Rusoaica
- povestire -
Detasamentul personajului principal, locotenentul Ragaiac, primeste ordinul de a prelua un sector de granita, pe malul Nistrului. Stirea il gaseste pe tanarul locotenent la masa de joc, dupa o noapte pierduta. Intuind ca noua misiune ii va aduce foarte mult timp liber, dar si pentru a se feri de ispita cartilor de joc, in drum spre cazarma, Ragaiac trece pe la posta. Aici face o comanda substantiala de la o cunoscuta librarie, constand intr-un numar foarte mare de carti ”serioase”, ”cam cat pentru vreo doi ani de zile”.
Pana la acel moment, unitatea sa fusese cantonata intr-o localitate din Basarabia, regiune recent alipita la Romania, in urma primului razboi mondial.
Locotenentul paraseste acum respectiva localitate, fara mari regrete, singura umbra fiind adusa de despartirea de iubita sa de pana la acel moment, Marusea, o tanara localnica, nascuta din parinti rusi. Slabiciunea acesteia si suferinta despartirii, care are la baza (dupa cum se va stabili mai tarziu) o posibila sarcina, nu il induioseaza deloc pe superficialul Ragaiac, cunoscut afemeiat, ci dimpotriva, ii hranesc egoul, facandu-l insensibil si lipsit de empatie. El se convinge singur de faptul ca, in definitiv, Marusea nu este decat o basarabeanca, departe de idealul feminin absolut al ”rusoaicei”, pe care si-l construise impreuna cu camarazii sai, cu ajutorul imaginatiei si lecturilor scriitorilor rusi.
Desi, aparent, Ragaiac se bucura de plecare, in care vede ruperea de petrecerile si viciile obisnuite, alti ofiteri nu sunt deloc incantati de perspectiva de a parasi civilizatia pentru a lua in primire anumite sectoare de granita, pe malul Nistrului, un fluviu salbatic si neprimitor. Paradoxal, Ragaiac spera ca tocmai aceasta distanta de localitatile mari sa ii ofere singuratatea si pauza de introspectie la care tanjeste de ceva timp. In perspectiva, ar putea deveni, astfel un om mai bun si ar putea scapa de obiceiurile nesanatoase.
Dintre toti camarazii sai, capitanul Badescu pare cel mai afectat de vestea primita, intrucat noua misiune inseamna indepartarea de femeia de care este indragostit, Ghenea Kersanova, fiica unui bogat industrias evreu. Spre deosebire de Ragaiac si a sa Marusea, Badescu are intentii dintre cele mai serioase, astfel ca, pentru a infrange opozitia parintilor fetei, capitanul este dispus chiar sa se converteasca la cultul mozaic.
In urma relatiei cu Ghenea Kersanova, capitanul Badescu, ofiter desavarsit, altadata glumet si curtezan, chefliu, maestru al spadei, ochitor si calaret incercat, avand un armasar fara pereche (pe nume Volbur), devenise, cu timpul, doar o umbra a ceea ce fusese. Cu uimire, compatimire, dar si un pic de admiratie, Ragaiac si camarazii sai ii urmarisera metamorfoza, respectandu-i dragostea imposibila si marea suferinta pe care aceasta i-o aducea. Pentru egoistul Ragaiac, capitanul Badescu reprezenta insa, mai degraba, un semnal de alarma, suferinta acestuia aducandu-i concluzia ca amorul de acest fel reprezinta insa doar ”o deviere bolnavicioasa”.
*
Dupa preluarea sectorului atribuit, Ragaiac se obisnuieste cu noua postura si apropierea de natura si trupa sa. Asa cum anticipase, salbaticia locurilor si lipsa atractiilor de alt fel se pare ca ii fac bine, facandu-l sa isi asemene soldatii din subordine cu niste ”haiduci” , iar pe sine sa se inchipuie drept ”capitanul” lor.
Monotonia taberei este intrerupta, din cand in cand, doar de prinderea unor fugari sositi de peste granita, din proaspata Uniune Sovietica. Acestia traverseaza fluviul Nistru, prin mijloace improvizate, ori cu ajutorul calauzelor, iar dupa ce sunt capturati, daca nu fac dovada cunoasterii limbii romane ori a existentei unor rude in tara, sunt trecuti inapoi, in grup, peste Nistru. Din umanism, acest lucru se petrece fara alertarea sovieticilor.
Prin saracia si disperarea afisate, grupurile de fugari ofera astfel intotdeauna un spectacol dintre cele mai triste. Ragaiac le tine intotdeauna acelasi discurs, tradus in limba rusa de un talmaci local, in care arata pedepsele aplicate de statul roman trecerii frauduloase a frontierei, dar care se finalizeaza invariabil cu invitatia de a se intoarce de bunavoie peste granita.
Desi initial soarta refugiatilor il induioseaza, numarul foarte mare al acestora si teama autoritatilor romane de un eventual complot, acte de spionaj ori sabotaj, il fac cu timpul sa devina indiferent, dar riguros in aplicarea regulamentelor referitoare la intoarcerea fugarilor peste granita.
Uneori, Ragaiac inspecteaza personal zona, folosind un anumit cal, Pafnute, care, desi era opusul lui Volbur, al capitanului Badescu, il uimeste prin docilitatea si inteligenta iesite din comun.
In scurt timp, buna organizare si zelul aratat in prinderea transfugilor, impuse de tanarul locotenent, dau rezultate, detasamentul din subordinea sa avand cele mai bune ”capturi” din tot batalionul. La fel de repede insa, ”prada” se imputineaza, intrucat localnicii, specializati in trecerea ilegala a frontierei, ocolesc sectorul sau si isi incearca norocul in alte zone, cu graniceri mai putin vigilenti.
*
In bordeiul sau plin de carti, Ragaiac are astfel mai mult timp liber, lasand activitatea cotidiana in grija gradatilor sai, Garneata si Cebuc.
Plutonierul Garneata pare mai apropiat de sufletul locotenentului, intrucat acesta se vede pe sine in el, asa cum isi inchipuie ca ar fi aratat si s-ar fi comportat in lipsa originilor si a educatiei. Celalalt plutonier, Cebuc, este apreciat la randul sau de catre locotenent, mai ales ca facuse o cucerire in targul pe care tocmai il parasisera, o vaduva, care, din loialitate, il urmeaza si dupa plecarea in noua misiune, pana in apropiere de sectorul luat in primire. In ciuda consemnului strict, ea il viziteaza adesea, pe ascuns, pe Cebuc, punandu-si astfel viata in primejdie. Ragaiac nu reuseste sa o surprinda vreodata, desi ii fusesera raportate cateva incidente. Ofiterul priveste cu ingaduinta aventura lui Cebuc, sentiment in care se amesteca insa si o forma de gelozie, pentru un barbat capabil sa tulbure intr-o atat de mare masura inima unei femei, incat aceasta sa se expuna atator pericole.
*
Cu timpul, Ragaiac se dedica din ce in ce mai mult studiului, in special matematicii, in care vede o veritabila ”amanta”, la fel de buna si misterioasa ca si Ghenea Kersanova a capitanului Badescu.
Desi dedicat astfel unui fel de ”ascetism matematic”, cu timpul, tineretea locotenentului Ragaiac isi spune cuvantul. Astfel, cu ocazia unei inspectii a posturilor, acesta isi pierde scopurile nobile in urma unei intalniri intamplatoare cu o ”tigancusa”. Evenimentul, desi singular, reprezinta o adevarata ”viziune” și ”redesteptare” erotica, care il readuc in postura de cuceritor. In zilele urmatoare el incearca, fara succes, sa o regaseasca pe femeia in cauza.
Tulburat, isi doreste o noua purificare, cautandu-si linistea in studiu, de aceasta data, al Bibliei. Incercarea nu ii aduce o prea mare alinare, intrucat imaginatia ii face necazuri, nelasandu-l sa isi gaseasca linistea. Cu timpul, chiar imaginile din cartea sfanta ii provoaca viziuni nepotrivite, de-a dreptul blasfemiatoare.
*
Dandu-si seama de criza erotica prin care trece, Ragaiac incepe sa acorde mai multa atentie femeilor din grupurile de refugiati. Din fericire, recolta de femei a subordonatilor sai e foarte saraca, iar cele gasite il descurajeaza prin starea jalnica, conditiile igienice precare si lipsa educatiei. Acestea erau foarte diferite de modelul idealizat al ”rusoaicei”, aristocrata, atragatoare, puternica sufleteste, dar vulnerabila prin postura de solicitant de azil. Cu toate acestea, sub impresia romanelor scriitorilor clasici rusi, si stimulat de sosirea iernii, Ragaiac se agata de speranta ca fluviul inghetat va favoriza traversarea granitei pentru o astfel de femeie.
Imaginatia, alimentata de lectura necontenita, il fac pe Ragaiac sa isi imagineze scenarii romantice, in care, fermecat de personalitatea idealizata a ”rusoaicei” sale, decide sa incalce chiar ordinele primite cu privire la fugarii capturati.
Sub impresia unor astfel de framantari, in una dintre plimbarile sale nocturne, Ragaiac se intalneste cu caporalul Marinescu, intr-un loc in care acesta nu ar fi trebuit sa se afle. Luat la intrebari, el ii dezvaluie locotenentului ca, printr-o intelegere cu Garneata si Cebuc, viziteaza periodic un catun din apropiere, unde se intalneste cu femei. Mai mult chiar, vazand framantarile locotenentului, s-au sfatuit cu totii sa il atraga si pe acesta, care ar fi putut sa o viziteze pe cea mai mandra si inabordabila dintre femeile in cauza, Niculina lui Serghie Balan. Desi la inceput Ragaiac nici nu vrea sa auda despre o astfel de propunere, luandu-l pe Marinescu cu el la post, vointa si spiritul sau justitiar, neclintit in aplicarea regulamentelor militare, incepe sa se inmoaie atunci cand ii este descrisa ”nasa Niculina”. Hotaratoare este relatarea unei discutii, in care Niculinei i-au fost descrise insusirile deosebite ale locotenentul Ragaiac, ea aratandu-se foarte interesata in a-l cunoaste si cerandu-le insistent gradatilor sai sa il aduca si pe el cat mai curand in vizita. Prada curiozitatii, dar mai ales preocuparilor din ultimele luni, Ragaiac accepta sa o cunoasca pe neobisnuita basarabeanca, fiind de acord sa ii faca o vizita nocturna, insotit de Marinescu.
*
Ragaiac este impresionat de Niculina, o adevarata doamna de oras in comparatie cu ceilalti locuitori ai catunului. Cocheta, ironica si provocatoare, Niculina nu raspunde avansurilor locotenentului, dar ii face concesia de a-l primi in casa, in lipsa sotului, unde cei doi petrec aproape trei ore. Ea nu este totusi o femeie usoara, astfel ca, la intoarcere, frustrat si lovit in orgoliul de cuceritor, Ragaiac o viziteaza pe Mariuca, o localnica vaduva si o cunostinta mai veche a subordonatilor sai. Aceasta ii accepta avansurile doar dupa ce locotenentul jura ca nu a trecut mai intai pe la Niculina.
In zilele urmatoare, desi intrigat de comportamentul paradoxal al Niculinei, care pare ca il ademeneste, dar nu ii cedeaza, Ragaiac isi indeseste vizitele la Mariuca, reducandu-le totodata pe cele la Niculina, pe care le considera fara mari sorti de izbanda.
Locotenentul incearca chiar o revenire la studiu, insa esueaza in a-si regasi echilibrul sufletesc in lectura Bibliei, istoriei si mitologiei. Fara rezultat ramane si incercarea de umplere a timpului cu activitati profesionale. Pe langa lansarea de alarme si vizite inopinate pe la posturile de paza, Ragaiac comunica chiar Comandamentului, in ciuda opozitiei lui Garneata si Cebuc, existenta si locatia catunului, pana atunci ascuns stiintei Statului Major. Initiativa si zelul aratat in activitatea de paza a granitei atrag felicitarile sefilor ierarhici, dar nu si linistea sufleteasca a tanarului ofiter. Ca urmare, vizitele la Mariuca continua.
*
Intr-una dintre nopti, Niculina, aparent geloasa, apare in calea lui Ragaiac si Garneata. Prefacandu-se nepasator, Ragaiac o ignora si isi continua drumul. La una dintre vizitele urmatoare, Niculina isi face din nou aparitia in calea ofiterului si, fara a scoate vreun cuvant, conduce calul lui Ragaiac spre casa ei. Pentru a-i face in ciuda, locotenentul intoarce calul si porneste din nou spre Mariuca. Acest joc continua si noptile urmatoare, in final, Niculina prefacandu-se suparata. Acest lucru il face pe locotenent sa o urmeze. Din discutia care urmeaza, el intelege ca sotul Niculinei lipseste des de acasa si ca femeia ii ofera perspectiva unor vizite viitoare. Ea ii arata locurile, inclusiv o salcie mare, sub care si-ar putea lasa linistit calul, intrucat nu poate fi vazut de niciun vecin. Profitand de ocazie, Ragaiac reuseste sa o sarute, insa constata ca femeia este retinuta de la a-si petrece timpul cu el, in alta parte decat in casa.
Lipsa aproape permanenta a sotului, si comportamentul contradictoriu, ii dau de banuit lui Ragaiac, insa acesta prefera sa se complaca in postura de iubit secret al unei femei atat de atragatoare si misterioasa precum Niculina.
*
Dupa aproximativ trei saptamani, in care vizitele la Niculina devin aproape zilnice, Ragaiac este vizitat de catre prietenul sau, locotenentul Iliad, al carui sector de granita era situat mai la nord. Pe langa stirile legate de vesnicele amenintari cu ”inspectia inopinata” ale comandantului lor, colonelul Tataranu, ”un personagiu foarte militaros si ursuz”, Iliad ii aduce si vestea iminentei casatorii a fostei iubite a lui Ragaiac, Marusea, cu un profesor de limba rusa, Vladimir Antimov.
Desi stirea ii trezeste unele amintiri, rapid reprimate, Ragaiac, aflat sub puternica influenta a intalnirilor nocturne cu Niculina, mimeaza nepasarea. Iliad si Ragaiac trec repede peste noutate, facand haz de preocuparile neobisnuite ale colonelului Tataranu. Este povestita intamplarea recenta in care colonelul solicitase lui Iliad si altor subordonati sa manifeste mai multa vigilenta in legatura cu eventuale femei de conditie buna, foarte probabil spioni bolsevici, care ar incerca sa treaca granita. Tataranu afirma chiar ca, in ciuda faptului ca in interiorul tarii au fost capturate astfel de persoane, avand asupra lor scrisori suspecte, in ultimele trei luni, in sectoarele de granita, printre fugari nu au fost raportate decat cateva femei, si acelea necorespunzatoare tiparului amintit, al spioanei seducatoare. Tataranu isi suspecteaza prin urmare subordonatii ca, daca s-ar intampla sa gaseasca o astfel de femeie, ei nu doar ca nu ar preda-o Comandamentului, pentru cercetari amanuntite, ba chiar ar ajuta-o, in schimbul favorurilor ei. La un pahar de vin, cei doi prieteni isi imagineaza ce noroc ar da peste ei daca in sectoarele lor ar poposi o astfel de femeie, in care vad nu o spioana, ci modelul idealizat al ”rusoaicei”, aristocrata, educata si silita de imprejurarile vitrege din propria tara sa isi gaseasca refugiul peste granita. Amandoi cad de acord ca ar fi de datoria lor de ofiteri sa o ajute, ori macar, contrar regulamentelor militare, sa petreaca cateva zile agreabile pana gasesc o solutie onorabila intr-o astfel de situatie.
Tot de la Iliad, Ragaiac afla si de interdictia impusa de catre colonelul Tataranu capitanului Badescu. Acesta din urma isi neglija indatoririle profesionale, pentru a se intalni pe ascuns cu iubita sa ”Barisna Ghenea”, in ciuda distantei considerabile dintre sectorul sau si domiciliul femeii. Cu ajutorul armasarului sau Volbur, Badescu incalca astfel regulat ordinele directe, cu toate ca stie faptul ca, pentru a continua relatia, tatal fetei, un evreu batran onest, ”simplu negustor de sifoane si siropuri”, ii cere sa treaca la religia iudaica.
In finalul discutiei, Ragaiac ii impartaseste camaradului sau speranta ca ”rusoaica” urmeaza sa soseasca curand, odata cu inghetul Nistrului. El isi da totodata seama ca, de fapt, nu mai e interesat de Marusea, femeile romance ori basarabence sau de aventurile galante de odinioara ale orasului, ci doar de ”rusoaica cealalta, cu piciorul inalt si ochi oblici, care va veni infasurata in suba ei enorma, din imparatia gheturilor”.
*
Cu ocazia vizitei la Niculina din seara urmatoare, Ragaiac afla cu surprindere ca sotul acesteia s-a intors acasa. Avand acordul barbatului sau, femeia il invita sa revina peste trei zile pentru a se cunoaste, ca si cand ar trece intr-o vizita prieteneasca. Niculina urmeaza sa il puna in tema in acest timp pe sotul sau cu privire la faptul ca urmeaza sa primeasca vizita unui om deosebit, ofiterul care raspunde de sectorul de granita, pe care l-a cunoscut cand acesta a inspectat zona.
Peste patru zile, Ragaiac soseste in vizita si il cunoaste pe Serghie Balan, un om cu ”o statura zdravana, inalta si sfruntatoare”, ”roscovan la fata si inchis la par, cu mustatile galbene”.
Foarte protocolar fata de Niculina, locotenentul castiga repede prietenia lui Serghie. Din discutia cu acesta, afla cu surprindere faptul ca Niculina provine dintr-o familie buna si ca este mai educata decat credea, lucru de care nu isi daduse seama din interactiunile lor, dar pe care nici ea nu incercase sa il scoata in evidenta. Parintii ei se opusesera initial relatiei cu Serghie Balan, pe vremuri un mic functionar al administratiei tariste. Actuala profesie nu era evidenta, Ragaiac stiind doar ca face dese calatorii, in interes de afaceri. La finalul vizitei, Serghie Balan pare castigat, acesta invitandu-l pe Ragaiac sa ii mai onoreze si cu alte ocazii, oricand va avea drum prin imprejurimi. Prin purtarea prietenoasa si deloc banuitoare, si sotul Niculinei castiga simpatia tanarului ofiter, care paraseste casa cu speranta ca vizitele urmatoare vor fi mai fructuoase, intrucat felul in care a fost primit il face sa creada ca nimeni nu s-ar supara daca ar reveni oricand, chiar si in lipsa sotului Niculinei.
La intoarcere, purtat de ganduri, dar si de preocupari erotice, Ragaiac se abate si pe la casa Mariucai, unde ii gaseste pe Marinescu si pe iubita lui, Anuta. Ramasi singuri, Mariuca se impotriveste initial poftelor ofiterului, sub pretextul ca vizitele la Niculina, cumnata ei, fac din relatia cu acesta un mare pacat.
*
Zilele urmatoare, Ragaiac isi continua vizitele la Niculina, atat in lipsa, cat si in prezenta lui Serghie Balan. El observa totusi ca, desi se stiau singuri, Niculina avea anumite temeri legate de gesturile prea indraznete ale ofiterului. Una dintre reactiile necontrolate ale femeii, care ii dadeau de banuit, era obiceiul ei de a se uita spre o ferestruica care facea legatura intre camera principala, de primire, si o odaie mai putin folosita. Ragaiac banuia ca prin acea ferestruica ar putea fi observat de cineva ascuns in camera alaturata. El verificase de mai multe ori usa celeilalte camere, vesnic incuiata, doar pentru a constata faptul ca nimeni nu ar fi putut intra in odaia alaturata fara a atrage atentia si a face zgomot.
Banuiala unui observator clandestin ii da de gandit, cu atat mai mult cu cat Serghie Balan se exprimase fata de el intr-un fel ciudat, care l-a pus in garda cu privire la faptul ca pe acolo mai trecusera in vizita si alti ofiteri, dintre cei care avusesera anterior in responsabilitate sectorul sau. Prin urmare, era posibila o stratagema, stabilita de comun acord intre cei doi soti, avand ca scop probabil compromiterea sa si, eventual, un santaj, care sa serveasca misterioaselor afaceri ale lui Serghie Balan.
Ca urmare, intr-una dintre vizite, Ragaiac ii spune femeii la plecare, pe jumatate in gluma, faptul ca pleaca mai devreme pentru ca vrea sa il aresteze pe Serghie Balan, intrucat acesta este contrabandist. Afirmatia, facuta pentru a testa loialitatea Niculinei fata de sotul sau, nu ii aduce raspunsul asteptat, dar pare ca ii confirma temerile, ducand la o iesire violenta si o atitudine dispretuitoare a femeii.
De suparare, Ragaiac dezlantuie un val de inspectii inopinate asupra trupei sale, descarcandu-si mania chiar si pe Cebuc, pe care il sanctioneaza intrucat il gaseste dormind in post. Mai mult, cere tuturor subordonatilor o mai mare rigoare in indeplinirea serviciului, in special in legatura cu necunoscuta care incalca periodic zona consemnului si care nu era alta decat iubita lui Cebuc.
Crezand ca o santajeaza, in vizitele ulterioare la Niculina, Ragaiac joaca rolul militarului desavarsit, amenintand-o uneori cu faptul ca se va ocupa personal de surprinderea si arestarea sotului sau, contrabandist. Uneori batjocoritoare, alteori rugatoare, Niculina reuseste sa il convinga de fiecare data de faptul ca, prin desele sale absente, sotul sau ii permite sa o viziteze, lucru care ii creaza si lui o datorie morala fata de Serghie Balan. Prin acest joc, Ragaiac afla ca suspiciunile sale sunt intradevar intemeiate, bunastarea si afacerile lui Serghie Balan implicand numeroase vizite clandestine peste granita.
*
Comportamentul femeii, si programul vizitelor sale, ii sugereaza locotenentului momentul propice pentru a actiona, astfel ca, dupa o prealabila pregatire a soldatilor din subordinea sa, il captureaza pe Serghie Balan la granita.
In ciuda perchezitiei minutioase de la pichetul graniceresc si a faptului ca fusese surprins in flagrant, alaturi de cei doi fugari pe care tocmai ii trecuse Nistrul, Serghie Balan isi pastreaza in permanenta calmul. Cei doi straini, un barbat si o femeie, pareau destul de instariti, fiind vorbitori de idis. Ragaiac observa atat lipsa de griji a calauzei, cat si schimbul de replici dintre acestia. Mai mult, Serghie Balan face, fata de cei doi, si cateva gesturi cu subinteles, de unde locotenentul deduce ca se asteapta sa fie ingaduitor, cunoscandu-l de mult pe ofiterul care i-a capturat. Se pare ca mai exista si o alta latura a vorbelor si gesturilor lui Serghie Balan, lasandu-i pe cei doi fugari cu impresia ca ofiterul cu pricina este de fapt un om cu gusturi bune, admirator si protector al femeilor. Astfel, in aceeasi seara, Ragaiac primeste in odaia sa vizita femeii. Aceasta, aflata acolo la cererea ei, ii cere ofiterului, in schimbul favorurilor sale, sa nu ii trimita inapoi peste Nistru pe ea si pe barbatul sau. Locotenentul nu promite nimic, dar se bucura de atentia femeii, culcandu-se cu ea.
A doua zi, Serghie Balan, barbatul si femeia, care dealtfel se dovedeste a fi sora si nu sotia acestuia, pornesc sub escorta spre Comandament. Cei doi fugari sunt multumiti ca pornesc spre Romania si nu spre Nistru, in timp ce Serghie Balan jubileaza, crezand ca planul sau a functionat si ca urmeaza sa fie lasat liber pe undeva pe drum. Cand Ragaiac numeste insa o santinela neinduplecata si fioroasa, in persoana tiganului Gherascu, el intelege ca nu va fi facut scapat ci va fi probabil incarcerat dupa sosirea la Comandament.
La amenintarile lui Serghie Balan ca va povesti superiorilor lui Ragaiac faptul ca are o aventura cu sotia sa, locotenentul ii raspunde calm ca si el urmeaza sa raporteze faptul ca isi obliga nevasta sa atraga ofiterii romani in casa pentru a putea trece nestingherit granita impreuna cu spionii bolsevici. Indignat, Serghie Balan afirma ca, desi ii minte si ademeneste pe unii ofiteri, dandu-le de inteles ca vor obtine diverse favoruri, nimeni nu s-a culcat pana la acest moment cu sotia sa. Caracterul categoric al afirmatiei il face pe Ragaiac sa isi aminteasca de ciudata ferestruica din camera de primire a Niculinei, confirmandu-i suspiciunea ca Serghie Balan a asistat la toate vizitele sale. Cu toate acestea, din mandrie, dar si pentru a darama siguranta afisata pana atunci de Serghie Balan, Ragaiac nici nu confirma, nici nu infirma nimic. Din tacerea sa, Serghie Balan intelege astfel ca tanarul ofiter si Niculina s-au culcat intradevar impreuna, lucru care ii distruge complet increderea si aroganta.
*
La urmatoarea vizita la Niculina, Ragaiac se bucura de libertate deplina, dar si de voluptatea de a-i comunica personal capturarea sotului ei, observand si tulburarea adusa de aceasta veste neasteptata.
Niculina ii povesteste de ofiterul care i-a ocupat postul anterior, Matasaru Florea, aratandu-i ca stratagema pusa la punct de Serghie Balan functionase foarte bine in cazul acestuia. Matasaru, amagit de promisiunile (mai mult imaginate) si de atentia Niculinei, i-a permis lui Serghie Balan sa isi deruleze linistit afacerile ilegale. Ca urmare, schimbarea lui Matasaru nu i-a placut contrabandistului, acesta incercand ulterior sa foloseasca acelasi plan si in cazul inlocuitorului sau. Fata de aceste dezvaluiri, egoul lui Ragaiac este magulit, cu atat mai mult cu cat isi da seama ca el a fost singurul careia Niculina i-a cedat.
Desi initial Niculina se arata rece si foarte afectata de arestarea sotului sau, constientizarea faptului ca, de acum nu mai trebuie sa se ascunda, pentru ca, oricum, soarta ii este pecetluita daca el ar fi eliberat, o fac sa se apropie si mai mult de Ragaiac. Acesta din urma este incantat de noul sau rol de protector, aratandu-se neinfricat fata de intentia lui Serghie Balan de a-l ucide drept razbunare. Relatia celor doi e complicata si de speranta Niculinei, care ii da de inteles ofiterului ca ar trebui sa plece impreuna din acel catun uitat de lume. Nesiguranta este sporita si de posibilitatea intoarcerii lui Serghie Balan, idee care o tulbura pe Niculina, in ciuda asigurarilor ofiterului legate de pedeapsa de minim un an de inchisoare rezervata infractiunilor de natura celor savarsite. In plus, Ragaiac nu mai face deosebirea intre momentele de slabiciune reala si prefacatoria femeii, astfel ca nu da mare atentie acestor sentimentalisme.
*
Odata cu scaderea temperaturilor si inghetarea Nistrului, numarul fugarilor din Uniunea Sovietica sporeste si, impreuna cu acesta, se redesteapta in sufletul locotenentului speranta intalnirii cu necunoscuta ”rusoaica”.
Dupa Craciun, o stire neasteptata tulbura Comandamentul. Ramasitele capitanului Badescu si ale calului sau, Volbur, sunt descoperite, mancate de lupi, in padurea care despartea sectorul atribuit acestuia si orasul iubitei sale. Badescu nu pierise fara lupta, in jurul sau stand marturie 19 cadavre de lupi impuscati, probabil parte a unei haite mult mai numeroase.
In zilele urmatoare, sectorul lui Ragaiac primeste vizita colonelului Tataranu, sosit in inspectie. Acesta din urma are un comportament ciudat fata de locotenent, asteptand parca o destainuire sau o explicatie. Atitudinea neobisnuita se datoreaza in parte mortii capitanului Badescu, in care colonelul vede o pedeapsa divina pentru dorinta abandonarii credintei ortodoxe. Colonelul reia insa tema calamnitatii femeilor basarabence, atat de dincolo, cat si de dincoace de granita.
In ianuarie, sirul capturilor de fugari continua, in sectorul lui Ragaiac fiind prins si un personaj neobisnuit, care pretinde ca este fost colonel in armata tarista. Desi Ragaiac se poarta cu toata consideratia fata de oaspetele sau, ordona perchezitionarea pe ascuns a efectelor acestuia. Operatiunea, facuta fara stirea prizonierului, duce la descoperirea, in gulerul hainei acestuia, unei sume insemnate in valuta si a unor insemnari care par cifrate. Fostul colonel este expediat, prin urmare, catre Comandament. Episodul are darul de a-i confirma locotenentului faptul ca, printre mujicii zdrentarosi care incearca sa traverseze granita in fiecare noapte, se gasesc si persoane educate, din fosta aristocratie tarista, asa cum ar trebui sa fie si mult-asteptata ”rusoaica”.
In cautarea unui prieten caruia sa-i destainuie trairile sale interioare, Ragaiac se hotaraste sa il viziteze pe Iliad. Il gaseste insa transformat, aproape bolnav. Motivul starii jalnice a camaradului sau il lasa, la propriu, cu gura cascata. Iscodit, Iliad ii destainuie ca, in noaptea de Boboteaza, a fost vizitat chiar de catre ”rusoaica”. Astfel, in noaptea cu pricina, soldatii au adus si un prizonier neobisnuit, respectiv o femeie inalta, intr-o suba greoaie si o caciula de astrahan brumarie care, in loc de bagaj, avea in mana o cutie de vioara. Se pare ca, un alt geamantan, ii fusese sustras chiar de catre calauza care o trecuse Nistrul. Ragaiac asculta uimit toate detaliile infatisarii, familiei si vietii ”rusoaicei”, concluzionand pentru sine, cu dusmanie, ca toate se suprapun perfect peste cele imaginate de el. Spre deosebire de visul sau nedefinit, pe rusoaica reala a lui Iliad o chema Valentina Andreevna Grusina (Valia). Povestea care urmeaza ii da prilejul lui Ragaiac sa isi imagineze unele detalii intime dintre cei doi, doar intuite din comportamentul camaradului sau, mult mai inexpert in relatiile cu femeile. Astfel, contrar ordinelor primite, fermecat si dornic sa o ajute in vreun fel, fara sa o trimita inapoi, Iliad o pastrase pe Valia pe langa sine timp de 9 zile. In tot acest timp, el nu savarsise aparent vreun gest mai indraznet, cu exceptia unui sarut furat pe neasteptate. Singurele momente de intimitate au fost discutiile prelungite in noapte, cantecele la vioara si nefericitul ritual al despaducherii, datorat conditiilor precare de igiena ale fugarilor.
Idila se sfarsise odata cu vizita neasteptata a colonelului Tataranu. Surprins in flagrant, Iliad ii ceruse colonelului inca uluit de descoperire, permisiunea de a indeplini de urgenta formele casatoriei, singura iesire onorabila din situatie. Toate insistentele lui Iliad in acest sens au ramas fara efect, colonelul aratandu-se neinduplecat cu privire la aplicarea regulamentului si trimiterea fetei inapoi, peste Nistru. Ordinul este executat in aceeasi noapte, chiar de Iliad, sub supravegherea superiorului sau. Cu toate ca i se interzisese expres sa depaseasca granita, Iliad o insoteste pe Valia pana pe malul rusesc. Aici, aceasta ii cere sa o urmeze si ii reproseaza dezamagita faptul ca in ultimele zile ii promisese ca o va urma oriunde. Iliad nu este capabil insa sa mearga mai departe, alegand astfel datoria de ofiter in locul juramintelor fata de femeia pe care isi imagina ca o iubeste.
Sub impresia celor auzite de la camaradul sau, Ragaiac se intoarce de urgenta in propriul sector, amagindu-se cu ideea ca, pentru sine, nu e chiar totul pierdut, intrucat Valia va reincerca probabil sa treaca fluviul inapoi si poate chiar prin zona sa. Mai mult, la intoarcere, spre uimirea sa, Ragaiac aude chiar si sunete de vioara in tabara, a caror sursa se dovedeste a fi insa subordonatul sau, Gherascu.
A doua zi, Ragaiac se reintoarce la Iliad, care pare ca il asteapta si, spre satisfactia sa si disperarea celuilalt, ii ofera solutia extrem de simpla care l-ar fi putut izbavi. Aceasta presupunea ca, in loc de lamentari si juraminte de iubire, in noaptea respectiva, pe malul rusesc, sa ii fi cerut Valiei sa il astepte intr-un anumit loc, de unde, cateva ore mai tarziu si dupa plecarea colonelului, sa o recupereze in siguranta.
*
Noptile urmatoare sunt dificile pentru Ragaiac, care incearca sa recompuna din povestea lui Iliad si cu ajutorul propriei imaginatii, portretul fizic si moral al ”rusoaicei”, pentru ca apoi, prin mijlocirea acestuia sa se transpuna in situatii asemanatoare cu camaradul sau mai nefericit. Demersul nu ii reuseste, ducandu-l la exasperare. Ragaiac isi da seama si ca persoana care l-ar fi putut ajuta cu adevarat sa o recupereze pe Valia este chiar Serghie Balan, trimis insa de el la inchisoare.
In perioada urmatoare. Ragaiac o viziteaza aproape in fiecare noapte pe Niculina si da dovada de un zel neobisnuit, inspectand pe drumul de intoarcere de la aceasta, toate patrulele. Intr-una dintre dimineti, spre neplacerea sa, se intalneste chiar cu Iliad si oamenii sai, aflati in cautarea ”rusoaicei”. Din aceasta intamplare, ambii ofiteri inteleg gelozia si dusmania reciproce, acuzandu-se unul pe altul ca se afla in sectorul celuilalt.
Nelinistea lui Ragaiac si desele sale patrulari nu trec neobservate de catre subordonati. Crezand ca preocuparea locotenentului vizeaza capturarea ”spioanei”, Garneata si Cebuc ii amintesc de un episod nu foarte indepartat, cand unul dintre fugarii capturati, de fapt un fost prizonier de razboi roman care incerca sa se inapoieze clandestin in tara, le-a povestit ca a vazut pe malul rusesc o femeie cu caciula alba si cizme negre, purtand cu sine o cutie lunga si neagra, despre care credea ca este un aparat de fotografiat. Din cele auzite, Ragaiac trage concluzia ca era probabil vorba despre Valia si vioara ei care cautau un loc de trecere. El banuieste chiar ca Valia, prea mandra pentru a se intoarce prin sectorul lui Iliad, cauta un alt loc pentru a traversa granita, lucru care ii mareste lui sansele. In plus, locotenentul este vizitat de Iliad, care ii impartaseste din rezultatele cercetarilor sale, incercand sa afle la randul sau mai multe de la Ragaiac. Iliad obtine cu greu doar promisiunea ca, in eventualitatea in care Valia ar fi capturata in sectorul lui Ragaiac, acesta sa nu o retina pentru sine si sa o intrebe daca doreste ca si Iliad sa fie instiintat.
*
Stimulat de ideea capturarii ”spioanei”, Ragaiac foloseste prilejul de a o descoperi pe propria sa ”rusoaica”, mobilizandu-si in acest sens toti oamenii. Dupa un sfat tinut cu subordonatii, Ragaiac isi impune propriul plan pentru capturarea a ceea ce el denumea ”spioana”, convingandu-si oamenii sa se dedice acestuia. Planul consta, printre altele, in a traduce refugiatilor care urmau sa fie intorsi peste granita faptul ca, din marinimie, locotenentul vrea sa ajute o anume tanara de neam bun, pe care o vazuse incercand sa traverseze fluviul. Povestea spusa refugiatilor avea la baza ideea ca Ragaiac, care ar fi provenit dintr-o mama rusa, cunoaste necazurile din tara vecina si ii uraste pe bolsevici.
Aceste vorbe, precum si rasplata cuvenita, constand in asigurarea trecerii libere in Romania, au fost transmise, prin translator, tuturor celor capturati si intorsi in URSS in noptile urmatoare.
Povestea si stimulentul mentionat nu au vreun mare efect printre refugiati. Un singur individ, pe nume Ilia, un fel de vagabond care vorbeste un pic si limba romana se arata interesat de oferta, acceptand ca, dupa trecerea inapoi in URSS, sa cerceteze zona in cautarea femeii cu vioara, in special satul rusesc cel mai apropiat, Dubosani.
In dimineata urmatoare, Ragaiac primeste telefonic stirea alarmanta ca Serghie Balan a evadat, cu ocazia unei deplasari catre Tribunal. El beneficiase de concursul unui complice, precum si de cel al soldatului care il escorta. Ulterior, locotenentul afla insa ca stirea nu era tocmai o noutate, intrucat evenimentul se petrecuse in urma cu aproape o saptamana. Printre alte masuri dispuse de autoritati pentru prinderea fugarului, lui Ragaiac i se ordona sa faca o perchezitie la locuinta lui Serghie Balan. Punand cap la cap succesiunea evenimentelor, el intelege acum boala misterioasa a Niculinei din urma cu o saptamana, care a coincis tocmai cu momentul evadarii.
*
Insotit de Garneata, Gherascu si un alt soldat, Ragaiac porneste catre locul perchezitiei, ajungand la locuinta sotilor Balan la ”primul cantat al cocosilor”. In ciuda orei neobisnuite si a scopului vizitei, Niculina ii primeste ironica, deloc afectata de vestea evadarii sotului ei, pe care devine evident ca o cunostea mai demult. Intre patru ochi, Niculina ii confirma locotenentului faptul ca boala din urma cu o saptamana se datora bataii primite de la Serghie Balan. Aparent ingrijorata de soarta locotenentului, Niculina il sfatuieste ca, de acum incolo, sa vina insotit de mai multi soldati, intrucat sotul sau il va ucide, fara indoiala, drept razbunare. Ragaiac nu are incredere in vorbele si dragostea afisate de femeie, pe care o banuieste ca, impreuna cu Serghie Balan, ii intinde o noua capcana, pe care, desi o intuieste, nu o poate deocamdata identifica.
Intrucat, de la plecarea inapoi in Uniunea Sovietica a lui Ilia, Ragaiac nu mai are vreo veste despre ”rusoaica” sa, el ia decizia de a mai intreba pe cate un fugar, care i se pare mai istet, despre Valia. De la unul dintre acestia, un evreu moldovean pe nume Arun Stern, fugit din tara pentru a scapa de armata, el afla ca in satul Dubovaiiar (de fapt rusificarea lui Dubosani) a existat o femeie care corespunde descrierii, al carei nume era Valentina Andreevna. Aceasta femeie, despre care Arun credea, la randul sau, ca este ”spioana” (semn ca zvonurile lansate printre fugari si soldati functionasera), trecuse mai demult granita, fiind prinsa si intoarsa de soldatii romani in Uniunea Sovietica, insa se pare ca dorea sa revina in Romania. Tot de la Arun, Ragaiac afla ca femeia se teme sa se intoarca, dar ca cei din sat au sfatuit-o sa astepte aparitia unei anumite calauze, foarte pricepute, pe nume Serghie. Acesta din urma ar fi avut, conform zvonurilor care circulau printre sateni, intelegeri atat cu autoritatile sovietice locale, cat si cu granicerii romani.
Invitat la masa de catre locotenent, si sub promisiunea ca va putea ramane in Romania, Arun ii mai dezvaluie si faptul ca, in urma cu vreo zece zile, in fata lui Valia s-a prezentat un barbat ciudat, care i-a cazut femeii in genunchi, numind-o ”sfanta mantuitoare” si care a devenit, din acel moment, servitorul ei. Motivul acestei manifestari ar fi fost acela ca barbatul respectiv i-ar fi cunoscut pe vremuri familia tinerei. Ragaiac intelege ca barbatul in cauza trebuie sa fi fost chiar Ilia si ca cei doi au inventat povestea pentru a nu da de banuit in sat. Concluzia ingrijoratoare este insa ca Valia il astepta chiar pe Serghie.
*
O noua vizita a lui Iliad adanceste prapastia dintre cei doi ofiteri. Acestia se suspecteaza ca incearca sa se insele reciproc, insa isi dau dovezi false de prietenie. Ragaiac nu doar ca nu ii comunica demersurile sale legate de Ilia si ultimele noutati aflate de la Arun, dar se si grabeste sa inspecteze, alaturi de soldatii sai entuziasti, malul Nistrului, in cautarea a ceea ce informatorul sau numise ”vadul lui Serghie”.
Vizitele nocturne ale locotenentului la Niculina continua, acesteia spunandu-i ca vine neinsotit. In realitate, de fiecare data avea cu sine cel putin o grupa de soldati, care erau postati in locuri strategice, in speranta de a surprinde astfel eventuala sosire a lui Serghie Balan.
Alaturi de Garneata si Gherascu, Ragaiac descopera in apropierea casei sotilor Balan si un tunel care ducea, prin spate, pana intr-o pivnita aflata sub una dintre odai. Era chiar odaia vesnic inchisa, care comunica prin ferestruica suspecta observata inca de la primele vizite, cu camera de primire a Niculinei. Ragaiac intelege astfel ca, inca de la inceput, Niculina nu a putut fi niciodata sigura daca Serghie Balan era sau nu plecat de acasa ori daca nu cumva acesta a revenit, supraveghind situatia din casa.
Dupa ce evalueaza concluziile cercetarilor facute, Ragaiac aduna toti oamenii din subordine, sfatuindu-se cu acestia cu privire la un plan de actiune. In sinea sa, locotenentul nu ar fi refuzat o intelegere cu Serghie Balan in privinta trecerii peste granita a Valiei, insa, in final, pare ca se hotaraste sa il urmareasca si sa il prinda, eventual pentru a negocia de pe o alta pozitie.
*
Ragaiac este surprins de vizita neasteptata a Niculinei in tabara. Aceasta il anunta despre faptul ca Serghie Balan revenit acasa cu o seara in urma si ca probabil o va vizita si in noaptea urmatoare. Femeia pare dispusa sa ii acorde tot ajutorul la prinderea barbatului sau, insistand totodata asupra aducerii unui numar cat mai mare de soldati, din cauza periculozitatii intreprinderii.
Ca urmare, in aceeasi seara, sosit la locuinta Niculinei cu 40 de soldati, Ragaiac accepta planul femeii si, impreuna cu aceasta, il asteapta in casa, punand santinele in apropiere. Niculina il asigura pe locotenent ca Serghie Balan nu ar putea intra decat pe usa principala, insa Ragaiac stie deja de tunelul secret, indoindu-se astfel asupra bunei-credinte a femeii. Mai mult, vazand desele priviri aruncate de femeie asupra ferestruicii si banuind ca Serghie Balan este deja ascuns in odaia alaturata, ca urmare a unei intelegeri cu sotia sa, Ragaiac incearca sa il faca sa iasa la iveala, pentru a putea discuta termenii unei intelegeri. In acest scop, facand jocul femeii, care spera sa il determine sa se destinda si sa isi lase garda jos, Ragaiac o roaga sa danseze si chiar sa se dezbrace. El crede ca astfel, Serghie Balan, care probabil observa scena, nu va suporta afrontul si, fie o va ucide pe femeie, fie va face o miscare care sa il dea de gol.
Desi, pentru cateva momente, Niculina pare a fi in pericol de moarte, Serghie Balan nu schiteaza niciun gest, ascultand, fara sa se dea de gol, propunerea locotenentului de a-l face scapat daca trece granita si o aduce pe Valia. Intrucat iesirea secreta nu era pazita, barbatul pleaca nevazut si nevatamat, dand astfel sperante locotenentului.
*
Dorind sa il surprinda la momentul intoarcerii in tara, Ragaiac si cativa soldati stau la panda in fiecare noapte la locul de trecere banuit a fi folosit de catre Serghie Balan.
Niculina a devenit, intre timp, complet necooperanta, atat pentru ca planul de a-l induce in eroare pe locotenent nu a functionat, cat si pentru ca este geloasa pe Valia. Cu ocazia unei vizite, Ragaiac afla chiar, cu satisfactie, ca Niculina tine destul de mult la el si ca nu s-a aflat niciodata in vreun real pericol, intrucat ea isi amenintase in prealabil barbatul ca nu o va mai revedea niciodata daca locotenentul este vatamat in vreun fel. Discutia din casa este intrerupta de mai multe impuscaturi venind dinspre granita. Locotenentul este surprins, pentru ca daduse ordine stricte trupei sale sa nu traga.
Impuscaturile se dovedesc a fi fost trase de catre niste soldati din subordinea lui Iliad, trimisi intentionat de acesta pentru a evalua situatia din sectorul lui Ragaiac si a captura eventualii fugari scapati de trupa acestuia din urma.
Intrucat un grup de persoane nu a raspuns somatiei, doua tinere sunt capturate nevatamate, dar un alt tanar este ranit grav. Alti doi, dintre care unul ranit, reusesc sa fuga. Ulterior, la o distanta considerabila, cercetarile il descopera pe ranit, nimeni altul decat Serghie Balan, dar care decedase intre timp. Cel de-al cincilea fugar, scapat din impuscaturi, nu este gasit niciodata.
In urma interogatoriului celor doua tinere capturate, Roza Mendel si Roza Stern, Ragaiac afla ca tinerele, care nu pareau a avea mai mult de 17 ani, fugisera de acasa, din motive ideologice, dupa ce furasera mai intai din banii parintilor, destul de avuti.
*
In zilele urmatoare, o persoana tanara si zvelta, cu o cutie greoaie in mana, isi face aparitia pe malul fluviului, incercand sa treaca granita pe gheata. De departe, soldatii o confunda cu femeia cu vioara, incurajandu-o sa vina in Romania. Fugarul se dovedeste a fi insa un baiat tanar iar cutia doar un geamantan. Dezamagit, locotenentul il trimite, conform ordinelor inapoi, insa gheata se rupe pe la mijlocul drumului de intoarcere. Baiatul moare in apa rece, fara ca cineva sa ii poata veni in ajutor.
Episodul il afecteaza foarte mult pe Ragaiac, pe langa responsabilitatea morala resimtita, acesta intelegand faptul ca incalzirea vremii nu ii va mai permite Valiei sau ”rusoaicei” sale o traversare facila.
Locotenentul nu mai indrazneste nici sa o viziteze pe Niculina, facand in schimb, in semn de penitenta, in fiecare noapte, drumul pana la casa acesteia, acum aparent parasita.
Dezghetul din primavara aduce la mal o cutie de vioara, culeasa de soldati dintre sloiurile plutitoare. Observand-o mai atent, Ragaiac descifreaza initialele V.A.G. si intelege ca aceasta i-a apartinut Valiei, probabil decedata in timp ce incercase sa traverseze fluviul.
*
Starea sufleteasca a locotenentului are de suferit in urma unui alt incident in care un grup numeros de fugari este trecut inapoi pe malul rusesc. Supraincarcata, luntrea in care acestia erau transportati se scufunda in mijlocul apei. Doar trei fugari naufragiati si unul dintre cei doi luntrasi moldoveni reusesc sa se salveze.
*
Venirea verii aduce inlocuirea de la granita a batalionului locotenentului Ragaiac.
Lasand in urma salbaticia Nistrului si evenimentele tragice din iarna, locotenentul incepe sa se readapteze traiului in civilizatie. El reintalneste chiar si pe Iliad, precum si pe fosta sa iubita, Marusea, inca logodita cu profesorul Antimov.
In particular, vioara Valiei, predata de Ragaiac lui Iliad, si vestea mortii probabile a tinerei nu il mai impresioneaza in mod deosebit pe camaradul sau, care considera, cu cinism, ca acesta este doar ”valsul vietei”. Mai mult, Iliad are acum alte preocupari, solicitandu-i chiar camaradului sau sa intervina pe langa Marusea, pentru a-i comunica ca o iubeste in secret si doreste sa o ia in casatorie. Schimbarea lui Iliad are chiar si o justificare filosofica legata de teoria ”rusoaicei”, pe care acum acesta o identifica dincoace de Nistru, printre femeile basarabence, care au stiut sa pastreze nealterat spiritul slav autentic. Ragaiac protesteaza cu privire la modificarea idealului ”rusoaicei”, care, in viziunea sa, pe langa trasaturile fizice si morale indelung dezbatute de cei doi ofiteri, trebuie totusi ”sa vina de departe”.
Desi neobisnuit cu rolul de petitor, Ragaiac accepta misiunea, desi stie ca Marusea ar putea sa nici nu mai vrea sa stea de vorba cu el, dupa raul facut in trecut, parasind-o si silind-o sa renunte la copilul cu care era insarcinata.
Intalnirea cu Marusea are loc, insa interventia ramane fara succes, ba chiar grabeste un pic lucrurile. Astfel, dupa o logodna prelungita de peste doi ani, Marusea si Antimov se casatoresc in duminica urmatoare.
*
Ragaiac participa la nunta, unde este tratat cu toata consideratia. Dornic sa revina in societate si sa lase in urma vechile amintiri, el danseaza cu multe femei, inclusiv cu fosta iubita a capitanului Badescu.
Un dans traditional rusesc al miresei, are un efect neobisnuit asupra lui Ragaiac, acestuia parandu-i-se ca vede, pentru prima data, in Marusea, pe adevarata ”rusoaica”. Sub magia momentului si a obsesiei pentru ”rusoaica”, dupa terminarea dansului, locotenentul o pofteste el insusi pe mireasa la dans. Sub privirile tuturor, dar mai ales ale intransigentului colonel Tataranu, el pastreaza aparentele unui dans nevinovat, dar ii reaminteste femeii de vremurile petrecute impreuna si de dragostea lor.
*
La plecarea de la petrecere, Ragaiac constata cu satisfactie ca este urmat de Marusea, care isi paraseste pe ascuns propria nunta pentru a merge la el acasa. Spre nemultumirea lui Ragaiac, pentru care episodul ramane doar o aventura, inainte de plecare, ea lasa la petrecere doua scrisori adresate tatalui ei si mirelui, in care le explica situatia.
Noaptea de dragoste a celor doi amanti este intrerupta de sosirea profesorului Antimov si a tatalui Marusei. Sotul isi ia sotia inapoi, fara ca aparent sa poarte pica vreunuia. In fata unui asemenea nivel de intelegere, Ragaiac se simte chiar dator sa revina la petrecere. Este silit sa plece la vederea colonelului, care il urmarise toata seara si care ii cere imperativ acest lucru.
Ragaiac se plimba o vreme pe strazi prada gandurilor, sfarsind in carciuma preferata a lui Iliad. Aici, cei doi camarazi rememoreaza evenimentele zilei si revin la obsesia si discutia lor preferata despre ”rusoaica”. Concluzia care se desprinde din discutie este ca ”rusoiaca adevarata” ramane intangibila si ca doar cei care cei care vor sti sa o astepte si sa o descopere urmeaza sa o intalneasca candva, pentru a-i descoperi calitatile iesite din comun.
***