top of page


 

CARTEA INTAI

 

   Romanul incepe cu descrierea spanzuratorii, "noua si sfidatoare", intr-un context care indica "inceputul sfarsitului": cerul cenusiu de toamna precum si apusul cu forme negre si aramii.

   Doi soldati, supravegheati de un caporal, sapau o groapa, in asteptarea executiei unui militar condamnat de Curtea Martiala a diviziei pentru tradare si dezertare la dusman. Pe parcursul intregii judecati, si chiar in timpul punerii in aplicare a pedepsei, condamnatul, sublocotenentul Svoboda, a fost tacut, cinic si sfidator, avand in ochi o "stralucire mandra". Desi initial convins de justetea condamnarii si de misiunea sa de membru al Curtii Martiale si participant la organizarea spanzurarii, din momentul in care intalneste privirea condamnatului, pentru locotenentul Apostol Bologa ia nastere un conflict interior. Acesta este inceputul unei transformari interioare, parcurgand mai multe etape, prima fiind cea a cautarii, cu minutiozitate, a oricarui indiciu pentru linistirea constiintei.

   Supus al Imperiului Austro-Ungar, Apostol Bologa era de nationalitate romana, locuitor al targsorului Parva, de pe Valea Somesului. Tatal sau, avocatul Iosif Bologa, roman mandru de descendenta sa, urmas al unui fruntas din rascoala lui Horea, se implicase de tanar in politica, devenind cel mai tanar condamnat din "Procesul Memorandului".

   Mama sa, Maria Hogea, fiica medicului din Parva si urmasa a subprefectului din timpul domniei lui Avam Iancu, s-a casatorit cu avocatul Bologa la varsta de 17 ani. Lipsita de iubire, si-a concentrat atentia asupra fiului sau, caruia i-a acordat o "dragoste materna idolatra" si o educatie ultrareligioasa, cu participarea, ca prieten de familie, a protopopului Groza. Dorind sa il scape de "fantasmagoriile popesti", Iosif Bologa si-a trimis fiul, pentru cursurile secundare, la liceul din Nasaud. Terminand anul ca elev eminent, Apostol a primit din partea tatalui sau doar o strangere de mana, moment in care acesta si-a dat seama ca exista si "iubiri retinute, barbatesti", nu numai declarative si consumatoare de energie, ca cea a mamei sale. Cand a terminat clasa a patra, tatal sau a tinut o cuvantare solemna, indemnandu-l sa isi faca intotdeauna datoria si subliniind sa nu uite niciodata ”ca este roman!". Moartea tatalui i-a adus o suferinta enorma si l-a facut sa isi piarda credinta in Dumnezeu. Cautand raspunsuri la "intrebari tainice", Apostol s-a hotarat sa urmeze filosofia. Nedispunand de sprijinul material al mamei sale si, sfatuindu-se cu unicul sau prieten, Alexandru Palagiesu, a facut o cerere catre Ministerul Instructiei pentru a beneficia de o bursa la stat. A fost acceptat la un colegiu studentesc din Budapesta. A invatat rapid maghiara si si-a format "o conceptie de viata" potrivit careia omul nu poate exista in afara statului, ca numai colectivitatea organizata devine constructiva, si ca fiecare trebuie sa isi indeplineasca datoria fata de stat. Intr-o vizita facuta avocatului Domsa, s-a indragostit de fiica acestuia, Marta, cu care s-a logodit, in ciuda opozitiei mamei sale, care o considera pe Marta "cocheta si usurateca".

   Dupa ce frivola sa logodnica a cochetat cu un locotenent de vanatori imperiali, din gelozie si mandrie, Apostol s-a hotarat sa plece la razboi, ajungand sa faca parte din armata austro-ungara si din Curtea Martiala care l-a condamnat pe Svoboda la spanzurare.

Urmat de Petre, ordonanta sa (soldat atasat pe langa un ofiter pentru servicii personale), Apostol Bologa s-a indreptat tulburat spre popota diviziei, unde i-a intalnit pe cei care au participat la executie: capitanul Klapka, locotenentul Gross, capitanul Cervenco si locotenentul Varga. Dupa o discutie aprinsa, Apostol a aflat ca Svoboda a dezertat pentru a merge acasa, unde, tatal sau a fost spanzurat "sub o invinuire oarecare". Macinat de vina, Bologa simtea nevoia de a se disculpa, repetand siesi si oricui il asculta: "A fost vinovat!".

   Dupa intoarcerea pe front, si-a luat in primire postul din cadrul unei baterii de artilerie, iar dupa o discutie cu comandantii de sectie, l-a primit in inspectie pe capitanul Klapka. Inspectia era doar un pretext, intrucat capitanul cauta doar "un prieten cu care sa imparta o povara sufleteasca". I-a marturisit ca era ceh, ca motivul mutarii sale pe frontul rusesc era complicitatea la dezertare, ca de fapt si el era dezertor dar, de frica mortii, "s-a lepadat" de ceilalti si a fost mutat disciplinar. Printre multe lacrimi si tanguiri, si-a marturisit neputinta si lasitatea.

   Dupa cateva zile, capitanul i-a transmis lui Bologa ca vor fi mutati pe frontul romanesc, in Ardeal, unde Imperiul Austro-Ungar se lupta, incepand cu anul 1916, si cu Principatele Romane. Revenindu-si din soc, Bologa a implorat intelegere si ajutor de la Klapka, insa acesta i-a dat de inteles ca, daca ar interveni in orice fel pentru el, pe ambii i-ar astepta "padurea spanzuratilor", unde militarii condamnati atarnau, cu o placuta la gat, pe care le era scrisa "vina" in trei limbi. Atunci Bologa s-a gandit la dezertare, si apoi, ca ar putea sa mearga la generalul Karg pentru a cere un transfer. A socotit ca un bun pretext pentru a se infatisa comandantului ar fi savarsirea unui act de vitejie, care i-ar da mai multe sanse de izbanda. Astfel, dupa multe calcule, framantari si multa rabdare, a reusit sa coordoneze tirul artileriei, astfel incat sa distruga un reflector rusesc care, de luni bune, sacaia trupele in fiecare noapte.

   Asa cum spera, Generalul Karg l-a chemat pe Bologa pentru a ii comunica ca, pentru actul sau de vitejie, l-a propus pentru medalia de aur. Atunci locotenentul i-a cerut generalului favoarea de a fi transferat pe frontul italian ori, macar, de a ramane pe cel rusesc. Dandu-si seama ca era roman, generalul a fost indignat de solicitarea subordonatului sau si l-a amenintat pe acesta cu Curtea Martiala. Din acest moment, desi sperantele i-au fost naruite, Apostol Bologa a devenit parca mai sigur pe el ca niciodata. Se hotarase sa dezerteze. Asteptand momentul potrivit, intr-o ofensiva a rusilor, a fost ranit grav si transportat la un spital militar.

 

CARTEA A DOUA

 

   Dupa ce a petrecut 4 luni de refacere in diverse spitale militare, Apostol Bologa, impreuna cu colegul sau de spital, locotenentul Varga, a ajuns pe frontul romanesc, in Ardeal. Biroul coloanei de munitii, si totodata locuinta lui Bologa, a fost stabilit in Lunca, in casa groparului Paul Vidor. Fiica acestuia, Ilona, "o fetiscana de vreo optsprezece ani, cu naframa rosie-aprinsa in cap, cu niste ochi mari, negri, care parca radeau", i-a trezit interesul locotenentului. Acesta cauta orice ocazie de a o intalni si de a ii auzi glasul.

   In Lunca l-a revazut si pe preotul Boteanu, fost prieten din copilarie. A observat cu durere ca nazuintele lor patriotice nu mai coincideau, fostul sau prieten facand diverse sacrificii si compromisuri pentru a isi salva slujba si libertatea. L-a vizitat si pe capitanul Klapka caruia i-a marturisit ca va dezerta, insa nu a reusit sa isi duca la capat planurile. A avut o noua cadere in urma ranilor de pe front. Dupa ce si-a revenit, doctorul Meyer i-a inmanat hartia ce ii acorda o permisie de o luna pe care avea sa o petreaca acasa. Revederea cu doamna Bologa, mama sa, a fost emotionanta, insa sederea acasa a fost tulburata de amintirea vorbelor unui prizonier de razboi roman: "Daca ai fi adevarat roman, n-ai trage in frati!". Tulburarea sa interioara a capatat proportii catastrofale in momentul in care logodnica sa, Marta, a venit sa il viziteze in compania ofiterului de "honvezi" Tohaty. O considera pe Marta cauza tuturor problemelor sale iar cochetaria sa in fata acelui ofiter l-a facut pe Apostol sa rupa logodna.

   Pentru a-si salva onoarea, Marta a lansat zvonul ca logodna a fost rupta doar pentru ca i s-a adresat fostului logodnic in maghiara, in conditiile in care localitatea lor era teritoriu austro-ungar. Asta a atras atentia autoritatilor si pe a fostului sau prieten, Palagiesu, cu care a impartit ani de zile framantari sufletesti si filosofice. Devenit ajutorul solgabiraului (functionar din fosta administratie austro-ungara, corespunzand pretorului sau subprefectului), Palagiesu considera ca este datoria sa de a baga la inchisoare, cum a facut cu protopopul Groza, pe oricine tulbura viata comunitatii prin idei avangardiste. Asa a incercat si cu Apostol, dar nu a reusit, intrucat acesta era ofiter in armata statului. A considerat de cuviinta sa ii atraga totusi atentia, lucru care nu a facut decat sa ii starneasca mania lui Apostol, care l-a lovit cu pumnul in fata. Dupa cateva zile, Apostol le-a cerut iertare, atat lui, cat si Martei intrucat, intre timp, il redescoperise pe Dumnezeu si isi dorea o viata de pace, liniste si recunostinta. Cu trei zile inainte de a expira concediul, Apostol a primit ordin telegrafic de a se intoarce pe front.

 

CARTEA A TREIA

 

   La intoarcere, Apostol a revazut-o pe Ilona si totul s-a oprit, din nou, in loc. Cauta, din nou, prezenta ei, iar din momentul in care si-a reluat serviciul s-a gandit numai la ea. L-a revazut pe locotenentul Gross, pe Cervenco, care, ranit grav, tragea sa moara, pe locotenentul Varga, care i-a reamintit ca il asteapta sa dezerteze ca sa il poata aresta, si, de asemenea, pe preotul Constantin Boteanu. In saptamana dinaintea Pastelui, relatia dintre Apostol si Ilona s-a concretizat. Apostol i-a marturisit groparului Vidor, tatal Ilonei, ca fata ii era draga si ca isi dorea sa se casatoreasca cu ea. Dupa ce a primit binecuvantarea batranului, au mers toti trei la preotul Boteanu pentru a binecuvanta logodna.

   Intre timp, sapte tarani romani au fost acuzati de spionaj si spanzurati in padurea satului, pentru a servi ca lectie celor cu "intentii criminale". In drumul sau catre biroul generalului Karg, Apostol a trecut si el pe langa noua padure a spanzuratilor. Dupa ce generalul l-a anuntat ca era numit in Curtea Martiala ce urma a judeca un alt lot, de 12 tarani romani, Apostol si-a luat la revedere de la Ilona si a incercat sa dezerteze, insa, a fost prins, ca o implinire a unei profetii, chiar de catre locotenentul Varga.

 

CARTEA A PATRA

 

   Escortat de soldati inarmati, Bologa a fost dus mai intai la postul de comanda al regimentului, unde i s-a facut perchezitie corporala, ocazie cu care a fost gasita asupra sa harta cu pozitia trupelor. Contrar a ceea ce credeau ceilalti, harta fusese luata de Bologa nu pentru a trada, ci pentru a-si croi drum spre frontul vecin. A avut chiar si o scurta discutie cu locotenentul Varga, care s-a disculpat spunand ca nu si-a facut decat datoria atunci cand l-a arestat. De aici, tot sub escorta armata, a fost dus la cartierul diviziei. L-a intalnit si pe Klapka care, cand l-a recunoscut pe Bologa, a incremenit si, "schimonosit de frica", i-a spus acestuia ca il va reprezenta el in fata Curtii Martiale. In drum spre cartierul diviziei, au trecut pe langa "padurea spanzuratilor". Abia atunci Bologa si-a spus: "nu vreau sa mor!", iar dragostea de viata l-a indemnat sa caute argumente si dovezi salvatoare. In mijlocul tumultului de idei si sentimente contradictorii, a aparut Ilona, pe care, locotenentul care il pazea a lasat-o sa il serveasca dupa rugamintile staruitoare ale primarului si ale fetei. Groparul Vidor s-a oferit sa faca o gaura in peretele odaitei prin care Apostol ar fi putut sa fuga. Reprezentat de Klapka, Apostol s-a infatisat Curtii Martiale, care l-a condamnat la moarte prin spanzurare. Ultimele clipe i-au fost mangaiate de preotul Boteanu, pe care Apostol l-a rugat sa o instiinteze pe mama sa de ceea ce s-a intamplat. Pana in ultima clipa, Apostol a continuat sa spere ca mai exista o sansa pentru salvare. In timp ce streangul ii inconjura gatul, a auzit plansul disperat al lui Klapka si un val de iubire izvorata "parca din rarunchii pamantului" l-a cuprins. Privirea i s-a indreptat spre cer in timp ce auzea din ce in ce mai incet glasul preotului care spunea "Primeste, Doamne, sufletul robului tau Apostol....".

Te-ar putea interesa si rezumatul aceluaisi roman, pe care il poti gasi aici:

https://www.kpodoperescu.com/padurea-spanzuratilor-rezumat

© kpodoperescu.com
Cumpără cartea
piggy.png
bottom of page