Deuteronomul
- A cincea carte a lui Moise -
Capitolul 1
Binefacerile lui Dumnezeu; nemulțumirea poporului.
Adresându-se poporului, Moise le-a reamintit unele dintre cele mai importante momente ale istoriei și ale călătoriei lor prin deșert, cum ar fi legământul pe care Domnul l-a făcut cu Avraam, Isaac și Iacob, cum au fost alese căpetenii dintre bărbații înțelepți, care să rezolve neînțelegerile dintre ei, precum și de păcatul comis de iscoadele trimise în țara Amoreilor, care, din frică și neîncredere în puterea lui Dumnezeu, au spus că este o țară imposibil de cucerit, și au amânat intrarea în țara făgăduinței cu 40 de ani. Apoi, despre cum, la Cadeș, au pornit război împotriva Amoreilor, deși Domnul nu a binecuvântat acea luptă. Evreii au fost atunci măcelăriți și au locuit o perioadă îndelungată la Cadeș. Moise le-a amintit apoi că el nu va intra în țara promisă, și că în fruntea lor se va afla Iosua, fiul lui Navi.
Capitolul 2
Străbătând ținuturile Edomiților, Moabiților și Amoniților. Înfrângerea regelui Sihon.
Moise a amintit de trecerea pe lângă muntele Seir, unde stăpâneau fiii lui Esau, prin pustia Moabului, teritoriu aflat în moștenirea fiilor lui Lot, apoi de călătoria spre valea Zaredului. De la Cadeș și până au ajuns în valea Zaredului, au trecut 38 de ani. Au străbatut apoi pământul fiilor lui Amon, pe care Dumnezeu l-a dat în stăpânirea fiilor lui Lot, după care a urmat înfrângerea lui Sihon, regele Hesbonului.
Capitolul 3
Biruința asupra lui Og, regele Vasanului.
Moise a amintit de înfrângerea lui Og, regele Vasanului, de la care au luat în stăpânire 60 de cetăți, și de faptul că Dumnezeu i-a refuzat încă o dată intrarea în țara făgăduinței. Domnul i-a poruncit lui Moise să îl îmbărbăteze pe Iosua, care avea să meargă în fruntea poporului la intrarea în Canaan.
Capitolul 4
Supunerea față de lege.
Moise a adus aminte de tablele Legii de pe muntele Horeb și de poruncile date de Domnul. Domnul le-a poruncit atunci, să își păzească sufletele, să nu se închine la idoli și să nu își facă chip cioplit. Moise le-a reproșat încă o dată evreilor, că, din cauza lor, Domnul S-a mâniat pe el și i-a interzis să treacă Iordanul pentru a intra în țara Canaanului.
Moise a ales trei cetăți de dincolo de Iordan, spre ”soare-răsare”, cetăți de scăpare, unde se puteau refugia cei care au ucis fără intenție: Beter, Ramot și Golan.
Capitolul 5
Întărirea celor 10 porunci. Purtarea lui Israel și cuvântarea lui Moise.
Moise a reamintit cele 10 porunci date de Domnul pe muntele Horeb și i-a sfătuit pe evrei să respecte poruncile și să nu se abată de la calea cea dreaptă.
Capitolul 6
Iubirea față de Dumnezeu și paza poruncilor sale.
Moise i-a sfătuit pe evrei să Îl iubească pe Dumnezeu din tot sufletul, inima și puterea lor, cuvinte pe care să le transmită și generațiilor următoare. Să nu se închine la alți dumnezei și să nu Îl ispitească pe Domnul, așa cum s-a întâmplat la Masa. Din nou, Moise a îndemnat la respectarea poruncilor Domnului, condiție esențială pentru un trai bun.
Capitolul 7
Israel trebuie să îi nimicească pe Canaaneeni și să le ardă idolii.
Moise le-a poruncit evreilor ca, la intrarea în Canaan, să nimiceasca toate cele 7 neamuri pe care le vor întâlni acolo: Heteii, Ghergheseii, Amoreii, Canaaneenii, Ferezeii, Heveii și Iebuseii. Să nu facă nicio înțelegere cu ei și nici să nu se încuscrească. Să nu se închine la idolii lor, iar chipurile lor cioplite, din aur și argint, să le ardă. Dacă respectau poruncile Domnului, aveau să se bucure de rod și bunastare.
Capitolul 8
Îndemn către popor să nu uite binefacerile lui Dumnezeu.
Moise i-a îndemnat pe evrei să respecte poruncile Domnului, pentru a putea intra în pământul făgăduit și pentru a-l moșteni. Să nu uite că Dumnezeu le-a dat tăria să fie puternici, pentru că, în caz de neascultare a Domnului, aveau să piară de pe fața pământului.
Capitolul 9
Moise le amintește Israeliților fărădelegile lor din trecut.
Moise le-a spus evreilor că nu dreptatea și curăția inimii lor era motivul pentru care aveau să intre în țara făgăduită, ci păgânitatea locuitorilor acestei țări și legământul pe care Domnul L-a făcut cu Avraam, Isaac și Iacob. Totodată, le-a reamintit de vițelul de aur și de păcatul iscoadelor trimise să inspecteze țara Canaanului.
Capitolul 10
Alte table ale Legii și Chivotul lor. Alegerea leviților. Credincioșia față de Dumnezeu. Tăierea-mprejur a inimii.
Moise a reamintit cum Domnul a poruncit construirea Chivotului și cum a scris cu mâna Sa al doilea set de table. De asemenea, a reamintit de moartea lui Aaron, de alegerea lui Eleazar în locul lui ca preot, și de porunca Domnului de a pune ”deoparte” neamul leviților, ca să poarte Chivotul și să Îi slujească lui Dumnezeu. Leviții nu aveau parte de moștenire în țara făgăduită, moștenirea lor fiind chiar Domnul. Moise a făcut apel la evrei să renunțe la încăpățânare, iar pe străin să îl trateze cu iubire și dreptate, deoarece și ei au fost străini în țara Egiptului. De asemenea, a evidențiat importanța ”tăierii-mprejur a inimii”, circumcizie spirituală care desprinde ”învârtoșarea inimii” pentru ca omul să Îl poată iubi nelimitat pe Dumnezeu.
Capitolul 11
Îndemnuri la paza poruncilor Domnului.
Moise a adresat poporului lui Israel un alt îndemn la respectarea poruncilor Domnului. De asemenea, a rostit o binecuvântare și un blestem. Binecuvântare, dacă vor respecta poruncile, și blestem, dacă se vor abate de la calea cea dreaptă.
Capitolul 12
Locul adevăratei slujiri lui Dumnezeu.
Moise i-a îndemnat pe evrei ca, atunci când vor intra în Canaan, să le pustiască, să le dărâme altarele și să le distrugă chipurile cioplite. Jertfele trebuiau aduse numai în fața Domnului, însă, pentru consumul propriu, puteau să înjunghie un animal, dar să o facă după datina stabilită.
Capitolul 13
Pedepsirea celor ce îndeamnă la idolatrie.
Moise i-a îndemnat pe evrei să nu asculte cuvintele vreunui fals prooroc, dacă îi îndeamnă să se închine la idoli, pentru că, în spatele acestui îndemn, se putea afla chiar Dumnezeu, pentru a le testa credința. Dacă fratele, fiul, femeia sau prietenul unui fiu al lui Israel îl îndemnau pe acesta să se închine la idoli, Moise îl sfătuia să nu aibă milă de el și să îl dea în vileag, spre a fi ucis cu pietre, ca pedeapsă pentru că a încercat să îl abată de la Dumnezeu.
Capitolul 14
Jelanii oprite. Mâncăruri curate și necurate.
Moise i-a îndemnat pe evrei să nu mănânce nimic spurcat, animalele permise fiind cele care rumegau și aveau copita sau unghia despărțită în două. În ceea ce privește vietățile din apă, erau permise doar cele care aveau aripi și solzi, iar dintre păsări erau interzise vulturul, zgripțuroiul, vulturul de mare, șoimul și altele. Erau interzise insectele înaripate, precum și consumul de ”mortăciuni”. A fost întărită regula zeciuielii din grâu, vin și untdelemn și faptul că întâiul născut din cirezi era al Domnului. De asemenea, le-a readus aminte că, o dată la trei ani, era necesar să dea zeciuială, din ceea ce câștigau în anul respectiv, leviților, orfanilor și văduvelor.
Capitolul 15
Anul iertării.Întâi născuții.
Moise a reamintit rânduielile care țineau de anul sabatic. La sfârșitul unei perioade de șapte ani, fiii lui Israel trebuiau să ierte datoriile semenilor lor. Cei care erau robi erau atunci eliberați, iar robului care dorea să rămână în casa stăpânului său, i se găurea urechea și rămânea acolo definitiv. A fost adusă în atenție și legea întâiului născut dintre animale, care era al Domnului și trebuia închinat Lui. Dacă însă întâiul născut avea o meteahnă, nu trebuia jertfit Domnului, ci mâncat, ca orice alt animal.
Capitolul 16
Cele trei sărbători: a Paștilor, a Săptămânilor și a Corturilor.
Moise a reamintit poporului rânduielile sărbătorilor anuale. De Paști, care era sărbătorit în memoria ieșirii din Egipt, când evreii trebuiau să mănânce mielul pascal cu azime și ierburi amare. Șase zile mâncau azime iar a șaptea zi era sărbătoarea închinată Domnului. De sărbătoarea Săptămânilor, care se celebra la șapte săptămâni de când începea secera, când evreul trebuia să se veselească împreună cu familia și robii sai, levitul din cetate, străinul, orfanul și văduva, din cele ce îi erau date prin binecuvântarea Domnului. Sărbătoarea Corturilor se serba timp de șapte zile, după ce evreul își aduna rodul pământului și al viei sale. De trei ori pe an, toți cei de parte bărbăteasca trebuiau să se înfățișeze Domnului la sărbătoarea Azimelor, Săptămânilor și Corturilor, aducând fiecare daruri, după posibilitățile sale. În fiecare cetate trebuiau puși judecători, care să nu se abată de la calea cea dreaptă și sa fie imparțiali.
Capitolul 17
Idolatrii. Judecători. Regi.
Moise i-a atenționat pe evrei că pedeapsa pentru idolatrie era lapidarea. Niciunul dintre cei judecați nu era condamnat decât pe mărturia a cel puțin doi martori. Judecata era realizată de judecători, cu implicarea preoților. Cel care nu voia să se supună preotului sau judecătorului, era ucis.
Capitolul 18
Veniturile preoților. Despre vrăjile de orice fel. Vestire mesianică.
Moise a reamintit că leviților nu li se cuvenea moștenire între frații lor. Moștenirea lor erau jertfele care se aduceau Domnului. Din animale ei primeau: șoldul, fălcile și stomacul. De asemenea, ei primeau pârga grâului, untdelemnului, vinului și pe cea de la tunderea oilor. Moise a avertizat din nou că niciunul dintre ei nu trebuie să își aducă copiii jertfă zeului Moloh și că nici să nu apeleze la niciun fel de vrăjitorii, cum ar fi prevestirile, prezicerile, ghicitul, descântecele, farmecele, chematul spritelor sau ”vorbitul” cu morții. Moise a îndemnat la desăvârsire în fața Domnului și i-a vestit că, din rândurile lor, se va ridica un profet, asemenea lui. Cei care nu ascultau cuvintele proorocului, aveau să dea socoteală în fața Domnului.
Capitolul 19
Cetățile de scăpare. Pedepsirea martorilor mincinoși.
Moise a menționat din nou cetățile de scăpare, în care puteau să se salveze de rudele victimei cei care comiteau un omor fără intenție. Acestea erau în număr de trei și aveau să se dubleze după ce evreii aveau să intre în țara făgăduită.
În cazul în care un martor aducea mărturie mincinoasă, era pedepsit cu moartea.
Capitolul 20
Regulile războiului și ale luptătorilor.
Moise i-a îndemnat pe Israeliți să nu se teamă când vor merge la război împotriva Canaaneenilor, chiar dacă aceia vor fi numeroși, pentru că Domnul va fi cu ei. Le-a prezentat câteva reguli: să nu plece la război cei care nu și-au sfințit casa, nici cei care au plantat vie și încă nu s-au bucurat de ea, cel care s-a logodit cu o femeie și nu a luat-o încă de soție și nici cel fricos. Cei care plecau la război aveau obligația de a propune pace cetății pe care o atacau și, numai în cazul în care erau refuzați, să cucerească cetatea. În acest caz, nu mai era nimeni cruțat în afară de femei, copii și animale. Nimicirea era cerută în cazul anumitor popoare: Hetei, Amorei, Canaaneeni, Ferezei, Hevei, Iebusei și Ghergheseni. Din aceste cetăți nu trebuiau să cruțe decât pomii roditori.
Capitolul 21
Ispășirea unui omor al cărui făptaș e necunoscut. Căsătoria cu femei aflate în robie. Dreptul întâiului născut. Fiii nesupuși.
Dacă un om era ucis și nu se cunoștea făptașul, bătrânii și judecătorii trebuiau să măsoare distanța până la cetățile dimprejur. Bătrânii cetății celei mai apropiate trebuiau să ducă o junincă într-un loc sălbatic, unde o sacrificau, își spălau mâinile deasupra capului ei, și se rugau Domnului să nu existe sânge nevinovat între ei.
Dacă un evreu dorea să se însoare cu o femeie care a fost luată ca pradă de război, îndeplinea un ritual în care trebuia să îi radă capul, să îi taie unghiile și să îi dea jos haina de sclavie. După ce îi acorda femeii o perioadă de doliu de o lună, aceasta putea să devină femeia lui. Dacă pe urmă nu o mai dorea, nu trebuia să o vândă, ci să o lase liberă. Dacă cineva avea două femei, și cea care îi dăruia prima copii era cea neiubită dintre ele, era obligat să îi acorde copilului acesteia dreptul de întâi născut.
Dacă un fiu era nesupus, părinții trebuiau să îl ducă la bătrânii cetății, care îl omorau cu pietre. Dacă cineva era spânzurat pentru păcatele sale, acesta trebuia îngropat înainte de a veni noaptea.
Capitolul 22
Alte porunci.
Când cineva găsea orice era pierdut, cum ar fi un animal sau o haină, avea obligația de a-l înapoia. Bărbatul nu trebuia să se îmbrace în haine femeiești și nici femeia în haine bărbătești. Via nu trebuia semănată cu semințe de două feluri, la jug nu trebuiau puse animale de două feluri, și nici haina nu trebuia țesută din două tipuri de ațe. Dacă un bărbat se căsătorea și o acuza pe fată că nu a fost fecioară, părinții fetei trebuiau să arate bătrânilor semnele fecioriei. În cazul în care se constata că fata a fost fecioară, acuzatorul era obligat să plătească o despăgubire de 100 de sicli de argint. Dacă se dovedea că fata nu a fost fecioară, era ucisă cu pietre. Dacă se săvârsea adulter, atât bărbatul, cât și femeia, erau uciși. Dacă o fecioară logodită se culca cu un alt bărbat, amândoi erau uciși. Dacă fata era forțată, era ucis doar bărbatul. Dacă fata siluită nu era logodită, bărbatul îl despăgubea pe tatăl fetei iar pe ea trebuia să o ia de soție.
Capitolul 23
Cei din adunarea Domnului.
Moise le-a cerut evreilor să excludă din adunarea Domnului pe scopit, pe famen, pe fiul femeii desfrânate, pe Amoniți și pe Moabiți. Edomitul putea să participe doar după a treia generație, și egipteanul la fel, pentru că i-a găzduit pe evrei mai mult timp în casa sa.
Dacă un bărbat avea o ispita în vis, trebuia să iasă din tabără și să revină numai după apus, când trebuia să se spele pentru a fi curat. Pentru nevoia de a ieși afara, evreii trebuiau să aibă un loc în afara taberei. Robii care fugeau de la stăpânul lor nu trebuiau dați înapoi. Camăta se putea lua de la străini, nu și de la evrei. Cel care intra în via sau pe ogorul cuiva, putea mânca, dar nu trebuia să ia cu sine.
Capitolul 24
Legiuiri casnice.
Dacă un bărbat nu mai dorea să fie cu soția sa, trebuia să îi scrie carte de despărțire. Dacă femeia se recăsătorea și cel de-al doilea bărbat deceda, primul bărbat nu se putea răzgândi în ceea ce privește despărțirea, deoarece femeia fusese pângarită.
Dacă un bărbat era proaspăt căsătorit, nu trebuia să iasă la război timp de un an. Moara nu putea fi luată zalog. Dacă vreunul dintre fiii lui Israel îl răpea pe un frate al său și îl supunea la silnicie, răpitorul trebuia condamnat la moarte. Preoții și leviții trebuiau să fie ascultați în privința indicațiilor pe care le dădeau în caz de lepră. În cazul unui împrumut cu zălog, mila arătată față de cel împrumutat era milostenie în fața Domnului. Plata celui sărac și a celui străin nu trebuiau oprite. Fiecare trebuia să moară pentru păcatul său, nicidecum părinții pentru copii și invers. Străinii, orfanii și vaduvele nu trebuiau nedreptățite. Resturile rămase în urma secerișului, de la culesul măslinelor sau ale viei, erau ale străinului, orfanului și vaduvei.
Capitolul 25
Măsuri de pază.
Pedeapsa prin biciuire era stabilită la maxim 40 de lovituri. Prin legea leviratului, cumnatul unei văduve era obligat să o ia în căsătorie pe văduva fratelui său. Dacă refuza, femeia trebuia să îl ducă în fața bătrânilor cetății, unde, dacă bărbatul își întărea hotărârea, aceasta îl scuipa și îl descălța, iar casa lui se numea ”casa celui c-un picior desculț”. Dacă în timpul unui conflict între soțul unei femei și un alt bărbat, femeia îl atingea din greșeală pe acel bărbat la părțile sale intime, femeii trebuia să i se taie mâna. Pentru cântar, măsura trebuia să fie adevărata și dreaptă.
Capitolul 26
Pârga roadelor.
Moise le-a dat evreilor câteva reguli cu privire la modul în care era adusă preoților, pentru închinare, pârga roadelor pământului, după ce aveau să intre în Canaan. Preotul lua coșul cu roade, îl punea înaintea Domnului, iar cel care aducea jertfa, spunea o rugăciune, se închina și lăsa coșul înaintea Domnului. O dată la trei ani, evreul trebuia să dea zeciuială din ce culegea levitului, văduvei și orfanului.
Capitolul 27
Scrierea Legii pe pietre; cele 12 blesteme asupra celor ce o calcă.
Moise și bătrânii Israelului au poruncit poporului să scrie cuvintele Legii pe pietre și să le ducă pe muntele Ebal, de unde erau rostite binecuvântările, iar de pe muntele Garizim, blestemele. Era blestemat cel care își făcea chip cioplit, cel ce nu își cinstea părinții, cel ce muta hotarul aproapelui său, cel care îl abătea pe orb de la drum, cel care îl judeca strâmb pe străin, pe orfan și pe văduvă, cel care se culca cu femeia tatălui său, cel care se culca cu un dobitoc, cu sora sa, fiica tatălui său sau a mamei sale, cu soacra sa, cu sora femeii sale, cel care îl ucidea în ascuns pe aproapele său, și cel care nu îndeplinea Legea. Leviții rosteau blestemul iar poporul rostea cuvântul ”Amin!”.
Capitolul 28
Binecuvântări sau blesteme pentru cei ce păzesc sau încalcă legea.
Moise le-a enumerat evreilor binefacerile de care aveau parte dacă respectau poruncile Domnului: erau binecuvântați în cetate și în țarină, erau binecuvântate roadele pântecelor, roadele pământului, ale turmelor și cirezilor, erau binecuvântate hambarele, evreii care aveau vrăjmași astfel încât cei potrivnici le cădeau la picioare, cerul să dea pământului ploaie la vreme, evreii să împrumute alte neamuri, dar ei să nu se împrumute niciodată, locul le era în frunte și nu la coadă. În schimb, dacă nu respectau poruncile, erau blestemate roadele pântecelui, hambarelor, cirezilor și turmelor, aveau parte de lipsuri și foamete, moarte, boală, aveau să fie de râs în fața neamurilor prin care mergeau, morții lor aveau să fie hrană păsărilor și fiarelor, fiicele, fiii și roadele pământurilor lor aveau să fie date altui neam, sămânță multă aveau să semene și puțină să culeagă, străinul din mijlocul lor avea să se ridice peste ei. Domnul avea să aducă peste ei un neam de departe, a cărui limbă nu o înțelegeau, care nu va avea rușine și nici milă, până ce nu îi va nimici. La aceastea au fost adăugate plăgile cu care Domnul a lovit Egiptul.
Capitolul 29
Înnoirea legământului.
Moise le-a reamintit fiilor lui Israel cum i-a eliberat Dumnezeu din Egipt și cum le-a purtat de grijă în timpul călătoriei prin pustiu. I-a îndemnat să respecte în continuare poruncile Domnului. Prin Moise, a fost reînnoit legământul Domnului cu poporul ales.
Capitolul 30
Iertare celor care se pocăiesc, osândă celor împietriți.
Moise le-a spus evreilor că, dacă se vor căi de păcatele făcute și se vor întoarce la Dumnezeu, vor fi iertați. În schimb, dacă își vor împietri inima, vor pieri. Dacă vor respecta poruncile Domnului, vor avea viață îndelungată.
Capitolul 31
Moise îl rânduiește pe Iosua Navi ca urmaș al său.
Împlinind vârsta de 120 de ani, Moise a adunat obștea și l-a numit pe Iosua succesor al său. L-a binecuvântat și l-a îndemnat să se întărească, având în vedere că el va conduce poporul la intrarea în pământul făgăduit. L-a sfatuit să nu se teamă, pentru că Domnul va fi alături de el.
La porunca Domnului, Moise l-a adus pe Iosua la cortul mărturiei, unde au stat în ușă, iar Domnul S-a pogorât sub forma unui nor. Domnul i s-a adresat lui Moise și i-a spus că, după moartea sa, poporul va păcătui și va fi pedepsit pentru idolatrie. După aceea, Moise a scris Legea și a dat-o leviților, să o pună alături de Chivot și să o citească obștii.
Capitolul 32
Cântarea lui Moise.
Moise a rostit o cântare, în care Îi aducea slavă lui Dumnezeu, evoca dragostea Domnului și binefacerile Sale pentru poporul ales, nerespectarea poruncilor de către popor, pedepsele pentru nerespectarea Legământului. După ce a scris această cântare, Moise i-a pus pe evrei să o învețe și să îi îndemne pe copiii lor să respecte cuvintele Legii. Domnul i-a poruncit lui Moise să urce pe muntele Abarim (Nebo), unde, după ce va privi de departe țara Canaanului, va muri.
Capitolul 33
Moise binecuvântează poporul și proorocește.
Moise a binecuvântat poporul și a proorocit pentru fiecare seminție în parte, începând cu Ruben, Simeon și Iuda, și continuând cu Levi, care va consulta voia Domnului prin Urim și Tumim. S-a rugat Domnului să binecuvânteze puterea lui și să primească lucrurile mâinilor lui. Lui Veniamin i-a promis grija lui Dumnezeu, Iosif primea daruri din roadele cerului, al izvoarelor, munților și dealurilor, lui Zabulon i s-a proorocit belșug, lui Isahar, bogăție din roadele mării și ale celor ce locuiesc pe țărmuri. La fel a proorocit pentru Dan, Neftali și Aser.
Capitolul 34
Moartea lui Moise.
Moise a urcat pe muntele Nebo, vârful Fazga, și, după ce a privit țara pe care Dumnezeu le-a promis-o lui Avraam, Isaac și Iacob, a murit. A fost înmormântat în valea Moabului, lângă templul lui Peor. Poporul l-a plâns timp de 30 de zile. Iosua s-a umplut de duhul înțelepciunii, pentru că Moise îl binecuvântase.
***