top of page
© kpodoperescu.com

- Maitreyi -


I

 

   Allan sosise în India de puțin timp, lucrând inițial în Calcutta, în domeniul hidrotehnic, ca subordonat al inginerului Narendra Sen. Deși nu este precizată expres naționalitatea eroului principal, acesta are o descendență europeană. Alte indicii presărate în text îi oferă o vârstă de aproximativ 26 de ani.

   Întrucât, în respectiva perioadă, India se afla sub stăpânirea colonială britanică, Allan beneficiază de toate avantajele și respectul aparent oferit de către indieni supușilor britanici și, în general, oamenilor ”albi”. Astfel, sub influența unor prieteni și cunoștințe din aceeași categorie, Allan afișează inițial o mentalitate colonială, egocentrică, manifestând față de autohtoni o anumită superioritate, prin disprețuirea și minimalizarea culturii și obiceiurilor acestora. Cu timpul însă, inclusiv în urma interacțiunii apropiate cu Narendra Sen și familia acestuia, Allan înțelege faptul că inginerul, deși indian, este o persoană educată, deschisă față de lumea occidentală. Din cauza naționalității sale, Narendra Sen nu beneficiază de o mare apreciere din partea unor europeni, cu toate că este foarte preocupat de a le copia obiceiurile. Astfel, deși respingător fizic (Allan îl aseamănă adesea pe inginer, în gând, cu un broscoi), Narendra Sen este un om cult, destul de bogat, care face parte din casta superioară a brahmanilor, fiind astfel respectat de către conaționalii săi. Cu ocazia unei întâlniri cu domnul Sen, Allan o cunoaște și pe una dintre fiicele acestuia, Maitreyi, care, asemenea altor indience, îi pare mai degrabă neatrăgătoare.

   Mai târziu, invitat alături de prietenul său francez, Lucien, la ceai, în casa inginerului din Bhowanipore, el o reîntâlnește pe Maitreyi, care i se pare, de această dată, mai frumoasă și chiar misterioasă. O impresie deosebită îi face și soția inginerului, Srimati Devi Indira, care îi trezește sentimente aproape materne, fiind o versiune mai matură și mai rezervată a lui Maitreyi.

   Un incident neplăcut, în care Maitreyi, extrem de emoționată, varsă din greșeală ceaiul pe pantalonii lui Lucien, îl face pe Allan să o observe mai bine. Privirea i se întâlnește cu cea a fetei, făcând-o pe aceasta să se rușineze.

   Ulterior, el o aude pe Maitreyi râzând singură în curte, și o zărește relaxată, amuzându-se pe seama întâmplării cu ceaiul. Purtarea liberă, dezinhibată, opusă rolului formal jucat cu ocazia prezentării în fața unor străini, râsul, dar mai ales trupul ”aproape descoperit” al tinerei fete, îl vor urmări mult timp după această vizită.

 

II

 

   Aflat pe șantier, în Tamluk, Allan primește o telegramă de la Narendra Sen, prin care acesta îl anunță că a reușit să îl propună conducerii companiei pentru un post mai bun, în Assam. Împreună cu prietenul său, Harold Carr, și alți tineri europeni, Allan sărbătorește evenimentul.

   La o intersecție, automobilul petrecăreților zgomotoși se intersectează cu cel în care se aflau Narendra Sen, soția acestuia și Maitreyi. Aceasta din urmă este amuzată de postura în care se găsea Allan, care o ținea pe una dintre fetele din grup (Geurtie) în brațe, pe genunchi. Deși stânjenit, Allan răspunde politicos la salutul adresat de familia inginerului, prilej pentru a fi batjocorit de companionii săi, pentru interesul arătat unui ”negru”.

 

III

 

   Activ pe noul șantier din Shillong (provincia Asaam), Allan pare inițial satisfăcut, cel puțin pe plan profesional. Singurătatea, lipsa prietenilor europeni și sezonul ploios îl deprimă însă după doar câteva luni, provocându-i un veritabil ”surmenaj nervos”. Doar inginerul Narendra Sen îi scrie, săptămânal.

   Experiența din junglă și traiul de ”pionier” se sfârșesc brusc, odată cu îmbolnăvirea lui Allan de malarie.

   Este transportat la spitalul din Calcutta, unde începe să își revină. Aici Harold Carr și Narendra Sen îl vizitează des. La fel și grupul de prieteni europeni (pe care el îi numește ”anglo-indieni”), printre care Geurtie și Clara.

   Allan este încurcat de insistența inginerului care, cu ocazia vizitelor sale, îl invită să își petreacă convalescența în casa sa. Tânărul este nemulțumit de această posibilitate, în care intuiește o veritabilă conspirație, întrucât are impresia că astfel, părinții lui Maitreyi încearcă să îl includă în familia lor, probabil pentru a căpăta prestigiu, prin apropierea de cercul exclusivist al ”albilor”. Allan este totuși atras de ideea de a se afla în apropierea tinerei, de care este, în secret, fascinat, deși încă o mai consideră uneori ”o bengaleză îngâmfată și stranie, care disprețuiește albii și e atrasă totuși de ei”. Mai mult, este stânjenit de ceea ce ar putea crede prietenii săi, întrucât, pentru ceilalți europeni, Maitreyi este ”murdară, ca orice indiană”.

   Allan acceptă cu greu propunerea inginerului, justificând-o, față de sine, prin faptul că o astfel de intimitate i-ar oferi șansa de a cunoaște o altă latură a culturii indiene. Totuși, pentru a se apăra de ipoteza în care inginerul ar vrea să îl atragă în vreo alianță matrimonială cu fiica sa, cu ocazia unei vizite a acestora la spital, Allan inventează o iubită imaginară.

 

IV

 

   Allan începe să se obișnuiască cu atmosfera din casa inginerului, descoperind cu uimire exotismul și natura duală a lumii indiene, reținută și formală față de străini, dar caldă și primitoare pentru cei acceptați în intimitatea ei. Însăși Maitreyi este pentru el când frumoasă, veselă și exuberantă, când urâtă, mândră și disprețuitoare. În această oscilație, Allan vede dovada unor lipsuri proprii, dar și a unei inadaptări, care nu îi permite încă să descopere ”cheia” înțelegerii unei culturi străvechi, precum cea autohtonă.

   Astfel, deși preconcepțiile îi evidențiază o fată ”simplă și primitivă”, cu timpul, el descoperă în Maitreyi o persoană educată, cunoscătoare a scriitorilor clasici occidentali, ea însăși poetă, și foarte doritoare să înțeleagă și să asimileze cultura ”albilor”. El conștientizează faptul că însăși acceptarea sa temporară în casa inginerului este un act de curaj din partea familiei acestuia, o încălcare a tradițiilor și obiceiurilor indiene și o dovadă a deschiderii gazdelor sale față de occident.

   Allan se împrietenește repede cu sora mai mică a lui Maitreyi, Chabu.

   Maitreyi și doamna Sen sunt convinse că el ”nu se distrează suficient” în casa lor. Maitreyi primește sarcina de a-l antrena în diverse activități, ocazie pentru amândoi de a-și perfecționa franceza și engleza, respectiv bengaleza. Taciturnul Allan este astfel, încet-încet, fermecat de conversațiile aparent banale cu cele două fete și mama lor, curioase să afle detalii despre ceea ce pentru ele reprezintă ”ciudățeniile” europenilor.

 

V

 

   După câteva luni, Allan se obișnuiește cu stilul de viață indian, pe care ajunge să îl aprecieze. Maitreyi este încântată să îl ajute să stăpânească bengaleza, primind în schimb lecții de franceză. Această nouă apropiere îi oferă ocazia lui Maitreyi să îl descoasă, în joacă, și cu privire la prietena sa imaginară.

   Aceste întâmplări, ca și atitudinea aparent îngăduitoare a doamnei Sen, îl conving pe Allan de justețea ipotezei inițiale, conform căreia familia inginerului ”complotează” să îl ”îndrăgostească” de Maitreyi.

 

VI

 

   Allan află cu uimire că Maitreyi urmează să susțină o conferință cu privire la ”esența frumosului”. El regretă faptul că nu poate participa, întrucât nu stăpânește suficient de bine limba bengaleză.

   Un timp, în casă locuiește și vărul inginerului, Mantu, fost profesor în Delhi, sosit în regiune pentru a preda, ca lector la Government Commercial School. Acesta se va căsători curând cu o femeie, care pentru Allan este ”neagră, comună, foarte simpatică”.

   Ceremoniile mariajului lui Mantu și un nou val de atenție din partea familiei inginerului, îl fac pe Allan să reia scenariul atragerii sale într-o ”cursă maritală”, dar și să ia în considerare ipoteza în care s-ar putea căsători cu o indiancă, poate chiar, de ce nu, cu Maitreyi. Cu toate acestea, Allan își dă seama că nu este încă gata să renunțe la ”libertatea” sa.

   Mantu dezvăluie familiei una dintre confesiunile făcute de Allan, legată de faptul că nu s-ar însura niciodată. Ca urmare, în zilele următoare, Allan este tratat cu răceală, atât de către Maitreyi, cât și de doamna Sen. Această schimbare îl încurcă, pentru că, deși îi confirmă aparent bănuielile, el conștientizează că, de fapt, îl rănește indiferența lui Maitreyi. Mai mult, este și un pic gelos, pentru că ea pare să petreacă mai mult timp alături de Khokha, o rudă săracă a inginerului, tolerat în casă, în postura de servitor.

   Relațiile își reintră curând în normal, întrucât, așa cum îi explică inginerul, indiscreția lui Mantu avea la bază o înțelegere greșită a ceea ce Allan i-a confiat. Mantu crezuse astfel că Allan își bate joc de căsătorie, concept sacru pentru oricare familie indiană respectabilă.

   Allan își reia discuțiile și lecțiile cu Maitreyi. Noua apropiere îl face să se întrebe dacă nu cumva o iubește.

 

VII

 

   Alături de soția lui Mantu, Lilu, cei doi tineri fac numeroase excursii în împrejurimi. În același timp, preocuparea pentru literatură îi unește, Allan înțelegând că atracția pentru Maitreyi se transformă într-o veritabilă patimă. El se întreabă dacă și fata simte același lucru. Ea îi rămâne totuși de neînțeles, cu atât mai mult cu cât atitudinea și interesele îi sunt foarte schimbătoare.

   Această veșnică metamorfoză, ca și schimbările de dispoziție, care variază de la emoții și preocupări copilărești, la atitudini mature și stări sufletești complexe, pe care le va observa, de-a lungul timpului, la Maitreyi, îl intrigă pe Allan, ele ajungând, cu timpul, să îl urmărească și, pe fondul propriilor așteptări și căutări erotice, să îl incite. Retrospectiv, așa cum se va vedea pe parcursul romanului, el cade astfel victimă farmecului natural al fetei. O dilemă importantă a bărbatului este tocmai măsura în care aceste emoții, jocuri și tatonări inițiale au fost spontane ori premeditate. În această din urmă ipoteză, încă de neacceptat pentru Allan la momentul retrăirii celor relatate de jurnal, ele ar fi fost parte a unui înscenări complexe și nu o manifestare a unui impuls primordial și necunoscut (exotic) al seducției, capabil să depășească prejudecăți, ba chiar și barierele culturale ori lingvistice.

   Relația celor doi tineri este una sinuoasă, cu numeroase supărări și împăcări simulate, gelozii neașteptate și atingeri mai mult sau mai puțin inocente sau intenționate. Maitreyi îi mărturisește anumite sentimente pe care le-a avut față de alți bărbați, fără ca Allan să își dea seama dacă aceste experiențe sunt reale sau rodul unor fantezii adolescentine. El înclină să creadă că atitudinea fetei este doar parte a unui joc senzual, având legătură cu vârsta și lipsa ei de experiență.

 

VIII

 

   Vizita lui Harold îi reamintește de cercul europenilor și de preocupările frivole ale acestora. De la prietenul său află că, despre el, se comentează faptul că urmează să se convertească la hinduism și să se căsătorească cu Maitreyi.

   Pentru că înțelege prea puțin din conversațiile din casă, Allan devine gelos pe toți bărbații care vizitează reședința inginerului, și mai ales pe cei cu care sau despre care îi vorbește Maitreyi. Printre aceștia se remarcă un tânăr poet, un matematician, dar mai ales guru-ul ei, Robi Thakkur. Acesta din urmă e mai greu de combătut, întrucât, spre deosebire de ceilalți doi el este imaterial, reprezentând doar o amintire, prezentă exclusiv prin povestirile fetei.

   Maitreyi îi transmite rugămintea tatălui ei de a o ajuta la ordonarea și catalogarea volumelor din bogata bibliotecă a familiei Sen. Discuțiile pe marginea volumelor clasificate îi apropie și mai mult.

   Allan este preocupat de studierea religiilor indiene și mai ales a cultului lui Khrishna, spre bucuria doamnei Sen. Maitreyi are în schimb o izbucnire nervoasă, atunci când vine vorba despre religie. Allan înțelege că dragostea ”occidentală” nu are legătură cu cea ”orientală”, în acest ultim caz, conceptul fiind tratat într-o puternică notă religioasă, încărcat de superstiții și misticism.

   În zilele care urmează, deși riscă să fie surprinși, cei doi tineri experimentează o iubire ”non-sexuală”, manifestată inițial prin mângâieri, atingeri caste, o trăire pe care chiar Allan, sub influența lecturilor hinduse, o definește ca dragoste ”mistică”. La rândul său, fata este convinsă că îl iubește pe Allan ca pe ”un frate”, înțelegând prin asta o dragoste ”pură”, fără alte semnificații. Mai pragmatic, într-un moment prielnic, bărbatul profită de ocazie pentru a o săruta pătimaș. Reacția lui Maitreyi îl face să regrete inițiativa.

 

IX

 

   A doua zi, tulburată de întâmplare, Maitreyi îi cere să părăsească casa. Ea îi reproșează faptul că el nu o iubește ”la fel cum îl iubește ea”, dar și că sufletul ei îi este oricum ”dat” lui Robi Thakkur. Așa cum îi mărturisise, față de acest înțelept, guru și bătrân poet, ea a avut o dragoste filială, dar domnul Sen, observând anumite ”excese sentimentale”, nu a mai lăsat-o să îl vadă. Fata speră totuși ca Allan să înțeleagă și, împreună, să îl poată ”iubi” amândoi pe acest guru. În schimb, Allan vede în acest personaj ciudat doar un satir bătrân, care s-a bucurat de admirația și naivitatea unei copile.

   Profitând de vulnerabilitatea lui Maitreyi după ce i-a făcut aceste confesiuni, Allan o sărută din nou. Ea îi reproșează acest lucru, afirmând că nu simte nimic față de el, și că nu îl iubește. Cei doi se despart extrem de afectați.

   Nevoit să participe la mesele din casă, alături de toată familia, Allan este surprins de gestul lui Maitreyi, care îl mângâie cu piciorul, pe sub masă. Bărbatul este uimit și amețit de schimbarea neașteptată, pe care o percepe ca pe o mare victorie personală.

   Într-una dintre serile următoare Maitreyi îi dăruiește o coroniță de iasomie, gest care simbolizează logodna lor. După alte câteva zile, în semn de sacrificiu, fata îi dăruiește cutiuța conținând o șuviță din părul guru-ului ei. Ea îi explică faptul că nu mai crede în dragostea față de acesta, și că el poate chiar să ardă cutia, dacă dorește. Îi mărturisește totodată că dragostea dintre ei o percepe acum nu ca pe iubirea față de ”un frate”, de la început, ci ca o dragoste ”altfel”. Din destăinuirile ei, Allan deduce și că familia Sen și-ar fi dorit nu o alianță matrimonială, așa cum crezuse el inițial, ci chiar să îl adopte, ca pe un fiu, devenind astfel și un fel de ”frate” al lui Maitreyi. Gestul este poate unul mărinimos, de acceptare în familie, însă ascunde și un detaliu meschin, acela că inginerul își planificase astfel un ”bilet” în lumea ”albilor”. El spera chiar ca astfel, având un ”alb” în familie, să se mute, alături de rudele sale, la bătrânețe, în Europa.

 

X

 

   Urmează o perioadă foarte fericită pentru cei doi tineri. Dragostea fetei devine din ce în ce mai pătimașă și, cu toate că Allan face mari progrese în cunoașterea culturii și a limbii bengaleze, sufletul indian, dar mai ales al lui Maitreyi, îi rămâne aproape necunoscut. Ea îi face alte confesiuni cu privire la sentimentele avute cândva față de alți bărbați. Allan află astfel cu uimire că prima ei dragoste, lucru dealtfel de neconceput pentru un occidental, a fost ”un pom”.

   Dragostea castă, de la început, față de Allan, se transformă într-una plină de voluptăți. Întrucât nu doar Maitreyi își pune probleme de ordin moral, din respect față de familia Sen, Allan meditează la ideea de a se converti la hinduism, urmând ca, ulterior, să se căsătorească cu fata. Nebănuind adevăratul motiv al dorinței sale, doamna Sen se entuziasmează la aflarea acestei intenții, în timp ce inginerul este mult mai reținut.

   Vizita lui Harold îl aduce pe Allan cu picioarele pe pământ. El constată că, în jurul său, se petrec frământări sociale importante, evenimente și violențe care generează represiunea trupelor coloniale, dar a căror înțelegere rămâne ascunsă europenilor. Atunci când află despre planurile sale, dar mai ales de dorința de convertire, Harold consideră că prietenul său se află sub influența ”farmecelor”, fiind pierdut pentru societate (el are bineînțeles în vedere societatea ”civilizată”, europeană).

 

XI

 

   Khokha descoperă relația dintre Allan și Maitreyi. Întrucât aceasta din urmă se teme de reacția familiei sale, îi cere iubitului său să își întărească cât mai repede relația printr-o adevărată logodnă. Ea îi comandă totodată un inel special, cu o piatră prețioasă anume aleasă.

   Cu ocazia unei călătorii cu mașina ”la Lacuri”, deși însoțiți de Chabu și sora lui Khokha, cei doi găsesc un moment pentru a rămâne singuri. Urmează o ceremonie de logodnă neobișnuită unui european, încărcată de simboluri și superstiții, oficiată chiar de Maitreyi. Așa cum a aflat mai târziu, sora lui Khokha știuse din prima clipă de dragostea lor, dar s-a prefăcut și de data aceasta că nu bănuiește nimic, lăsându-i singuri.

   Din acea seară, Chabu a început să se simtă rău. Maitreyi a profitat de ocazie, ducându-se în camera lui Allan, pentru a definitiva logodna. Aceste vizite s-au repetat și în nopțile următoare, Maitreyi dovedindu-se o amantă foarte pricepută, în ciuda lipsei sale de experiență.

   Allan se poartă foarte bine cu Khokha, încercând să îi câștige bunăvoința, pentru a nu îi trăda. Khokha îi spionează însă, cu fiecare ocazie, pe cei doi îndrăgostiți.

   Boala lui Chabu se agravează, doctorii apreciind că este vorba despre o ”nebunie precoce” sau poate o ”nevroză sexuală”. Singurele persoane pe care pacienta le mai recunoaște sunt Allan și Maitreyi. În mod ciudat, întrucât piatra prețioasă a inelului dăruit de Maitreyi o fascinează, Chabu îi cere inelul de logodnă, bărbatul consimțind cu greu să i-l dăruiască.

   Întrucât medicamentele ”moderne” nu par să dea rezultate, sunt aduși vraci și vindecători tradiționali. Prezența lui Allan este liniștitoare pentru pacientă, astfel că acesta petrece foarte mult timp cu Chabu.

   Între timp, și boala domnului Sen (probabil o ”presiune arterială”) se agravează, lucru care îl determină pe Allan să aibă mustrări de conștiință și să își tot amâne plecarea către Puri, în scopul convertirii sale.

   Întrucât Khokha este nelipsit din preajma lui Maitreyi, Allan devine gelos.

 

XII

 

   Conștiința lui Allan este apăsată de evenimentele din casa inginerului, dar mai ales de posibilitatea trădării din partea lui Khokha. Chiar dacă aflată sub spectrul săvârșirii unui ”păcat”, dragostea celor doi continuă, pentru ei urmând un șir de zile ”desperate și fără memorie”.

   Împlinirea de către Maitreyi a vârstei de șaptesprezece ani, precum și tipărirea ultimului volum de poezii al acesteia, constituie prilejul unei mari recepții, la care participă toată lumea bună din regiune. Cu această ocazie, Chabu are o nouă criză, comportându-se, din nou, bizar.

   Întrucât Chabu avea nevoie de plimbări în aer liber, Allan și Maitreyi o însoțesc adesea. Într-una dintre ele, ea îi reproșează lui Maitreyi că nu îl iubește pe Allan. Pentru a-i dovedi, îi cere să îl sărute, lucru pe care Maitreyi îl face, bucuroasă. Observând anumite detalii și, cu o intuiție neobișnuită pentru starea sa, Chabu face o afirmație curioasă despre inelul aflat acum în posesia ei, pe care ea ”l-a simțit” ca fiind unul de logodnă.

   După întoarcerea acasă, Allan vede o schimbare în casă. Cauza acesteia este mărturisirea făcută de Chabu mamei sale cu privire la lucrurile petrecute în timpul plimbării. Chabu se plânge că se simte neiubită, în timp ce sora sa este iubită de toată lumea, mai ales de Allan. Maitreyi este descusută de doamna Sen, ea negând totul.

   Allan este confruntat de părinții lui Maitreyi. Aceștia pretextează că fata lor este bolnavă, astfel că nu poate veni să îl vadă și îi cer să părăsească casa. Despărțirea este una sfâșietoare, Allan încercând toate metodele pentru a se dezvinovăți și a diminua impresia inginerului. Nu găsește niciun pic de empatie la gazdele sale, cei doi soți tratându-l demn, dar cu foarte mare răceală. Inginerul îi dă un plic, cerându-i să îl deschidă doar după ce va pleca.

   Citind scrisoarea, Allan înțelege că, prin relația sa cu Maitreyi, a încălcat un tabu al familiei indiene, ingratitudinea și ofensa adusă familiei Sen fiind, pentru aceștia, extremă. Narendra Sen îi solicită totodată să nu mai calce în casa sa și să nu mai încerce să comunice cu vreun membru al familiei.

 

XIII

 

   Allan se mută la doamna Ribeiro, gazda prietenului său Harold. El este foarte afectat de despărțirea de Maitreyi, ceilalți europeni crezând că este bolnav.

   Singurele știri cu privire la iubita sa îi parvin prin Khokha, pe care îl tratează cu multă atenție, în ciuda condiției sale modeste. Khokha profită de ocazie, solicitându-i mici sume de bani, sub diverse pretexte. El îi povestește și evenimentele care au urmat plecării sale, precum și faptul că familia Sen intenționează să se mute la Midnapur, dar și să o mărite pe Maitreyi. El îi confirmă faptul că inginerul chiar avea de gând, inițial, să îl înfieze.

   Allan își regăsește vechii tovarăși de petrecere. Aceștia sunt încântați să îl reprimească în cercul lor, batjocorindu-l totodată pentru apropierea mult prea mare și atenția față de autohtoni.

   Maitreyi îl recontactează telefonic, cei doi vorbind foarte puțin, până să fie surprinși. Ca urmare, inginerul îi trimite o nouă scrisoare, în care îi reproșează că nu are nici respect, nici onoare. În plus, Allan este concediat.

   Frământat de gânduri, Allan pleacă pe jos către o destinație necunoscută.

   Localnicii sunt uimiți să vadă un ”alb”, neînsoțit, mergând pe jos. Vizitează zona rurală, se odihnește într-un templu, se reculege pe malul Gangelui și mănâncă pe apucate. La Burdwan, se hotărăște să se întoarcă, cu trenul. Murdar și buimac, revine în casa doamnei Ribeiro, după o perindare de patru zile.

   Khokha îi povestește ultimele știri. Maitreyi a refuzat să se mărite cu bărbatul ales de părinți, spunând că, dacă va fi silită, va face familia de râs, întrucât va mărturisi viitorului soț că s-a culcat cu Allan. Este bătută pentru acest lucru.

   Într-o ultimă convorbire telefonică, Maitreyi îi cere să o aștepte, pentru că și ea îl va aștepta și niciun bărbat nu se va mai atinge de ea.

   În a șaptea zi de la plecarea lui Allan din casă, acesta părăsește Bhowanipore, după ce două nopți pândise în fața casei familiei Sen. În aceeași zi, Chabu moare.

 

XIV

 

   Allan își petrece următoarele luni într-o cabană din Himalaya. Aici, în singurătate, cu ajutorul jurnalului, are ocazia să rememoreze evenimentele din casa inginerului și să se gândească la Maitreyi. El suferă nu doar din cauza despărțirii de ea, ci și pentru ”crima” săvârșită față de părinții fetei, binefăcătorii săi, și pentru că se simțea vinovat de moartea lui Chabu. Se subînțelege faptul că, în plan metafizic, ea ar fi putut cumva plati pentru ”păcatul” surorii sale.

   Khokha îi dă de urmă și îi trimite o scrisoare de-a lui Maitreyi. Ea îl vede acum idealizat, conștientă că dragostea lor va fi împlinită, probabil, doar într-o altă viață.

   Scrisoarea îl bulversează și mai mult, bărbatul întrebându-se dacă el împărtășește, într-adevăr, speranțele și dragostea lui Maitreyi, întrucât este deprimat și orice activitate, ambiție sau țel lui i se par acum inutile.

   Monotonia traiului izolat și aceste frământări sunt alungate de sosirea Jeniei Isaac, o femeie din Africa de Sud, aflată în căutarea ”absolutului”. Scârbită de viață și de bărbați, ea vrea să se stabilească într-un ashram, unde să găsească ”adevărul, viața, nemurirea”. Allan o consideră o ”exaltată rece”. Este inițial amuzat de naivitățile filosofice ale femeii, dar tovărășia ei îl determină să uite propriile gânduri negre. Povestea vieții ei îl fac să îi mărturisească propriile experiențe. Cei doi sfârșesc prin a se culca împreună. Mai târziu, Jenia îi explică că această aventură de o noapte a avut loc pentru că și-a dorit să fie și ea iubită, ”la fel ca Maitreyi”. Deși este evident pentru amândoi că nu există sentimente între ei, bărbatul este intrigat de atitudinea Jeniei, și bulversat de ”atâta sete de amăgire” și ”dor de dragoste”.

   Curând Jenia își reia călătoria. Neștiind ce se va întâmpla în continuare cu el, Allan rămâne ”dezgustat, năuc”. Cu toate acestea, după o perioadă neprecizată, el se trezește într-o zi, ”tânjind după lumină, verdeață și soare”. Își dă seama că, într-o clipă, pe neașteptate, ”scăpase de ceva greu, ucigător”. Ia decizia de a se întoarce în civilizație.

 

XV

 

   Rămas fără bani, Allan își caută de lucru. Harold refuză să îl găzduiască, pe motiv că ”nu e creștin”.

   Allan refuză o nouă scrisoare de la Maitreyi, adusă de Khokha. De asemenea, nu răspunde la numeroasele telefoane ale acesteia. Prin Khokha îi transmite să îl uite, întrucât Allan pe care ea îl știa ”a murit” iar ea nu mai are pe cine să aștepte.

   Găsește găzduire și ajutor material de la Geurtie. Se simte din nou iubit, de aceasta.

   Cere ca Khokha să nu mai fie primit. Scrisorile transmise de el îl fac să considere mult prea melodramatic comportamentul lui Maitreyi. Ea plănuiește să se culce cu oricine, pentru a se compromite și a fi alungată din casă. Astfel, crede ea, ar putea să se reîntoarcă la iubitul său.

 

XVI

 

   Allan se mută, cu serviciul, în Singapore. Aici îl întâlnește pe un nepot al doamnei Sen. Află că Maitreyi ”s-a dat vânzătorului de fructe” și că urmează să nască în Midnapur. Deși dezonorat, domnul Sen refuză să o alunge din casă, spre disperarea fetei.

   Allan este năucit de veste, în care vede o oportunitate. Tulburat, își reproșează că nu a dat mai multă atenție planurilor din scrisorile ei. Nu știe nici măcar dacă motivul dezonorării este real sau inventat. Ar vrea să acționeze, dar nu știe însă cum.

***

bottom of page