KPodoperescu

Baltagul

- povestire - 

I

   Romanul debutează cu o poveste pe care Vitoria Lipan, țărancă din satul Măgura, din munții Tarcăului, o rememorează, fiind îngrijorată de absența soțului său, Nechifor Lipan, plecat de ceva timp la Dorna, după oi. Este povestea împărțirii darurilor către neamuri, de la începutul lumii, în care muntenii, rămași cei din urmă din cauza condițiilor vitrege de trai și de deplasare, primesc de la Dumnezeu doar ”inima ușoară să le îndure pe toate”. Vitoria și Nechifor s-au căsătorit cu aproximativ 20 de ani în urmă, și au avut împreună 7 copii, dintre care mai trăiesc doa doi: Minodora și Gheorghiță. Vitoria, femeie aprigă, era deseori lovită de soțul său, însă ea ”îndura fără să crâcnească puterea omului ei”, care apoi ”arăta mare părere de rău și jale”.

   Vitoria primește scrisori atât de la fiul său Gheorghiță, plecat cu oile în balta Jijiei, în care acesta o anunță de absența tatălui său, cât și de la baciul Alexa, care, în lipsa lui Nechifor, îi solicită plata pentru munca sa și pentru îngrijirea oilor. O a treia carte poștală este una de dragoste pentru Minodora, de la Ghiță, fiul dascălului Andrei, aflat în armată, la Piatra.

   Sub influența veștilor, Vitoria are un vis, în care soțul său călărește spre asfințit. Trezită din somn, îngrijorarea îi crește, considerând visul un semn rău.

II

   După prima ninsoare, oierii din satul Măgura coboară cu animalele de la păscut. Argatul Mitrea înapoiază și el, Vitoriei, cele două vaci și oile, cerând, totodată, plata pentru serviciile sale. Absența îndelungată a soțului o îngrijorează, Vitoria identificând și un al doilea ”semn rău”, atunci când cocoșul cânta ”cu spatele spre casă”.

   Minodora îi scrie lui Ghiță o scrisoare, în ciuda opoziției mamei sale.

III

   În drum spre părintele Dănilă, Vitoria trece pe la crașma din sat, de unde cumpără hârtie și plic, pentru a-i trimite lui Gheorghiță o scrisoare. La casa parohială este întâmpinată de preoteasă, o femeie slabă și cu o sănătate delicată, mamă a șase feciori. După ce Vitoria se sfătuiește cu părintele referitor la absența soțului său, iar părintele îi promite că se va ruga pentru ea, îi dictează acestuia scrisoarea pentru Gheorghiță. În scrisoare, ea îl roagă să îi plătească pe ciobani și să se întoarcă acasă, înainte de sărbătorile de iarnă.

IV

   Vitoria o vizitează pe baba Maranda, vrăjitoarea satului, a cărei casă se află peste drum de curtea bisericii. În schimbul unei litre de ”rachiu de cel bun” și a promisiunii unor produse gospodărești, baba Maranda îi ghicește că Nechifor a ajuns cu bine la Dorna, însă s-a oprit în brațele unei femei cu ochii verzi care ”s-a pus prag și nu îl lasă să treacă”. De asemenea, o asigură că, dacă va fi nevoie, se poate trimite o pasăre ”cu ochi de om” care s-o omoare pe ”dușmană”.

V

   Gheorghiță se întoarce acasă în apropierea sărbătorilor de iarnă, lăsând oile în grija baciului Alexa. În a șaptea zi de vineri în care a postit (jertfă pentru clarificarea sorții soțului ei), Vitoria se hotărăște să plece, împreună cu fiul său, la Piatra, în căutarea lui Nechifor. Deși sania trasă de cei doi cai înaintează cu greu prin zăpadă, ajung la Mânăstirea Bistrița. Vitoria se închină Sfintei Ana și îi cere sfatul părintelui stareț Visarion. Acesta o îndeamnă să se adreseze autorităților de la Piatra.

VI

   La Piatra, Vitoria se înfățișează prefectului, care, admirându-i frumusțetea neobișnuită, o îndeamnă să scrie o ”jalbă” (sesizare) pentru a se putea cerceta cauza, deoarece, spune el, după 73 de zile de lipsă, soțul ei sigur este mort. Vitoria se întoarce în Măgura pentru a-i cere părintelui Dănilă să o ajute la întocmirea sesizării.

   După o noapte de tumult sufletesc, ea decide să plece împreună cu fiul său la Dorna, în căutarea lui Nechifor. Casa avea să o lase în grija argatului Mitrea, iar pe Minodora, împreună cu toată zestrea ei, o duce la mătușa Melania, călugăriță la Mânăstirea Văratic.

   Vitoria comandă, pentru călătorie, un baltag (toporișcă) de fier, pe care părintele Dănilă i-l ”blagoslovește”.

VII

   Prin intermediul părintelui Dănilă și al crâșmarului Iordan, Vitoria vinde negustorului David, o veche cunoștință a lui Nechifor, toate bunurile produse în gospodaria sa. Pe data de 10 martie, împreună cu Gheorghiță (care poartă în dreptul coapsei baltagul de fier), Vitoria pleacă în căutarea soțului său, însoțită și de negustorul David.

VIII

   Vitoria și negustorul poartă o discuție despre scopul călătoriei femeii. Negustorul încearcă să o încurajeze, aducând ca argument vorba ”ai auzit dumneata vreodată moarte de om să nu se afle, și leș să nu iasă la lumină?”. Vitoria îi dezvăluie partenerului de drum că doi hoți au încercat să îi fure ”paralele”, aceștia neștiind că ea i-a incredințat părintelui Dănilă.

   În cursul după-amiezii ajung la Bistrița, iar popasul de seară îl fac la ”hanul lui Donea”, la Bicaz. Hangiul îi mărturisește Vitoriei că l-a văzut pe Nechifor în cursul toamnei trecute. Acesta avea un cal bun și ”se ducea în sus”, probabil la Dorna, unde avea de cumpărat niște oi.

   Sâmbătă dimineață, Vitoria și Gheorghiță pleacă spre Călugăreni, de unde era negustorul David. Poposesc în casa negustorului, iar duminică dimineață își continuă drumul. Vitoria îl chemă deseori pe Nechifor în gând, spunându-și că are multe să îi reproșeze, după ce, mai multe infidelități i-au fost aflate și iertate, în trecut. Bănuiala că acesta ”era căzut undeva” se transformă ușor în certitudine, deoarece, de fiecare dată, soțul infidel se întorcea la ea ”ca la apa cea bună”.

   Duminică dimineață, Vitoria și Gheorghiță își iau rămas-bun de la negustorul David și de la nevasta acestuia. Când ajung în satul Fărcașa, sunt forțați să își caute gazdă, după ce începe să ningă abundent.

IX

   Jandarmii din sat aduc în fața subprefectului Anastase Balmez doi gălățeni ce înșelau oamenii cu jocuri de noroc. Subprefectul le confiscă câștigurile, pentru a fi împărțite celor păgubiți.

   Vitoria și Gheorghiță își găsesc masă și adșpost în casa lui moș Pricop și a babei Dochia. Dimineața următoare moș Pricop le potcovește caii și îi mărturisește Vitoriei că și Nechifor a trecut pe la el, însă se arată nemulțumit pentru că acesta călătorea noaptea.

   

X

   Pornind mai departe, Vitoria și fiul ei nimeresc în mijlocul unui botez și al unei nunți, după care ajung în Vatra Dornei. Aici, Vitoria se interesează de vânzările de oi din luna noiembrie. Astfel, ea află că Nechifor a cumpărat 300 de oi de la Gheorghe Adamachi și Vasile Ursachi, dintre care 100 le-a vândut altor ”gospodari”. Ciobanii, împreună cu vânzătorii, au pornit la vale cu oile, căutând un loc pentru iernat. În urma lor a plecat și Nechifor, împreună cu doi munteni, pe care părea că îi cunoștea.

   Vitoria pornește la vale, căutând urma oilor.

XI

   La intrarea în Dorna, Vitoria intră în prima crâșmă. In vorbe puține și răutăcioase, crâșmărița îi confirmă că au trecut pe acolo ciobanii cu turma de oi, precum și trei călăreți. Unul dintre ei (în el Vitoria îl recunoaște pe Nechifor) era călare pe un cal negru cu stea în frunte și avea o căciula brumărie.

   La ieșirea din sat, Vitoria intră într-o altă crâșmă, de unde află despre popasul celor trei; unul cu căciula brumărie, altul mic și negricios și al treilea tăcut și cu buza de sus despicată. Le ia apoi urma în Păltiniș, Dirmoxa și Broșteni, după care poposește în satul Săbașa. Cu flăcăul crâșmarului drept călăuză, cei doi suie muntele Stânișoara, după care coboara în satul Suha, la crâșma lui Iorgu Vasiliu. Flăcăul se întoarce acasă, iar Vitoria și Gheorghiță se adăpostesc aici, unde sunt serviți cu scrumbie și bere, o băutură neobișnuită pentru ei.

   Crâșmarul le spune că ciobanii au luat doar merinde și au plecat mai departe, însă stăpânii lor, doi oameni din vale, Ilie Cuțui și Calistrat Bogza (zis Iepure), au descălecat și au luat o gustare. Având în vedere că Nechifor nu a mai fost văzut și la acest popas, Vitoria își dă seama că acesta trebuia să fie undeva în urmă, pe muntele Stânișoara, între Săbașa și Suha.

XII

   Cu ajutorul nevestei crâșmarului din Suha, doamna Maria, Vitoria dă de urma lui Ilie Cuțui și a lui Calistrat Bogza, proaspăt îmbogățiți (din spusele crâșmăriței). Îi cheamă pe amândoi la primăria din sat. De față cu primarul și notarul, cei doi îi spun Vitoriei că i-au plătit oile lui Nechifor iar, în dreptul Crucii Talienilor, de pe muntele Stânișoara, s-au despărțit.

   Vitoria se întoarce în Săbașa, unde poposește la domnul Toma și la nevasta sa, Catrina. Cu ajutorul domnului Toma, Vitoria îl găsește pe Lupu, câinele lui Nechifor, într-o gospodărie din celălalt capăt al satului. Animalul o recunoaște și se așează la picioarele ei, spre surprinderea domnului Toma și a stăpânului său provizoriu.

XIII

   Vitoria îi mulțumește gospodarului care a avut grijă de Lupu și îi plătește, în mod generos, pentru cheltuielile pe care le-a avut cu el. Gheorghiță se bucură și el la vederea câinelui.

   Întorcându-se la crâșma domnului Vasiliu, Vitoria și doamna Maria hotărăsc să încerce să afle cât mai multe de la soțiile lui Cuțui și Bogza, asta după ce în sat s-a zvonit că cei doi l-ar fi păgubit pe Nechifor. Intenționează să le viziteze pe cele două femei când soții lor aveau să vină la domnul Vasiliu să încheie contractul pentru brânză.

   Vitoria, Gheorghiță și Lupu trec din nou muntele în căutarea lui Nechifor. În dreptul unei râpe, câinele devine agitat. Crezând în semnele pe care consideră că i le trimite soțul său, Vitoria îl îndeamnă pe Gheorghiță să coboare în acea râpă. După ce feciorul o strigă, înfricoșat, Vitoria coboară și ea pentru a găsi acolo hainele soțului său, craniul lovit de baltag, oasele acestuia și ale calului său.

   După ce îl strigă îndurerată, Vitoria începe să îi strângă rămășițele cu gândul de a-l îngropa în pămant sfânt și a-i face ”slujbele rânduite”.

XIV

   După ce aprinde o făclie la căpătâiul soțului ei, Vitoria îl lasă pe Gheorghiță să-l privegheze pe mort până ce ea va merge în sat pentru a anunța autoritățile. Intenționa să se întoarcă cu domnul Toma, cu căruța, pentru a ridica osemintele lui Nechifor. Se întoarce după lăsarea nopții, însă autoritățile îi interzic să ridice rămășițele, până ce nu aveau să vină la fața locului, pentru a cerceta împrejurările mortii.

   În cursul zilei următoare vine și părintele, care, bătrân și ”pântecos”, coboară cu greu în râpă, pentru a-i citi mortului ”cuvinte vechi”. La fața locului se strânge o mulțime de oameni din satele din jur, atrași de zvonul că doi gospodari din apropiere ar fi săvârșit o crimă, dar și pentru a participa la pomana mortului. A treia zi sosește și subprefectul care, după o discuție cu Vitoria, care îi povestește tot ce aflase până la acel moment, hotărăște să îi cerceteze pe cei doi suspecți.

XV

   În Suha, subprefectul Anastase Balmez începe cercetările, interogându-i pe cei doi, în prezența Vitoriei. Aceștia declară că s-au despărțit de Nechifor pe munte, după ce i-au dat banii, neavând însă vreun martor sau chitanță, care să dovedească vânzarea.

   Cu ajutorul doamnei Maria, Vitoria seamană vrajbă între familiile Bogza și Cuțui, cu speranța că, astfel, adevărul va ieși mai repede la iveală.

   Înmormântarea are loc în Săbașa. Participă toți sătenii, inclusiv Bogza și Cuțui, alături de nevestele lor. Îndurerată că își vede soțul pentru ultima oară, Vitoria are nevoie de sprijinul doamnei Maria, care îi devenise o bună prietenă. Gheorghiță își acoperă ochii cu mâna, pentru a nu fi văzut cum plânge, ”ca o femeie”.

XVI

   Praznicul se ține acasă la domnul Toma. De față cu subprefectul și cu ceilalți meseni, Vitoria îi cere lui Calistrat Bogza să îi vadă baltagul, și, inspirată de semnele trimise de spiritul soțului ei, începe să spună cum crede ea că s-a petrecut crima. Potrivit relatării ei, Nechifor urcă muntele între cei doi prieteni, iar unul dintre ei, care mergea în față, după ce s-a asigurat că nu venea nimeni din vale, i-a făcut semn celuilalt că îl poate lovi pe Lipan. Cel din urmă, care mergea pe jos, l-a lovit pe Lipan în cap cu baltagul, după care i-a făcut vânt, cu tot cu cal, în râpă, nădăjduind că astfel nu îl va mai găsi nimeni.

   Chemați de subprefect, jandarmii il retin pe Cutui, iar Bogza, muribund, este adus de oameni pe prispa. Simtindu-si sfarsitul aproape, Bogza isi marturiseste vina, cerand iertare pentru fapta sa.ui, însă este lovit puternic, iar ulterior Bogza încearcă să fugă. În privirile înfiorate ale celor din jur, Vitoria îi cere lui Gheorghiță să asmută câinele asupra lui Bogza. Acesta din urmă lovește câinele, însă Gheorghiță, mânat de o ”putere mai mare și mai dreaptă decât a ucigașului”, îl lovește pe Bogza cu baltagul în frunte. Lupu se repede și el și îl mușcă pe ucigaș de beregată.

   Chemati de subprefect, jandarmii îl rețin pe Cuțui, iar Bogza, muribund, este adus de oameni pe prispă. Simțindu-și sfârșitul aproape, Bogza își mărturisește vina, cerând iertare pentru fapta sa.

   Pragmatică, și considerând că datoria față de soțul său a fost astfel împlinită, Vitoria își mută gândul asupra datoriilor din viitor. Intenționează să se întoarcă acasă, la Măgura, însă numai după ce va recupera oile furate. Vrea să o ia și pe Minodora de la mânăstire, însă ”nici c-un chip” nu dorește să își dea acordul pentru ca aceasta să se mărite cu feciorul ”nalt și cu nasul mare”, al lui Topor.

   Astfel se încheie acest roman, operă fundamentală a creației sadoveniene, în care caracterul tenace, și aparent fără nicio slăbiciune al Vitoriei Lipan, capătă o ”voință aproape sălbatică, aproape neomenească”, după cum mărturisea criticul și folcloristul Perpessicius.

***