O mie nouă sute optzeci și patru
- Recenzie de K.Podoperescu -
Despre putini scriitori moderni se poate spune ca au influentat, intr-o atat de mare masura, mentalul colectiv. Pana si cei mai tineri cititori, care nu au trait nici in epoca razboaielor mondiale, nici in cea a razboiului rece, au auzit, fara sa poata identifica foarte clar sursa, de anumite expresii, larg raspandite astazi, dar introduse pentru prima data de catre George Orwell. Cele mai cunoscute sunt: ”Big Brother” (”Fratele cel Mare”), ”2 plus 2 egal 5” (preluata dintr-o lozinca comunista), ”nepersoana” etc.
De asemenea, rar s-a intamplat ca o opera literara apartinand genului beletristic, in fapt, o simpla poveste de dragoste, sa suscite atata interes din punct de vedere filozofic si politico-ideologic. Caci romanul de fata ne reaminteste faptul ca, lucruri aparent banale astazi, precum libertatea de a-ti pune intrebari si de a-ti crea propriile opinii despre realitatea inconjuratoare, sunt intrinseci naturii umane si ca orice interventie la nivelul acesteia, are ca finalitate dezumanizarea, distorsionarea realitatii obiective si confundarea sensurilor unor noțiuni opuse. Iar acest lucru se intampla, de regula, in sistemele politice dictatoriale.
Ca si alte scrieri ale aceluiasi autor, ”1984” incearca distrugerea, caramida cu caramida, a ideologiei din spatele doctrinelor care au marcat secolul trecut, dar ale caror urme sunt resimtite chiar si in zilele noastre: militarism, capitalism, fascism, comunism si chiar varianta mai diluata a celui din urma, socialismul democrat. Si chiar fara a oferi solutii, George Orwell reuseste in acest demers, pastrandu-si totusi luciditatea si obiectivitatea, prin punerea la dispozitia cititorului a unei lucrari literare vizionare si inedite (cel putin pentru anul aparitiei sale – 1949), veritabil manifest anti-totalitar si, paradoxal, anti-capitalist. Fuzionarea sensurilor unor notiuni antagonice este dealtfel una dintre temele recurente ale acestui roman.
Desi plasata cu exactitate, atat in timp (anul 1984), cat si in spatiu (orasul Londra din actuala Mare Britanie), actiunea introduce cititorul intr-un viitor, nu foarte indepartat si plauzibil, o lume insa terifianta, sumbra si hipnotica, care creaza, de fapt, senzatia de lipsa a timpului.
In acest viitor (devenit trecut pentru cititorul modern, lucru care insa, in mod neasteptat, nu afecteaza cu nimic atmosfera, contribuind la atemporalitate), civilizatia europeana cunoaste o aparenta evolutie ideologica, care genereaza insa si o involutie (ori cel putin o stagnare) in plan social, tehnologic, dar poate cel mai grav, in plan uman. Alaturi de multe alte concepte considerate perimate, in acest viitor, limbajul si istoria, asa cum le cunoastem astazi, nu mai exista, ele fiind sistematic modificate si interpretate in functie de evenimentele prezentului si interesul superior al unicei forte politice existente (”Partidul”).
Insusi eroul principal, Winston Smith, membru de partid, lucrator intr-unul dintre cele patru ”Ministere” prin care societatea este controlata, participa zilnic si constiincios la mistificarea intentionata a trecutului. Descoperirea intamplatoare a unei fotografii, impreuna cu anumite evenimente din viata personala, ii declanseaza acestuia o criza de constiinta, care il plaseaza automat printre opozantii (nedeclarati initial) ai ”Partidului”.
Desi transformarea eroului principal are loc treptat si doar in plan psihologic, ea ii poate pune in pericol viata, intrucat, mai devreme sau mai tarziu, gandurile ascunse se pot transforma in gesturi ori chiar fapte care sa il dea de gol. Caci in lumea orweliana, statul (in fapt ”Partidul”, prin liderul sau suprem ”Fratele cel Mare”), a reusit sa patrunda dincolo de viata publica si chiar intima a indivizilor, avand ca tel final controlul gandurilor tuturor membrilor de partid. Preluand vechiul vis al anarhistilor rusi, precursori ai comunistilor sovietici, in societatea orweliana nu mai exista legi, judecatori, avocati iar notiunea de dreptate a fost golita de continut. Valoarea individului este data doar de pozitionarea sa in ierarhia sociala, fanatism, eficienta si loialitatea fata de ”Fratele cel Mare” si ”Partid”.
Astfel, nu doar faptele, ci si gandurile care nu corespund doctrinei ”Partidului” se pedepsesc cu moartea. Termenul folosit in roman este de ”vaporizare”, notiune constand in disparitia din societate a individului considerat deviationist, reeducarea (prin tortura ori in lagare de munca) si stergerea definitiva din istorie si din memoria concetatenilor. Neexistand legi scrise, pe langa ”vaporizare”, noua limba a membrilor de partid a creat si termenii potriviti pentru astfel de delicte, precum ”crimagandire” sau chiar ”crimavis” (aparitia unor ganduri deviationiste in subconstient, dar care se manifesta in timpul somnului prin vise).
Indraznind sa gandeasca individual, sa rememoreze fapte din trecut, sa viseze ori chiar sa iubeasca, Winston Smith devine un criminal. Preocuparile sale pot intra oricand in atentia ”Politiei Gandirii”, organ represiv de temut, in slujba ”celui mai infricosator” dintre toate Ministerele (”Ministerul Iubirii”).
O mentiune speciala trebuie facuta cu privire la limba folosita in lumea lui Winston Smith. Pentru evitarea crimelor de gandire, dupa preluarea puterii, ”Partidul” a conceput un plan maret, intins pe mai mult de 100 de ani (finalizarea era preconizata dupa anul 2050), care isi propunea sa schimbe definitiv limbajul folosit de membrii de partid (”noulimba”), astfel incat acesta sa contina doar acele sensuri considerate potrivite cu linia oficiala. Numeroase cuvinte au fost astfel eliminate din dictionare (in anul 1984, dictionarul de ”noulimba” se afla la editia a XI-a), putinele ramase si neagreate fiind, de fapt, golite de continut. In paralel, noi cuvinte, formate prin abreviere, compuneri ale acestora ori adaugarea de sufixe, sunt puse in circulatie.
O munca asidua are astfel loc in sediile faraonice ale ministerelor, nu doar pentru alterarea trecutului, dar si a realitatii, prin cenzura, propaganda si controlul total al tuturor creatiilor artistice umane. Astfel, toate documentele scrise, hartile, operele literare, cinematografice, orice forma de cultura sau de stocare a informatiilor care nu sunt distruse, sunt modificate in scop propagandistic si traduse in ”noulimba” pentru a deveni pure din punct de vedere ideologic.
In paralel, familia devine lipsita de continut (copii sunt indoctrinati, inregimentati politic si fanatizati in dragostea pentru ”Fratele cel Mare”, fiind incurajati sa isi denunte parintii). In acelasi timp, traiul altfel decat in colectiv devine imposibil, fiind sanctionabil (”singurtrai” este de asemenea o crima) iar orice relatii interumane bazate pe dragoste sunt considerate ilicite (”sexcrima”). Ramane astfel o singura forma de adoratie acceptata, cea pentru ”Fratele cel Mare”, care reprezinta, de fapt, noua si unica religie.
Doctrina ”Partidului” are la baza cateva lozinci scurte, repetate hipnotic prin toate formele de comunicare, a caror negare ori punere sub semnul intrebarii este in sine ”crimagandire”. Acestea reprezinta, de fapt, cheia intregului roman:
1. ”Razboiul este pace” = necesitatea identificarii unui inamic permanent impotriva caruia sa fie canalizata ura populatiei infricosate pentru a o deturna, eventual, de la preocuparea intelegerii realitatii;
2. ”Libertatea este sclavie” = combaterea individualismului pe toate planurile si eliminarea deviationismului, potentiale cauze ale slabirii puterii ”Partidului”;
3. ”Ignoranta este putere” = doar abandonarea propriilor opinii, sentimente si amintiri, dublata de preluarea (preferabil automata, fara interventia filtrului ratiunii) versiunii oficiale a ”Partidului” duce la nasterea unui ”om nou”, puternic si adaptabil, capabil sa actioneze sincronizat cu semenii sai, in scopuri superioare propriei capacitati de intelegere.
De asemenea, desi nu sunt enuntate explicit, cel putin alte doua posibile lozinci reies din paginile romanului: ”Minciuna este adevar” și ”Dragostea este ura”.
O alta lozinca, enuntata separat, ”Fratele cel Mare te priveste!”, constituie in sine si o atentionare cu privire la constientizarea puterii ”Fratelui cel Mare” si a inutilitatii oricarei opozitii fata de acesta si ”Partid”, datorita capacitatii statului de a cunoaste oricare potentiale secrete ale indivizilor. Acest lucru este posibil intrucat, pe langa delatorii voluntari, pe strada, in orice loc public, sediu sau locuinta a membrilor de partid exista un ”teleecran”, fara buton de oprire, capabil sa receptioneze programul oficial, dar si sa transmita audio si video.
Lucrare de anticipatie, fictiune distopica (lumea descrisa este inspaimantatoare, opusa utopicului), opera literara de fata poate fi considerata un mesaj de atentionare din partea autorului, adresat atat propriilor concetateni britanici ai anilor 40, cat si generatiilor viitoare. Cheia acestui mesaj nu este ascunsa, ci chiar indicata de autor (unul dintre personaje ofera posibilitatea intelegerii lozincilor si prin citirea in sens invers iar Winston Smith incepe lectura cartii primite de la ”Fratie” sarind la ultima lozinca). Romanul insusi e structurat in trei parti si un Appendix despre ”noulimba”, cititorul interesat putand incepe lectura si in sens invers (primul capitol ar deveni astfel ultimul, in care Winston Smith este ignorant si obedient, de fapt expresia perfecta a celei de-a treia lozinci ”Ignoranta este putere”).
Sfasiat de contradictii, asemenea eroului sau care ”intelege cum, dar nu si de ce”, afirmand totodata ca ”trecutul este mort iar viitorul nu si-l poate imagina”, autorul insusi savarseste o ”crimagandire” si o rupere de un trecut dezamagitor. Caci George Orwell (pe numele real Eric Arthur Blair) a incercat inca din tinerete sa inteleaga paradoxurile sistemului politic britanic, pretins democratic, gasindu-si refugiul in mirajul socialismului utopic. Experientele din razboiul civil spaniol (la care a participat ca voluntar in legiunea britanica comunista), dar si evenimentele celui de-al doilea razboi mondial, ii spulbera iluziile socialiste si umaniste, punandu-l totodata in tema cu comunismul de tip stalinist, dar si cu doctrinele sale inrudite, national-socialismul si fascismul.
Atmosfera sumbra si apasatoare, amenintarea permanenta a rachetelor (posibil inamice), propaganda belicoasa, teama continua de spioni, dusmani ascunsi si sabotori, precum si lipsa bunurilor de larg consum, isi trag probabil seva din Anglia sfarsitului celui de-al doilea razboi mondial.
De asemenea, cultul personalitatii, descrierea fizica a ”Fratelui cel Mare” si a principalului sau opozant ”Goldstein”, sistemul birocratic inutil si ineficient, lagarele de munca, epurarile masive, aparatul represiv, manifestarile propagandistice si chiar denumirile institutiilor, sunt tipice URSS-ului acelorasi ani si este posibil sa fie rezultatul impresiilor autorului urmare propriilor experiente socialiste, dar si al interactiunii cu persoane care au cunoscut realitatile acestui stat.
Alte elemente sunt de inspiratie fascista (puritanismul si preocuparile membrilor ”Ligii Tineretului Anti Sex” aduc cu cele ale Tineretul Hitlerist iar uniformele negre ale membrilor ”Partidului Interior” cu cele SS), dar si autohtona (”prolii” din roman - prescurtare de la proletariat - sunt usor identificabili in lucratorii saraci ai suburbiilor Londrei si ai altor orase europene, pe care George Orwell i-a cunoscut in escapadele sale jurnalistice facute in scop de documentare).
Bine ancorata in realitatile istorice, ”1984” ofera tanarului cititor o istorie alternativa plauzibila, care, chiar daca nu s-a petrecut niciodata, ar putea inca sa se materializeze, pentru ca omenirea nu si-a depasit inca fascinatia pentru anumite doctrine razboinice ori utopice.
Pentru cititorul care a trait in comunism, romanul este un prilej pentru a retrai, dintr-o alta perspectiva, propriile experiente, bune sau rele, din perioada razboiului rece. Universul orwelian ofera insa sansa ambelor categorii de cititori de a-si revizui farama de umanism pe care o poarta fiecare in suflet si a incerca sa gaseasca si sa-si cultive acele trasaturi care sa ii apropie de omul rational si echilibrat (”crimaganditor”) si sa ii indeparteze de acei ”bunganditori”, prezenti permanent pe deja obisnuitele ”teleecrane” din zilele noastre.
Prezentul roman este astfel, fara indoiala, una dintre acele carti foarte bune (in ”noulimba” ar fi fost utilizat termenul de roman ”dubluplusbun”), care, asa cum spunea unul dintre personaje, le recunosti intrucat ”iti spun ceea ce stiai dinainte”, afirmatie valabila insa doar pentru cei care si-au pus vreodata problema propriei constiinte.
Cumpără cartea
