurilor ca ar fi murit, se simtea ceva mai bine. El era vizitat regulat de familie si de doctorul Hergot, precum si de nelipsitul Gonzalv Ionescu.

   Continuandu-si drumul, Pomponescu se intalneste cu Smarandache, care, in stilul sau anecdotic, ii comunica ultimele stiri si barfe. Acesta ii confirma ca profesorul Contescu s-a facut bine "subit" si a plecat la munte, "in expeditie", dar si faptul ca Guvernul din care urmeaza sa faca parte Pomponescu nu va avea o viata prea lunga, fiind unul de sacrificiu. Amuzat, dar intrigat, Pomponescu il invita pe Smarandache la masa, impreuna cu sotia.

 

Capitolul 7

 

   Ioanide afla cu surprindere si iritare faptul ca sotia sa avea din nou nevoie de bani pentru cheltuielile curente. Fara a fi cheltuitoare, aceasta se ocupa de toate problemele casnice, lasand in grija arhitectului doar pe cele care aveau legatura cu proiectele sale profesionale. Discutia contradictorie dintre cei doi este intrerupta de sosirea lui Butoiescu. Impreuna cu acesta, Ioanide se deplaseaza la locatia noului santier, din cimitirul Bellu, unde se construieste cavoul comandat de Hagienus.

   Dupa ce da indicatiile de rigoare lui Butoiescu si muncitorilor sai, stabilind necesitatea reorientarii statuii din fata cavoului (care o reprezenta pe fosta sotie a lui Hagienus), Ioanide profita de un moment de ragaz pentru a-si calcula situatia financiara din ultimele luni, precum si previziunile pentru vara anului in curs. Cu aceasta ocazie, el trage concluzia nemultumitoare ca, pentru a se echilibra financiar, ar trebui sa mai contracteze inca o lucrare.

   In cursul aceleiasi zile, odata cu sosirea macaralei aduse pentru a repozitiona statuia, pe santier se prezinta si Hagienus. Acesta aduce cu sine doua sticle de vin, pentru a ”cinsti memoria raposatei”, impreuna cu arhitectul si muncitorii. Vazandu-l interesat pe arhitect de un mormant invecinat, Hagienus ii da o serie de detalii cu privire la numele persoanei ingropate acolo. Ioanide afla astfel, cu amuzament, de faptul ca, in tinerete, Hagienus o cunoscuse pe ocupanta mormantului cu pricina, Ecaterina Dolfescu, care ii fusese dealtfel pentru scurt timp si iubita. Mai mult, pentru a scapa de supravegherea familiei, cei doi obisnuisera sa isi dea intalniri amoroase chiar in cimitir. Astfel, Ioanide constata in sinea sa ca, voit sau nu, Hagienus isi plasase monumentul iubitei sotii chiar langa locul infidelitatii.

   Ajutat de vinul lui Hagienus si de atmosfera prietenoasa, Butoiescu ii destainuie arhitectului faptul ca nu este casatorit, desi traieste de mult timp in concubinaj. Motivul, apreciat de Ioanide drept romantic si cavaleresc, este ca a fost mult timp indragostit de o fata de la el din sat, careia i-a jurat sa nu se casatoreasca cu nimeni altcineva decat cu ea. Intrucat parintii fetei s-au opus casatoriei fetei cu Butoiescu, cei doi nu au continuat relatia, intemeindu-si fiecare propria familie, dar, in cazul lui Butoiescu, fara a se cununa.

   La intoarcerea de pe santier, arhitectul o intalneste in apropierea casei pe fiica sa, care pare inspaimantata. Fara a cere prea multe detalii, Ioanide se intoarce acasa impreuna cu aceasta.

   A doua zi, arhitectul are o discutie cu Pica, incercand sa afle motivele temerilor si comportamentului neobisnuit din ultimul timp al fiicei sale. Dupa ce se convinge ca nici ea, nici fratele ei, nu au comis vreo fapta reprobabila, Ioanide isi da seama, cu neplacere, ca fiica sa este indragostita de Gavrilcea. Probabil vizitele acestuia din urma sunt motivele existentei agentilor care stateau la panda in fata casei. Intrucat il considera pe Gavrilcea un individ periculos, capabil chiar de crima, o sfatuieste pe fiica sa sa evite alte intalniri si sa plece, pe timpul verii, impreuna cu mama sa, la mare.

   In stilul caracteristic, Smarandache raspandeste in randul cunoscutilor zvonul, conform caruia, Ioanide si Hagienus au facut, intr-un cavou din cimitirul Bellu, la miezul noptii, ”orgie cu femei”.

Capitolul 8

 

   Ioanide este vizitat acasa de Gaittany, recent numit curatorul unui muzeu care a fost constituit ca urmare a unei donatii private. Odata cu casa memoriala si obiectele de arta din ea, Gaittany obtinuse si dreptul de a utiliza un automobil superb, condus de un sofer in uniforma. Lui Ioanide i se propune sa faca mici modificari si reparatii la cladirea muzeului, acesta fiind totodata pus in tema de catre Gaittany cu privire la ultimele noutati din politica europeana. In context, Gaittany ii comunica si faptul ca Pomponescu nu mai doreste sa fie ministru intr-un eventual nou Guvern, convins probabil cu privire la acest lucru in urma unei vizite a lui Gavrilcea. Profitand de ocazie, Ioanide il intreaba pe Gaittany daca il cunoaste pe Gavrilcea, obtinand insa doar raspunsuri evazive. In ciuda eschivei lui Gaittany, arhitectul intelege totusi din discutie faptul ca Gavrilcea este un personaj cunoscut si temut, avand un rol foarte important in Miscarea Legionara. Gaittany omite intentionat sa ii povesteasca faptul ca, tot in urma unei vizite primite la muzeu din partea lui Hangerliu si a lui Gavrilcea, a fost la randul sau convins sa isi angajeze drept sofer o persoana recomandata de acestia.

   Dupa plecarea la mare a sotiei si fiicei sale, Ioanide il vede rar pe Tudorel, care parea preocupat de examenele de la facultate. In plus, in lipsa sotiei si fiicei, Ioanide capata obiceiul de a lua masa in fiecare zi la locuinta lui Hergot si a Erminiei, innoptand aici adesea.

   Incercand sa se apropie mai mult de Tudorel, Ioanide pleaca impreuna cu acesta la terenul de la munte, unde se realizau lucrarile casei comandate de Contescu. Pe drum, il observa cu mai mare atentie pe fiul sau, constatand seriozitatea sa exagerata, lipsa de preocupare fata de mondenitati, in special insensibilitatea la farmecele feminine.

   Pe santier, cei doi locuiesc alaturi de muncitori, in corturi. Localitatea fiind izolata, Tudorel se arata interesat de obtinerea de ziare, facand si cateva drumuri pentru a vizita un preot din apropiere. Curand, Tudorel primeste o numeroasa corespondenta, instalandu-si in cortul sau un veritabil birou. Cu alte ocazii, Ioanide observa si intalnirile realizate de el cu alti tineri, avand acelasi stil vestimentar. Intr-o duminica, vizitand biserica din localitate, vede acelasi grup participand la slujba, impreuna cu Tudorel. Zilele urmatoare, pe santier isi face aparitia un jandarm, care il chestioneaza pe Ioanide cu privire la scopul pentru care se afla acolo, interesandu-se totodata si de fiul sau.

   Arhitectul discuta cu Tudorel, crezand ca scrisorile primite reprezentau o corespondenta amoroasa si, indepartandu-l sub un pretext oarecare, citeste o bucatica de hartie scapata atentiei fiului sau. Insemnarea de pe aceasta: ”T.I.” ”Externe”, pare ca reprezinta o parte a unei liste cu nume de persoane si atributii, in care Tudorel Ioanide avea sarcini pe linie externa. Fara sa inteleaga mare lucru, Ioanide ignora incidentul.

 

Capitolul 9

 

   Intors la Bucuresti, dupa doua saptamani de absenta, Ioanide afla ultimele noutati din viata cunoscutilor sai. Astfel, este informat cu privire la boala copiilor lui Gonzalv Ionescu. Cei doi baieti si fata se imbolnavisera deodata de scarlatina, spre disperarea parintelui lor. In nenorocirea sa, acesta isi vizitase toti cunoscutii, chiar si pe profesorul Contescu. Desi acesta din urma nu era acasa, intrucat plecase la munte, el discuta cu familia profesorului, obtinand astfel sprijinul doctorului Hergot si al surorii sale, Erminia. Cei doi se arata foarte dedicati in a-i ingriji pe copii, alaturi de cele trei mame diferite, chemate intr-un moment de deznadejde de Gonzalv Ionescu, pentru a le fi alaturi micilor pacienti.

   Un alt eveniment neasteptat pentru Ioanide este faptul ca Hagienus fusese dat afara din casa de catre familia sa. Locuind cu copiii sai majori (doi baieti si fata), si cu ginerele sau, Hagienus suporta zilnic diverse aluzii legate de nemultumirile referitoare la impartirea averii ramase de pe urma sotiei. De data aceasta, copiii aveau nevoie de bani pentru a achizitiona, spuneau ei, o vie. Suma necesara putea fi usor obtinuta de Hagienus, daca ar fi consimtit sa vanda cavoul inca neterminat, construit de catre Ioanide. Orientalistul ezita, aducand ca argument memoria sotiei sale. Drept represalii pentru refuz, copiii o alunga pe ”guvernanta” lui Hagienus, ajutorul orientalistului. Om ”batran si cu multe slabiciuni”, ramas fara sprijinul acesteia, Hagienus se adaposteste temporar la locuinta lui Saferian Manigomian, plangandu-se tuturor ca a fost dat afara din casa de catre copii. In realitate, intorcandu-se intr-o seara, el gasise usa incuiata, solutie adoptata de familie pentru a preveni scoaterea de carti ori alte obiecte de valoare de catre Hagienus, in scopul vanzarii. Zvonul, exagerat de catre orientalist, capata proportii, astfel ca fiul cel mare, temandu-se pentru reputația sa de ofiter, hotaraste sa puna capat situatiei, chemand inapoi ”guvernanta” si impacandu-se cu tatal lor.

   Arhitectul afla, cu satisfactie, si noutatea plecarii Sultanei la Constantinopol, impreuna cu Kevorg. De aici insa, Sultana ii scrie lui Ioanide, anuntandu-l ca s-a despartit de Kevorg. Ulterior, ea ii scrie de la Cairo, unde se indeletnicea cu diverse operatiuni comerciale, in numele tatalui sau, Saferian Manigomian. Printre altele, Sultana ii transmite arhitectului o oferta foarte serioasa din partea unei societati anglo-egiptene, chemandu-l la Cairo pentru a proiecta. Ioanide nu da curs invitatiei.

   Tudorel ii comunica tatalui sau ca urmeaza sa plece intr-o excursie impreuna cu cativa camarazi. Intrigat de un telefon primit din partea lui Max Hangerliu, care il cauta pe Tudorel, Ioanide il roaga pe Butoiescu sa il urmareasca pe Tudorel. In seara plecarii, Butoiescu ii comunica telefonic ca l-a urmarit pana la gara, de unde acesta, impreuna cu un grup de tineri, a plecat spre Berlin. Intr-un demers detectivistic, Ioanide verifica la politie daca fiul sau a obtinut vreun pasaport si il chestioneaza pe Gaittany cu privire la Hangerliu, cu care ar fi avut ceva de discutat. Naiv, Gaittany ii comunica ca acesta a plecat la Berlin.

   Profitand de lipsa fiului sau, Ioanide ii controleaza camera si forteaza sertarul biroului, unde gaseste un document dactilografiat reprezentand rezultatul unei investigatii care pare ca ar fi fost conceputa in scopul de a se stabili daca arhitectul poate fi atras in randurile Miscarii Legionare. Documentul este rezolutionat ”Camaradului Tudor Ioanide, spre consultare si verificare”. Tot in sertar, Ioanide gaseste o hartie avand antetul firmei ”Saferian Manigomian&Comp”, din care rezulta ca fiul sau incaseaza lunar un salariu de la sucursala nr. 4 a respectivei firme. Intrigat, Ioanide vizitează firma în cauza, in aceeasi zi, de unde i se comunica faptul ca nu exista vreun angajat cu numele de Tudorel Ioanide.

   Povestindu-i intamplarea lui Saferian Manigomian, acesta recunoaste ca are un amestec in firma respectiva, dar ca ea ii apartine doar cu numele, fiind comanditata de o societate comerciala din Leipzig. Operatiunea are rolul de a obtine un monopol acoperit al comertului cu cafea și coloniale, util Germaniei în cazul izbucnirii unui război. Saferian ii destainuie totodata faptul ca a fost, intr-un fel, obligat sa isi imprumute numele, mai ales in perspectiva pericolului care planeaza asupra afacerilor comunitatii armenesti din Romania.

Capitolul 10

 

   Ioanide participa la o receptie la sediul legatiei franceze. Printre invitati se regasesc si Pomponescu si Gaittany. Momentul artistic al serii este reprezentat de Ioana, care interpreteaza cateva melodii. Ioanide se simte din ce in ce mai atras de Ioana iar Pomponescu devine si mai gelos pe Ioanide. Tulburat de atractia pentru Ioana, Ioanide isi aminteste de o discutie cu Erminia, in care isi formulase propria conceptie despre viata, aratand ca o iubita trebuie sa fie imateriala, avand rolul de a converti energia spirituala a barbatului, in timp ce sotia este un ”veritabil sanctuar”. Arhitectul rememoreaza si diferentele dintre Sultana si Ioana, gasindu-le calitati unice, chiar daca asemanatoare.

   Sotia sa, Elvira, si fiica se intorc de la mare. Cam in acelasi timp, la masa, isi face aparitia si Tudorel. Desi si-ar fi dorit sa il puna la punct pe acesta, Ioanide se lasa furat de preocupari erotice, pretinzand ca aplica de fapt o metoda originala de educatie, bazata pe principiul neamestecului in treburile copiilor.

   Sufletel, Gulimanescu, Dan Bogdan, Hagienus si Gaittany il felicita pe Ioanide pentru faptul ca fiul sau a fost la Berlin.

   Tudorel si Ioanide se tolereaza reciproc, in ciuda divergentelor politice, insa arhitectul este indignat de entuziasmul fiului sau legat de anexarea Cehoslovaciei de catre Germania.

 

Capitolul 11

 

   Hagienus este un erudit, in special in problemele antichitatii. Avar si lenes, dar copilaros si sentimental, acesta isi iubeste familia, lasandu-se ”ciupit” de bani si bucurandu-se cand ”copiii” incearca sa ii intre in gratii. Pe neasteptate, acestia il invita la o masa festiva, cu sampanie si felurile lui preferate de mancare. Scopul real este insa de a-l convinge pe orientalist sa vanda cavoul, cu privire la care aveau, de data aceasta, o oferta ferma din partea unui cumparator. Desi respinge ideea, Hagienus retine argumentele copiilor si se lasa curand cucerit de posibilitatea de a obtine o suma importanta.

   Tulburat, el decide sa o viziteze pe Valsamaky-Farfara, mult mai abila in astfel de afaceri. In ziua hotarata, Hagienus este vizitat de Sufletel, de care nu reuseste insa sa scape. In disperare de cauza, urmat de indiscretul Sufletel, el intra pe usa unei vile in constructie, din apropierea casei doamnei Valsamaky-Farfara. Casa era renovata chiar de catre Ioanide. Aici il surprind pe acesta din urma sarutandu-se cu Ioana. Inainte sa fie vazuti la randul lor, Hagienus si Sufletel fug de la fata locului, dand ulterior nastere unui zvon cu privire la faptul ca Ioanide ”a fugit” cu Ioana.

   Convins de Valsamaky-Farfara ca nu savarseste vreun pacat vanzand cavoul si ca insasi sotia sa ar fi fost de acord cu un asemenea sacrificiu pentru binele copiilor sai, Hagienus ii cere acesteia ajutorul pentru intermedierea vanzarii, la un pret mai bun decat cel gasit de familie.

   Osemintele se intorc curand in biroul lui Hagienus. Cand copiii afla de vanzarea cavoului, in casa izbucneste un nou scandal. Ei isi cer partea cuvenita din pret, pe care doreau sa o foloseasca pentru achizitionarea viei. Hagienus incerca sa ii duca cu vorba cateva zile. Intre timp, se muta la minister, spunand cunoscutilor ca ”iar l-au dat copiii afara”. Acestia din urma, vazand ca Hagienus fugise de acasa, pun la punct o stratagema, prin care sa ii dea de inteles ca vand din cartile si obiectele atat de dragi orientalistului. Ca urmare, Hagienus se grabeste sa se intoarca acasa, unde, revenit la ganduri mai bune si bucurandu-se iar de atentia familiei, daruieste copiilor o mica parte din pretul incasat pe cavou.

 

Capitolul 12

 

   Din motive practice, Ioanide locuieste cateva zile in vila aflata in constructie. Acestuia i se alatura fiica doamnei Valsamaky-Farfara. Desi atras fizic de Ioana, din cauza personalitatii sale molatice, platitudinii afisate si atitudinii de vesnica neimplicare emotionala, Ioanide o porecleste, in secret, ”Indolenta”. Frumusetea de statuie antica, gesturile maiestoase si o anume ”voluptate rece” a noii sale iubite il atrageau pe arhitect, insa lipsa de comunicare si de preocupari intelectuale ale acesteia ii repugnau, creandu-i o stare de nemultumire.

   In contextul iminentei numiri in minister a lui Pomponescu, cunoscutii acestuia, in frunte cu Gulimanescu, Dan Bogdan, Hagienus si Sufletel, se grabesc sa il informeze despre aventurile Ioanei cu Ioanide. Dezamagit si dezgustat de comportamentul amantei sale, Pomponescu insinueaza celorlalti ca cineva ar trebui sa ii spuna aceste lucruri si doamnei Ioanide. Servil, Gonzalv Ionescu, care spera sa se poata folosi de relatiile lui Pomponescu in perspectiva mortii lui Contescu si a preluarii catedrei sale vacante, se grabeste sa puna planul in aplicare.

   Doamna Ioanide il primeste pe Gonzalv Ionescu, dar nu este deloc ingrijorata de stirile aduse de acesta, tratandu-l precum ”o infirmiera voind sa convinga pe bolnav ca tot ce vede in delir e o inchipuire”. Vizita se incheie atunci cand doamna Ioanide ii comunica faptul ca arhitectul nu putea ”fugi” intrucat a fost recent acasa si tocmai a plecat. Gonzalv Ionescu pleaca contrariat si suparat pe complicii sai pentru informatiile eronate puse la dispozitie.

   In vila in care lucra, in lipsa Ioanei, Ioanide este vizitat de Sultana, proaspat reintoarsa din Egipt. Aceasta ii reproseaza faptul ca nu a urmat-o in strainatate si nu a dat curs invitatiei de colaborare din partea firmei engleze. Arhitectul se eschiveaza, profitand de sosirea Ioanei pentru a schimba subiectul.

   Dorind sa puna rapid capat relatiei cu Ioana, Ioanide se hotaraste sa iasa cat mai mult in lume. Il viziteaza pe profesorul Contescu, care se reface in urma unui icter. Desi aflat de mult timp la pat si absorbit de cercetarile sale, Contescu este totodata la curent cu toate evenimentele politice, aflandu-se in centrul unei retele extinse de functionari bine informati. Mai mult, numeroasele rude ale lui Contescu fac parte din formatiuni apartinand intregului spectru politic, inclusiv din Miscarea Legionara, clanul urmand sa supravietuiasca indiferent de schimbarile de moment. De la Contescu si aceste rude, aflate in vizita la profesor, Ioanide intelege ca adresa inexistenta de pe una dintre scrisorile gasite in sertarul lui Tudorel avea rolul de a induce in eroare eventualele persoane indiscrete care ar fi putut intercepta corespondenta.

 

Capitolul 13

 

   Ioanide este chemat de urgenta acasa de catre sotia sa, ingrijorata de boala misterioasa a lui Tudorel. Acesta zace de cateva zile la pat, intr-o stare febrila. Consultat de catre doctor, bolnavul se arata recalcitrant fata de un examen mai atent. Este insa luat prin surprindere de gestul doctorului care, fara menajamente, ii trage pe neasteptate camasa de pe spate, pentru a-l palpa. Spre consternarea celor de fata, spatele lui Tudorel este zebrat de niste dungi rosiatice. Doctorul trage concluzia ca febra se datoreaza durerii sau emotiei puternice si ca probabil dungile rosiatice sunt rezultatul unei corectii fizice aplicate tanarului. Doctorul si Ioanide concluzioneaza ca a fost vorba despre o pedeapsa aplicata de grupul frecventat de Tudorel. Intrebata despre incident, Pica dezvaluie faptul ca supozitia este adevarata, fiind vorba despre o pedeapsa generata de neglijenta din partea lui Tudorel in legatura cu pastrarea unor documente. Arhitectul intelege ca ar putea fi vorba chiar despre demersurile sale investigative, legate de sucursala firmei lui Manigomian.

   Dan Bogdan il invita pe Ioanide la biroul sau de la Universitate, unde ii povesteste despre faptul ca, in ultimul timp, a inceput sa primeasca amenintari. Cauza era atitudinea politica a profesorului. Aceasta se dorea a fi obiectiva, dar era de fapt fluctuanta si sarcastica, fiind interpretata drept ostila de studentii apartinand intregului spectru politic. Astfel, Dan Bogdan se face neplacut atat aderentilor Miscarii Legionare, cat si opozantilor acestora. Profesorul ii povesteste lui Ioanide si un incident din care a scapat doar printr-un noroc, cand, intr-o seara, a fost urmarit si incoltit de mai multi indivizi. Unul dintre acestia i s-a parut ca ar fi semanat cu Tudorel. Ioanide respinge sfaturile lui Dan Bogdan referitoare la faptul ca ar trebui sa se implice mai mult in educatia copiilor sai, dandu-si totusi seama ca Tudorel ar fi capabil chiar si de astfel de lucruri.

   Reintors la vila aflata in lucru, Ioanide se arata agasat de prezenta Ioanei si lipsa ei de empatie sau intelegere fata de preocuparile sale creatoare. Invitat la masa de aceasta, el refuza, ulterior fiind la randul sau ignorat de catre Ioana. Pasivitatea ”Indolentei” il convinge de necesitatea incheierii relatiei cu ea. La randul sau, Ioana e convinsa ca dezinteresul arhitectului se datoreaza gasirii unei noi iubite. Idila si coabitatia efemera cu Ioana se incheie atunci cand Ioanide pleaca ”pe furis” din vila, ”pe scara de serviciu”.

 

Capitolul 14

 

   Panait Sufletel, reputat latinist si medievalist, consilier ministerial vesnic aflat in cautarea unor aranjamente profesionale favorabile, este aparent un dusman al Miscarii Legionare. In particular, nu se sfieste sa declare despre membrii gruparii ca sunt ”oamenii cavernelor, barbari care nu stiu un hexametru din divinul Homer”. Aceasta atitudine este insa una de conjunctura, intrucat el spera totusi ca, prin mijlocirea unor oameni apropiati gruparii, precum Gaittany sau Pomponescu, sa isi gaseasca un post mai bun pe viitor.

   El colporteaza astfel diverse stiri, facandu-se util tuturor taberelor. Sufletel este cel care aduce la cunostinta lui Dan Bogdan si lui Gulimanescu faptul ca reprezentantii Miscarii Legionare se intereseaza de anumite locatii, pentru a-si stabili un sediu. Dan Bogdan si Gulimanescu locuiesc pe aceeasi strada, in doua imobile identice, cu etaj, lipite una de alta. Intrucat ambele constructii se preteaza pentru a le fi inchiriat parterul, atat Gulimanescu, cat si Dan Bogdan (prin sotia sa, de nationalitate austriaca), fara sa stie unul de altul, pornesc tratative in vederea inchirierii. In acelasi timp, ei incearca sa adoarma vigilenta celuilalt, mintindu-se reciproc si pretinzand ca nu poate fi vorba despre o oferta serioasa. Sufletel le indica si intermediarul operatiunii, care este chiar Gaittany. Serviabil, acesta din urma face fiecaruia legatura cu Hangerliu. Pentru a mentine aparentele, Hangerliu arata ca este vorba despre un simplu depozit de carti al unei librarii, contractul realizandu-se, in fapt, cu libraria Deutsche Buchhandlung. Prin urmare, pe langa depozitarea de materiale, in imobil urmau sa se faca doar reuniuni ale ”iubitorilor de cultura germana”. Tratativele se incheie cu vizita separata a reprezentantului strain la ambele locatii. Acesta este insotit de Tudorel Ioanide, lucru care indica interesul Miscarii Legionare in afacere. In final, din motive necunoscute, contractul se incheie doar cu Gulimanescu, care primeste o suma ”disproportionat de mare”.

 

Capitolul 15

 

   Dan Bogdan este asasinat in apropierea casei sale de catre un grup de persoane care au legatura cu Miscarea Legionara. Din cercetari reiese faptul ca acesta a fost lovit, in mod repetat, cu mai multe arme albe, printre care un pumnal, identificat ulterior ca facand parte din recuzita unui teatru. Verificarile scot la iveala si existenta contractului de inchiriere dintre Deutsche Buchhandlung si vecinul sau, Gulimanescu. Ca urmare, pentru scurt timp, este interogat si Tudorel Ioanide, prezent la negocierea tranzactiei. Sunt, de asemenea, interogati Gaittany, soferul acestuia, Ion Munteanu, studentul Gheorghe Pintis, si alti colegi sau cunostinte ale victimei, dar si persoane din grupul lui Tudorel. Acesta din urma recunoaste pumnalul gasit la locul faptei, pretinzand ca l-ar fi imprumutat de la actorul Nicu Carababa pentru pregatirea unei reprezentatii teatrale. In final, se dovedeste ca grupul asasinilor a actionat sub conducerea lui Max Hangerliu, direct coordonat de Gavrilcea. A fost utilizat chiar automobilul lui Gaittany, subtilizat de soferul acestuia.

   Din cauza atitudinii controversate a victimei, evenimentul are un impact minor in ziarele de toate orientarile. Dan Bogdan este inmormantat rapid, fara mari ceremonii. Cel mai activ se dovedeste a fi Gonzalv Ionescu, care incropeste rapid un proiect de desfiintare a catedrei defunctului, propunand inlocuirea acesteia cu una de geografie, la care el sa fie titular.

   Ca urmare a situatiei politice complicate, niciun suspect nu este, pe moment, arestat.

 

Capitolul 16

 

   Dupa chemarea sa la politie pentru ancheta asupra mortii lui Dan Bogdan, Tudorel ii preda lui Pica un caiet, despre care afirma ca reprezinta testamentul sau moral si conceptia sa de viata. Desi Pica primeste instructiuni sa predea caietul tatalui sau doar in cazul in care Tudorel e arestat sau pateste ceva, aceasta il da arhitectului imediat, crezand ca ar putea contine lucruri care sa il dezincrimineze pe fratele sau.

   Citind caietul, Ioanide constata, inca o data, filozofia de neinteles pentru el a tinerei generatii, orientata spre prezent, disciplina, eroism si sacrificiu, dar si avand la baza justificarea crimei, ca instrument de curatire sociala. In caiet, Tudorel povesteste unele evenimente importante din viata sa, precum intalnirea cu Gavrilcea si o anumita misiune executata sub coordonarea acestuia.

   Ioanide constata ideile puerile ale fiului sau si lipsa unei culturi solide, considerand elucubratiile din caiet drept ”fleacuri superficiale si totusi sinistre”. Concluzioneaza astfel ca Tudorel sufera de ”dementa acuta” si ”psihoza”, acesta fiind de fapt un ”infam criminal”, ”cu pretentii de filozofie”. Desi caietul este ars mai tarziu, el il ajuta pe arhitect sa inteleaga mai bine unele indicii si evenimente recente din viata fiului sau precum si caracterul lui Gavrilcea.

 

Capitolul 17

 

   Ulterior asasinarii lui Dan Bogdan, Sufletel devine si mai paranoic, lasitatea sa proverbiala capatand forme ridicole. Evita pe toata lumea, se ascunde in pod la trecerea intamplatoare a automobilului lui Gaittany, se invarte pe strazi ore in sir, pentru a nu fi urmarit. Penduland intre spaima de noile forte politice si dorinta de a avea un castig de pe urma acestora, Sufletel are o atitudine duplicitara si ipocrita. Cu timpul insa, el devine ceva mai calm, reusind sa se faca util familiei Hangerliu. Prin intermediul printesei Hangerliu obtine desemnarea sotiei sale, Aurora, ca directoare a unei scoli de fete patronata de o ruda a familiei Hangerliu. In acelasi scop, il viziteaza pe Max (Maximilian) Hangerliu, un tanar dinamic, boem, nonsalant, rasfatat de familie, dar cu foarte bune legaturi in mediile aristocratice. Acesta este un fel de ”prost de familie”, pasionat de vanatoare, cu un farmec aparte care ii permite accesul in toate mediile. Fara sa fie cult se poate descurca in orice conversatie cu bruma sa de cunostinte, dar mai ales cu atitudinea potrivita oricarei ocazii si interlocutor. La fel de ”slobod la gura” ca si printesa Hangerliu, Max are un aer superior, cultivandu-i-se de mic pretentia de mostenitor la tronul voievodal al Tarii Romanesti. In mod inexplicabil, el sufera, in paralel, atat de complexul de superioritate aratat, cat si de cel de inferioritate fata de oamenii comuni, in special mahalagii, lipsa acestora de cultura si educatie exercitand ”un fel de miraj” asupra sa. Intr-un cuvant, este un tip adaptabil, placut in mediile sarace pentru atitudinea directa si faptul ca stie ”sa taca si sa injure”, dar si in cele inalte unde da dovada de o ”mitocanie delicioasa”, reusind sa faca ”banditismul agreabil”.

   Profitand de vizita lui Sufletel, Max Hangerliu se autoinvita la masa in casa acestuia, recomandandu-i totodata gazdei sa publice in ziar o marturisire de credinta fata de Miscarea Legionara.

 

Capitolul 18

 

   Intrebata de Ioanide cu privire la caracterul lui Gavrilcea, Pica ii face un portret moral din care reies o suma de insusiri pozitive precum curaj, disciplina, spirit organizatoric, calm, hotarare si sinceritate. Ioanide comenteaza faptul ca aceste insusiri sunt admirabile doar in caz de izbanda, insa pot la fel de usor sa il duca la pieire intrucat Gavrilcea ii pare mai degraba un aventurier, luptand pentru o cauza pierduta si nu un revolutionar asa cum il considera adeptii lui. Pica recunoaste lipsa de gust si elocventa, precum si cultura superficiala a lui Gavrilcea, pe care le atribuie copilariei lipsite de mijloace. Ioanide afla de la Pica ca Gavrilcea este orfan, a fost casatorit, dar si ca a fost condamnat la o luna de inchisoare de catre Tribunalul Militar pentru ca ar fi lovit un gradat care isi brutaliza subordonatii. Arhitectul trage concluzia ca Gavrilcea nu pare a avea vreo ocupatie concreta, cu exceptia celei de conspirator si organizator al Miscarii Legionare.

   Interesandu-se si la Hagienus, Ioanide afla o poveste mai putin idealizata despre un Gavrilcea in postura de copil indisciplinat si nestatornic, devenit tanar violent si precupat de misticism. Mai mult, el nu ar fi fost condamnat, ci achitat de Tribunalul Militar, din lipsa de probe. In plus, in trecut, el mai fusese achitat intr-un proces celebru, in care fusese acuzat de impuscarea subprefectului de Pitesti, Iliescu. Despre familia lui Gavrilcea, Hagienus stie ca acesta avusese cel putin doua sotii si un copil cu prima dintre acestea. Hagienus sustine chiar ca Gavrilcea ar fi bigam. Pentru mai multa credibilitate, cateva zile mai tarziu, Hagienus ii transmite lui Ioanide o colectie de taieturi din ziare referitoare la procesul de omor al lui Gavrilcea. Din interogatoriul consemnat de jurnalisti, Ioanide intelege mai bine ideologia si motivatia iubitului lui Pica. Constata, de asemenea, ca insusi Pomponescu depusese marturie in respectivul proces, in favoarea lui Gavrilcea.

   Opinia abia formata ii este data peste cap de Butoiescu, care il surprinde pe arhitect meditand la cele citite. Constructorul il cunoaste pe tatal lui Gavrilcea, invatator dedicat in satul sau natal. Astfel, Ioanide afla ca tanarul Gavrilcea nu fusese deloc orfan, nici turbulent, ci blajin, respectuos, milos si preocupat de invatatura. Opinia lui Butoiescu despre Gavrilcea este ca acesta e un om modest si chibzuit, cu mare priza la publicul tanar, motiv pentru care este si puternic contestat.

   In urma atator informatii contradictorii, Ioanide intelege ca Gavrilcea este un individ complex, pentru el ramanand totusi un terorist, cu instincte ucigase.

   Dupa un telefon prealabil, Ioanide e vizitat de Gaittany, care il previne cu privire la faptul ca, impotriva Miscarii Legionare urmeaza sa se ia masuri drastice. Informatia survine ca urmare a faptului ca Gaittany cunoaste ca cei doi copii ai lui Ioanide sunt apropiati ai conducerii respectivei organizatii.

   Ioanide are o discutie cu Pica pe tema celor aflate si hotaraste ca aceasta sa stea o perioada in casa Erminiei. Tudorel urmeaza sa ramana acasa, arhitectul crezand ca astfel il poate supraveghea mai bine.

 

Capitolul 19

   Parasit de Ioana pentru Ioanide, Pomponescu devine din ce in ce mai deprimat. El incearca o apropiere prin intermediul doamnei Valsamaky-Farfara, sugerand lui Gaittany o reeditare a ceaiului de la Saferian. Ulterior, Valsamaky-Farfara este invitata la ceai, la resedinta familiei Pomponescu. Acesta se revede curand cu amanta in prezenta mamei Ioanei si a doamnei Pomponescu, reluandu-si idila prin chiar mijlocirea acestora.

Capitolul 20

   In luna februarie, Ioanide este chemat de urgenta de doctorul Hergot, care ii comunica faptul ca Pica a plecat de trei zile din casa Erminiei, in urma unei vizite a lui Tudorel si a lui Gavrilcea. Acesta din urma ii fusese prezentat Erminiei drept ”logodnicul” fetei.

   In incercarea de a da de urma ei, Ioanide se sfatuieste cu Contescu. Profesorul avea numeroase rude in Miscarea Legionara, impotriva careia Guvernul pornise, intre timp, o veritabila prigoana. Contescu nu ii impartaseste lui Ioanide tot ceea ce stia, ascunzand faptul ca Pica fusese impuscata de Siguranta (Serviciul Secret al Politiei). Nici Gaittany nu doreste sa ii dea arhitectului teribila veste dar, prin intermediul doamnei Valsamaky-Farfara, ii inlesneste doamnei Ioanide o vizita la printesa Hangerliu, mult mai bine informata in treburile Miscarii. Aceasta din urma, in stilul sau direct, ii comunica vestea. Impreuna cu Valsamaky-Farfara si doamna Ioanide, printesa il viziteaza pe ministrul de interne. Acesta din urma se ocupa de detaliile preluarii trupului de la morga.

   Ioanide primeste vestea cu oarecare detasare, intrucat refuza sa accepte pierderea. Pentru el, Pica este doar plecata intr-o lunga calatorie, ramanand mereu vie.

   De la Hagienus, Ioanide afla ca monumentalul cavou proiectat de el fusese cumparat de catre Saferian care, la randul sau, reprezenta de fapt un intermediar pentru Max Hangerliu. Miscarea Legionara achizitionase mai multe astfel de locatii in cimitirul Bellu, transformandu-le, in secret, in ascunzatori si depozite de arme.

   Max Hangerliu il viziteaza pe Ioanide si ii povesteste detaliile mortii lui Pica, aflate dintr-o scrisoare a lui Gavrilcea. De la casa Erminiei, Pica il insotise pe Gavrilcea la cavou, unde acesta avusese un schimb de focuri cu agentii Sigurantei. Pica cazuse astfel victima nevinovata, in timp ce Gavrilcea reusise sa fuga din tara.

   Victima a represaliilor Guvernului cade si Carababa, un alt participant la uciderea lui Dan Bogdan. De profesie actor, acesta e ucis pe scena de agentii Sigurantei, in timp ce juca o piesa ”neagra” (tema era dramatica, actorii erau mascati tot timpul piesei iar aceasta nu avea autor).

   Pe langa oroarea produsa de citirea caietului lui Tudorel, Ioanide il considera acum vinovat si de moartea lui Pica, tratandu-l ca pe un strain. Se gandeste chiar ca ar trebui sa ia masuri coercitive, precum internarea intr-o ”casa de corectie”.

 

Capitolul 21

 

   Pomponescu e cooptat intr-un nou Guvern, detinand portofoliul Lucrarilor Publice. Acesta este impins, ca de obicei, de sotia si mama sa. El accepta numirea dupa multe framantari, in ciuda situatiei politice instabile si avertismentelor primite de la Miscarea Legionara. Insusi Gavrilcea il viziteaza, iar Tudorel Ioanide ii lasa in cutia postala o scrisoare de amenintare, prin care este prevenit ca alaturarea sa noului Guvern va fi privita drept o tradare.

   Elementul hotarator este gelozia lui Pomponescu pe Ioanide, intrucat el aflase unele zvonuri referitoare la un ipotetic sprijin al Miscarii Legionare pentru numirea acestuia din urma in respectiva functie, dupa preluarea puterii.

   In ciuda corului de lingusitori, in frunte cu Gaittany, Hagienus, Sufletel, Gonzalv Ionescu si Gulimanescu, noul ministru este din ce in ce mai melancolic si preocupat de imbatranire. Isi gaseste refugiul in mondenitati si in bratele Ioanei, ignorand treburile ministeriale. Prin relatiile detinute, Pomponescu obtine si un angajament la opera pentru amanta sa.

   Desi arhitect mediocru, Pomponescu accepta propunerea adulatorilor sai de a organiza la Casa de Arta o expozitie de proiecte si lucrari realizate in timpul vietii. Ioanide viziteaza expozitia si e scandalizat, afirmand ca opera lui Pomponescu este ”in stil de cimitir”.

   Urmare noului statut al sotului sau, doamna Pomponescu devine foarte influenta, organizand la locuinta familiei un salon de primire si punand bazele unei asociatii de binefacere. Secretarul acesteia e chiar Hagienus, care devine astfel terorizat de propria familie cu diverse cereri de interventie pe langa ministru.

   In ciuda avantajelor functiei si a faptului ca este inconjurat de atentie, Pomponescu este tot mai insingurat, intuind ca nu are prieteni loiali, ci doar de circumstanta. Smarandache devine principala sursa de informatii a lui Pomponescu.

 

Capitolul 22

 

   Din ce in ce mai bolnav, Saferian Manigomian este foarte pesimist in legatura cu evolutia situatiei politice. El evalueaza chiar posibilitatea de a parasi Romania. Intre timp, afacerile sale sunt conduse, de fapt, de catre fiica sa, Sultana, si adjunctul sau, Demirgian. Sultana are vocatie pentru comert, reusind, cu timpul, chiar sa isi depaseasca tatal.

   Sultana incheie o casatorie cu Demirgian, problema fiind pusa, de ambele parti, in termeni comerciali, fara emotie sau dragoste. Saferian binecuvinteaza comuniunea celor doi, punandu-si speranta supravietuirii afacerilor sale in aceste persoane tinere, mai adaptate realitatilor epocii.

   Intuind mari preschimbari politico-sociale, Sufletel are o noua criza neasteptata, internandu-se, preventiv, intr-un sanatoriu. Explicatia reala consta in solicitarea anterioara a lui Max Hangerliu de a gazdui un prieten pentru scurt timp. Spre disperarea lui Sufletel, acesta se dovedeste a fi chiar fugarul Gavrilcea.

 

Capitolul 23

 

   Ioanide primeste oferta de a proiecta si construi sediul monumental al primariei, precum si o biserica alaturata. Arhitectul realizeaza o biserica neobisnuita, avand o cupola de sticla. Datorita lipsei caramizii de pe piata, constructia este realizata exclusiv din beton. Proiectul este foarte controversat, astfel ca, din slugarnicie, Gulimanescu si Gonzalv Ionescu, se alatura opiniei negative, chiar daca vag exprimata, a ministrului Pomponescu.

   Constructia, coordonata de Butoiescu, este in plina desfasurare cand izbucneste al doilea razboi mondial.

   Ioanide incearca sa reinvie imaginea fiicei sale, culegand informatii despre aceasta de la familia sa si de la cunoscuti. El se hotaraste sa transforme noua biserica intr-un fel de templu dedicat memoriei lui Pica.

   Gaittany, Smarandache, Hagienus, precum si printesa Hangerliu, apreciaza noua constructie, fiecare din motive personale.

 

Capitolul 24

 

   Pomponescu devine si mai gelos pe Ioanide intrucat i se sugereaza ca, prin construirea bisericii si prin materialele folosite, ii este preluata ideea construirii Catedralei Neamului, proiect la care ministrul lucra, fara folos, de foarte multi ani. In cercul cunoscutilor, Pomponescu era adesea ridiculizat pentru ca nu reusise inca sa produca un proiect viabil. Doamna Pomponescu contribuie la paranoia sotului sau, care devine convins ca este vorba despre un complot pentru a i se fura ideea Catedralei. Lui Ioanide incep sa i se faca mici mizerii, este atacat in articole anonime din publicatii obscure, iar Pomponescu face aluzii in discursurile sale la nerespectarea traditiei bisericesti de catre unii proiectanti si constructori. Se incearca, de asemenea, lasarea fara fonduri a proiectului. Insusi Hagienus este obligat sa il atace pe Ioanide in revista ”Monumentele romane”, lucru pe care ezita initial sa il faca. Dupa ce se sfatuieste cu toti cunoscutii, Hagienus apeleaza chiar la Ioanide, care contribuie cu idei la articolul defaimator. Hagienus apeleaza totusi si la o alta stratagema, publicand un singur exemplar al revistei care sa contina respectivul articol, rezervat lui Pomponescu. Toate celelalte exemplare circula fara a avea textul defaimator.

   Cunoscutii lui Pomponescu incearca sa acrediteze ideea ca, in cazul unui razboi, biserica cu cupola de sticla ar putea atrage bombardierele inamice. Un anonim trimite o scrisoare in acest sens Ministerului Apararii care, la randul sau, desemneaza o comisie. Nici aceasta initiativa nu are succes, primarul, beneficiar al proiectelor lui Ioanide, luand apararea arhitectului si nelasandu-se intimidat. Nici comisia Ministerului Cultelor nu obtine rezultatul asteptat, edilul fiind mult mai bine conexat politic decat opozantii sai.

   Ioanide are probleme si la Scoala de Arhitectura, unde Ministerul Educatiei ii atribuie un nou suplinitor, lipsindu-l temporar de venituri pe arhitect, care era titularul catedrei. Inlocuit de rector, noul suplinitor face plangere la Ministerul Educatiei si adreseaza un memoriu personal lui Pomponescu. Intr-o gazeta apare chiar un articol referitor la anumite ”tulburari la cursul arhitectului Ioanide” de la Scoala de Arhitectura.

   Ulterior, in anumite cercuri politice, se raspandeste zvonul ca sediul primariei si biserica nou construite sunt comandate de fapt de catre Miscarea Legionara, ca sedii si locuri de raliere. Primarul se apara facand publica lista tuturor persoanelor care au contribuit cu donatii. Pe lista se afla insusi Pomponescu, al carui minister participase la proiect, fara stirea sa, prin grija lui Gaittany.

   O alta incercare de subminare a arhitectului consta in evacuarea acestuia din locuinta temporara. Instigat de Pomponescu, proprietarul casei in care Ioanide isi rezervase, conform obiceiului sau, dreptul de a locui un anumit termen, il someaza sa paraseasca de indata locuinta. Doamna Ioanide ii ofera arhitectului solutia, punandu-i la dispozitie un teren achizitionat fara stirea acestuia, pe care Ioanide edifica, in timp record, o cabana moderna. Constructia starneste admiratia cunoscutilor, dar si iritarea doamnei Pomponescu. In schimb, satul de atacurile fara succes impotriva lui Ioanide, insusi Pomponescu lauda ingeniozitatea arhitectului.

 

Capitolul 25

 

   Are loc ”rebeliunea legionara” iar represaliile Guvernului contra Miscarii se intensifica. Printre masuri se numara si arestarea membrilor cunoscuti, cu exceptia lui Gavrilcea, care se ascunde din nou la Legatia Germana. Tudorel, Max Hangerliu si un alt participant, Cioarec, sunt acuzati de uciderea lui Dan Bogdan si condamnati, in regim de urgenta, la moarte prin impuscare.

   Ioanide se obisnuise de mult cu ideea ca Tudorel este vinovat, astfel ca el cade in apatie. La insistentele sotiei sale, obtine, cu mari eforturi si interventii, dreptul de a vizita condamnatul. In acelasi timp, printesa Hangerliu isi pune in miscare relatiile internationale, incercand salvarea nepotului sau, ori macar o comutare a pedepsei, in speranta unei schimbari de atitudine a autoritatilor, ca urmare a evolutiei razboiului. Printesa incearca chiar organizarea unei evadari romantice, cu sprijinul unui grup inarmat, format din numerosi membri ai familiei. Incercarea esueaza lamentabil.

   Ioanide il viziteaza pe Tudorel, gasindu-l impacat cu ideea mortii. Chiar si arhitectul se arata mai ingaduitor, acceptand existenta unor asemanari intre el si fiul sau, in sensul aceleiasi energii, cu deosebirea faptului ca epocile diferite a oferit acesteia alte modalitati de exprimare. Astfel, Ioanide considera ca, in timp ce noua generatie e axata pe actiune, el insusi, asemenea altor cunoscuti din generatia sa, s-a pierdut in voluptati ”intelectualistice si estetice”. Afland ca tatal sau a ars caietul inmanat surorii sale, Tudor ii daruieste unul nou, refacut din memorie.

   Cand Sufletel afla de arestarea lui Max Hangerliu, se interneaza din nou, pretinzand ca e bolnav de nervi. El crede ca va fi arestat din moment in moment pentru gazduirea lui Gavrilcea, desi autoritatile nu au cunostinta de acest episod sau de existenta sa.

   Gaittany se dezice de apropiatii sai de pana atunci, Gavrilcea si Max Hangerliu, negand orice legatura anterioara cu acestia.

   Tudor Ioanide si Max Hangerliu se resemneaza in fata mortii iminente, in timp ce Cioarec, cel mai brutal din grupul asasinilor, are o atitudine si o moarte nedemna. Printesa Hangerliu este singurul spectator al executiei, in care vede o razbunare a dinastiei straine de Hohenzollern fata de familiile boieresti, ”rumanesti”, de os domnesc.

 

Capitolul 26

 

   Gonzalv Ionescu priveste toate evenimentele internationale ale anului 1940 doar prin prisma preocuparilor sale legate de obtinerea unei catedre. Avand in vedere starea de sanatate din ce in ce mai buna a profesorului Contescu si conexiunile foarte importante ale familiei sale, Gonzalv Ionescu incearca o apropiere de acesta. Afland ca profesorul este preocupat de gasirea unui sot potrivit pentru o nepoata, Gonzalv Ionescu se hotaraste sa divorteze si sa se casatoreasca cu aceasta. Planul e incurajat de Contescu, insa nu foarte agreat de fata, care ridica problema celor trei copii. Gonzalv Ionescu se reorienteaza, incepand sa ii faca curte Erminiei, mult mai apropiata, de-a lungul timpului, de copiii sai. Cum insa si aceasta avea propriile tabieturi de celibatara, ferindu-se de o relatie, Gonzalv Ionescu oscileaza un timp intre cele doua femei. Se sfatuieste in permanenta cu sotia sa asupra calitatilor celor doua posibile partide, insa amana divortul pana la momentul la care va avea certitudinea aliantei cu Contescu.

   Sotia actuala a lui Gonzalv Ionescu este convinsa de necesitatea sacrificarii propriei casatorii pentru binele sotului sau, vizitand-o pe Erminia, in speranta de a o convinge sa accepte propunerea de alianta matrimoniala.

   Gonzalv Ionescu recurge la o stratagema pentru a pretinde ca a divortat. El isi expediaza copiii la mamele fiecaruia, locuind singur. Ca urmare, alearga in toate directiile, preocupat de educarea progeniturilor, dar si de mentinerea aparentei despartirii de sotia sa, astfel ca sanatatea sa incepe sa lase de dorit. In acelasi timp, intocmeste memorii si incearca sa intuiasca evolutia politica pentru a-si plasa ideile de reforma a invatamantului universitar. Obtine insa doar o vaga promisiune ca ii va fi lasata candva catedra, dupa retragerea lui Contescu.

   Intre timp, lucrarile la primarie si biserica, realizate sub coordonarea lui Ioanide, sunt aproape de finalizare.

 

Capitolul 27

 

   Guvernul, din care facea parte si Pomponescu, cade. Gavrilcea se reintoarce victorios in Romania, ca urmare a apropierii tarii noastre de Germania. Pomponescu viziteaza constructiile recente ale lui Ioanide si e uimit de evolutie, dar si de modestia acestuia. De necrezut i se pare si faptul ca Ioanide nu pare deloc interesat de evolutia situatiei politice. Intrebat asupra eventualei cooptari a lui Ioanide in vreun Guvern, Gaittany exclama compatimitor ”bietul Ioanide”, ”e complet in afara evenimentelor, nici nu vrea sa auda”.

   Biserica lui Ioanide, desi neterminata, devine centrul unor manifestari propagandistice ale Miscarii Legionare, care ii glorifica pe Pica, Tudorel, Max Hangerliu si Cioarec.

   Lingusitor, Sufletel isi agata pe perete portretul lui Max Hangerliu. Acelasi tablou apare si la internatul unde sotia sa, Aurora, este director. Gaittany organizeaza o expozitie la Casa de Arta cu tema contributiei marilor familii boieresti (in frunte cu Hangerlii) la evenimentele capitale ale istoriei. Gaittany ii returneaza, totodata, lui Pomponescu proiectele personale donate anterior.

   Parasit de prieteni si avandu-i alaturi doar pe Smarandache si familia sa, Pomponescu se deprima. Salonul sotiei sale si anticamera sunt acum goale. Pomponescu nu mai este invitat nicaieri, Sufletel fuge inspaimantat la vederea sa, iar Ioana il ignora.

   Fostul sofer, Ioan Munteanu, scapat ca prin minune de procesul asasinarii lui Dan Bogdan, ii devine sef lui Gaittany, in urma unei vizite a lui Gavrilcea. Gaittany se consoleaza repede cu inversarea rolurilor.

   Ioan Munteanu, nemultumit ca Pomponescu traieste prea tihnit dupa tradarea comisa, organizeaza o procesiune prin fata casei acestuia, cu lumanari aprinse si tablourile lui Pica, Tudorel, Max Hangerliu si Cioarec. Pomponescu e impresionat, dar nu inspaimantat, insa sotia sa cere protectia printesei Hangerliu. Aceasta propune doua solutii: adapostirea lui Pomponescu si a familiei sale la internat sau facilitarea plecarii in strainatate. Ambele propuneri sunt respinse de Pomponescu.

   Prin mijlocirea fiului sau, avansat in grad, ca vechi simpatizant al Miscarii Legionare, Hagienus isi primeste inapoi cavoul, de la Gavrilcea. Ca urmare, intre Hagienus si familia sa izbucneste un nou scandal, intrucat acesta dorea sa depuna la cavou osemintele sotiei, in timp ce ceilalti ar fi vrut sa il vanda pentru a doua oara.

   Noua putere intentioneaza si inlaturarea din invatamant a lui Pomponescu. Gonzalv Ionescu achieseaza entuziast la plan, cu conditia ca, in locul catedrei de beton armat de la Scoala de Arhitectura, sa i se infiinteze una de Geografie.

   Gulimanescu ii comunica confidential lui Pomponescu ca urmeaza sa se faca un proces fostilor ministrii ostili Miscarii Legionare si ca averile fostilor demnitari vor fi confiscate.

   Ioanide nu este ranchiunos, ba chiar ii trimite lui Pomponescu un client bogat, care doreste construirea unui cinematograf. Proiectul fostului ministru nu este insa agreat.

 

Capitolul 28

 

   Doamna Ioanide devine mai modesta si mai organizata in privinta banilor, dar la fel de protectiva fata de activitatea profesionala a sotului sau. Fara stirea acestuia, ea preia controlul asupra aspectelor financiare, neglijate de Ioanide, lasandu-i doar partea creativa. Ioanide afla ca lotul de teren pe care edificase noua locuinta a familiei fusese cumparat de Elvira din resurse proprii, inclusiv prin vanzarea unor bijuterii. Desi, in ansamblu, situatia il satisface, arhitectul se arata nemultumit de interventia sotiei in afacerile sale. El isi da seama ca acest ajutor e totusi binevenit, concluzionand ca femeile au o morala a lor proprie, intrucat gaseste aceeasi preocupare comerciala si la Sultana, madam Valsamaky-Farfara, ba chiar si la Erminia. Arhitectul abdica, in final, dand mana libera urmaririi datornicilor sai de catre Elvira, pentru recuperarea onorariilor neachitate. Considerand ca ”artistii” precum Ioanide au nevoie de protectie, cele patru femei ii expun un plan care urmeaza sa ii aduca mari beneficii financiare. Arhitectul va proiecta un intreg cartier de case de lux situate pe parcelele din jurul cabanei sale. Ca urmare, Saferian, care nu este strain de afacere, se muta alaturi de Ioanide.

   Cu timpul, atat Ioanide, cat si sotia, devin mai mondeni, preocupandu-se de mobilarea si aranjarea noii locuinte. Arhitectul plaseaza aici inclusiv un vitraliu reprezentand-o pe Pica si orneaza peretii cu mici medalioane si basoreliefuri achizitionate de la Hagienus. Acesta din urma, de frica familiei, isi vinde pe furis piesele arheologice stranse de-a lungul anilor. Arhitectul si sotia dau frecvent receptii, la care participa intregul grup de cunostinte, cu exceptia lui Pomponescu. Urmare a numeroaselor evenimente mondene organizate si a luxului afisat de cuplul Ioanide, expresia lui Gaittany ”bietul Ioanide” se popularizeaza, schimbandu-si insa sensul intr-unul ironic.

   Intre timp, biserica si Palatul Municipal raman neterminate, Ioanide fiind din ce in ce mai ocupat cu numeroase alte comenzi.

 

Capitolul 29

 

   In rarele ocazii in care mai este vizitat, Pomponescu afla noutati din lumea cercului sau de cunoscuti, inclusiv despre Ioanide, fata de care nu mai are acum vreun resentiment. Cu timpul, Pomponescu nu mai iese din casa fiind uitat de toti, chiar si de familia Smarandache. Decaderea morala este urmata si de cea fizica, el renuntand sa se mai ingrijeasca de aspectul sau fizic. Pomponescu incepe sa studieze, pe ascuns, un manual de chimie si sa isi grupeze proiectele mai vechi si cursurile de pe vremea cand preda la Scoala de Arhitectura. Isi intocmeste si biografia.

   O scurta revenire in lume pare ca il ajuta sa redevina cel de altadata. Participa impreuna cu familia la un spectacol de opera, la care Ioana e vedeta. Reprezentatia este urmata de o masa, organizata de Pomponescu la Capsa, ocazie pentru acesta sa converseze cu vechile sale cunostinte.

   In seara urmatoare, Pomponescu se sinucide, band cianura de potasiu.

 

Capitolul 30

 

   Lui Contescu ii este propusa functia de rector al Universitatii, insa acesta refuza, preferand vechea sa catedra de geografie, spre disperarea lui Gonzalv Ionescu. Acesta din urma reia tema casatoriei cu Erminia. Desi pozitia lui Contescu pare de nezdruncinat, el se imbolnaveste subit dintr-un accident (un mic edem, rezultat al unei injectii, se inflameaza, producand tumefactia intregului brat si o aparenta infectie generalizata). Pentru scurt timp, viata sa atarna de un fir de par.

   Vegheat permanent de doctori si de Gonzalv Ionescu, bolnavul se intremeaza putin, refuzand un concediu de convalescenta sau suplinirea catedrei.

   Gulimanescu si Hagienus, informati permanent despre starea bolnavului, pun un pariu macabru referitor la decesul iminent al profesorului si dobandirea catedrei sale de catre Gonzalv Ionescu.

   Gripa adanceste boala lui Contescu, dand sperante pariorilor. O revenire temporara, urmata de caderea in delir, insotita de o dubla pneumonie, agita si mai mult spiritele. Ameliorarea starii bolnavului este perceputa de catre Gonzalv Ionescu drept o ofensa personala, dar acesta continua sa ii ramana credincios la capatai. Starea se agraveaza din nou, nervozitatea lui Contescu fiind urmata de ”prostatie si somnolenta dureroasa”. Vizitatorii incep sa se imbrace in negru iar unul dintre nepoti ii schiteaza necrologul.

   Insanatosirea miraculoasa ulterioara ii produce lui Gonzalv Ionescu un veritabil soc nervos, acesta initiind demersuri catre autoritati, fara stirea profesorului, pentru preluarea catedrei.

   Un nou accident al lui Contescu il face pe Gonzalv Ionescu sa exulte, insa si de aceasta data, profesorul supravietuieste. Dormitorul bolnavului, plin de vizitatori se transforma intr-o permanenta ”sezatoare”. Aici se discuta ultimele stiri legate de incercarea printesei Hangerliu de a prelua biserica lui Ioanide pentru a o transforma intr-o ctitorie personala si un prilej de sanctificare a lui Max Hangerliu. La internatul patronat de printesa se preda, dealtfel, un fragment literar intitulat ”Asasinarea printului ruman Hangerliu”.

   Gonzalv Ionescu isi reia cu asiduitate demersurile oficiale, dar si vizitele la Contescu, devenind spectator permanent si infirmier de conjunctura al acestuia. Mutenia si balbaiala temporara a bolnavului dispar, spre uimirea Gonzalv Ionescu, insa paralizaia mainii drepte a acestuia ramane. Erminia il roaga pe Contescu sa faca ceva pentru a veni in sprijinul scopului vizat de Gonzalv Ionescu, insa profesorul raspunde evaziv, ca de obicei, amanand o decizie.

   A doua zi, Sufletel patrunde agitat in biroul populat al lui Gaittany, anuntand deznodamantul asteptat de toti, atata timp. Cei prezenti se grabesc sa il compatimeasca pe Contescu, insa, spre uimirea tuturor, Sufletel le spune ca nu profesorul Contescu a murit, ci Gonzalv Ionescu. Extenuat, acesta avusese un atac de cord fatal.

   Romanul se incheie cu una dintre insemnarile naive, fara legatura cu realitatea si evenimentele dramatice petrecute, din jurnalul doctorului Hergot. Anuntat de sotia lui Gonzalv Ionescu cu privire la decesul sotului sau, acesta consemnase doar: ”Cerul extrem de senin. Privit steaua polara.”

bottom of page