"Simon"
- Recenzie de K.Podoperescu -
Narine Abgarian
Narine Abgarian este o scriitoare și blogger din Armenia. S-a născut în anul 1971, într-o familie de intelectuali din Berd, și a urmat studiile Universității Lingvistică de Stat ”V. Briusov” din Erevan. După absolvirea studiilor universitare, Narine Abgarian s-a mutat la Moscova. A debutat cu mai multe cărți pentru copii, iar culegerea sa de povestiri „Semion Andreici. Letopiseț în mâzgălituri”, publicată în 2012, a fost desemnată cea mai bună carte pentru copii a deceniului, în Rusia. Narine Abgarian este considerată de critica internațională o voce importantă a literaturii europene, iar ziarul britanic „The Guardian” a inclus-o printre cei 6 cei mai importanți scriitori europeni contemporani.
Romanul „Simon” a fost publicat pentru prima dată în anul 2020 și, la scurt timp după lansare, a devenit bestseller internațional. Acest roman marcant prezintă povestea de viață a cinci femei, cu același scop în viață, de a găsi dragostea și consolarea, după un trecut plin de suferință și experiențe traumatice, care au lăsat urme adânci în dezvoltarea lor psihică și emoțională, în modul în care și-au construit relațiile, au gestionat emoțiile și și-au format percepția asupra vieții. Pentru personaje pare esențială atitudinea față de suferință și mai ales față de cine le-a provocat-o, iar depășirea, cu demnitate, a greutăților le-a imprimat un aer de sacrificiu și tristețe resemnată.
Cu ocazia priveghiului organizat după decesul lui Simon, cele mai importante relații extraconjugale ale acestuia, Susanna, Silvia, Eliza și Sofia, se reunesc pentru prima dată sub același acoperiș cu Melania, soția lui. Fiecare dintre ele știe de existența celorlalte, dar, cu toate acestea, pe văduvă nu o încearcă decât sentimente de ambiție, nicidecum de gelozie sau ură. Ele coexistă și chiar ajung să își facă confidențe, pentru că Simon a avut acest rol în viața lor, a fost numitorul lor comun, care le-a unificat și le-a ajutat să-și atingă potențialul. La o analiză mai puțin emoțională, dar profundă și totuși simplistă, Melania este de fapt cea care a determinat efectul ”fluturelui” în destinul lor comun, urmărind obsesiv, încă din copilărie, și indiferent de consecințe, să devină perechea lui Simon. Gravitează în jurul lui, îl desparte de Susanna, cea mai mare dragoste a lui, îl consolează când este părăsit de amantă și încearcă să îi nască cât mai mulți copii pentru a-l ține legat de casă și de căsnicie. Ea a fost prezentă întâmplător, în copilăria lor timpurie, în momentul în care Simon a întâlnit-o pentru prima dată pe Susanna, și a devenit cea mai bună prietenă a acesteia pentru a fi în preajma celor doi. Simon este complet detașat de Melania, și leagă legături mult mai profunde cu celelalte femei, împărtășindu-și secrete, confidențe intime și acceptându-se reciproc și necondiționat.
La început, femeile sunt descrise din perspectiva soției, dar ulterior sunt prezentate direct și înțelegător, fără a ocoli dramatismul. Capitolul dedicat fiecărei femei poartă numele cadoului primit de la Simon. El avea obiceiul de a le dărui, la încheierea relației, un cadou nesemnificativ, fără o valoare deosebită, pentru că era convins că aceste obiecte îi asigurau buna înțelegere cu numeroasele femei care au trecut prin viața sa. Capitolele nu sunt ordonate cronologic, ci mai degrabă par să apară în funcție de amploarea tragicului din destinul fiecărei femei.
Capitolul dedicat Silviei poartă numele „Medalionul”. Silvia a fost o femeie cu studii superioare, care s-a căsătorit târziu, după standardele acelor vremuri. După o copilărie fericită și plină de dragoste, l-a întâlnit pe soțul ei, un activist de partid zelos, cu o ascensiune fulminantă în carieră, ascensiune datorată în cea mai mare parte relațiilor și influenței familiei sale. Era, ca și Silvia, copil unic în familie, dar crescut egoist și iresponsabil, luând orice refuz ca pe un afront personal. Din cauza unei condiții fizice a Silviei, viața lor intimă după căsătorie a fost dezastruoasă, motiv pentru care au apărut abuzurile fizice și psihologice. După nașterea fetiței lor, Silvia a fost internată forțat într-o clinică de psihiatrie și i-au fost ridicate toate drepturile părintești. Datorită studiilor sale în matematică, și pentru că directorul clinicii a conștientizat că motivul internării era izolarea, Silvia a lucrat în departamentul de contabilitate al clinicii. Tatăl ei a murit cu două zile înainte de externarea ei din clinică, după numeroase încercări de a o elibera. Silvia a încercat să își vadă copilul, dar fostul soț a lovit-o și a amenințat-o că va fi închisă pe viață, chiar și pentru cea mai mică tentativă de a se apropia de fetiță. Nemâncată și rănită, a fost dusă acasă, tratată cu grijă și ținută de mână, de Sașia Vardanuș. Sașia era poreclită așa din cauza defectului ei de vedere, dar din cauza unei aparente întârzieri mentale și a firii ei protectoare, era unanim tolerată de locuitorii din Berd (la lansarea din România a cărții, autoarea a menționat că a introdus în poveste personajul Sașiei, pentru că, în nebuni, există întotdeauna ceva nevinovat și naiv, și de la ei putem învăța despre umanitate și toleranță, acesta fiind și cazul Sașiei Vardanuș). Silvia a continuat să trăiască în casa părintească o lungă perioadă după decesul mamei sale, după care l-a întâlnit pe Simon. Idila cu Silvia a durat cel mai mult, cei doi „jucându-se de-a dăruitul” sentimentelor și atenției. Silvia a primit la sfârșit un medalion și un volum de poezii.
Capitolul Elizei se numește „Parfumul”. Eliza a copilărit fără tată, într-o familie cu multe lipsuri, și cu o mamă care le avantaja pe surorile mai mari. Cele două surori studiau la „Școala Tehnică de Textile”, spre deosebire de Eliza care a urmat chiar și școala primară cu dificultate. Eliza obișnuia să se refugieze sub cupola umedă a unei capele abandonate, unde își plângea tristețea și neajunsurile, și unde îi cânta mucenicului de piatră care veghea cupola. Ea a avut parte de o căsătorie aranjată și a născut doi băieți. Încă dinainte de căsătorie, soțul ei a avut o relație cu o ziaristă nonconformistă, cu care a continuat să o înșele pe Eliza și cu care s-a și căsătorit după divorț. Soțul obișnuia să îi spună Elizei că mirosea a bălegar, spre deosebire de Simon, căruia i se părea că miroase a miere de albine. Ca și Silvia, Eliza a fost cea care a pus capăt relației cu Simon, chiar înainte de a-și vizita băieții adulți, emigrați în Statele Unite ale Americii. Eliza a primit un parfum dulceag, pe care îl purta și la priveghiul lui Simon.
Sofia a fost singura dintre iubirile lui Simon care a dus o viață bună, fără griji, și căreia nu i-a lipsit dragostea. A fost căsătorită cu un bărbat pe care îl iubea, iar relația cu Simon a venit într-un moment sensibil al vieții, după mai multe încercări eșuate de a duce o sarcină până la capăt. Relația a durat foarte puțin, dar Sofia a rămas însărcinată și a născut o fetiță. S-a împăcat cu soțul ei și au dus o viață liniștită. Sofia a primit un șirag de perle.
Susanna a fost prima dragoste a lui Simon. S-au îndrăgostit în timpul școlii, și și-au promis că vor avea mulți copii împreună, însă, dintr-o nefericire a sorții, Susanna a fost abuzată sexual, iar Simon nu i-a putut fi alături pentru a depăși momentul. La scurt timp după incident, Simon s-a căsătorit cu Melania, cea mai bună prietenă a Susannei. Din cauza unei situații extrem de dificilă și tristă în casa părintească, aceasta din urmă a fost nevoită să se mute cu abuzatorul ei. Mai târziu, s-a împăcat pentru o vreme cu Simon, dar a fost implorată de Melania să se despartă de acesta. De la Simon i-au rămas mai multe desene din perioada când el a încercat să o învețe să deseneze, cumpărându-i materiale și explicându-i, răbdător, diferite tehnici de compoziție. Mai târziu, când Susanna a fost nevoită să-și întrețină familia, a transferat desenele cu sâmburi de rodie și jumătăți de caisă pe țesături din mătase, transformându-le în eșarfe viu colorate.
În ultimul capitol al cărții, este prezentată viziunea lui Simon asupra propriei sale înmormântări, asupra fiecărei femei din viața sa, precum și desprinderea acestuia din această lume. Cadourile primite de la Simon sunt puse de femei în sicriu, completând astfel un ciclu al vieții. Sunt de fapt amintirile care ne formează și pe care le ducem cu noi până la sfârșit. Deși este povestea a cinci femei, cartea poartă numele unui bărbat pentru că el reprezintă firul care leagă cele patru biografii, și cu a Melaniei cinci, și care la sfârșit se rupe. „Simon” este o carte care intrigă și se citește ușor, iar fiecare dintre destinele cuprinse între paginile ei s-ar fi putut oricând dezvolta într-un roman de sine stătător.
***
