top of page

Ion Glanetasu: personajul principal al romanului, fiul lui Alexandru Glanetasu si al Zenobiei. Provine dintr-o familie saracita, majoritatea loturilor de pamant, care au facut initial parte din averea mamei sale, fiind instrainate. Ion iubeste pamantul ca pe "ochii din cap" si considera ca dobandirea lui este un drept ce i se cuvine si care merita toate sacrificile. Este vrednic, mandru si cu principii taranesti solide. Pare lipsit de sentimente si de scrupule, insa are momente de compasiune, slabiciune, dragoste, desi sunt scurte si de slaba intensitate. Sacrifica iubirea, pe Florica, si o sacrifica pe Ana, ambele fiind victime ale planului sau de inavutire. Este superstitios si crede in pedeapsa divina, moartea lui Petre, a baietelului sau, vazand-o ca pe inceputul sfarsitului. Ii da pamantului trasaturi omenesti, ofteaza si sufera pentru el, murmurand in sinea sa "Locul nostru, saracul!", sau vazandu-l ca pe "o taranca voinica si frumoasa a carei imbratisare iti zdrobeste oasele". Dupa ce Vasile Baciu, tatal Anei, ii cedeaza pamanturile si afla ca Florica se casatoreste cu George Bulbuc, este furios, ca si cand "cineva i-ar fi furat cea mai buna si mai mare delnita de pamant". Nu intelege de ce nu s-a oprit totul in timp, de ce satul nu a stat in loc "sa ia parte sau cel putin sa priveasca la lupta lui cea cumplita". Chiar si in momentul in care constientizeaza ca va muri, dupa ce George il loveste cu sapa in cap, "ii parea rau ca toate au fost degeaba si ca pamanturile lui au sa ramaie ale nimanui...".

 

Alexandru Pop Glanetasu: tatal lui Ion. Este un taran sarac, la adunarile satesti stand "pe de laturi, ca un caine la usa bucatariei". In tinerete a fost un mare cantaret la fluier, de unde i s-a tras si porecla "Glanetasu". Desi s-a casatorit cu o fata bogata, fiind lenes si placandu-i bautura, a risipit intreaga avere. Este considerat mesterul macelar al satului, reusind astfel sa isi hraneasca familia de sarbatori. Nu de putine ori este agresat de Ion, fiul sau. Este un om bland si milos, la inmormantarea Anei fiind singurul care o plange.

 

Zenobia: sotia lui Alexandru Pop Glanetasu si mama lui Ion. Provine dintr-o familie bogata insa apetitul pentru alcool al sotului sau si lenea acestuia o aduc in pragul saraciei. Cand Ana ajunge in casa sa, ca sotie a lui Ion, Zenobia profita si lasa intreaga gospodarie pe umerii norei sale. Se poarta urat cu ea, ii adreseaza cuvinte grele, iar la inmormantarea acesteia, pare preocupata sa fie laudata pentru calitatea inmormantarii pe care a organizat-o. Cand Ion intra la inchisoare, copilul ramane in grija sa, si, din cauza unei alimentatii incorecte pentru un copil atat de mic, ajunge sa ii aduca moartea, dupa mai multe zile de agonie.

 

Zaharia Herdelea: invatator la scoala din Pripas. Este unul dintre personajele cheie ale romanului. Este casatorit cu Maria Herdelea si au impreuna trei copii: Titu, Laura si Ghighi. Scopul sau este de a se intelege bine cu toata lumea, pentru ca astfel "sa se strecoare mai lesne prin viata". Este un invatator iubit si un bun cunoscator al legii, intocmirea de "jalbe" fiind a doua sa sursa de castig. Dupa ce ii intocmeste lui Ion o plangere, incep toate problemele sale. Deoarece plangerea era impotriva unui judecator, invatatorului i se deschide dosar penal si este acuzat de ultraj. Condamnarea a atrage dupa sine si suspendarea din functia de invatator si totodata probleme financiare. Sperand sa obtina un verdict favorabil, prin interventia autoritatilor de stat, il sprijina la alegerile pentru functia de deputat, pe candidatul maghiar. Asteptarile ii sunt inselate si este condamnat. Este scapat de inchisoare si angajat de "adversarul" sau politic, avocatul Victor Grofsoru. Cu preotul Belciug are o relatie tensionata, insa se respecta reciproc.

 

Macedon Cercetasu: fost militar. Are viciul betiei si cand se imbata, se cearta cu sotia sa "in comenzi nemtesti", insa este bun si are "inima de ceara". La nunta lui Ion este "staroste" (persoana care conduce ceremonia nuntii). Prezent in fiecare duminica la carciuma, i se plange lui Nicolae Tataru ca fiul sau il facea de ras, fugind de trei ori de la ostire.

 

Florea Tancu: primarul satului Pripas. Are mustati "albe, rasucite", ochi mari si glas blajin.

 

Todosia: vaduva lui Maxim Oprea si mama Floricai. A fost casatorita cu un taran instarit, insa, dupa moartea acestuia a risipit intreaga avere. In curtea ei se tine hora de duminica si este bucatareasa la nunta lui Ion si a Anei.

 

Maxim Oprea: sotul Todosiei si tatal Floricai. Taran vrednic si instarit, a adunat o avere frumoasa, care a fost rispita dupa moartea sa.

 

Florica: fiica Todosiei si a lui Maxim Oprea. Este frumoasa si desteapta, insa fara avere. Ion o iubeste insa este prea saraca pentru planurile acestuia de inavutire. Florica se casatoreste cu George Bulbuc, considerandu-se norocoasa ca a avut sansa la o viata mai buna. Recunostinta nu o impiedica sa aiba o relatie extraconjugala cu Ion, relatie ce ii aduce acestuia din urma moartea. In ultimul capitol al romanului apare insarcinata, in sat existand zvonul ca ar fi copilul lui Ion.

 

Briceag, Holbea si Gavan: lautari care insufletesc cu muzica lor horele si diversele evenimente din viata satenilor.

 

Stefan Hotnog: taran bogat, cu burta "umflata ce si-o mangaia intruna de parca ar avea junghiuri". La hora de duminica are o atitudine superioara fata de ceilalti sateni.

 

Trifon Tataru: taran mic de statura, cu parul blond si vocea subtire. O tine in casa sa pe Savista, oloaga satului, inainte ca aceasta sa se mute in casa lui George Bulbuc.

 

Maria Tataru: sotia lui Trifon Tataru si ruda a Savistei.

 

Savista: cunoscuta in roman ca "oloaga satului". Este verisoara Floricai si ruda cu sotia lui Trifon Tataru. Are bratele lungi, ca niste "cangi", pe care le foloseste pentru a se deplasa. Are o infatisare hidoasa, cu gingii proeminente, alburii si dinti galbeni, rari si lungi. Vorbeste cu dificultate si cerseste pomana trecatorilor. Cand se casatoreste cu Florica, George Bulbuc o ia in casa sa pe Savista, care dezvolta pentru el un atasament special. Din loialitate pentru George, ii urmareste pe Ion si pe Florica. Cand ii surprinde pe cei doi, il avertizeaza pe George care, ulterior, il ucide pe Ion. Dupa arestarea lui George, Savista ajunge din nou in casa lui Trifon Tataru.

 

Simion Butunoiu: fost invatator in Pripas, iesit la pensie. Munceste cu harnicie pamantul. Stranuta zgomotos iar tusea sa trezeste noaptea din somn tot satul.

 

Cosma Ciocanas: paznic ("straja") in cadrul primariei din Pripas.

 

Simion Lungu: vecin de hotar cu Ion. Simion depune o plangere la judecatorie impotriva lui Ion dupa ce acesta muta hotarul dintre proprietatile lor si il bate. Starneste furia preotului Belciug dupa ce il iarta pe Ion si se impaca cu acesta, retragandu-si plangerea.

 

Ana Baciu (Glanetasu): fiica lui Vasile Baciu si sotia lui Ion. Orfana de mama, creste alaturi de tatal sau, care nu de putine ori o bate. Crescand intr-un mediu violent si fara ocrotirea unei mame, devine o fire tacuta si melancolica. Isi dorea o iubire profunda si "sfioasa" si credea ca Ion ii poate oferi mangaierea de care avea nevoie. In momentul in care asteptarile ii sunt inselate, Ion incepe sa o bata si isi da seama de sentimentele lui pentru Florica, considera ca singura solutie este sinuciderea. Astfel, viata ei se incheie in latul unui streang.

 

Dumitru Moarcas: "mosneag trecut de saizeci de ani", ruda a Zenobiei. Era mic de statura, fara niciun dinte in gura si vorbea cu dificultate. Spre sfarsitul vietii a locuit in gazda in casa la Ion. In tinerete a fost un barbat frumos, cu stare si se ocupa cu carausia. Intr-una dintre calatoriile sale a fost batut si pradat de o ceata de tigani. In urma bataii primite a ramas "beteag" de picioare. Bolnav si fara bani, s-a "aciuat" la Paraschiva, o vaduva tanara care spera sa ii mosteneasca casa. Cand Dumitru a vandut casa, Paraschiva l-a dat afara si astfel a ajuns in casa Zenobiei.

 

George Bulbuc: fiul lui Toma Bulbuc si sotul Floricai. Se indragosteste initial de Ana, insa aceasta il trateaza cu indiferenta. Neinduplecarea Anei ii jigneste mandria si se incapataneaza sa o castige. Cand afla de relatia Anei cu Ion, se infurie insa nu dezvaluie legatura dintre cei doi. Se casatoreste cu Florica. Dandu-si seama de intalnirile dintre Ion si Florica, ii ia pe acestia prin surprindere si il ucide pe Ion. Ajunge la inchisoare, lasandu-si acasa sotia insarcinata.

 

Vasile Baciu: tatal Anei. Ramane vaduv de tanar si isi creste singur fiica, pe care o iubeste, insa de mai multe ori o bate cu bestialitate, uneori din furie, alteori din cauza abuzului de alcool. Se opune relatiei dintre Ana si Ion deoarece vede in acesta o varianta a sa mai tanara, recunoscand in el patima sa pentru pamant.

 

Ilie Onu: prietenul lui George Bulbuc. Ilie dezvaluie, la hora de duminica, ca Ana se afla cu Ion sub nucul din gradina, starnind furia lui Vasile Baciu care il numeste pe Ion "sarantoc".

 

Belciug: preotul satului Pripas. Ramane vaduv de tanar iar pierderea sotiei sale "i-a inacrit sufletul". Este in permanenta bolnavicios, slab si galben la fata, si o fire incapatanata si orgolioasa. O simpla contrazicere transforma pe oricine in dusmanul sau. Desi este prieten cu invatatorul Zaharia Herdelea, pe tot parcursul romanului au loc conflicte intre cei doi. Spre finalul romanului, dragostea de tara si ura impotriva sapanirii maghiare ii reapropie pe cei doi.

 

Maria Herdelea: sotia invatatorului Zaharia Herdelea si mama a trei copii: Titu, Laura si Ghighita. Sotie iubitoare, mama devotata si gospodina desavarsita, Maria Herdelea este totodata o femeie foarte evlavioasa. Provenita dintr-o familie de tarani saraci, ramane orfana de mica si este crescuta de unchiul sau, Simion Munteanu, un "dascal harnic si roman infocat". Alaturi de el a invatat sa cante si a jucat in piese de teatru religios.

 

Titu Herdelea: fiul invatatorului Zaharia Herdelea. Are 23 de ani. Este inalt, "cu o fata latareata, ochi abastri spalaciti si o frunte larga". Dupa doua relatii esuate, cu Roza Lang si invatatoarea Virginia Gherman, si mai multe slujbe de ajutor de notar, trece granita in Romania in cautarea unei slujbe in jurnalism si a unei vieti mai bune.

 

Laura Herdelea: fiica cea mare a sotilor Herdelea. Educata si cu gusturi aristocrate, se indragosteste de studentul la Medicina, Aurel Ungureanu. Dezamagita de Aurel, si la presiunea parintilor sai, se casatoreste cu teologul George Pintea, cu care are doi copii.

 

Ghighita: fiica cea mica a sotilor Herdelea. Se indragosteste de noul invatator din sat, Nicolae Zagreanu. Dupa impacarea dintre preotul Belciug si tatal sau, este beneficiara donatiei locului pe care familia Herdelea si-a construit casa, dar care apartinea Bisericii, una dintre sursele conflictului dintre preot si invatator.

 

George Pintea: sotul Laurei Herdelea. La inceputul relatiei, cand era student la Teologi, si-a marturisit sentimentele prin cateva zeci de scrisori trimise Laurei. Face parte dintr-o familie numeroasa, tatal sau fiind, ca si el, preot. Spirit cultivat, o iubeste pe Laura si se casatoreste cu ea chiar daca aceasta nu are zestre. Este mai scund decat sotia sa, cu ochii negri, mici, si cu o "mustacioara carbune, ingrijita".

 

Victor Grofsoru: avocat. Candideaza pentru functia de deputat de Armadia, insa pierde in favoarea candidatului maghiar, Bela Beck. Se imprieteneste cu invatatorul Herdelea, dupa ce il angajeaza la cabinetul sau.

 

Roza Lang: sotia invatatorului evreu din Jidovita, apreciata drept o femeie "draguta si cocheta". Este de nationalitate maghiara si, atat ea cat si sotul, vorbesc numai ungureste. Sotul sau fiind alcoolic, ea isi petrecea timpul legand relatii amoroase cu barbati mai tineri. Astfel, il intalneste pe Titu Herdelea, care dezvolta o pasiune pentru ea.

 

Stoessel: notarul evreu din Jidovita. Are 35 de ani, ochii mici si negri, "care se invarteau sireti in orbite", nasul gros si urechile mari. Era iubit de tarani pentru ca tot timpul avea o vorba buna de spus. El oficializeaza atat trecerea pamanturilor din proprietatea lui Vasile Baciu in cea a lui Ion cat si cununia dintre Laura Herdelea si George Pintea. In urma unei afaceri nereusite dintre el si carciumarul din sat, Avrum, acesta din urma se sinucide spanzurandu-se de creanga unui copac.

 

Avrum: carciumarul din sat. Dupa o afacere nereusita, se sinucide.

Te-ar putea interesa si rezumatul sau povestirea, pe capitole ale aceluiasi roman.

© kpodoperescu.com
bottom of page