KPodoperescu

​

​

 Maestrul și Margareta

- Recenzie de K.Podoperescu -

​

 

   Elogiu adus mesajului iubirii si transcendentei sale, scriere fantastica cu un pronuntat caracter mistic, nascuta insa prematur, intr-o epoca atee, dominata de un realism exacerbat, in care oamenii de stiinta credeau ca se afla foarte aproape de a demonstra matematic inexistenta lui Dumnezeu, romanul de fata a fost apreciat drept nepublicabil, cu o tema filozofica necorespunzatoare, depasita si inacceptabila dar, mai ales, prea greu de inteles de către cititorul obisnuit. ”Incercarea literara” apartinea dealtfel unui proscris ratacitor, fost medic, nealiniat politic, cu un umor crud, lipsit de tact si de un sarcasm muscator, Mihail Bulgakov, dramaturg talentat, dar care nu s-a bucurat in timpul vietii de recunoasterea meritata.

   Romanul debuteaza cu o frumoasa scenă exterioara, intr-un peisaj primavaratic, pasnic si neutru, un tablou idilic infatisand un parc obisnuit din capitala Uniunii Sovietice a anilor `30. Atmosfera linistita este tulburata doar pentru scurt timp de anumite semne rau prevestitoare, care anunta insa prezenta unor forte oculte puternice, chiar daca deocamdata nevăzute.

   Intr-o călduroasa seara de primavara, aici isi face aparitia un grup neobisnuit, cu preocupari iesite din comun si aparenta inselatoare, condus de un misterios profesor strain, atoatestiutor, pretins istoric si poliglot, specializat in magie neagra. Acesta intrerupe dialogul infiripat intre doi oameni de litere, un naiv poet incepator, alaturi de eruditul presedinte al ”celei mai de seama grupari literare din Moscova”. Cei doi fusesera captivati de o discutie deosebit de interesanta pe marginea ultimului poem antireligios comandat pentru o renumita revista literara. Neputandu-si stapani curiozitatea, profesorul strain intervine, incercand sa le demonstreze celor doi literati faptul ca se afla in eroare cu privire la anumite detalii istorice, inclusiv legate de unele evenimente din viata lui Iisus Hristos, pe care pretinde chiar ca l-ar fi cunoscut personal.

   Desi cei doi nu stiu inca asta, ciudatul profesor, pe numele său de imprumut, Woland, pare a se afla in posesia unor puteri iesite din comun, cu ajutorul carora urmeaza sa dea peste cap definitiv vietile linistite ale pasnicilor locuitori ai metropolei sovietice care vor avea ghinionul sau, de la caz la caz, norocul, de a i se ivi in cale. Afirmatiile si cuvintele profetice ale strainului necunoscut ii bulversează pe cei doi, tanarul poet, ateu convins, ajungand in final sa fie internat intr-un sanatoriu, ca urmare a unui comportament bizar, cu tenta mistica. Astfel, la fel ca si in cazul nesatiosilor spectatori ai ”teatrului de varietati”, care urmeaza să aibă parte de spectacolul vietii lor, intriga se conturează cu usurinta iar scena pare parca eliberata si pregatita pentru desfasurarea actiunilor lui Woland si a suitei sale magnifice.

   Curand, isi vor face aparitia si alti discipoli ai strainului, printre care un ins neobrazat si vulgar, bagacios si dezgustator ”cu alura de dirijor de cor” si, un motan urias, negru ca taciunele, cu niste ”mustati de cavalerist date dracului”, dar mai ales, lucru uimitor, cu o atitudine si infatisare aproape umane. Astfel, pe masura ce ispravile senzationale si victimele neverosimilului grup se inmultesc, dezvaluindu-se treptat cititorului, suita strainului se completeaza cu noi si noi personaje fantastice, precum Azazello, roscovanul ”cu mutra de raufacator” sau Hella, o superba vrajitoare atatatoare si exhibitionista.

   Autorul alege ca loc de desfăsurare pentru o serie de incurcaturi si fapte senzationale, un loc foarte promitator, acela al capitalei celei mai bogate, pasnice si intinse tari europene, paradisul muncitorilor liberi (asa cum singură se descria), Uniunea Sovietica. Caci, in ce alt loc mai nimerit ar mai fi putut fi găsita acea bogatie de trasaturi de caracter, pozitive si negative, acel amestec exploziv de virtute si putreziciune, cu un potential comic enorm, decat in capitala moscovita, aflata in respectiva perioada in epicentrul unor transformari materiale, dar mai ales spirituale, care vor intra in istorie drept marele experiment comunist.

   Aceasta, si nu alta, este lumea perfecta, in care un personaj alunecos precum Woland, nimeni altul decat diavolul in forma umana, s-ar putea simti ca la el acasa. Prostia, coruptia, lacomia, setea de functii si recunoastere, minciuna in formele ei oficiale, normele si regulile absurde, goana după un spatiu locativ mai bun, birocratia si obtuzitatea functionareasca, reprezinta materialul perfect maleabil in mainile dibace ale tartorului sef. Prin această punere in scena si alaturare diavol-birocratie (comunista), potentialul comic al romanului este exploatat la maxim, fiind potentat si de actiunile slujitorilor din garda lui Woland, mascarici obraznici, de conjunctura, dar perfect coordonati si, pe alocuri, letali.

   Departe de a fi niste simple marionete, ei duc la indeplinire, cu constiinciozitate, poruncile stăpanului lor intunecat, avand insa pe parcurs atitudini, preocupari si interese prin care isi depasesc rolul de simpli sclavi. Ei capata astfel trasaturi aproape umane si contribuie din plin la haosul general, generand un vartej de evenimente neprevazute si incredibile. Acesti impertinenti figuranti sunt de fapt motorul lumii lui Bulgakov, neobositi, nastrusnici si bizari, ei facand parte nu doar din peisaj, ci si dintr-un joc perpetuu al vietii, putandu-se schimba oricand, aparand si disparand de pe scenă cu repeziciune, odata cu decorul, epoca istorica si locatie, doar pentru a reapărea pe neasteptate, uneori in costume si cu masti diferite.

   Cu o bogată experienta in lumea teatrului, autorul a reusit astfel să puna in valoare tocmai aceste personaje marginale, aparent secundare, expresie parca a afirmatiei ca ”nu exista roluri mici”, ale caror interventii savuroase dau insa prestanta celui mai sinistru dintre toate personajele principale, Woland.

   Paradoxal, chiar prin mijlocirea acestui personaj negativ, un al doilea roman se naste, in chip miraculos, printre paginile celui despre care vorbim, autorul acestuia, cunoscut doar sub pseudonimul de ”Maestrul”, beneficiind de sprijin pentru recuperarea manuscrisului său pierdut, care contine ”adevarata poveste” a vietii lui Iisus Hristos. Nu stim cine a fost acest ”Maestru”, dar o tenta autobiografica in schitarea acestui personaj nu este de neglijat.

   Prea inchistat si obtuz pentru a accepta umorul fin si sarcasmul lui Mihail Bulgakov, un scriitor incapabil de a se adapta ”lumii noi” si prea demn pentru a-si inchina pana pseudo-valorilor bolsevice, regimul comunist i-a respins acestuia in mod repetat manuscrisele, lipsindu-l nu doar de binemeritata faima, ci chiar de mijloacele pentru a-si castiga existenta. Desi valoarea scrierilor sale, chiar necorespunzatoare ideologic, nu a fost niciodată negata, Bulgakov a sfarsit prin a fi ostracizat, redus la pozitia de a cersi dreptul de a-si castiga traiul zilnic.

   In această realitate regăsim prima paralela dintre viata scriitorului si cea imaginată de el. Personajul sau, Maestrul, este la randul său autor al unui roman nepublicabil, sfasiat de nevoia interioara de a arata lumii ceea ce a văzut prin ochii mintii, dar strivit de lipsa de viziune a celor care i-ar fi putut face cunoscută capodopera. Astfel se explică probabil si ura ori setea de razbunare a unora dintre personajele lui Bulgakov, indreptate impotriva lumii literare si a mediocrilor sai conducători, precum si dorinta de distrugere fizica a asezamantului ridicat de aceste nulitati literare rasfatate, autosuficiente si ridicole.

   Iar dacă acceptăm că Maestrul este insusi autorul, atunci iubita si protectoarea acestuia, Margareta, nu ar putea fi decat devotata sa sotie. Desi casatorit de trei ori, Bulgakov a fost sustinut si ingrijit de ultima sa sotie in cele mai grele momente ale vietii sale, inclusiv in desele sale caderi nervoase (poate deloc intamplator, Maestrul din roman isi face aparitia chiar intr-un sanatoriu modern, dar discret si izolat).

   Cu o claritate profetica, autorul pare astfel că asterne pe hartie chiar ceva din destinul propriu, al sotiei si al operei sale, caci, abia la zeci de ani de la moartea sa, ”Maestrul si Margareta” a putut vedea lumina tiparului si asta doar ca urmare a perseverentei si eforturilor sustinute ale consoartei sale, care a pus la dispozitie manuscrisul si notitele ulterioare, facand numeroase completari si adnotari din insemnarile febrile si indescifrabile ale autorului dispărut. Similar, in roman, Margareta se lupta pentru manuscrisul Maestrului, ajungind la un sacrificiu chiar mai mare decat moartea, ea vanzandu-si aproape sufletul pentru regasirea iubitului si a fericirii sale.

   Traind intr-o societate in care religia era interzisă prin lege, devine astfel evident că autorul a evitat mesajul religios, in lipsa, apeland doar la esenta acestuia, faptul că iubirea pare a juca rolul unei forte pozitive, care se poate opune raului absolut.

   Este drept ca si diavolul, personificat de Woland, este lipsit de latura mistica, fiind zugravit drept un zeu coborat pe pamant, insa incognito, un muritor, dar purtand cu sine intelepciunea mileniilor. El este, ca intotdeauna, impenetrabil si atotputernic, dar in acelasi timp, seducator, rafinat si, prin urmare, aproape uman (in unele scene il regăsim chiar in ipostaze casnice, familiale, in centrul curtenilor sai). Desi pretinde, nici mai mult nici mai putin, decat ca i-a cunoscut indeaproape pe mai toti ganditorii de seama ai omenirii, nu aduce argumente deloc credibile functionarilor sovietici, autoritatilor si spiritului materialist-dialectic al auditoriului sau, care se grăbeste sa il trateze drept spion si sabotor strain.

   In mod incredibil, in ciuda reputatiei sale diabolice, pe tot parcursul romanului, Woland nu face personal vreo fapta reprobabila, multumindu-se sa vegheze calm si aparent binevoitor, intelegator fata de capriciile si slabiciunile omenesti, asemenea unui malefic maestru de ceremonii. El asista amuzat la derularea actiunii si intervine arareori, doar indirect, prin intermediul slujitorilor sai devotati. Sub bagheta sa magica, nevăzuta, virtuosii isi primesc astfel intotdeauna răsplata, care are, bineinteles, pretul ei, iar pacatosii sunt recompensati potrivit propriilor vicii, sfarsind prin a sluji, pentru eternitate, in armata sufletelor pierdute din care diavolul isi trage puterea.

   Iar intreaga fiinta a maestrului păpusar, tartorul tartorilor, intangibilul si insondabilul Woland, cu ciudatul sau accent strain, amestec de viclenie, bunavointă interesata, rautate, aparenta neimplicare (doar prin intermediul slujitorilor sai devotati), familiarism studiat, inteligenta sclipitoare si cruzime, are un singur corespondent in lumea reala a epocii lui Bulgakov si poate, in intreaga Uniune Sovietica.

   Mihail Bulgakov a fost unul dintre foarte putinii autori ”subversivi” ai epocii staliniste care, in mod miraculos, nu a fost niciodata arestat. Intr-o epoca a terorii, a epurărilor masive, executiilor sumare, proceselor-spectacol si deportarilor fara vreo vina reala, un asemenea individ obscur, scriitor somer, nealiniat politic si fara protectori aparenti, ar fi fost, fara indoiala, o tinta facila. In plus, prin propria atitudine, el nu s-a incadrat niciodata in randul noului val de tineri scriitori comunisti, care se doreau a fi un fel de ”ingineri ai sufletului omenesc”. In această lumina, supravietuirea sa fizica pare si mai miraculoasa, insă secretul ei sta chiar in tema filozofica clasica care reprezinta fundalul acestui roman ”faustian”, care afirma un vechi paradox: poate exista un pic de bine si in rau, la fel cum exista intotdeauna si ceva rau, in bine.

   Desi lipsit de recunoastere in timpul vietii, Bulgakov a avut putini admiratori, insa unul singur foarte discret si special, cu care nu a discutat niciodată fată in fată. Acesta a fost chiar Iosif Djugasvili, nimeni altul decat temutul si atotputernicul dictator sovietic, Stalin.

   Interventiei personale a acestuia ii datoreaza viata Bulgakov si, paradoxal, tot lui, marginalizarea si nepublicarea. Astfel, in mod uimitor, pe langa trimiterile evidente catre personajul operei lui Goethe, imaginea morală reală a lui Stalin (cea cunoscuta doar de apropiati si nu cea zugravita de propaganda oficiala) se suprapune perfect peste cea a personajului Woland.

   Iata astfel ca, intr-un suprem gest de fronda, in plina epoca stalinista, ascunzandu-se in spatele unei teme arhicunoscute, Bulgakov a reusit sa scrie (chiar daca publicarea si recunoasterea au venit mult mai tarziu, dupa moartea lui Stalin) un roman bine cifrat, in care binele invinge răul, reprezentat aici de suita de măscărici macabri din anturajul temutului lider sovietic. Autoritatile zilei poate ca au refuzat manuscrisul, invocand motivele evidente, legate de tema religioasa, insa doar au intuit adevarata gravitate a potentialului sau subversiv. Descoperirea codului ascuns si a figurii patriarhale din fundal ar fi insemnat, fara indoiala, executia autorului.

   Indiferent de interpretari, romanul de fata ramane o creatie complexa, amalgam de adevaruri si mistificari intentionate, care zugraveste magistral o epoca, reusind sa isi strecoare ”ingrozitorul” mesaj ascuns, inacceptabil in epoca sa: daca radem de diavol si de incurcăturile pe care acesta le poate face in lumea noastra, admitem de fapt ca el există, iar daca acceptăm existenta sa, nu mai e decat un pas pană la a ne da seama ca si forta sa opusa, Dumnezeu, ar putea să devina o realitate.

​