In sambata dinaintea sarbatorii de Pasti, Leiba Zibal, hangiul evreu de la Podeni, o mica localitate din Moldova, rememoreaza o serie de evenimente din viata sa de pana atunci. Suferind de ”friguri de balta” (malarie), amintirile ii sunt incetosate si se amesteca cu evenimente mai recente, precum si cu propriile spaime si frustrarile legate de discriminarea zilnica din partea romanilor. Drept raspuns la dispretul lor, acestia din urma, ca dealtfel toti strainii, sunt numiti de catre evrei ”goi” (in ebraica, plural ”goyim”, are sensul peiorativ de non-evreu).
Nevoit de mic sa paraseasca slujba buna de baiat de pravalie, datorita unui incident violent intre doi muncitori, la care a fost martor, Zibal si-a castigat cu greu existenta, avand mai multe ocupatii. Casatoria cu Sura si decesul fratelui acesteia i-au adus insa o sansa nesperata, preluand hanul de la Podeni, localitate izolata, intre dealuri, intr-un loc mlastinos. Incidentul din copilarie il marcheaza, astfel ca si acum, multi ani mai tarziu, Zibal este foarte temator, neputand suporta amenintarile sau violenta fizica. Hangiul isi aminteste de Gheorghe, un om brutal, lenes si obraznic, pe care il luase, nu demult, in slujba sa. Dovedindu-se hot si sluga rea, Zibal l-a concediat repede, prilej pentru Gheorghe sa il ameninte. Gheorghe si-a cerut socoteala pe un an intreg, conform invoielii initiale, desi nu lucrase decat foarte putin timp. Neprimind plata pretinsa, Gheorghe l-a amenintat pe Zibal ca se vor intalni in noaptea de Inviere, sa ”incheie socotelile”.
Temator, Zibal s-a adresat autoritatilor, cerand protectie, insa a fost catalogat drept fricos si batjocorit de subprefect.
Sub impresia acestor amintiri, obosit si febril din cauza bolii, Zibal are un vis ciudat, in care, in fata pravaliei sale (o veche dorinta a hangiului e sa aiba un magazin in Iasi) e adus un nebun furios, abia capturat. In vis, in mod neverosimil, nebunul este eliberat de jandarmi, si se repede la sotia si fiul sau, prezenti si ei, carora le sfarama capetele cu usurinta. Multimea care ii insoteste pe jandarmi, asista pasiva, ba chiar pare ca incurajeaza gestul.
Zibal e trezit violent din somn de sosirea diligentei. Aceasta aduce si doi calatori, studenti la filosofie, respectiv medicina. Din discutia elevata si aproape de neinteles pentru asistenta, Zibal afla ca nu foarte departe, un hangiu, evreu ca si el, a fost pradat si omorat, impreuna cu alti patru membri ai familiei. In ciuda termenilor academici folositi de catre cei doi studenti, Zibal recunoaste in portretul de tip ”lombrosian” al ipoteticului criminal, imaginea fostei sale slugi, Gheorghe.
Dupa plecarea clientilor, Zibal, infricosat de cele auzite, inchide mai devreme decat de obicei. Tulburat si sub impresia stirilor auzite, Zibal nu poate dormi si verifica inca o data incuietorile. In spatele portii bine inchise a hanului el aude, in noapte, tropot de cai si soapte, in care i se pare ca ii recunoaste glasul lui Gheorghe.
Dupa miezul noptii, marcat de clopotele indepartate care celebrau Pastele, Zibal, aflat la panda in prag, aude din nou aceleasi voci. Convinsi ca cei din casa dorm dusi, si cunoscand felul de inchidere al portii masive, atacatorii incep sa dea gauri in lemnul acesteia, pentru a ridica zavorul. Lucrarea, facuta in liniste, necesita timp indelungat, suficient pentru ca Zibal sa treaca printr-o multime de stari si sa isi faca cele mai negre ganduri. Cele patru gauri sunt unite cu ajutorul unui fierastrau mic, astfel ca se creaza o deschidere suficienta pentru ca unul dintre hoti sa isi strecoare mana si sa ridice zavorul. Zibal isi depaseste spaima paralizanta si, in disperare, ticluieste planul de a prinde intr-un lat mana atacatorului.
In timpul noptii Surei i se pare ca aude zgomote ce pareau a fi ragete. La sosirea diminetii, coborand in curte, il gaseste pe sotul sau langa poarta incuiata, stand pe un scaunel, si urmarind cu interes ceva ce parea a fi o mana scoasa prin deschizatura. Sub ea, pe un alt scaunel, si la inaltime potrivita, se afla o faclie mare aprinsa. Dupa deschiderea portii, in spatele ei, gasesc zacand trupul mort in chinuri al lui Gheorghe. Acesta fusese parasit de complicii sai iar mana introdusa in deschizatura ii era arsa in intregime.
Intre timp, o multime de oameni intorsi de la slujba de Inviere, cu lumanari aprinse, se opreste curioasa. Leiba Zibal paseste in fata oamenilor si, cu un ton grav, li se adreseaza. Le spune ca vrea sa se confeseze rabinului pentru ca el nu mai este evreu, ci a devenit ”goi” ca si ei, intrucat, in noaptea de Paste, a aprins si el o faclie.
Nuvela se incheie cu imaginea lui Zibal care se indeparteaza, fara graba, spre Iasi, pregatit pentru un drum lung.