Adela
- rezumat -
Încercând să se lupte cu plictiseala din Bălțătești, o mică localitate, ”cu pretenții de stațiune balneară”, din apropiere de Târgu-Neamț, doctorul Emil Codrescu rememorează mici întâmplări din propria viață și îi studiază pe cei câțiva turiști, în special pe femei. Lectura jurnalelor, dar și a cărților comandate din cataloagele unor librării îi oferă confortul și liniștea dorită, fără a-i alunga însă melancolia.
Într-una dintre excursiile făcute în împrejurimi, îl reîntâlnește pe Timotin, matematician și vechi coleg de la Universitate, pe care nu îl mai văzuse din tinerețe. Constată că, spre deosebire de el, acesta devenise între timp un om așezat, cu soție și trei copii. Deși Timotin este bucuros de revedere, invitându-l la Mânăstirea Neamțului, unde era gazduit, soția acestuia, îmbufnată și tăcută, ca o ”cloșcă (...) slabă și măruntă”, îi pare ostilă.
Dimineața următoare o întâlnește pe Adela, o cunoștință de familie, de care îl leagă o veche prietenie, uitată însă de ceva timp. În tinerețe, când Adela avea doar câțiva ani, el fusese confidentul și prietenul de joacă al fetei. Datorită diferenței de vârstă de aproximativ zece ani, ei au legat o prietenie specială, având unul față de altul sentimente amestecate și greu de definit, de amiciție, dragoste paternală, respectiv filială, și încredere reciprocă. În prezent, Adela este deja o femeie divorțată, în timp ce el are peste 40 de ani. Comparând-o pe femeia atrăgătoare din fața sa cu fetița răsfățată și ambițioasă de altădată, el rememorează poznele și întâmplările din trecut, de pe vremea când tatăl ei, ”domnul M”, încă mai trăia. Deși de vârstă diferită, doctorul purtase o bogată corespondență cu Adela și după ce fata a mai crescut, până ce aceasta a devenit adolescentă, vizitând-o uneori la Iași ori la moșia familiei, de la Vorniceni. Cu timpul, a devenit astfel un fel de mentor, care și-a pus amprenta asupra educației copilei. Preocupările și ambițiile personale, ca dealtfel și diferența de vârstă, au făcut ca, în timp, relația să se răcească, iar interacțiunile să se diminueze proporțional, corespondența ajungând să se limiteze la rare invitații protocolare ori urări de complezență.
Adela se găsește în stațiune împreună cu mama sa, ”doamna M.” și mătușa, ”coana Anica”. Doamna M, acum ”o femeie anemică și reumatică”, este departe de femeia extrem de atrăgătoare pe care doctorul o iubise, în secret, în trecut. Adela, în schimb, acum de treizeci de ani, este o copie fidelă a mamei sale din tinerețe, trezind bărbatului sentimente contradictorii.
Vizitele la locuința de vacanță a familiei M. și excursiile prin împrejurimi devin aproape zilnice, bărbatul constatând faptul că prezența Adelei invită la ”farmece copilărești” și ”mistere tulburătoare”. Cu detașare, amărăciune, dar și un pic de gelozie, el trage concluzia că, prin farmecul și frumusețea sa, Adela va aduce ”nefericirea multor imbecili”.
El încearcă să reziste sentimentelor neobișnuite și inacceptabile din punct de vedere social pe care le are față de Adela, acum femeie matură, însă gesturile ei simple, familiaritatea, sensibilitatea și încrederea reciprocă îl copleșesc, încetul cu încetul. El vede o potențială relație de dragoste cu protejata sa de odinioară drept un gest tardiv, care ar putea să îi aducă chiar oprobiul familiei Adelei și pierderea încrederii acesteia ori a amintirilor frumoase din copilăria ei. Încercând să se detașeze, trece în revistă diferențele dintre Adela și femeile din viața sa, de la iubirile adolescentine, romantice, trecând prin iubirea ”realistă”, ”serioasă”, până la ”epoca cinică” și, în sfârșit, la cea ”organică”. Analiza, deloc mulțumitoare, îl face să conștientizeze faptul că Adela nu se încadrează în niciun tipar, dar mai ales că ea exercită asupra sa o forță necunoscută. Astfel de gânduri devin, cu timpul, chinuitoare, el amăgindu-se cu ideea că, prin vizitele sale, face astfel un fel de experiment psihologic, mulțumindu-se la ”a aspira feminitatea”, ”candidă încă”, a protejatei sale.
Parcă pentru a-l încurca și mai mult, sentimentele par că sunt reciproce, simpatia și admirația fetei pentru ”maestrul” său de altădată transformându-se, pe nesimțite, într-un amestec de prietenie și intimitate dezarmante. Pe cei doi îi apropie mici gesturi și întâmplări fericite, cărora bărbatul le dă o semnificație exagerată, tipică unui îndrăgostit. După ceva timp, întrucât tinde să o idealizeze, el rămâne surprins să constate că Adela poate nu doar iubi, ci și urâ ori disprețui pe anumiți oameni. Față de această ipostază, Adela îi dezvăluie faptul că și ea îi atribuie lui calități deosebite, considerându-l un om superior, un bărbat elegant și inteligent, un ”filozof”, în timp ce pe sine se vede ca fiind ”doar o țărancă”.
Cei doi devin nedespărțiți, scurtele perioade în care unul dintre ei urmează un program personal trebuind explicate și povestite celuilalt cu lux de amănunte. Unele personaje pitorești întâlnite în excursiile anterioare, precum ceasornicarul Haim Duvid, sunt vizitate sub diverse pretexte, cei doi stârnind admirația și creând impresia unui cuplu de îndrăgostiți. Gesturi obișnuite ale Adelei ori convorbiri fără mare însemnătate sunt interpretate și întoarse pe toate fețele, de către doctor, exagerate ori reluate în minte, inclusiv prin filtrul geloziei, făcându-l să sufere. Prin intermediul personajelor din lecturile sugerate de ”maestrul” său, care îi insinuează anumite sentimente, între cei doi se leagă treptat o legătură și mai puternică. La rândul ei, Adela își joacă cu multă abilitate și naturalețe rolul de ”discipol”, flirtrând adesea cu mentorul său, aparent fără să își dorească asta.
O excursie, în doi, la Târgu-Neamțului îi apropie și mai mult în plan psihologic, făcând chinuitoare existența unuia fără celălalt. Îmbolnăvirea neașteptată a Adelei, consultul și veghea de la căpătâiul femeii iubite îi apropie și în plan fizic, făcându-l pe bărbat să își imagineze și alte laturi ale potențialei relații.
Însănătoșirea aduce noi plimbări și vizite prin împrejurimi, dar și alte încercări ale bărbatului de a scăpa de sub ”vraja” Adelei. Deși, în tot acest timp, admirația și atenția față de alte femei nu îi scăzuse, el constată însă, cu dezamăgire, că atenția sa se întoarce întotdeauna la Adela, parcă mai puternică, copleșitoare și dureroasă. O vizită de unul singur la prietenul Timotin îi oferă o altă perspectivă asupra soției acestuia. La întoarcere, încearcă să o facă geloasă pe Adela, descriindu-i-o în termeni elogioși pe doamna Timotin. Este ”pedepsit” prin gesturi și atitudini care îl fac să înțeleagă că stratagema lui (dar și sentimentul care a generat-o) au fost înțelese.
Insomnia și imaginația ”rebelă” din momentele de singurătate îl fac să sufere. Adela pare în schimb că ”înflorește” sub admirația și atenția sa. Alte plimbări, insinuări, vorbe ori atingeri discrete îi dau speranțe, dar și temeri legate de viitorul unei astfel de relații. Acest joc se întinde pe întreaga durată a șederii în stațiune. Deși obsesiv, în tot acest timp, bărbatul rămâne lucid, analizându-și ”criza” și simptomele (”paralizia inteligenței”, respirația neregulată, ”lovitura de pumn” atungi când o vede pe Adela, fetișizarea obiectelor care țin de ea etc). El își dă seama că ”experimentul” a ajuns prea departe. Ipoteza că ar putea fi iubit la rândul său îi pare neverosimilă și ”extravagantă”.
Ultima zi în stațiune a Adelei îl găsește la fel de tulburat, incapabil să decidă cursul evenimentelor. El bravează, sugerând că nu se vor mai vedea pentru mult timp, întrucât va pleca curând la Viena. Îi destăinuie și faptul că, în opinia sa, neobișnuitele sentimente care i-au legat în cursul verii reprezintă doar o ”nesfârșită prietenie pasionată”. Adela părăsește localitatea tulburată, ultima discuție lăsând-o ”încurcată”, ”moleșită” și fără voință. Adevăratele ei sentimente față de doctor rămân necunoscute.
În zilele următoare, o ultimă vizită în casa, acum goală, în care locuise Adela, îl fac să descopere un vag parfum al femeii iubite, mici obiecte și iluzia prezenței ei. Bărbatul rămâne cu senzația că a ratat o șansă unică, că fericirea a trecut pe lângă el, fără să știe să profite, și că, din considerente morale, vag definite, lucrurile nu mai pot fi schimbate. În atmosfera tomnatică, lugubră, Adela este acum pentru el ”ca și moartă”.
Deși pare că a ales astfel calea onorabilă, fără a sacrifica o veche prietenie dezinteresată, pentru scopuri egoiste, deznodământul se lasă așteptat, autorul lăsându-l la imaginația cititorului.
***