top of page

 

   Cititorul este introdus in lumea satului Pripas si a personajelor sale intr-un moment important din viata acestora – hora de duminica. Conflictul dintre Ion Glanetasu, pe de o parte, George Bulbuc si Vasile Baciu, de cealalta parte, iese la iveala chiar cu aceasta ocazie, anticipand nu doar derularea actiunii ci si finalul romanului.

   Ion Glanetasu, taran sarac si harnic, dar dornic de inavutire, o iubea pe Florica, fata vaduvei lui Maxim Oprea. Desi frumoasa, aceasta era insa saraca si lipsita de zestre, astfel ca Ion s-a reorientat catre o alianta matrimoniala cu Ana, fiica lui Vasile Baciu. Ana era considerata mai degraba urata, insa o partida foarte buna, intrucat tatal sau avea mult pamant. Vasile Baciu il ura insa pe Ion, poate si pentru ca ii aducea aminte de el in tinerete, recunoscand in el aceeasi patima pentru pamant si lipsa de scrupule. In schimb, Vasile Baciu si-l dorea drept ginere pe George Bulbuc.

Dupa hora, cautand un motiv de cearta si intrucat s-a considerat jignit de Vasile Baciu, care, beat fiind, l-a numit ”sarantoc”, Ion l-a batut pe George Bulbuc la carciuma, considerandu-l pe acesta cauza problemelor sale.

   Ion a fost certat de preotul Belciug pentru conflictul creat, atitudine care l-a plasat pe acesta din urma pe o pozitie antagonica cu familia invatatorului Herdelea, care i-a luat apararea lui Ion. Samanta acestui conflict, alimentata si de faptul ca familia Herdelea avea casa construita pe pamantul bisericii, si-a produs efectele pe toata durata romanului, preotul si invatatorul incercand sa isi faca rau reciproc, dar sfarsind prin a se impaca.

   In duminica urmatoare, preotul l-a certat din nou pe Ion, in public, in cuvantarea de la sfarsitul slujbei. De asemenea, un nou conflict generat de o neintelegere privind hotarul dintre Ion si vecinul sau Simion Lungu, l-a facut pe preot sa se ofere ca martor si sa il sfatuiasca pe cel din urma cu privire la formularea unei plangeri in justitie. Ion a cautat si el ajutor din punct de vedere juridic la familia Herdelea. Desi Ion si Simion Lungu s-au impacat, plangerea a avut drept rezultat condamnarea lui Ion la doua saptamani de inchisoare.

   Penduland intre dragostea pentru Florica si cea pentru pamanturile tatalui Anei, Ion a conceput un plan pentru a-l obliga pe Vasile Baciu sa isi lase fiica sa se casatoreasca cu el, cu zestrea aferenta. Urmare acestui plan cinic, Ion a lasat-o pe Ana insarcinata, vizitele lui fiind surprinse de catre George Bulbuc.

   Afland adevarul si prin medierea preotului Belciug, Vasile Baciu a fost pana la urma de acord cu nunta, amanand insa socoteala cu Ion asupra zestrei fetei. Nasi de cununie le-au fost sotii Herdelea, care in acest timp au avut propriile emotii legate de nunta dintre fiica lor Laura si George Pintea, dar si de preocuparile politice ale fiului lor, Titu Herdelea. Acesta din urma s-a implicat tot mai mult în cauza romanilor din Transilvania, devenind nationalist infocat (atat invatatorul Herdelea, cat si fiul sau Titu s-au angajat in lupta politica pentru alegerea noului deputat de Armadia, insa fiecare pentru alt candidat). La finalul romanului, Titu a incercat dealtfel sa isi gaseasca norocul, in calitate de gazetar in Regatul Romaniei, intriga care va sta la baza actiunii din romanul ”Rascoala”.

   Dupa nunta Anei, Vasile Baciu nu a mai vrut sa oficializeze transferul pamanturilor din zestre, fapt care a atras mania lui Ion fata de Ana, dar si o plangere in justitie impotriva tatalui acesteia. Dupa multe ezitari, Vasile Baciu a fost de acord cu acordarea zestrei promise. In ciuda traiului rau, alungata, batuta si jignita atat de sotul, cat si de tatal sau, Ana l-a nascut pe Petre.

   Din cauza ajutorului dat lui Ion (formularea unei plangeri impotriva judecatorului din cauza cu Simion Lungu), invatatorul Herdelea a fost condamnat la 8 zile de inchisoare si amendat cu 50 de coroane, urmand sa fie suspendat din functia de invatator pana la judecarea apelului. In final a fost achitat, cu sprijinul avocatului Victor Grofsoru. Din cauza dificultatilor financiare ale familiei Herdelea, unele obiecte de mobilier au fost vandute la licitatie, operatiune la care a participat si preotul Belciug. In plus, acesta a refuzat sa le transfere pamantul pe care isi aveau construita casa, silindu-i sa isi gaseasca o alta locuinta in Armadia.

   Totusi, ulterior, in ciuda rautatilor reciproce, atat preotul Belciug, care avea si calitatea de profesor de religie, cat si invatatorul Herdelea, au intrat in conflict cu inspectorul Horvat, cei doi apropiindu-se din nou sub influenta unui sentiment de apartenenta la un front comun in fata asupririi maghiare. La sfarsitul romanului, preotul Belciug a facut dealtfel demersurile necesare pentru a-i ceda locul de casa surorii lui Titu si Laurei, Ghighita Herdelea.

   Casatoria Floricai cu George Bulbuc l-a facut pe Ion gelos, el incercand recucerirea acesteia, lucru care a dus la sinuciderea Anei. Respectiva hotarare a fost luata de Ana dupa multe framantari, la ea contribuind, pe langa viata grea si nefericita din casa lui Ion si anumite episoade din viata satului, precum spanzurarea carciumarului Avrum si moartea lui Dumitru Moarcas, persoana care statea in gazda la familia Glanetasu.

   Sinuciderea Anei nu a fost regretata de Ion, care chiar si-a imaginat ca, avand copilul sau si al Anei, devine nu doar bogat ci si liber. Lucrurile nu au decurs totusi conform planului, pentru ca, dupa ce si copilul a murit, Vasile Baciu i-a cerut lui Ion pamanturile inapoi. Preotul Belciug s-a implicat in impacarea dintre Ion si Vasile Baciu, reusind sa ii determine pe cei doi sa semneze un act prin care averea sa ramana Bisericii, daca vreunul dintre ei ar fi murit fara a avea urmasi.

   Intre timp, avertizat de vizitele tot mai dese ale lui Ion la Florica, George Bulbuc a sosit inopinat acasa, unde a avut o altercatie cu un necunoscut, care incerca sa se furiseze prin gradina. Necunoscutul s-a dovedit a fi chiar Ion, care, lovit in cap cu sapa, a agonizat pana dimineata. George Bulbuc a fost arestat. Florica a ramas insarcinata, lucru care a dus la nasterea zvonului ca ar fi vorba chiar despre copilul lui Ion.

   Prin moartea sa, visele de imbogatire ale lui Ion s-au naruit, acesta fiind inmormantat chiar in curtea bisericii noi, in mod ironic, in semn de multumire pentru ca si-a lasat averea Bisericii.

Te-ar putea interesa si povestirea, pe capitole ori prezentarea personajelor aceluiasi roman.

© kpodoperescu.com
Cumpără cartea
piggy.png
bottom of page