Apostol Bologa, locotenent in armata austro-ungara, de nationalitate romana, participa la judecata si executia sublocotenentului Svoboda, acuzat de tradare si dezertare.
Atitudinea acestuia din urma in fata mortii si posibila justete a cauzelor care au determinat faptele de care a fost acuzat, ii ridica lui Apostol Bologa o grava problema de constiinta. Dupa executie, el trece printr-un proces de auto-invinovatire (Svoboda dezertase pentru a merge acasa, unde, tatal sau fusese spanzurat "sub o invinuire oarecare"), incercand sa inteleaga resorturile intime care l-au facut pe un militar sa isi incalce datoria. Curand, chiar Apostol, transferat pe frontul romanesc, se vede insa pus intr-o situatie asemanatoare cu cea a lui Svoboda, trebuind sa aleaga intre datoria de ofiter austro-ungar si cea de roman.
Nascut intr-o familie de intelectuali, cu o descendenta provenind din aparatori istorici ai drepturilor romanilor din Transilvania, Apostol a trebuit de tanar sa se adapteze realitatilor Imperiului Austro-Ungar, urmand cursurile unui colegiu din Budapesta, invatand rapid limba maghiara si insusindu-si principiile oficiale. Printre acestea, la mare cinste, se afla indeplinirea obligatiilor cetatenesti, indiferent de nationalitate.
De copil, mama sa incercase sa ii cultive inclinatia spre teologie, insa a prevalat pozitia tatalui, de profesie avocat, care, desi mai retinut in exprimarea sentimentelor parintesti, l-a influentat intr-o mai mare masura. Printre alte sfaturi, tatal il indemnase sa isi faca intotdeauna datoria, subliniind insa si ca nu trebuie sa uite vreodata ca este roman. Apostol a urmat astfel cursurile unui liceu normal (ne-teologic) iar moartea prematura a tatalui i-a adus o suferinta enorma facandu-l totodata sa isi piarda credinta in Dumnezeu. In acest context, debusolat, si aflat in cautarea raspunsurilor la anumite ”intrebari tainice", Bologa s-a hotarat sa urmeze filosofia la Budapesta. Curand s-a logodit cu Marta, fiica unor prieteni de familie, insa frivolitatea acesteia si indoielile cu privire la loialitatea sa l-au facut sa isi doreasca sa plece pe front.
Desi pana atunci isi facuse datoria cu constiinciozitate, participarea la executia lui Svoboda si zvonurile legate de mutarea pe frontul romanesc ii readuc in atentie lui Apostol framantarile launtrice cu privire la viata si moarte, inclusiv din perspectiva uciderii inamicilor sai, romani ca si el.
Sosit intr-o inspectie, capitanul Klapka, de nationalitate ceha, era framantat de ganduri asemanatoare, acesta marturisindu-i ca doar lasitatea l-a facut sa nu dezerteze anterior, odata cu unii camarazi ai sai care fusesera prinsi si executati.
Apostol s-a gandit ca va gasi intelegere la superiorii sai pentru a nu fi transferat, evitand astfel dezertarea si, eventual, "padurea spanzuratilor" (locul unde cei condamnati erau spanzurati). A socotit astfel ca un bun pretext pentru a se infatisa comandantului ar fi savarsirea unui act de vitejie, care i-ar da mai multe sanse de izbanda. Dupa multe calcule, framantari si multa rabdare, a reusit sa coordoneze tirul artileriei, astfel incat sa distruga un reflector rusesc care, de luni bune, sacaia trupele in fiecare noapte.
Desi propus pentru medalia de aur, planul lui Apostol nu a functionat in intregime, intrucat Generalul Karg a fost indignat de solicitarea subordonatului sau de a fi transferat pe frontul italian si si nu pe cel romanesc, amenintandu-l pe acesta cu Curtea Martiala.
Hotarat sa dezerteze, Apostol a asteptat momentul potrivit, insa, cu ocazia unei ofensive inamice, a fost ranit grav si transportat la un spital militar.
Dupa patru luni de refacere, Apostol a ajuns pe frontul romanesc, in Ardeal. Aici s-a indragostit de Ilona, fiica gazdei sale, groparul Paul Vidor.
Intors acasa, intr-o permisie de o luna, Apostol a inteles faptul ca nu mai avea nimic in comun cu trecutul, inclusiv cu logodnica sa, Marta. De asemenea, a avut un conflict spontan cu reprezentantul administratiei austro-ungare, un fost prieten, Palagiesu. Acesta devenise intre timp un anti-roman si un sprijinitor zelos al autoritatilor maghiare.
Facand pace cu sine si cu trecutul, Apostol si-a regasit acasa linistea, cu ajutorul lui Dumnezeu. El le-a cerut chiar scuze celor cu care intrase in conflict.
La intoarcerea pe front, el s-a apropiat si mai mult de Ilona, obtinand binecuvantarea tatalui acesteia pentru a se casatori cu ea. Au fost logoditi de un vechi prieten, devenit preot in sat, Constantin Boteanu.
Intre timp, sapte tarani romani au fost acuzati, pe nedrept, de spionaj si spanzurati in padurea satului, devenita noua ”padure a spanzuratilor”. Numit membru in Curtea Martiala ce urma a judeca un alt lot, de 12 tarani romani, Apostol si-a luat la revedere de la Ilona si a incercat sa dezerteze, insa, a fost prins, ca o implinire a unei profetii, chiar de catre locotenentul Varga. Intuind framantarile lui Apostol, acesta il amenintase de mai multe ori in trecut, jumatate in gluma, jumatate in serios, ca il va aresta chiar el atunci cand va incerca sa dezerteze. Inspaimantat de desfasurarea evenimentelor, Varga s-a disculpat, precum o facuse odinioara chiar Apostol, afirmand ca el nu si-a facut decat datoria.
In timpul dintre capturarea sa si executie, Apostol a oscilat intre dorinta de viata si aceea de a-si face datoria, de data aceasta fata de propriul popor, refuzand sa se apere ori chiar sa dea curs planurilor de evadare propuse, cu naivitate, de Paul Vidor.
Reprezentat de Klapka, Apostol s-a infatisat Curtii Martiale, care l-a condamnat la moarte prin spanzurare. Sentinta a fost adusa la indeplinire in ”padurea spanzuratilor”, moartea venind pentru Apostol ca o eliberare si un raspuns mult asteptat la toate framantarile sale interioare legate de indatoririle omului fata de semenii sai.
Te-ar putea interesa si povestirea, pe capitole, a aceluiasi roman, pe care o poti gasi aici:
https://www.kpodoperescu.com/padurea-spanzuratilor-povestire
Cumpără cartea
