Moara cu noroc
- povestire -
Capitolul 1
Între Ghiță, proaspata soție a acestuia și mama ei, are loc o discuție legată de posibilitatea luării în arendă și mutării la cârciuma cunoscută drept ”Moara cu noroc”. Obișnuită cu locurile în care a trăit toată viața, bătrâna are unele temeri legate de plecarea de acasă, dar mai ales de izolarea și reputația nu foarte bună a zonei în care urmează să trăiască tânăra familie. Cu toate acestea, ea consimte să îi însoțească pe cei doi tineri, împreună cu copilul lor, în speranța că acest demers va reprezenta pentru ei un ”noroc” și un nou început.
Capitolul 2
”Moara cu noroc” este așezată pe malul unui râuleț, izolată de restul localităților, într-o vale înconjurată de păduri, pe drumul care duce de la Arad la Ineu. Datorită situării sale, prielnice ca loc de popas, vechea moară cu apă, de la care își trage numele, a fost dată uitării. În schimb, în apropiere, proprietarul (”arândașul”) construise o nouă cladire, având destinația de cârciumă. Aceasta este preluată de către Ghiță și familia sa, începând cu sărbătoarea de Sfântul Georghe a aceluiași an.
Un timp, noilor locatari le merge foarte bine, câștigând îndestulător. Clienții poposesc cu plăcere la ”Moara cu noroc”, fiind întotdeauna bine primiți. Bătrâna lasă repede vechile griji și temerile inițiale, bucurându-se de ”norocul” găsit de fata sa, Ana, odată cu așezarea lângă un bărbat harnic și gospodar precum Ghiță. Ana, deși inițial parcă ”prea tânără, prea așezată, oarecum prea blândă la fire”, își găsește curând locul, ajutând la treburile cârciumii, pe lângă sluga angajată, pe nume Laie. La rândul său, Ghiță nici nu se mai gândește să se reîntoarcă la vechea sa îndeletnicire, prost plătită, de cizmar. Astfel, cu timpul, familia își găsește aici un veritabil cămin, născându-li-se încă un copil. Singurele momente în care ”Moara cu noroc” le mai pare ”străina și pustiită” sunt rarele nopți întunecoase, în care vechea moară părăsită este zgâlțâită de vânturi.
Capitolul 3
Întreaga regiune este prielnică creșterii porcilor, astfel că, pe drumul care trece prin fața ”Morii cu noroc”, trec adesea numeroși păstori, împreună cu ajutoarele (”boitarii”) și turmele lor. În ierarhia lor, păstorii de porci au și un personaj mai bogat, ”sămădăul”, om respectat, dar mai ales temut, adesea ”aspru și neîndurat”, care cunoaște foarte bine turmele și locurile bune de păstorit, cu paznicii lor și pericolele fiecăruia. Acesta patrulează permanent întreaga zonă, rolul său fiind de a da de urma porcilor pierduți sau furați și, în caz contrar, de a suporta pierderile față de proprietarii porcilor.
Într-una din zile, la cârciumă poposește o căruță ”de fier”, cu doi cai frumoși, din care coboară trei bărbați. Deși cârciumarul trage concluzia că aceștia nu par oameni de treabă, îi servește ca și pe ceilalți clienți obișnuiți. Cei trei întreabă de ”sămădău”, mănâncă, beau, apoi pleacă mai departe, uitând să mai și plătească. Peste puțin timp, la cârciumă sosește și ”sămădăul”, pe nume Lică. Nici acesta nu prea inspiră încredere, fiind un om ”înalt, uscățiv și supt la față, cu mustață lungă, ochi mici și verzi și cu sprâncenele dese și împreunate la mijloc”. El nu poposește, le ignora pe Ana și pe mama sa, care îi ies în întâmpinare și cere să vorbească cu cârciumarul. Lică îl întreabă pe Ghiță cu privire la trecerea celor trei bărbați, însă acesta se eschivează, întrucât, din dorința de a avea o bună reputație și de a nu păgubi pe nimeni, nu dorește să ofere informații nimănui cu privire la clienții săi. Deși Ghiță răspunde că nu a observat un asemenea grup, bătrâna intervine în discuție, arătând nu doar că cei trei bărbați au trecut mai devreme, ba chiar că au și uitat să plătească. Nemulțumit de situație, Lică le răspunde că cei trei nu au plătit pentru că știau că el vine din urmă, așa că va plăti el pentru ei. Luându-l apoi deoparte pe Ghiță și amenințându-l voalat, Lică arată că el poartă o mare răspundere, având în grijă 23 de turme de porci, astfel că este foarte important să știe cine umblă pe drum, mai ales dintre oamenii săi. Cunoscând reputația foarte proastă a lui Lică (om violent, care fusese închis la temniță pentru cel puțin un furt), Ghiță se îngrijorează în urma acestei discuții, căutând să își ascundă însă sentimentele de familia sa.
Capitolul 4
Ghiță are o discuție cu cele două femei, certându-și soacra pentru că a intrat în vorbă cu Lică Sămădăul și i-a spus despre trecerea celor trei bărbați. Bătrâna îi dă dreptate. Din acest moment, nimeni din familie nu mai discută cu alții despre drumeții care vin și pleacă de la cârciumă. Chiar în aceeași zi, Ghiță își achiziționează două pistoale de la Arad și își angajează o a doua slugă, pe ungurul Marți. De asemenea, deși avea deja un câine, își ia de la Fundureni doi dulăi. Câinii sunt crescuți de mici și antrenați să fie fioroși și neprietenoși cu oamenii.
Ghiță devine tot mai îngândurat și ursuz, petrecându-și mai puțin timp cu familia, și mai mult cu cei doi câini. Ana nu îi putea suferi pe aceștia din urmă, observând cu îngrijorare transformarea soțului său.
Odată cu sosirea toamnei, pe drum încep să treacă numeroase turme de porci. Paznicii primei turme îi transmit lui Ghiță faptul că Lică Sămădăul îi dă cinci porci pentru mâncarea și băutura porcarilor din turmele care vor urma. Neîncrezător, Ghiță se codește să accepte această plată neobișnuită, dar, precaut și întrucât nu vrea sa îl supere pe Lică, îi servește pe păstori și pe ajutoarele lor, pe măsură ce aceștia poposesc la cârciumă. Deși circumspect, Ghiță înțelege faptul că Lică este un om periculos, cu care e înțelept să te ai bine, pentru că, fără acordul lui, nimeni nu poate rămâne la cârciumă și cu atât mai puțin nu poate să obțină vreun câștig la ”Moara cu noroc”. Astfel, cu toate că se gândește să părăsească acele locuri, Ghiță este în același timp atras de câștigurile din ce în ce mai mari din ultima perioadă. În plus, și-ar dori și alte venituri, mai importante, care se gândește că ar putea veni din întovărășirea cu Lică Sămădăul.
După ce trec toate turmele, la cârciumă sosește și Lică, care nu îi acordă atenție lui Ghiță, plecând repede, fără ca măcar sa fi descălecat. Neprimind de la început plata promisă, Ghiță rămâne astfel păgubit.
Ana doar intuiește frământările soțului său, pentru că acesta din urmă nu reușeste să îi comunice pe deplin gândurile și îndoielile sale legate de o eventuală plecare. La acest moment, nici Ana nu își dorește să plece, părându-i-se că aici este fericită, împreună cu familia sa.
Capitolul 5
Tihna familiei este tulburată de sosirea lui Lică și a doi însoțitori. Deși înrăiți și antrenați drept câini de pază, cei doi dulăi de la cârciumă nu se ridică la înălțimea lui Lică, care îi liniștește rapid, prin viclenie. Temătoare cu privire la vizita inopinată, Ana îl sfătuiește pe Ghiță să îl trimită pe ascuns pe Laie după ajutoare, propunere acceptată de cârciumar. De fapt, după cum se va dovedi mai târziu, Laie nu ajunge în localitatea învecinată, ci se ascunde prin apropiere.
Ghiță și Lică Sămădăul au o discuție între patru ochi. Cârciumarului îi sunt arătate semnele turmelor aflate în răspunderea lui Lică, cerându-i-se să fie atent la acestea, precum și la oamenii care le mână. În rest, i se cere discreție. Ghiță intuiește afacerile necurate ale lui Lică și vrea să cadă la o învoială cu acesta, însă în termenii proprii și fără să fie constrâns, așa cum și-ar fi dorit ”sămădăul”. La rândul său, Lică înțelege rapid slăbiciunea lui Ghiță, constând în lacomie și patima banilor. Atmosfera este încordată, lucrurile degenerând pentru că fiecare dintre cei doi încearcă să își impună voința asupra celuilalt. Sunt aproape gata să se încaiere, când Lică ia, sub amenințare, cu titlu de ”împrumut”, o parte din banii încasați în acea săptămână de cârciumă. În final, Ghiță pare că acceptă sa fie părtaș cu Lică, deși nu înțelege foarte clar la ce anume. El ține să precizeze totuși că face acest lucru din proprie voință și nu forțat.
Capitolul 6
Lică Sămădăul vine din ce în ce mai des pe la ”Moara cu Noroc”, purtat de afacerile sale. Ana observă că soțul său se înstrăinează de ea, dar și că Lică plătește mai mult decât consumă el și tovarășii săi. Ghiță își dorește să îi destăinuie soției temerile sale, dar tot amâna momentul.
Într-o zi de toamnă, la cârciumă sosește Lică, însoțit de Răuț, Săilă Bouarul și Buză-Ruptă. Contrar obiceiului său de a petrece într-o odaie separată, Lică îl întreabă pe Ghiță, în auzul altor clienți, despre eventuala sosire a ”arândașului” (de Sfântul Dimitrie, acesta își încasa chiria). Lică își petrece după-amiaza împreună cu prietenii săi și un taraf de țigani. Cu această ocazie, joacă împreună cu Ana, arătându-se nemulțumit de lipsa altor femei. Chiar îi sugerează cârciumarului că ar trebui să își ia o slujnică.
În ciuda împotrivirii inițiale, Ana se bucură de dans, părând că nu îi displace nici partenerul.
Spre seară, Săila Bouarul și Buză-Ruptă pleacă împreună spre Ineu iar Răuț spre Fundureni. Lică Sămădăul rămâne peste noapte la ”Moara cu noroc”.
Capitolul 7
Se parea că în anul acela, ”Moara cu noroc” scăpase de reputația de a fi un loc primejdios pentru drumeți. Aici poposeau adesea și jandarmii de la Ineu, care patrulau prin împrejurimi. Mai ales Ghiță se bucura de prezența acestora, cu timpul, legând prietenie cu ei, mai ales cu Pintea Căprarul, om ”scurt și îndesat”, cu ”ochi mari, fălcile late, mustața tunsă și o tăietură în frunte”. Cârciumarul aprecia la acesta în special faptul că este ”așezat și tăcut din fire”.
Știindu-l pe Lică Sămădăul rămas peste noapte la cârciumă, Ghiță și-ar fi dorit ca și de această dată să vină în vizita și Pintea cu jandarmii săi, însă acest lucru nu se petrece.
Când abia se înnoptează, Ghiță este trezit din somn de câini. Uitându-se pe fereastră, vede sosind un bărbat, în care îl recunoaște pe Răuț, însoțit de o femeie ”înaltă și lată în umeri”. La întrebarea lui Marți cu privire la cei doi vizitatori, o voce bărbătească răspunde că sunt ”oameni buni”. Cârciumarul este edificat, crezând că Răuț i-a adus lui Lică o femeie de moravuri ușoare, însă Ana, care se trezește și ea, este de părere că acel glas nu este al lui Răuț. După ce sunt lăsați să intre, trece un timp, pe care Ghiță nu îl poate aprecia corect întrucât este adormit, iar cei doi vizitatori pleacă de la ”Moara cu noroc”. Lui Ghiță i se pare că, la plecare, bărbatul nu mai este același cu cel care venise, ci însuși Lică Sămădăul. Cârciumarul se culcă la loc, însă Ana nu mai poate dormi. Când târziu, după miezul nopții, câinii latră din nou, Ana se duce pe furiș la fereastră, la timp pentru a-l vedea pe Lică sosind singur dinspre Fundureni. Ca urmare, Ana trage concluzia că Lică a fost undeva pe ascuns, purtat de treburile lui necurate, dar și cu știința lui Ghiță. Din acest moment, Ana începe să se îndoiască de cinstea soțului său, considerând că soarta acestuia și a lui Lică sunt strâns legate.
A doua zi, Ana și-ar fi dorit să vorbească cu Ghiță despre cele întâmplate, însă numeroșii clienți nu îi oferă vreo clipă de răgaz. La rândul său, conștient de lucrurile ciudate petrecute în timpul nopții sub acoperișul său, și Ghiță ar fi vrut ca, după plecarea lui Lică, să înhame caii la căruță și să plece la Ineu, pentru a se sfătui cu Pintea. Temerile îi dispar însă atunci când îl vede pe Lică ieșind dimineață din cârciumă, ”cam nedormit”, astfel că renunță la idee.
Curând însă, la ”Moara cu noroc” sosește chiar Pintea, însoțit de doi jandarmi, care se interesează de drumeții care au trecut pe aici în ziua și noaptea precedentă. Fidel principiului său de a nu vorbi despre astfel de lucruri, Ghiță se eschivează. Cei doi au o discuție între patru ochi, în urma căreia Ghiță află cu uimire faptul că, în trecut, Pintea a fost tovarăș de hoție cu Lică Sămădăul, deosebindu-se însă de acesta din urmă prin faptul că, după ce au fost prinși și și-au ispășit pedeapsa, au ales drumuri diferite în viață. Pintea îl urăște pe Lică, făcându-și un scop din a dovedi ilegalitățile comise de acesta. Știindu-se dependent de Lică, această destăinuire îl face însă pe Ghiță să se teamă și mai mult de Pintea, astfel că, deși inițial intenționase, nu îi mai destăinuie perigrinările din noaptea precedentă. Îi povestește totuși despre faptul că Lică ar fi cerut, jumătate în glumă, jumătate în serios, să își ia o slujnică la ”Moara cu noroc”. Pintea sesizează oportunitatea și îl sfătuiește pe cârciumar să își angajeze una, însă doar la recomandarea sa. Pintea îi dezvăluie și adevăratul motiv al vizitei sale, respectiv investigarea unei tâlhării săvârșite în noaptea precedentă asupra ”arândașului”, când doi hoți mascați au pătruns în casa acestuia, l-au bătut și i-au luat o sumă importantă de bani. În ciuda bănuielilor lui Pintea, Ghiță nu crede ca vreunul dintre tâlhari să fi fost Lică, întrucât, din știința sa, acesta a rămas peste noapte la ”Moara cu noroc”. Cu toate acestea, Pintea este convins că Lică și oamenii săi trebuie să aibă vreun amestec și în această faptă.
Capitolul 8
Jandarmii, împreună cu Ghiță și cele două slugi, Laie și Marți, pleacă la Ineu, pentru cercetări. Ana rămâne la ”Moara cu noroc” pradă gândurilor negre legate de posibilitatea amestecului lui Ghiță în treburile nelegiuite ale lui Lică Sămădăul.
Între timp, se pornește o ploaie puternică, astfel că la ”Moara cu noroc” se oprește o ”trăsură boierească”. Din ea coboară o femeie de vreo 28 de ani, care i se pare Anei ”foarte tristă” și un copil de 5 ani, ”slab și bolnavicios”.
Vizitiul și ”feciorul” (servitorul) care le însoțesc, cunosc faptul că se îndreaptă către Ineu, ca în fiecare an, de unde întotdeauna stăpâna lor se întoarce cu mulți bani. De asemenea, din spusele lor reiese faptul că aceștia îl cunosc pe Lică Sămădăul, cu care au niște afaceri încurcate. Ana află de la cei doi și că soțul femeii se împușcase de curând pentru a evita dezonoarea și eventual închisoarea, întrucât la el se găsise un lanț de aur aparte, care fusese furat. Despre acest lanț, cei doi servitori își aduceau aminte că stăpâna lor îl adusese anul trecut de la Ineu. Aceștia bănuiau că Lică Sămădăul se ocupa cu furturile iar stăpânii lor ar fi avut un amestec în vânzarea bunurilor furate. Discuția lor e întreruptă de femeie, care insistă să plece imediat, în ciuda ploii. Pentru plată, femeia îi dă Anei o bancnotă dar, la cererea acesteia, întrucât un colț este rupt, o schimbă cu alta. Ana observă cu această ocazie că femeia are o pungă mare cu bancnote nou-nouțe.
Înduioșată de povestea tristă a femeii care tocmai plecase, Ana revine la gânduri mai bune față de Ghiță, pe care îl așteaptă credincioasă să se întoarcă de la Ineu.
Capitolul 9
Ghiță se teme de anchetă pentru că există doua posibilități. Dacă mărturisește tot ce știe despre noaptea precedentă iar tâlhăria ar fi fost comisă de Lică, prin mijlocirea lui Buză-Ruptă și Săilă Bouarul, atunci și el, ca găzduitor și complice, ar fi fost tras la răspundere. Dacă însă spune adevărul, dar nu s-ar putea dovedi că Lică ar fi participat la jaf, atunci Ghiță trebuie să se teamă de răzbunarea acestuia. Muncit de îndoieli, Ghiță se hotărăște într-un sfârșit să se sfătuiască cu Pintea, lucru pe care ezitase să îl facă la ”Moara cu noroc”. Cum însă deja ajunsese în curtea cazărmii, iar curioșii orașului se înghesuie la poartă, Pintea îl refuză.
Întrebați separat, Laie, Ghiță și Marți, au mărturii diferite, dar care, puse cap la cap, îl zugrăvesc pe cârciumar drept informator și complice al lui Lică Sămădăul. Se stabilește astfel că Ghiță a primit de la Lică daruri, inclusiv porci, posibil furați. De asemenea, anchetatorul află de vizita din seara precedentă și de plecarea lui Buză-Ruptă și Săilă Bouarul către Ineu, chiar în noaptea în care ”arândașul” fusese călcat de hoți. Ghiță povestește și episodul sosirii lui Răuț cu femeia, însă nu își mai amintește foarte bine succesiunea în timp a evenimentelor. Deși îndoit, Ghiță arată că, după știința sa, Lică a stat toată noaptea la ”Moara cu noroc”.
Întrucât bănuiala planează și asupra sa, Ghiță este lăsat să plece doar ”pe chezășie” (după ce obține o scrisoare de recomandare din partea unui cetățean onorabil al orașului). Marți, despre care Pintea bănuia că este omul lui Lică, este arestat.
Ghiță, Laie, Pintea și noua slujnică, găsită de acesta din urmă (Uța), se întorc la ”Moara cu noroc”. Pintea are ordin să percheziționeze casa și cârciuma. în speranța că se vor găsi aici bani sau bunuri aparținând ”arândașului”. Cu toate acestea, Pintea se îndoiește încă de vinovația lui Ghiță. Acesta din urmă se știe curat de orice amestec în tâlhărirea ”arândașului”, dar vinovat de a nu se fi opus întovărășirii cu Lică, pe care îl bănuia implicat și în această faptă. De asemenea, așa cum recunoaște și în fața comisarului anchetator, primise de la Lică porci fără însemne, despre care ar fi trebuit să știe că sunt furați. Ghiță se amăgește cu gândul că nu setea de înavuțire îl împinge, ci grija pentru familia sa și dragostea pentru Ana.
Pe drumul de întoarcere, în apropiere de ”Moara cu noroc”, zăresc deodată o trăsură ”boierească”, fără cai. Lângă ea, trupul însângerat al unui copil mort. Pe capra trăsurii și lângă aceasta, se zăresc pete mari de sânge, aproape spălate de ploaie. Pintea dorește ca Uța să rămână pe loc, iar ceilalți să pornească pe urmele cailor, aflate ceva mai la vale. Presimțind alte nenorociri, Ghiță se opune și pornește cu căruța, împreună cu Uța, spre ”Moara cu noroc”. Jignit și amenințat de Ghiță că va trece peste el cu căruța, Pintea îl lasă să plece.
Ajuns la ”Moara cu noroc”, cârciumarul află de la Ana că în trăsura prădată s-au aflat o femeie cu copilul său și doi servitori.
Geloasă din cauză că Ghiță o aduce cu sine pe Uța, Ana îi reproșează acest fapt, precum și tovărășia cu Lică Sămădăul. Nu își ascunde bănuiala că și Ghiță are un amestec în prădarea ”arândașului”. Totodată îi relatează că l-a văzut pe Lică întorcându-se noaptea.
Capitolul 10
Gândindu-se că îl poate prinde în sfârșit pe Lică, Pintea se află în febra vânătorii, pornind astfel singur pe urmele răufăcătorilor, lăsându-l pe Laie lângă trăsură. Cunoscând felul de a gândi al tâlharilor, aproape de miezul nopții, descoperă trupul femeii. Aceasta murise, se pare, asfixiată din cauza cârpei care îi fusese legată peste față, ca să nu țipe. Încercând să transporte cadavrul, Pintea găsește o biciușcă identică cu cea folosită de Lică Sămădăul. Hoții legaseră cu ea mâinile femeii la spate și o uitaseră, probabil, când abandonaseră cadavrul.
Între timp, lui Laie, făcându-i-se frică lângă trăsura abandonată, o ia la fugă spre ”Moara cu noroc”. Pentru a-și ascunde lașitatea, îi minte pe jandarmii găsiți aici că cei doi răufăcători s-au întors, dorind să îl omoare și pe el, astfel că a fost nevoit să fugă. Jandarmii se deplasează la trăsura abandonată. Alertați de focul de armă al lui Pintea, cei doi jandarmi pornesc sa îl caute prin pădure. Unul dintre ei, Hanțl, are ghinionul să se apropie de cei doi tâlhari care se aflau, într-adevăr, în apropiere. Urmează un schimb de focuri, în urma căruia Hanțl este grav rănit iar atacatorii săi se fac nevăzuți. În final, Hanțl moare, fiind și înjunghiat cu un cuțit, care se va stabili ulterior că i-ar fi aparținut lui Săilă Bouarul. Acesta și Buză-Ruptă sunt căutați, iar în casa ultimului se găsește o parte din argintăria ”arândașului”.
Întrucât Ghiță fugise, lăsându-l pe Pintea să caute singur tâlharii, acesta era acum bănuit și că ar fi vrut astfel să ajungă înaintea jandarmilor, care aveau ordin de percheziție, pentru a scăpa repede de bunurile furate. Ghiță este astfel arestat.
Pintea îl arestează și pe Lică Sămădăul, aflat la Ineu de câteva zile, pentru a se întâlni, spunea el, cu o doamnă, căreia avea să îi dea banii primiți pe o turmă de porci. Pe drumul spre cazarmă, Lică reușește să îl enerveze pe Pintea, astfel că, creeaza un curent de opinie favorabil, pozând în victimă nevinovată a abuzurilor jandarmilor. În curând, întreg orașul știe că Pintea îl urăște pe Lică și că era gata să îl omoare pe când îl ducea spre arest. În anchetă, Lică declară că a văzut cuțitul cu care Hanțl a fost ucis la Săilă Bouarul, dar și că biciușca e a lui, uitată, probabil, la ”Moara cu noroc”. Prin numeroasele relații de care dispune în oraș, Lică este eliberat. Astfel, el iese pe poarta cazărmii chiar în momentul în care Ghiță este adus, apucând să îi spună acestuia că tot ce are de făcut este să se încreadă în el.
Capitolul 11
Procesul are loc la Oradea-Mare, fiind inculpați Săilă Bouarul, Buză-Ruptă, Lică Sămădăul și Ghiță. Acesta din urmă este adus din arestul de la Ineu, iar primii doi de la Salonta, unde fuseseră prinși nu cu mult timp înainte.
Lică este din nou ascultat de judecători, dar lăsat liber și de această dată, ca urmare a intervenției protectorilor săi sus-puși. Ana sosește și ea în ziua judecății. Lică este audiat primul și face o bună impresie asupra judecătorilor, în ciuda probelor aduse împotriva cunoscuților săi. Mărturia care înclină balanța nevinovăției sale este chiar cea a lui Pintea. Acesta repetă practic ceea ce spusese și Lică înainte: că nu îi crede vinovați pe Buză-Ruptă și Săilă Bouarul de tâlhărirea ”arândașului”; că argintul găsit la aceștia a fost ascuns de altcineva acolo; că cuțitul lui Săilă Bouarul a fost dinadins lăsat în trupul lui Hanțl și că Răuț nu a venit noaptea cu o femeie la ”Moara cu noroc”. Dacă Lică minte, în schimb, Pintea spune același lucru sincer, orbit fiind de ură și dorința de a-l vedea închis pe Lică Sămădăul.
Buză-Ruptă și Săilă Bouarul lasă o impresie foarte proastă prin chiar înfățișarea lor, dar mai ales prin mărturiile contradictorii, din care reiese că sunt dușmani ai lui Lică, astfel că nu ar fi putut săvârși fapta împreună cu acesta. Ghiță declară că nu crede că Săila Bouarul și Buză-Ruptă sunt tâlharii, dar și că poate jura că l-a știut pe Lică toata noaptea la ”Moara cu noroc”.
Lică și Ghiță sunt achitați, iar Săilă Bouarul și Buză-Ruptă condamnați la închisoare pe viață. Ghiță își cere iertare Anei pentru că l-a văzut în postura de inculpat, bănuit de crimă și jaf.
Capitolul 12
Ca de fiecare dată, mama Anei găsește cuvinte liniștitoare și înțelepte, aducându-i aminte lui Ghiță de norocul său de a avea o familie bună și o sursă de câștig stabilă. Cu timpul, Ghiță devine mai îngăduitor și mai liniștit iar Ana mai veselă. Cât timp s-a aflat în închisoare, Ghiță și-a dorit chiar să îl ucidă pe Lică, pentru că l-a târât în încurcături, însă acum, scăpat de primejdie, îl privește cu mai multă toleranță.
Într-una dintre vizitele sale la ”Moara cu noroc”, Lică scoate o sumă mare de bani. Înspăimântat, dar totodata lacom și patimaș, Ghiță acceptă să îi schimbe, deși știa că au aparținut fie ”arândașului”, fie femeii ucise și prădate în apropiere. Lică nu doar că nu tăgăduiește că banii ar putea fi ai acestora, dar chiar recunoaște că femeia fusese ucisă și pentru că neglijența ei l-ar fi putut costa libertatea. Astfel, Ghiță află că drumurile periodice la Ineu ale femeii nu aveau ca scop primirea banilor pe turmele îngrijite de Lică, ci preluarea banilor și bunurilor obținute de acesta din jafuri, pentru a le preschimba și a li se pierde urma. Femeia greșise însă, păstrând un lanț de aur mai special, astfel că plătise cu viața.
În ciuda acestor dezvăluiri, Ghiță ar vrea chiar să devină părtaș cu Lică, însă e refuzat, pentru că nu prezintă suficientă încredere. Lică îl consideră pe cârciumar mai folositor în locul în care se află, sub permanenta sa amenințare si ușor de controlat prin patima de bani și grija față de familie. Tovarăș nu îl vrea, întrucât, în opinia sa, pe lângă lacomie, Ghiță are o mare slăbiciune, mai mare chiar decât cea pentru femei, anume, slăbiciunea pentru o singură femeie, Ana.
Jignit, Ghiță devine este din ce în ce mai convins că Lică trebuie să moară ori să fie pedepsit, chiar dacă asta ar însemna să își sacrifice chiar el viața sau libertatea.
Capitolul 13
Ghiță examinează cu mare atenție banii primiți de la Lică, în speranța că va găsi vreun semn distinctiv care să facă legătura între cele două tâlhării și acesta. Ana este cea care descoperă bancnota cu un colț lipsă, pe care, anterior, o refuzase femeii din trăsura. Cei doi soți se sfătuiesc, Ana fiind hotărâtă să se despartă de Ghiță, dacă acesta are vreun amestec în moartea femeii. Ghiță se bucură de descoperire și o asigură pe Ana că va da de urma făptuitorilor. Apoi pleaca la Ineu, unde îi arată banii însemnați lui Pintea. Acesta îi destăinuie și alte semne ale banilor de aur și bancnotelor provenite de la ”arândaș” precum și argintăria acestuia. Împreună stabilesc ca Ghiță să intre în jocul lui Lică și să schimbe banii aduși de acesta la ”Moara cu noroc”, dar cu știința lui Pintea. Ghiță este sfătuit să nu se grăbească și să nu dea de bănuit pentru că, altfel, Lică le-ar putea scăpa și de aceasta dată. Totodată, este prevenit să nu aibă încredere în Marți, întrucât acesta este omul lui Lică.
Ghiță nu îi spune nimic despre cele stabilite, nici măcar Anei.
Capitolul 14
Ana îi reproșează lui Ghiță că nu are încredere în ea și nu îi povestește ce a făcut cu banii însemnați.
Lică se apropie din ce în ce mai mult de Ana și de copii, lucru care îl face gelos pe Ghiță. Lică aduce mai multe bancnote însemnate, pe care Ghiță i le duce, la rândul său, lui Pintea, pentru a le preschimba. El omite să îi spună jandarmului și că, pentru serviciul său, primește jumătate din valoarea banilor schimbați.
În apropierea sărbătorilor pascale, întreaga familie se pregătește să viziteze rudele de la Ineu. Ghiță se hotărăște să fugă împreună cu toți banii agonisiți, fiindu-i teamă că Lică îl va prîda la un moment dat chiar și pe el. Îi trimite astfel vorbă lui Lică pentru a afla dacă acesta nu mai are cumva bani de schimbat, întrucât pretindea că ar fi vrut să plece la Pesta. Acesta îi răspunde că va veni cu tot ce are sâmbătă seara sau duminică dimineață.
În ziua de sâmbată, pe când pregătirile de plecare la Ineu erau gata, Ghiță își anunță familia că nu mai poate pleca, întrucât îl așteaptă pe Lică Sămădăul. Ana refuză să plece fără Ghiță, astfel că pleacă doar bătrâna și copiii. La despărțire, bătrâna îi avertizează că Lică este ”om rău din fire” și că nu ar trebui să se amestece prea mult cu unul ca el. De asemenea, își ia rămas bun de la fiica sa ”ca și când s-ar despărți pe veci de dânsa”.
Duminică, în ziua de Paști, la ”Moara cu noroc” sosește Lică, împreună cu Răuț și Păun. Lică aduce cu sine o traistă cu bani, dar și un ”șerpar” (brâu) cu aur și bijuterii, astfel că nu se arată prea încântat de prezența Anei. De față fiind Marți și Uța, toți se pun pe petrecere. Curând sosește și un taraf de țigani. Lică se apropie și mai mult de Ana, căreia îi șoptește că o să îl trimită pe Ghiță cu treabă, astfel încât să poată rămâne singuri.
Obosit de joc și veselie, Lică o ia pe Ana pe genunchi și începe, în glumă, să o sărute și să o strângă la piept. Ghiță se face că nu vede nimic. Mai mult, pentru a-l necăji, Lică îi cere lui Ghiță să îi lase singuri până dimineață. Ghiță nu ar accepta un asemenea afront, însă plănuiește sa plece într-adevăr la Ineu și să se întoarcă împreună cu jandarmii și Pintea, pentru a-l prinde pe Lică cu bunurile furate. În același timp, Răuț primește instrucțiuni de la Lică să plece împreună cu Păun, Uța și taraful, la Sicula. Apoi, Răuț și Păun urmează să se întoarcă la ”Moara cu noroc” și să aștepte ascunși semnalul lui Lică.
Văzând că Ghiță lipsește și că este abandonată în brațele lui Lică, Ana se bucură în sinea sa. Îl disprețuiește acum pe Ghiță, considerând că acesta nu este ”bărbat”.
Capitolul 15
Ceva mai târziu, șerparul plin cu galbeni al lui Lică zace aruncat pe jos, la picioarele patului. Lică își dă seama că s-ar putea să fi început să țină la Ana, lucur care îl face să își dorească să se poată stăpâni și de data aceasta, așa cum făcea în toate privințele. Înciudat, Lică se ridică, își ia traista cu bani și dă să plece. Ana încearcă să îl determine să o ia cu el, întrucât, după cele întâmplate, nu îl mai poate privi în ochi pe Ghiță. Lică însă o respinge, lăsând-o ”de rușine”.
Lică pornește călare către Fundureni. Fiind furtună, se adăpostește în biserică. Își priponește calul lângă altar și rupe perdeaua de la intrarea acestuia pentru a-l acoperi. Aici își dă seama că șerparul său cu aur fusese uitat la ”Moara cu noroc”. Atunci se hotărăște să se întoarcă, dar și că, pentru a șterge urmele, trebuie să îi ucidă pe toți. Trece pe la casa preotului și întreabă de Răuț, pretinzând că i-au dispărut niște porci din turmă. Cum acesta nu îl văzuse pe Răuț, pleacă curând și îi dă drumul calului pe drumul către ”Moara cu noroc”.
Capitolul 16
Înainte de a pleca de la ”Moara cu noroc”, Ghiță îl căutase pe Marți, dar nu îl găsise. Nici petrecăreții plecați la Sicula nu îl găsiseră, Uța emițând ipoteza că acesta plecase la o iubita de-a sa, din Fundureni.
Apropiindu-se de Ineu, Ghiță îl găsește pe Marți pe drum. El încercase, la rândul său, să ajungă la Ineu, pentru a-i da de veste lui Pintea. Împreună cu Marți, Pintea și alți doi jandarmi, Ghiță se întoarce la ”Moara cu noroc” și se pune la pândă pe culmea dealului. Văzându-l pe Lică că pleacă singur călare, Ghiță înțelege că el și Ana au fost singuri. Grupul pornește călare pe urmele lui Lică, dar îl pierd curând, în preajma satului.
Ghiță se întoarce fără însoțitori la ”Moara cu noroc”, unde Ana stă singură, plângând. Cârciumarul își îngrijește calul, apoi se închină, intră în cârciumă, încuie ușa și aruncă cheia. Îi spune Anei că, având în vedere cele întâmplate între ea și Lică, el trebuie să moară, dar și să o omoare pe ea. Doar astfel, crede el, poate șterge rușinea, dar și vina că, orbit de ură și sete de răzbunare față de Lică, a aruncat-o în brațele acestuia. Ghiță o înjughie pe Ana exact când Lică și Răuț, întorși împreună cu Păun după șerparul cu aur, sparg ușa. Cei doi îl împușcă pe Ghiță. Aflată pe moarte, Ana îi cere lui Lică să o ajute și profită de ocazie pentru a-l mușca de mână și zgâria pe față.
Lică își ia șerparul, apoi îi instruiește pe oamenii săi să prade cârciuma și să aștepte până ce el va ajunge la Fundureni, pentru a-i da foc. Calul lui Lică, fiind obosit de numeroasele drumuri, nu îl duce prea departe și cade curând la pământ. Lică încearcă să treacă râul, dar nu reușeste, acesta fiind prea umflat de ploaie. Între timp, socotind că Lică a ajuns la Fundureni, complicii săi dau foc ”Morii cu noroc”.
Sperând să găsească aici vreun cal odihnit, Lică se întoarce pe jos la ”Moara cu noroc”. Pintea sosește și el și, având pe fundal flăcările, îl zărește pe Lică. Acesta din urmă înțelege că, obosit, zgâriat pe față și cu aurul asupra sa, nu mai are scăpare, așa că se hotărăște să se sinucidă, izbindu-se cu avânt de un bătrân stejar uscat, din apropiere. Pintea îi împinge trupul în râu.
Capitolul 17
Romanul se încheie cu imaginea bătrânei și a copiilor care plâng pe marginea a ceea ce mai rămăsese din ”Moara cu noroc”. În stilul caracteristic, bătrâna trece mai ușor peste pierdere, socotind-o intervenția destinului. Împreună cu cei doi nepoți, ea se îndepărtează, plecând mai departe, probabil în căutarea unui alt ”noroc”.
***