LEVITICUL
- A treia carte a lui Moise -
Capitolul 1
Randuiala jertfelor. Arderea-de-tot.
Domnul i-a dat lui Moise indicatii cu privire la randuiala jertfelor. Daca animalul adus jertfa era dintre vitele mari, trebuia sa fie parte barbateasca, fara meteahna. Animalul trebuia sacrificat in fata cortului marturiei. La jertfa arderii-de-tot, animalul trebuia jupuit si taiat in bucati. Cu sangele sau, Aaron si fiii sai trebuiau sa stropeasca jertfelnicul de jur-imprejur. Bucatile, capul si grasimea erau puse pe focul de pe jertfelnic. Urmau a fi puse maruntaiele si picioarele, dar numai dupa ce erau spalate. La fel se proceda si in cazul vitelor mici. Daca darul adus era dintre pasari, aceasta era injunghiata de preot, pe jertfelnic. Gusa si penele ii erau indepartate, aripile frante, dupa care era pusa pe foc.
Capitolul 2
Jertfele de mancare.
Daca darul adus Domnului era din prinosul de paine, acesta trebuia sa fie din faina de grau curat si untdelemn, peste care se punea tamaie. Preotul punea pe foc o mana de faina amestecata cu untdelemn si tamaie, iar restul le ramanea lui Aaron si fiilor sai. Daca painea era coapta, aceasta trebuia sa fie nedospita si sarata. Preotul lua doar o parte din ea si o punea pe focul de pe jertfelnic, restul ramanandu-le preotilor.
Daca I se aducea Domnului jertfa din parga roadelor, aceasta consta in graunte proaspete, prajite, peste care se adaugau untdelemn si tamaie.
Capitolul 3
Jertfele de multumire.
Daca I se aducea Domnului jertfa de multumire din vitele mari, aceasta putea sa fie parte barbateasca sau femeiasca, fara meteahna. Era injunghiata inaintea Domnului. Sangele ii era turnat de preoti pe jertfelnic, de jur-imprejur. Din jertfa de multumire I se afierosea Domnului grasimea de pe intestine, de pe solduri si de pe ficat, precum si rinichii, cu grasimea lor. Acestea erau puse de preoti pe focul de pe jertfelnic.
Daca jertfa facea parte dintre vitele mici, putea sa fie parte barbateasca sau femeiasca, fara meteahna. Daca era miel, Domnului I se afierosea grasimea si partea dintre solduri, grasimea de pe intestine si de pe ficat, precum si rinichii, cu grasimea lor.
Daca jertfa era dintre capre, era injunghiata inaintea Domnului, iar sangele ii era turnat pe jertfelnic. Partea afierosita Domnului era grasimea de pe intestine, de pe solduri si de pe ficat, precum si rinichii, cu grasimea lor.
Toata grasimea era a Domnului, aceasta ramanand ca lege vesnica.
Capitolul 4
Jertfele pentru pacat.
Daca, din nestiinta, era incalcata vreuna dintre poruncile Domnului de catre un arhiereu, acesta trebuia sa aduca jertfa pentru pacat un vitel fara meteahna. Vitelul trebuia injunghiat inaintea Domnului, iar preotul trebuia sa stropeasca de sapte ori cu sange spre perdeaua sfanta, sa unga coarnele altarului tamaierii, restul sangelui turnandu-l la temelia jertfelnicului. Ca si in cazul jertfei de multumire, vitelului i se lua grasimea de pe intestine, de pe solduri si de pe ficat, precum si rinichii, cu grasimea lor, si se ardeau pe jertfelnic. Pielea, capul, carnea, picioarele, maruntaiele si necuratenia sa, erau arse in afara taberei. La fel se proceda daca pacatuia intreg poporul, dupa care preotul se ruga pentru iertarea pacatelor.
Daca insa pacatuia o capetenie, trebuia sa aduca jertfa un tap fara meteahna, iar daca pacatuia un om de rand trebuia sa jertfeasca o capra, in ambele cazuri procedandu-se ca si in cazul jertfei de multumire.
Capitolul 5
Jertfe pentru vinovatie.
Daca cineva pacatuia ca martor sau daca cineva se atingea de ceva necurat, acela trebuia sa isi marturiseasca pacatul si sa Ii aduca Domnului, jertfa pentru pacat, o oaie sau o iada din turma sa. Daca nu avea aceasta posibilitate, putea sa aduca doua turturele sau doi porumbei: unul jertfa pentru pacat iar celalalt ardere-de-tot, sau a zecea parte dintr-o efa de faina curata.
Daca cineva pacatuia cu privire la cele afierosite Domnului, trebuia sa aduca jertfa un berbec fara meteahna, precum si pretul berbecului, plus o cincime din acesta, bani pe care ii daruia preotului. Daca oricine incalca vreuna dintre poruncile Domnului, trebuia sa aduca ca jertfa de vinovatie un berbec din turma sa.
Capitolul 6
Alte jertfe.
Daca cineva insela cu ceva pe aproapele sau, daca ascundea un lucru pierdut sau daca jura stramb, platea ceea ce a gresit, la care adauga a cincea parte din pret si aducea ca jertfa pentru greseala, un berbec fara meteahna, dupa masura pacatului.
In ziua in care Aaron si fiii sai erau unsi de catre Moise, trebuiau sa aduca Domnului, in dar, a zecea parte dintr-o efa de faina curata, ca jerta necontenita. In ceea ce priveste randuiala jertfei pentru pacat, Domnul i-a transmis lui Moise ca animalele aduse vor fi injunghiate inaintea Sa, acolo unde se injunghiau si jertfele pentru arderea-de-tot.
Capitolul 7
Jertfe de ispasire.
Ca jertfa de ispasire trebuia adus un berbec, sangele ii era varsat la temelia jertfelnicului, iar grasimea de pe intestine, de pe solduri si de pe ficat, precum si rinichii, cu grasimea lor, se ardeau pe jertfelnic. La aceasta jertfa, ca si la jertfa pentru pacat, exista aceeasi randuiala, aceasta revenindu-i preotului care s-a rugat pentru pacatos. Pielea arderii-de-tot ii revenea preotului. Daca jertfa ce se aducea Domnului era de lauda, trebuiau aduse in dar paini nedospite, din faina curata cu untdelemn, si paini dospite ca jertfa de lauda multumitoare. Daca jertfa adusa era de fagaduinta, sau era un dar de bunavoie, aceasta trebuia mancata in ziua aducerii ei sau in cea de-a doua zi. Daca din carne mai ramanea ceva in a treia zi, aceasta trebuia arsa. Domnul le-a mai poruncit evreilor sa nu manance grasime de bou, oaie sau capra, de mortaciune sau de animal sfasiat de fiare, sau a animalelor aduse ca jertfa Domnului, si nici sange de animal sau de pasari.
Capitolul 8
Sfintirea lui Aaron si a fiilor sai.
Domnul i-a poruncit lui Moise sa ii ia pe Aaron si pe fiii sai, vesmintele, mirul, vitelul de jertfa pentru pacat, cei doi berbeci si cosul cu azimele, si sa adune poporul la usa cortului marturiei. Moise a facut intocmai. Dupa ce i-a spalat pe toti, l-a imbracat pe Aaron cu tunica, braul, mantaua, efodul, pieptarul cu sortii Urim si Tumim, iar pe cap i-a pus tiara cu tablita de aur, diadema sfinteniei. Moise a luat mirul si a stropit cu el de sapte ori asupra jertfelnicului, pe care l-a sfintit. Apoi a sfintit baia si cortul. A turnat mir pe capul lui Aaron si l-a sfintit. Pe fiii lui Aaron i-a imbracat in tunici, i-a incins cu braie si le-a pus turbane.
Apoi au adus vitelul ca jertfa de ispasire si primul berbec ca ardere-de-tot. Din sangele celui de-al doilea berbec, i-a uns Moise, pe Aaron si pe fiii sai, pe lobul urechii drepte, pe degetul mare de la mana dreapta si pe degetul mare de la piciorul drept, iar cu restul sangelui a stropit jertfelnicul de jur-imprejur. Moise a luat grasimea, salele, soldul cel drept, o azima, o paine cu untdelemn si o turta, le-a pus in mainile lui Aaron si ale fiilor sai, dupa care le-a adus ardere-de-tot pentru sfintire. Moise a luat apoi mir si sange de pe jertfelnic si i-a stropit pe Aaron si pe fiii sai, precum si hainele lor. In felul acesta au fost sfintite si hainele. Carnea au fiert-o si au mancat-o, in curtea cortului, impreuna cu paini din cosul sfintirii preotesti.
Domnul le-a mai poruncit ca, timp de sapte zile, sa nu se indeparteze de la intrarea cortului marturiei, cat timp li se sfinteau mainile.
Capitolul 9
Jertfa lui Aaron.
In cea de-a opta zi, Moise i-a spus lui Aaron ca trebuie sa aduca jertfa pentru pacat un vitel, iar ca ardere-de-tot un berbec. Batranilor lui Israel le-a spus ca trebuie sa aduca jertfa pentru pacat un tap, ca ardere-de-tot, un berbec, un vitel si un miel, iar ca jertfa de multumire un bou si un berbec. Lucrurile s-au facut intocmai. Dupa ce au iesit din cortul marturiei, atat Moise, cat si Aaron, i-au binecuvantat pe oameni si atunci Slava Domnului S-a aratat intregului popor, sub forma de foc, care a mistuit arderile-de-tot si grasimea de pe jertfelnic.
Capitolul 10
Greseala si pedeapsa lui Nadab si Abiud.
Doi dintre fii lui Aaron, Nadab si Abiud, au fost pedepsiti cu moartea pentru ca au adus foc strain inaintea Domnului, tamaind in afara randuielii.
Domnul i-a poruncit lui Aaron, ca atat el cat si cei doi fii ramasi ai lui, Eleazar si Itamar, sa nu consume vin cand intrau in cortul marturiei sau cand se apropiau de jertfelnic. Prinosul de paine si cel de carne trebuiau mancate in loc sfant, de catre Aaron si familia sa.
Capitolul 11
Animale curate si necurate.
Domnul le-a transmis, lui Moise si lui Aaron, ca puteau fi mancate toate animalele care aveau unghia despicata, sau care aveau copita despicata in doua, si care isi rumegau mancarea. Nu puteau manca camila, pentru ca rumega dar nu avea unghia despicata, iepurele de stanca, pentru ca rumega dar nu avea laba despicata, porcul pentru ca avea unghia despicata dar nu rumega.
Din ape puteau manca orice avea aripi si solzi. Dintre pasari erau spurcate: vulturul, zgripturoiul, vulturul de mare, soimul, eretele, corbul, strutul, cucuveaua, randunica, uliul, huhurezul, pescarul, ibisul, lebada, pelicanul, cocorul, batlanul, cocostarcul, pupaza si liliacul.
Dintre insecte le putau manca pe acelea care aveau aripi, umblau in patru picioare si puteau sari pe pamant (lacustele). Cel care se atingea de dobitoacele necurate sau de starvurile lor, necurat era pana seara. Necurati erau si cei care se atingeau de starvul unui animal ingaduit. Trebuiau sa isi spele hainele, sa se spele pe sine, si necurati erau pana seara.
Taratoarele erau total interzise de la a fi consumate.
Capitolul 12
Curatirea femeilor dupa nastere.
Daca o femeie nastea un baiat, era necurata timp de sapte zile, in a opta zi baiatul era taiat-imprejur, dupa care trebuia sa mai astepte 33 de zile. Daca nastea o fata, era necurata timp de doua saptamani, dupa care mai astepta 66 de zile. Dupa ce se implineau zilele curatirii ei, trebuia sa aduca jertfa ardere-de-tot un miel, iar ca jertfa pentru pacat un pui de porumbel sau o turturea. Daca nu avea posibilitati, putea sa aduca doi pui de porumbei sau doua turturele. Preotul le aducea jertfa, dupa care se ruga pentru ea.
Capitolul 13
Lepra la oameni si pe vesminte.
Daca pe pielea unui om se ivea o umflatura, pecingine sau pete lucioase, si ii apareau rani, acesta trebuia adus la Aaron, sau la unul dintre fiii sai preoti. Daca acesta constata semnele leprei, il declara necurat. Daca rana nu era adancita, il inchidea timp de sapte zile, iar in a saptea zi il cerceta din nou. Daca rana nu era extinsa, preotul il declara curat.
Leprosul trebuia sa umble cu hainele sfasiate, capul descoperit, cu o invelitoare in jurul gurii, si sa locuiasca in afara taberei.
Daca semnul leprei era pe o haina, preotul trebuia sa cerceteze pata si sa inchida haina respectiva timp de sapte zile. In ziua a saptea cerceta din nou pata. Daca pata se extindea, insemna ca era lepra si lucrul trebuia ars. Daca nu era extinsa, haina era spalata si inchisa pentru alte sapte zile. Daca pe haina nu mai ramanea niciun semn, aceasta era spalata si declarata curata.
Capitolul 14
Curatirea leprei.
In ziua curatirii, preotul iesea din tabara si il cerceta pe cel care a fost bolnav. Daca ranile de lepra se vindecau, preotul lua doua pasari curate, lemn de cedru, ata rosie, rasucita si isop. Dupa ce injunghia una dintre pasari, inmuia pasarea vie, si celelalte obiecte, in sangele ei, deasupra unei ape curgatoare. Pasarii vii i se dadea drumul pe camp, iar cel care a fost bolnav era stropit de sapte ori cu sange. Trebuia sa isi spele hainele, si pe sine, si sa isi tunda tot parul. Putea sa intre in tabara, dar locuia in afara casei sale timp de sapte zile. In ziua a saptea isi tundea tot parul de pe cap, se spala pe sine si hainele sale, si era curat. In cea de-a opta zi trebuia sa ia doi miei fara meteahna, o mielusea fara meteahna, trei zecimi dintr-o efa de faina framantata cu untdelemn si un log de untdelemn. Untdelemnul si primul miel erau aduse ca jertfa de vinovatie. Din sangele mielului si din untdelemnul care ramanea dupa ce stropea de sapte ori inaintea Domnului, il ungea pe cel insanatosit pe lobul urechii drepte, pe degetul mare de la mana dreapta si pe degetul mare de la piciorul drept. Untdelemnul ramas, preotul il turna pe capul celui care se insanatosea. Apoi preotul aducea jertfa ardere-de-tot si prinosul de paine. Cel sarac putea sa aduca jertfa un miel, a zecea parte dintr-o efa de faina framantata cu untdelemn, un log de untdelemn si doua turturele.
Daca cuiva ii apareau in casa semne de lepra, trebuia sa cheme preotul. Daca preotul observa pete rosiatice si verzui, adancite in perete, inchidea casa timp de sapte zile. In cea de-a saptea zi, acesta cerceta din nou casa. Daca petele erau extinse, poruncea ca pietrele afectate sa fie scoase si aruncate, si casa retencuita. Daca petele reapareau, insemna ca era lepra statornica iar casa era daramata. Cel care intra in casa, pe durata in care era inchisa, era necurat pana seara. Daca boala nu se extindea, dupa ce casa era retencuita, preotul declara casa curata. Spre curatirea casei erau aduse jertfa doua pasari vii, lemn de cedru, ata rosie, rasucita, si isop, procedandu-se ca si in cazul omului care se curata de lepra.
Capitolul 15
Randuieli pentru necuratia barbatilor si a femeilor.
Daca un barbat avea scurgere din trupul sau, era necurat. Patul pe care dormea, persoanele si obiectele de care se atingea, lucrurile pe care sedea, erau necurate. Dupa ce barbatul se curata de scurgerea sa, trebuia sa calculeze sapte zile pentru curatire. Trebuia sa se spele pe sine si hainele sale iar in cea de-a opta zi trebuia sa aduca doua turturele sau doi porumbei, unul ca jertfa pentru pacat iar celalalt ca ardere-de-tot, dupa care preotul se ruga pentru el. Daca un barbat avea descarcare seminala in timpul somnului trebuia sa isi spele intreg corpul, si necurat era pana seara. Daca un barbat se culca cu o femeie si el avea ”descarcare de samanta”, amandoi trebuiau sa se spele si necurati erau pana seara.
Daca o femeie avea curgere de sange fireasca, timp de sapte zile era necurata. Persoanele sau obiectele pe care le atingea deveneau necurate. Daca o femeie avea curgere de sange in prelungirea celei firesti, atata timp cat dura aceasta, era necurata. Dupa ce inceta curgerea, trebuia sa calculeze sapte zile, dupa care era curata. In cea de-a opta zi, trebuia sa aduca in dar Domnului doua turturele sau doi porumbei, care erau jertfiti ca si in cazul barbatului atins de scurgere.
Capitolul 16
Ziua cea mare a ispasirii.
Dupa ce cei doi fii ai lui Aaron au murit, Domnul i-a transmis lui Moise indicatii cu privire la modul in care Aaron putea sa intre in ”locasul cel sfant de dupa perdea”. Acesta trebuia sa aduca ca jertfa pentru pacat un tauras si un berbec, pentru ardere-de-tot. De la popor trebuia sa ia doi tapi, ca jertfa pentru pacat, si un berbec, pentru ardere-de-tot. Aducea taurasul ca jertfa pentru propriul pacat, dupa care se ruga pentru sine si pentru cei din casa sa. Lua cadelnita, plina cu carbuni si tamaie, intra in sfanta-sfintelor, iar norul de fum acoperea acoperamantul ispasirii. Din sangele taurasului stropea spre rasarit, peste acoperamantul ispasirii, iar in fata acoperamantului stropea de sapte ori.
Dintre cei doi tapi, unul era sortit Domnului si celalalt lui ”Duca-se-pe-pustii”. Cel sortit Domnului era adus ca jertfa pentru pacatul poporului, si, din sangele lui, stropea acoperamantul ispasirii si in fata lui, iar pe celalalt il punea inaintea Domnului. Se ruga asupra lui, marturisind pacatele si faradelegile fiilor lui Israel, dupa care trimitea un om anume sa ii dea drumul in pustie. Aaron intra in cortul marturiei, isi dezbraca tunica si se spala. Apoi savarsea arderea-de-tot pentru sine si arderea-de-tot pentru popor. Cel care lasa tapul in pustie putea sa intre in tabara doar dupa ce se spala pe sine si hainele sale. Pielea, carnea si necuratia taurasului si a tapului, adusi ca jerta pentru pacat, erau scoase si arse in afara taberei.
Acestea ramaneau ca lege vesnica: in ziua a zecea a lunii a saptea, omul trebuia sa isi smereasca sufletul si sa nu faca nicio treaba, deoarece in ziua aceea se facea rugaciune de ispasire pentru ca, fiecaruia in parte, sa i se curete pacatele.
Capitolul 17
Locul jertfelor. Oprirea de a manca sange.
Singurul loc in care era permisa jertfirea unui animal, era inaintea Domnului, in fata cortului marturiei. In caz contrar, cel care savarsea faradelegea, era ”starpit din poporul sau”. Acest lucru era valabil atat pentru evrei, cat si pentru strainii care locuiau intre ei. Daca oricare dintre acestia manca sange, Domnul ii pedepsea intorcandu-Si fata de la ei, deoarece ”viata oricarui trup este in sangele sau”. De asemenea, Domnul a interzis si consumarea carnii animalului sfasiat de fiara sau a vreunei mortaciuni.
Capitolul 18
Oprirea insotirilor nelegiuite.
Domnul i-a spus lui Moise ca randuielile dupa care trebuiau sa se ghideze evreii erau ale Sale. Nimeni nu trebuia sa se apropie de o ruda de sange cu scopul de a-i descoperi goliciunea. Era interzisa descoperirea goliciunii: mamei si a tatalui, a femeii tatalui, a surorii, a nepoatei, a fiicei femeii tatalui, a matusii, a fratelui tatalui sau a femeii sale, a nurorii, a unei femei si a fiicei sale. Un barbat nu trebuia sa isi ia ca ”tiitoare” pe sora femeii sale, sa nu se apropie de femeie in perioada necuratirii ei, sa nu se culce cu femeia aproapelui, sau sa intretina relatii homosexuale. Niciun parinte nu trebuia sa isi inchine copilul zeului Moloh. Oricine incalca vreuna dintre aceste porunci, era ”starpit din poporul sau”.
Capitolul 19
Porunci pentru viata de fiecare zi.
Domnul i-a transmis lui Moise un set de reguli dupa care evreii trebuiau sa se ghideze in viata de zi cu zi. Orice om credincios trebuia sa se teama de parintii sai, sa nu se inchine la idoli, sa Ii aduca Domnului jertfa de bunavoie. Cand se secerau holdele, spicele de pe margini si cele cazute trebuiau lasate saracilor. Trebuiau sa nu fure, sa nu minta, sa nu isi insele aproapele, sa nu pangareasca numele Domnului, sa nu retina plata simbriasului, sa nu fie nedrepti la judecata, sa nu umble cu viclesug in neamul lor, si sa nu se razbune. In cireada nu trebuiau sa impreuneze doua soiuri de vite, iar in holde sa nu semene doua soiuri de seminte odata. Daca cineva se culca cu o femeie roaba, care era logodita cu alt barbat, se facea cercetare, dar nu erau dati mortii.
Cand evreii aveau sa intre in tara fagaduita de Domnul, rodul pomilor urma sa fie necurat timp de 3 ani, in al patrulea an era considerat prinos de lauda Domnului, iar in al cincilea an puteau fi consumat. Mai urmeaza o serie de interdictii referitoare la diferite ritualuri magice si la practicantii lor, precum si la modificari corporale, cum ar fi incretirea parului si taieturi sau impunsaturi de ac pe piele. Trebuiau respectate zilele de odihna ale Domnului si locasul Sau cel sfant, sa ii cinsteasca pe batrani, sa ii respecte pe straini, sa nu fie nedrepti la judecata sau la masurat.
Capitolul 20
Pacate si pedepse.
Domnul a intarit din nou interdictia inchinarii la idoli, in special la zeul Moloh, care presupunea sacrificii umane. Pedeapsa pentru cel care pacatuia era ”starpirea sa din popor”, iar Domnul Isi intoarcea fata de la el. La fel se intampla si cu cei care apelau la diversi practicanti de ritualuri oculte. Erau dati mortii cei ce isi blestemau parintii, comiteau adulter, savarseau acte homosexuale sau de zoofilie, cel care se culca cu nora sau cu sora sa ori care isi lua femeie atat pe mama cat si pe fiica ei.
De asemenea, Domnul i-a reamintit lui Moise, si prin el evreilor, ca era interzis consumul animalelor si pasarilor necurate, precum si taratoarelor.
Capitolul 21
Sfintenia preotilor.
Preotii nu trebuiau sa se atinga de morti, cu exceptia rudelor apropiate. De asemenea, preotului ii era interzis sa isi ia de sotie o femeie desfranata sau pangarita. Daca fiica unui preot pacatuia prin desfranare, era pedepsita cu moartea, deoarece a pangarit numele tatalui sau. Preotul pe capul caruia s-a turnat mirul de ungere, nu trebuia sa intre la mort, sa isi descopere capul sau sa isi sfasie hainele si nici sa nu paraseasca locasul sfant. Trebuia sa isi ia de sotie o fecioara din neamul sau.
Nimeni din neamul lui Aaron nu putea sa Ii aduca daruri sau jertfa Domnului daca avea un defect fizic. Acesta putea sa manance din jertfe sau prinoase, dar nu se putea apropia de sfanta-sfintelor sau de jertfelnic.
Capitolul 22
Cum anume se vor infrupta preotii si mirenii din cele sfinte; insusirile jertfelor.
Oricine din neamul lui Aaron, care avea lepra sau scurgere, nu trebuia sa manance din cele sfinte pana nu se curata. Daca vreunul dintre acestia se atingea de mort sau de o vietate necurata, necurat era pana seara, la apus. Dupa ce acesta isi spala trupul, ii era ingaduit sa manance din cele sfinte. Preotii nu trebuiau sa consume animal mort sau sfasiat de fiara. Oaspetii sau simbriasii preotilor nu aveau voie sa manance din cele sfinte, cu exceptia robului cumparat din banii preotului. Omul care, din nestiinta, manca din cele sfinte, adauga o cincime la pretul celor sfinte si ii dadea preotului.
Daca fiii lui Israel sau strainii care locuiau printre ei ii aduceau prinos de bunavoie Domnului, ca ardere-de-tot, darul trebuia sa fie fara meteahna, parte barbateasca sau femeiasca si sa fie vita, oaie sau capra. Un vitel, miel sau ied, putea sa fie adus jertfa Domnului numai dupa ce statea sapte zile cu mama sa.
Capitolul 23
Despre sarbatori.
Sarbatorile Domnului erau:
-Pastile – sarbatorit la data de 14 Nisan;
-Sarbatoarea Azimelor – sarbatorita la 15 Nisan: timp de sapte zile se mancau azime;
-Sarbatoarea Trambitelor – ziua intai a lunii a saptea: nu se facea nicio munca si se aduceau arderi-de-tot Domnului;
-Ziua Ispasirii – a zecea zi a lunii a saptea: zi sfanta in care evreii isi smereau sufletele, se rugau pentru ispasire si aduceau ardere-de-tot Domnului.
-Sarbatoarea Corturilor – ziua a 15-a a celei de-a saptea luni. Sarbatoare instituita pentru a aminti de sederea evreilor in corturi in timpul calatoriei spre tara fagaduita si pentru a multumi Domnului pentru roadele pamantului. Se sarbatorea timp de sapte zile, in fiecare an.
Capitolul 24
Sfesnicul si painile punerii-inainte. A numi numele Domnului. Legea Talionului.
Domnul i-a transmis lui Moise ca evreii trebuiau sa duca ulei de masline curat care sa arda neincetat in candele. Pe masa, de dinaintea Domnului, trebuiau asezate 12 paini, fiecare facuta din doua zecimi de efa de faina. Painile trebuiau asezate in doua randuri, pe care se mai asezau tamaie si sare. In ziua odihnei, acestea se puneau inaintea Domnului, dupa care puteau fi mancate de Aaron si de fiii sai.
Fiul unui egiptean a fost omorat prin lapidare dupa ce a numit numele Domnului (n.n. a existat o perioada in care evreii nu cutezau sa pronunte numele Domnului) si l-a blestemat. Domnul i-a mai spus lui Moise ca, daca cineva va savarsi o crima, va fi omorat, iar daca va omori un dobitoc, va plati viata pentru viata. Daca cineva il vatama pe aproapele sau, intocmai era si el vatamat: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte.
Capitolul 25
Anul jubileu.
La indicatiile Domnului, Moise a mai randuit doua sarbatori: anul sabatic si anul jubileu. Anul sabatic urma unei perioade de sase ani, in care evreii isi strangeau recoltele. In acest an, al saptelea, totul ramanea necultivat iar rodul pamantului era lasat saracilor, animalelor si strainilor. Era un an de odihna in cinstea Domnului, in care datoriile celor saraci erau amanate.
Anul jubileu: anul al cincizecilea, dupa sapte ani sabatici. In acest an, evreii isi recapatau libertatea si proprietatile pierdute, iar sclavii cu sotiile si copiii lor deveneau oameni liberi. Ca si in anul sabatic, pamantul ramanea necultivat.
Capitolul 26
Binecuvantari si blesteme.
Domnul le-a poruncit din nou evreilor sa nu isi faca chip cioplit si sa nu se inchine la idoli, sa pazeasca zilele de odihna si locasul sfant. Cu conditia respectarii poruncilor, Domnul le-a promis evreilor belsug si pace. In caz de neascultare si neindeplinirea poruncilor, erau loviti de boala, razboi si robie. Daca nu exista indreptare, ii lovea de sapte ori mai mult. Dupa aceea, Domnul trimitea fiarele campului, care le ucidea copiii si vitele, ii dadea in mainile dusmanilor, le pustia tara si ii risipea printre neamuri, sau ii lovea cu frica de a fi urmariti, chiar daca nimeni nu ii urmarea. Numai in momentul in care va vedea pocainta in inimile lor, Domnul isi va aminti de legamantul cu Avraam, Isaac si Iacob.
Capitolul 27
Fagaduinte si zeciuieli.
Daca cineva I se fagaduia Domnului , pretul unui barbat intre 20 si 60 de ani era de 50 de sicli de argint, iar al unei femei de 30 de sicli; intre 5 si 20 de ani, pretul era de 5 sicli pentru barbat si de 3 sicli pentru femeie; de la 60 de ani in sus, pretul era de 15 sicli de argint pentru un barbat si 10 pentru femeie. Daca omul nu avea posibilitati financiare, preotul ii stabilea pretul in functie de veniturile sale. Daca cineva afierosea Domnului casa sa, si dorea sa o rascumpere, platea o cincime in plus fata de pretul initial. Daca afierosea cineva o tarina in anul jubileu, tarina ramanea la pretul ei. Nimeni nu putea sa afieroseasca Domnului pe intaii nascuti ai animalelor, pentru ca intaii nascuti erau ai Domnului.
***