IEȘIREA
- A doua carte a lui Moise -
Capitolul 1
Evreii sunt asupriți în Egipt.
Pe tronul Egiptului a ajuns un faraon care nu l-a cunoscut pe Iosif. Văzând Faraon că evreii s-au înmulțit și au devenit puternici, a încercat să diminueze numărul acestora prin uciderea, la naștere, a copiilor de parte bărbătească. Însă moașele, Sifra și Pua, fiind cu frică de Dumnezeu, i-au lăsat pe baieți în viață. Atunci Faraon a poruncit ca toți băieții nou-născuți ai evreilor să fie aruncați în Nil.
Capitolul 2
Nașterea și tinerețea lui Moise. El ucide un egiptean și fuge în Madian. Dumnezeu Își amintește făgăduința.
În acest context s-a născut Moise, din seminția lui Levi. Pentru a-i salva viața, mama sa l-a pus într-un coș și i-a dat drumul pe Nil. Moise a fost salvat de fiica lui Faraon, care s-a hotărât să îl adopte. Crescând și fiind martor la suferințele poporului său, Moise i-a luat apărarea unui evreu care era bătut de un egiptean. Pentru că l-a ucis pe egiptean, Moise a fugit din Egipt și s-a refugiat în Madian. Aici s-a căsătorit cu Sefora, una dintre cele 7 fiice ale preotului din Madian. Sefora le-a dat naștere lui Gherson și lui Eliezer.
După moartea Faraonului care i-a asuprit pe evrei, Dumnezeu Și-a amintit de legământul încheiat cu Avraam, Isaac și Iacob.
Capitolul 3
Chemarea lui Moise.
În timp ce Moise păștea oile socrului său pe muntele Horeb, îngerul Domnului i s-a arătat într-un rug aprins și i-a încredințat eliberarea evreilor din robia egipteană. I-a poruncit apoi lui Moise să i se înfățișeze lui Faraon și să îi ceară eliberarea evreilor. Dumnezeu i-a descoperit lui Moise numele Său: ”Cel ce este” (Iahve) și i-a dezvăluit că Faraon nu se va îndupleca până ce Egiptul nu va fi lovit cu ”tot felul de minuni”.
Capitolul 4
Moise capătă puterea de a face semne; pleacă din Madian în Egipt, unde i se alătura Aaron.
Dumnezeu i-a dat lui Moise darul de a săvârși minuni: toiagul transformat în șarpe, mâna bolnavă de lepră și apa transformată în sânge. Moise a încercat să refuze misiunea susținând ca era gângav din naștere, însă Domnul l-a încredințat că va fi sprijinit de fratele său, Aaron, atât în fața poporului, cât și în fața lui Faraon.
Domnul i-a poruncit lui Moise să se întoarcă în Egipt. Pe drumul spre Egipt, Moise a fost atacat de îngerul Domnului. Atunci Sefora l-a tăiat împrejur pe fiul său cu un cuțit de piatră și a rostit o formulă păgână, prin care erau alungate duhurile inoportune.
Aaron i-a ieșit în întâmpinare lui Moise, care i-a transmis fratelui său cele descoperite de Domnul. S-au adresat, împreună, poporului iar Moise a făcut ”semnele” în fața bătrânilor neamului. Aceștia s-au convins că Moise și Aaron erau trimiși ai Domnului.
Capitolul 5
Moise la Faraon.
Moise și Aaron s-au înfățișat înaintea lui Faraon și i-au cerut acestuia să îi elibereze pe evrei, pentru a I se închina Domnului. Faraon a refuzat și le-a cerut servitorilor săi să îi asuprească și mai mult pe evrei, pentru ca aceștia să își vadă de muncă și nu de ”vorbe goale”.
Scribii fiilor lui Israel i-au acuzat pe Moise și pe Aaron că au înrăutățit starea poporului.
Capitolul 6
Moise, a doua oară în fața lui Faraon. Neamul său.
Domnul i-a cerut lui Moise să vorbească poporului și să le reamintească oamenilor făgăduința făcută de Domnul strămoșilor lor, de a-i scoate din Egipt și de a le da țara Canaanului. Domnul l-a trimis din nou pe Moise la Faraon, pentru a-i cere să lase poporul evreu să iasă din Egipt.
Capitolul 7
Încă o chemare către Moise. Întâia plagă asupra Egiptului: apa Nilului se preface în sânge.
Moise și Aaron au săvârșit mai multe minuni în fața lui Faraon. Prima minune a fost transformarea toiagului în balaur. Vrăjitorii egipteni au făcut și ei la fel, însă toiagul lui Aaron a înghițit toiagele lor. Faraon a rămas neînduplecat.
Moise s-a înfățișat din nou la Faraon și a transformat apele Nilului în sânge. Aaron a făcut același lucru cu restul apelor Egiptului, însă la fel au făcut și magii egipteni.
Capitolul 8
Alte trei plăgi asupra Egiptului: broaște, țânțari și tăuni.
Următoarea plagă a fost invazia broaștelor peste pământul Egiptului, însă la fel au făcut și magii. Faraon le-a cerut, lui Moise și lui Aaron, să se roage pentru el Domnului. Cei doi s-au rugat, și broaștele au dispărut, însă Faraon nu le-a dat drumul evreilor. Atunci Domnul a trimis, prin Aaron, o invazie de țânțari asupra oamenilor, vitelor și pământului Egiptului. Magii au încercat, fără succes, să îndepărteze țânțarii.
Cea de-a patra plagă au fost tăunii, care au intrat în casele egiptenilor și în casa lui Faraon. Atunci Faraon i-a chemat pe Aaron și pe Moise și le-a zis să aducă jertfă Domnului fără a ieși din Egipt. Cei doi au refuzat și, la insistențele lor, Faraon a acceptat să îi lase să iasă din Egipt. Însă, și de data aceasta, Faraon s-a răzgândit.
Capitolul 9
Alte trei plăgi asupra Egiptului: molima în vite, bube pe Egipteni, grindina.
Moise i-a cerut din nou lui Faraon să îi lase să plece. De data aceasta, Dumnezeu a lovit Egiptul printr-o molimă asupra vitelor, apoi prin bube cu puroi asupra egiptenilor. A urmat o grindină, care a distrus ce a mai rămas în Egipt. Atunci, Faraon le-a promis evreilor, din nou, eliberarea. Dupa ce grindina a încetat, Faraon s-a răzgândit din nou.
Capitolul 10
Alte două plăgi asupra Egiptului: lăcustele, întunericul.
După grindină a urmat invazia lăcustelor și intunericul de 3 zile, care a cuprins tot Egiptul. Chiar și după cea de-a noua plagă, Faraon nu i-a lăsat pe evrei să plece.
Capitolul 11
Vestirea plăgii a zecea.
Domnul i-a vestit lui Moise cea de-a zecea plagă. I-a spus că, la miezul nopții, El va trece prin Egipt și tot întâiul născut, de la om până la dobitoace, va muri.
Capitolul 12
Mielul pascal. Sărbătoarea Azimelor. Sărbătorirea Paștelui. Moartea întâilor născuți ai Egiptenilor. Plecarea Israeliților.
Domnul i-a dat lui Moise indicații despre mielul pascal: să fie de parte bărbătească, să fie ”fără meteahnă”, să fie înjunghiat în seara a 14-a a lunii întâi, carnea să îi fie mâncată friptă, cu azime și ierburi amare. Tot ce rămânea din miel, pentru a doua zi, trebuia să fie ars, nu zdrobit.
Moise le-a transmis bătrânilor lui Israel indicațiile despre sărbătoarea Paștilor și le-a spus că, din sângele mielului pascal, vor trebui să ungă stâlpii ușilor și pragul de sus, pentru că, atunci când Domnul va trece prin Egipt, va vedea sângele și nu îl va lăsa pe ”Nimicitor” să intre în casele lor.
La miezul nopții, toți întâii născuți ai Egiptului au murit, inclusiv cei din casa lui Faraon. Atunci Faraon le-a solicitat evreilor să părăsească Egiptul. După ce evreii au cerut, la indicațiile lui Moise, aur, argint și haine de la egipteni, au plecat din Ramses spre Sucot. Erau 600.000 de mii de pedeștri, în afară de copii.
Evreii au stat în Egipt și Canaan 430 de ani. Domnul le-a mai dat încă o rânduială pascală evreilor: cine dorea să Îi aducă Domnului ”jertfă pascală”, trebuia să fie tăiat împrejur.
Capitolul 13
Întâi născuții și Azimele. Drum spre Marea Roșie. Stâlpul de nor și stâlpul de foc.
Domnul i-a cerut lui Moise să-l sfințească pe tot întâiul născut dintre fiii lui Israel. Moise s-a adresat poporului și le-a transmis că, în amintirea ieșirii din robia egipteană, în luna Spicului, șapte zile vor mânca azime, iar a șaptea zi va fi sărbătoarea Domnului. Pentru că Domnul i-a ucis pe toți întâii născuți din Egipt, primul născut al omului trebuia răscumpărat iar primul născut al animalului Îi era destinat Domnulu, ca animal de jertfă.
Conduși ziua de un nor luminos, iar noaptea de un stâlp de foc, evreii s-au îndreptat spre Marea Roșie, luând cu ei osemintele lui Iosif.
Capitolul 14
Egiptenii în urmărirea Israeliților. Trecerea prin Marea Roșie.
Domnul i-a vorbit lui Moise și i-a cerut să așeze tabăra lângă Marea Roșie, dezvăluindu-i că Faraon se va răzgândi și va dori să îi întoarcă în Egipt. După ce și-a dat seama ce forță de muncă a pierdut, prin plecarea evreilor, Faraon și-a luat oștirea, 600 de care de război și ”călărimea”, și a plecat pe urma fiilor lui Israel. Când au văzut oștirea egipteană venind, evreii au cârtit împotriva lui Moise.
La porunca Domnului, Moise a despărțit cu toiagul apele mării. Evreii au trecut astfel prin adâncul mării ca pe uscat, iar oștirea egipteană, care îi urmărea pentru a-i duce din nou în robie, a fost înghițită de apele mării.
Capitolul 15
Cântarea lui Moise. Apa din Mara.
În contextul trecerii printre apele mării, și moartea egiptenilor, evreii și-au dat seama de puterea lui Dumnezeu și I-au înălțat un imn de slavă.
De la Marea Roșie, evreii au plecat spre pustiul Sur. După 3 zile de peregrinare prin pustiu, au rămas fără apă. Ajungând la Mara, au încercat să bea, fără succes, din apele ei, întrucât acestea erau amare. Atunci Domnul i-a poruncit lui Moise să arunce un lemn în apă, pentru a o îndulci. După săvârșirea acestei minuni, Dumnezeu le-a promis israeliților că îi va feri de orice boală, dacă vor asculta poruncile și vor păzi legile Lui.
Evreii au poposit apoi la Elim, lângă 12 izvoare de apă.
Capitolul 16
Prepelițe și mană.
După ce au plecat din Elim, evreii s-au confruntat cu o altă problemă. Afectați de foame în deșertul Sin, ei și-au adus aminte de belșugul din Egipt. Au cârtit din nou împotriva lui Moise. Domnul le-a trimis seara prepelițe iar dimineața mană, și le-a făgăduit că mana nu le va lipsi până ce nu vor ajunge în țara promisă. Singura zi în care nu trebuiau să culeagă mană era Sâmbăta, ziua sfântă de odihnă închinată Domnului. Mana era albă, asemănătoare semințelor de coriandru, iar ca gust era asemănătoare turtelor cu miere.
Moise i-a cerut lui Aaron să umple un vas de aur cu mană, pe care l-a așezat în fața Chivotului Mărturiei, ca aducere aminte pentru generațiile următoare.
Capitolul 17
Apa din piatra. Biruinta asupra Amalecitilor.
Ajunși la Rafidim, evreii au simțit din nou lipsa apei. Domnul i-a cerut lui Moise să lovească cu toiagul său o stâncă din Horeb, pentru a oferi oamenilor apă. Locul acela a fost numit Masa și Meriba (Cârteală și Ispitire).
În pustiul Rafidim a avut loc prima confruntare dintre Israeliți și poporul lui Amalec. Pentru că Moise se ruga pe munte, împreună cu Aaron și Or, evreii au fost conduși în luptă de Iosua. După victoria în această luptă, Moise I-a ridicat Domnului un jertfelnic.
Capitolul 18
Ietro la Moise.
Ietro, socrul lui Moise, împreună cu Sefora, soția lui Moise, și cei doi copii ai lor, Gherson și Eliezer, au venit în pustie, acolo unde evreii au ridicat tabăra. Moise i-a povestit socrului său tot ce a făcut Domnul pentru Israel. Apoi Ietro i-a adus lui Dumnezeu jertfe și, văzând toate câte făcea Moise pentru poporul său, l-a sfătuit pe acesta să își aleagp cppetenii care să îi judece pe oameni în ”pricinile” ușoare, iar pricinile grele să le aducă la el. Ietro i-a spus că numai așa va putea face față poverilor iar poporul va putea să ajungă ”în pace la locul său”. Moise a făcut întocmai, numind judecători, iar socrul său s-a întors în țara lui.
Capitolul 19
Sosirea în pustia Sinai. Pregătiri pentru primirea Legii.
Plecând din Rafidim, evreii au ajuns în fața muntelui Sinai, unde și-au așezat tabăra. În urma indicațiilor date de Dumnezeu lui Moise, evreii s-au pregătit pentru încheierea legământului lor cu Domnul. Aceștia și-au spălat hainele, iar Moise i-a sfințit, poruncindu-le să nu se atingă de femei timp de trei zile.
Promulgarea legilor a fost însoțită de mai multe semne: tunete, fulgere, învăluirea muntelui în foc și fum și sunete de trâmbiță. Evreii L-au întâmpinat pe Domnul în afara taberei, oprindu-se la poalele muntelui, în timp ce Moise a urcat în vârful muntelui. Domnul le-a interzis pentru a doua oară ca, oricine în afară de Moise, să urce pe munte, căci vor fi pedepsiți cu moartea.
Capitolul 20
Cele zece porunci.
Moise a coborât de pe munte și a transmis poporului cele 10 porunci date de Domnul:
”Eu sunt Domnul Dumnezeul tău (…), să nu ai alți dumnezei în afară de Mine”.
”Să nu îți faci chip cioplit (…).”
”Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert (…).”
”Adu-ți aminte de ziua odihnei, ca s-o sfințești”.
”Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta”.
”Să nu ucizi”.
”Sa nu te desfrânezi”.
”Să nu furi”.
”Să nu mărturisești strâmb(…).”
”Să nu râvnești (…) la nimic din câte sunt ale aproapelui tău”.
Domnul i-a cerut lui Moise ca jertfelnicul pe care ei Îi vor aduce jertfă, să fie din pământ. Dacă va fi din piatră, să nu fie cioplit.
Capitolul 21
Rânduieli pentru casnici și ucideri; dreptul de azil.
Decalogul a fost urmat de alte legiuiri. În ce privește sclavia, robii trebuiau eliberați în cel de-al șaptelea an. Dacă cineva comitea o crimă, era dat morții. Dacă crima nu a fost săvârșită cu intenție, ucigașul se refugia într-o cetate ”de scăpare”. Cine își lovea sau blestema părinții, era ucis. Dacă cineva răpea pe un fiu al lui Israel, era ucis. Dacă un om îl lovea pe altul și acela cădea la pat, făptașul îi plătea costul îngrijirii, dar și timpul în care nu a putut munci. Dacă cineva îl lovea pe robul său, și acesta murea, era pedepsit prin judecată. Dacă cineva lovea o femeie însărcinată, iar copilul murea ”neîmplinit”, părinții erau despăgubiți. Dacă copilul murea ”împlinit”, se plătea ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână… Dacă cineva își lovea robul și acela orbea sau i se rupea un dinte, robul era lăsat liber. Dacă un taur rănea un om, taurul era ucis cu pietre, iar stăpânul era declarat nevinovat. Dacă însă stăpânul știa că taurul era violent, erau omorâți amândoi.
Capitolul 22
Pedeapsa pentru furt și alte păcate.
Pedeapsa pentru furt era de 5 viței pentru un vițel și 4 oi pentru o oaie. Cine îl omora pe hoț înainte de răsăritul soarelui, nu era pedepsit. Cine distrugea o recoltă, plătea cât a stricat. Au fost stabilite diverse despăgubiri pentru lucruri împrumutate sau pierdute. Seducerea unei fecioare se solda cu căsătorie sau cu despăgubire. Zoofilia, vrăjitoria și apostazia se pedepseau cu moartea. Cei care comiteau nedreptăți asupra străinilor, sărăcilor și văduvelor, erau atinși de mânia Domnului. Au fost amintite datoriile față de Domnul, ”pârga” ariei și a teascului aduse ca jertfă, și dreptul de proprietate al Domnului asupra întâiului născut.
Capitolul 23
Cum se face dreptatea. Despre sărbători. Rânduieli și porunci pentru intrarea în Canaan.
Au fost stabilite câteva proceduri juridice. A fost adresat îndemnul de a nu comite nedreptăți, de a nu lua mita, de a nu îl prigoni pe străin. S-a stabilit anul sabatic (țarina se lucra 6 ani iar în al șaptelea an, pământul se odihnea) și sabatul (cinstirea zilei odihnei).
Domnul a stabilit 3 sărbători anuale: sărbătoarea Azimelor (7 zile se mâncau azime, în amintirea eliberării din robia egipteană), sărbătoarea Secerișului (a celor dintâi roade) și sărbătoarea Culesului (când se aduna munca de pe câmp).
Capitolul 24
Moise se suie a doua oară în Muntele Sinai.
Domnul i-a spus lui Moise să urce pe munte, împreună cu Aaron, Nadab și Abiud, doi dintre fiii lui Aaron, și șaptezeci dintre bătrânii lui Israel. Dintre aceștia, doar Moise se putea apropia de Domnul, restul trebuind să se închine Domnului de la depărtare. Pentru a consfinți legământul cu Dumnezeu, Moise, împreună cu tot poporul, au ridicat jertfelnic cu doisprezece stâlpi, ce simbolizau cele doisprezece seminții ale lui Israel, și au adus arderi-de-tot ca jertfă de mulțumire. După ce Moise și Iosua au urcat pe munte, un nor a acoperit muntele timp de șase zile. În cea de-a șaptea zi, Domnul l-a chemat pe Moise în mijlocul norului, unde a stat patruzeci de zile și patruzeci de nopți.
Capitolul 25
Rânduieli pentru cortul adunării: chivotul mărturiei, masa pâinilor, sfeșnicul cu șapte brațe.
Dumnezeu i-a cerut lui Moise să Îi facă un loc sfânt pentru a putea locui în mijlocul lor. În acest scop, i-a poruncit să adune de la popor: aur, argint, mătase, pietre scumpe și alte lucruri prețioase, urmând să îi dea indicații despre cum trebuiau rânduite toate. Chivotul Mărturiei trebuia construit din lemn de salcâm, aurit pe interior și la exterior, cu cingătoare și inele de aur și pârghii aurite din salcâm. La interior, Chivotul trebuia să adăpostească Tablele Legii care îi vor fi ulterior înmânate lui Moise. Deasupra Chivotului trebuia așezat un acoperământ din aur, având la fiecare capăt câte un heruvim, dintre cei doi heruvimi Domnul urmând să iîi transmită lui Moise poruncile. Mai trebuia realizată o masă de salcâm, aurită, cu cingătoare și inele din aur, cu pârghii de salcâm poleite cu aur, pe ea urmând să fie așezate pâinile punerii-înainte. De asemenea, trebuia făurit un sfeșnic dintr-un talant de aur, cu șase brațe care ieșeau din fusul lui, cu mucări și tăvițe tot din aur.
Capitolul 26
Cortul adunării și cele ale lui.
Cortul trebuia să fie făcut din zece scoarțe de în violet, purpuriu și stacojiu, cu unsprezece învelișuri din piele de capră, acoperit cu piei de berbec vopsite în rosu și deasupra acestora piei vopsite în culoarea iachintului. Cortul avea pilaștri din lemn de salcâm, îmbrăcați în aur, cu câte două tălpice de argint fiecare, iar bârnele acoperișului erau tot din lemn de salcâm îmbrăcate în aur. Perdeaua care despărțea sfânta de sfânta-sfintelor, și în spatele căreia se afla Chivotul Mărturiei, trebuia să fie din în topit, violet, purpuriu și stacojiu, decorată cu heruvimi. Perdeaua trebuia atârnată de stâlpi de salcâm îmbrăcați în aur, cu tălpice de argint. Masa trebuia așezată în partea de miazănoapte a cortului iar sfeșnicul în partea de miazăzi. În ușa cortului trebuia pus un val de în violet, purpuriu și stacojiu, agățat de stâlpi de salcâm îmbrăcați în aur.
Capitolul 27
Altarul jertfelor și împrejmuirea cortului.
Jertfelnicul trebuia să fie pătrat, din lemn de salcâm, cu coarne în cele patru colțuri, și îmbrăcat în aramă. Brâul, învelitoarea, cupele, furculițele și vătraiul jertfelnicului trebuiau să fie din aramă. Pârghii de lemn, îmbrăcate în aramă, trebuiau să trecă prin inele de-o parte și de alta a jertfelnicului, pentru ca acesta să poată fi transportat. Curtea cortului trebuia să fie acoperită cu pânze de in, susținute de stâlpi îmbrăcați în argint, cu tălpice de aramă, cu belciuge și verigi de argint. Candela, plină cu untdelemn curat, de măsline, trebuia întreținuta de Aaron și fiii sai, pentru ca flacăra din ea să ardă continuu.
Capitolul 28
Veșmintele lui Aaron și ale preoților.
Aaron și fiii sai, Nadab, Abiud, Eleazar și Itamar au fost făcuți preoți. Meșteri, cărora Dumnezeu le-a dat duhul înțelepciunii și al iscusinței, trebuiau să le facă preoților veșminte: pieptar, efod, manta, tunică brodată, tiară și brâu. Efodul, pentru piept și spate, era din în topit, legat la umeri. Galonul efodului era din fir de aur, mătase violetă, purpurie și stacojie, și din in. Pe două pietre de smarald trebuiau trecute numele fiilor lui Israel (spre pomenirea lor în fața Domnului), câte șase pe fiecare piatră, și fiecare piatră trebuia să stea pe umerii efodului. Tot pe umeri erau așezate paftale din aur, legate în față cu lănțișoare răsucite.
Pieptarul judecății, ca și efodul, trebuia să fie din fir de aur, mătase violetă, purpurie și stacojie, și din in. Trebuia să aibă o înfloritură din pietre scumpe: un rând trebuia să fie din sardiu, topaz și smarald, al doilea din rubin, safir și diamant, al treilea din opal, agată și ametist iar al patrulea din hrisolit, onix și iaspis. 12 pietre pentru cele 12 seminții, fiecare cu pecetea sa. În pieptar trebuiau puși ”Urim și Tumim”. Mantaua trebuia să fie din mătase vișinie, împodobită la poale cu rodii și clopoței din aur. O tăbliță din aur, pe care era, ca o pecete, Sfințenia Domnului, trebuia prinsă de tiară cu un șnur de mătase violetă. Ea trebuia să stea pe fruntea lui Aaron, pentru că acesta purta pe frunte păcatele celor care au adus jertfa. De asemenea, preoții trebuiau să poarte pantaloni de in, cu care să își acopere goliciunea.
Așa trebuiau îmbrăcați Aaron și fiii săi. Moise trebuia să îi ungă și să îi sfințească întru preoție.
Capitolul 29
Sfințirea lui Aaron și a fiilor săi: pregătirea; spălarea; îmbrăcarea și ungerea; jertfele; transmiterea veșmintelor. Sfințirea altarului și jertfele necontenite.
Domnul i-a dat indicații lui Moise cu privire la cum trebuia să fie făcuta ceremonia de sfințire a preoților. Aaron și fiii săi trebuiau să se spele la intrarea cortului mărturiei, să se îmbrace cu tunica, mantaua, efodul și pieptarul. Pe cap trebuia pusă tiara, iar de tiară trebuia agățată tăblița Sfințeniei. Untdelemnul trebuia turnat pe capul celui care urma să fie preot. Apoi trebuiau aduse: un vițel, doi berbeci fără meteahnă, azime și turte-azime. În fața cortului, Aaron și fiii săi trebuiau să pună mâinile pe capul vițelului, iar Moise trebuia să înjunghie vițelul. Cu sângele vițelului trebuiau unse coarnele jertfelnicului iar restul turnat la poala acestuia. Grăsimea de pe măruntaie trebuia arsă pe jertfelnic. Carnea și necurățiile trebuiau arse în afara taberei, ca jertfă pentru păcat.
Pe primul dintre berbeci trebuiau să își pună mâinile Aaron și fiii săi, Moise sa îl înjunghie, să îi ia sângele și să îl toarne în jurul jertfelnicului. Berbecul trebuia ars pe jertfelnic ca jertfă adusă Domnului. Cu sângele celui de-al doilea berbec trebuia să îi ungă pe Aaron și pe fiii săi, pe lobul urechii drepte, pe degetul mare de la mâna dreaptă și pe degetul mare de la piciorul drept. Aceștia trebuiau stropiți cu sânge de pe jertfelnic și cu untdelemnul de ungere. Măruntaiele, grăsimea și șoldul drept al celui de-al doilea berbec, precum și o pâine și o turtă trebuiau puse în mâinile preoților, pentru a le afierosi Domnului, iar apoi Moise trebuia să le ia și să le ardă pe jertfelnic.
În veșmintele lui Aaron trebuiau să fie unși și sfințiți și fiii săi. Aceștia trebuiau să mănânce carnea fiartă a berbecului împlinirii, cu pâine din paner. Dacă rămânea ceva din acestea, trebuiau arse, pentru că erau sfințite.
În ziua curățirii trebuia adus ca jertfă pentru păcat un vițel. Timp de șapte zile, jertfelnicul trebuia uns și sfințit. În fiecare z. Moise trebuia să aducă jertfă necontenită: dimineața și seara, câte un miel fără meteahnă, făină de grâu frământată cu untelemn și vin.
Capitolul 30
Altarul tămâierii.
Altarul tămâierii trebuia să fie făcut din lemn de salcâm și îmbrăcat cu aur. La fel și pârghiile care treceau prin două inele din aur. Acesta trebuia așezat în fața perdelei ce se afla în fața Chivotului Mărturiei, acolo unde Domnul se arăta lui Moise. Pe coarnele altarului, Moise trebuia să aducă jertfă de ispășire, o dată pe an, în ziua ispășirii. În cazul unui recensământ, fiecare bărbat mai mare de douăzeci de ani, trebuia să îi dea Domnului o jumătate de siclu de argint, ca răscumpărare pentru viața lui. Argintul dat pentru răscumpărare era folosit pentru trebuințele cortului.
Domnul i-a mai dat lui Moise indicații pentru construirea unei băi de curățire. Aceasta trebuia să fie din aramă și să se afle între cortul mărturiei și jertfelnic. Înainte de a intra în cortul mărturiei, Aaron și fiii săi trebuiau să se spele cu apă pe mâini și pe picioare. De asemenea, i-a mai dat lui Moise indicații pentru alcătuirea tămâiei și a untdelemnului pentru ungere sfântă. Cu el trebuiau unși Aaron și fiii săi, cortul și Chivotul Mărturiei, sfeșnicul, altarul tămâierii, jertfelnicul, masa și baia.
Capitolul 31
Meșterii cortului. Serbarea zilei de odihnă. Tablele legii.
Domnul i-a umplut de ”duhul cel dumnezeiesc al înțelepciunii, al priceperii și al științei întru tot meșteșugul” pe Betaleel și pe Oholiab, precum și pe toți cei ”înțelepți cu inima” pentru a lucra la Chivot, la cortul mărturiei și toate cele ce țin de el, la mirul pentru ungere și la tămâie, precum și la veșmintele preoților.
Domnul i-a poruncit lui Moise, ca el și fiii lui Israel, să păzească ziua odihnei, în caz contrar urmând a fi pedepsiți cu moartea. De îndată ce i-a transmis lui Moise toate legile, Dumnezeu i-a dat acestuia tablele Legii, două table de piatră scrise de Domnul.
Capitolul 32
Vițelul de aur.
Îngrijorarea poporului privind întoarcerea lui Moise de pe muntele Sinai s-a mărit într-atât încât i-au cerut lui Aaron să le faca un idol din aur, căruia să i se închine. Aaron a strâns de la ei toate bijuteriile și a turnat un vițel din aur. Domnul S-a mâniat. Însă Moise s-a rugat Domnului stăruitor și a reușit să salveze poporul de la pieire. Coborând din muntele Sinai și văzându-i pe oameni că s-au îmbătat, Moise a aruncat de pământ tablele Legii primite de la Domnul și le-a spart. Moise a ars vițelul de aur iar cenușa a pus-o în apă și le-a dat-o evreilor s-o bea. Stând în poarta taberei, Moise s-a adresat poporului și le-a cerut, celor care erau cu Domnul, să vină la el. Atunci s-au apropiat toți fiii lui Levi. Moise le-a poruncit acestora să îi omoare pe cei care le ieșeau înainte. Atunci au murit în tabără aproximativ 3.000 de oameni. Moise a urcat din nou în munte pentru a se ruga Domnului pentru păcatele evreilor.
Capitolul 33
Porunca pentru plecare. Cortul adunării. Rugăciunea lui Moise în dorința de a vedea slava Domnului.
Moise a întins cortul în afara taberei, numindu-l cortul mărturiei. De fiecare dată când Moise intra în cort, ”stâlpul cel de nor” se pogora la intrarea cortului și stătea de vorbă cu Moise.
Moise I-a cerut Domnului să îi arate slava Sa.
Capitolul 34
Noile table ale Legii. Moise coboară din munte cu fața strălucind.
Domnul i-a cerut lui Moise să urce pe munte cu două table de piatră cioplite pentru a-i da din nou legile. Domnul a trecut prin fața lui Moise toată slava Sa dumnezeiască și i-a permis acestuia să Îi vada doar spatele, deoarece nimănui nu îi era permis să Îi vadă fața și să trăiască.
Dumnezeu a încheiat un nou legământ cu Moise și i-a făgăduit acestuia că îi va feri de dușmani, pe el și pe popor, dacă aceștia respectau legile. I-a poruncit lui Moise să nu lege legături cu cei în tara cărora intră, să nu se închine și să nu își facă dumnezei turnați, să păzească sărbătoarea Azimelor, tot întâiul născut de parte bărbătească era al Domnului, cel al oamenilor era răscumpărat, să păzească ziua odihnei, să aducă pârga din seceriș în sărbătoarea Săptămânilor ca și în cea a Culesului, evreii de parte bărbătească trebuiau să se înfățișeze Domnului de trei ori pe an, jertfa de la sărbătoarea Paștilor să nu rămână până a doua zi, să nu fiarbă miel în laptele mamei sale. Moise a stat în fața Domnului 40 de zile și 40 de nopți și a primit de la Acesta alte table ale Legii. Moise a coborât din munte cu fața strălucind. Și-a acoperit fața cu un văl, pe care îl ridica doar când intra în cort să vorbească cu Domnul.
Capitolul 35
Ziua Odihnei. Daruri pentru Domnul. Chemarea meșterilor.
Moise i-a adunat pe fiii lui Israel și le-a transmis poruncile Domnului. Le-a cerut, ca dar pentru Domnul, materialele necesare pentru construirea cortului și toate cele necesare pentru a Îi aduce jertfa: aur, argint, aramă, mătase, pânză de in, piei de berbec. Fiecare a adus ce avea: bijuterii, pietre scumpe, piei vopsite, lemn de salcâm și altele. Toate acestea erau aduse ca daruri pentru Domnul.
Capitolul 36
Moise primește darurile poporului. Facerea cortului sfânt.
Moise a dispus realizarea cortului după indicațiile pe care i le-a dat Domnul.
Capitolul 37
Sfintele odoare din cort.
Betaleel a făcut chivotul, acoperământul ispășirii cu cei doi heruvimi, masa din lemn de salcâm îmbrăcată în aur. A mai făcut și sfeșnicul dintr-un talant de aur, din fusul căruia ieșeau câte trei brațe de-o parte și de alta a sa. A mai făcut altarul tămâierii, untdelemn pentru sfânta ungere și tămâia.
Capitolul 38
Curtea cortului și lucrurile din ea.
Betaleel a făcut și jertfelnicul pentru arderile de tot, baia de aramă și apoi curtea. Aurul întrebuințat pentru locașul sfânt a fost din 29 de talanți și 730 de sicli, iar argintul a fost din 100 de talanți și 1775 de sicli.
Capitolul 39
Veșmintele preoțești.
Veșmintele preoțești au fost făcute întocmai cum Domnul îi poruncise lui Moise pe muntele Sinai.
Capitolul 40
Sfințirea cortului
Domnul i-a poruncit lui Moise ca în prima zi a lunii întâi să întindă cortul mărturiei. În el să pună Chivotul, pe care să îl acopere cu perdeaua. Înăuntru să pună masa, sfeșnicul și candelele, altarul tămâierii în fața chivotului, iar intrarea cortului să o acopere cu perdeaua. Jertfelnicul trebuia pus în fața intrării în cortul mărturiei. Între cort și jertfelnic trebuia pusă baia. Moise trebuia să ungă jertfelnicul și baia și să le sfințeasca. Apoi trebuiau aduși Aaron și fiii săi la intrarea în cort și puși să se spele. Pe Aaron trebuia să îl îmbrace în sfintele veșminte, să îș ungă și să îl sfințească pentru a-L sluji pe Domnul ca preot. Pe fiii săi trebuia să îi îmbrace în tunici și să îi ungă la fel ca pe Aaron. Moise a făcut totul după cum îi poruncise Domnul. După ce s-au săvârșit lucrările, un nor a acoperit cortul mărturiei și acesta s-a umplut de slava Domnului.
***