Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
- povestire -
CARTEA INTAIA
La Piatra Craiului, in munte
Actiunea de la inceputul romanului este plasata in primavara anului 1916, la debutul Primului Razboi Mondial, cand, personajul principal, Stefan Gheorghidiu, sublocotenent in cadrul unui regiment de infanterie, a fost mobilizat aproape de granita de atunci a Romaniei, situata pe Valea Prahovei, participand la actiunea de pregatire militara a zonei pentru intrarea in razboi. Aceasta operatiune, pompos denumita ”fortificarea” Vaii Prahovei, reprezenta, la acel moment, subiectul principal de dezbateri in Parlament si in presa. Demersul a fost apreciat insa de catre Gheorghidiu ca neserios, constand in construirea unor ”santulete ca pentru scurgere de apa”, hilare si rusinoase.
Ulterior, la data de 10 mai, Gheorghidiu se afla in cadrul regimentului XX, in munti, deasupra Dambovicioarei. Chiar si aici, el a constatat ca fortificatiile erau rudimentare, instructia militarilor fiind asemanatoare ”jocurilor de copii din mahalaua Oborului”. Camarazii luau masa impreuna, iar timpul trecea cu discutii avand ca subiecte principale pregatirea muraturilor, a borsului, si nelipsitele intrigi de la comanda regimentului. Cu toate acestea, ziarele vremii si parlamentarii afirmau ca armata romana este foarte bine pregatita de lupta.
Intr-una din zile, la cina, subiectul de discutie l-a constituit o stire despre achitarea, de catre Curtea cu Jurati din Bucuresti, a unui barbat care si-a ucis sotia necredincioasa. Parerile variau. Comandantul regimentului, capitanul Dimiu, voinic, cu mustata balaie, si vesnic conformist, aproba decizia juratilor. In schimb, capitanul Corabu, ofiter tanar, cu scoala germana si cunoscut drept ”spaima regimentului”, considera ca iubirea nu putea fi impusa, parere sustinuta si de catre capitanul Floroiu. In aceasta atmosfera, Stefan Gheorghidiu i-a solicitat din nou comandantului permisia. Fiind refuzat si de aceasta data, el a izbucnit, varsandu-si furia pe capitanul Corabu, pe care l-a contrazis, afirmand ca discutia era una ”copilaroasa si primara”. Capitanul Corabu a reactionat violent, insa, observand ca sublocotenentul Gheorghidiu era dispus sa riposteze, a dat inapoi. Gheorghidiu a parasit incaperea, urmat de Orisan, care, observandu-i tumultul sufletesc, i-a ascultat in tacere marturisirea legata de faptul ca, in eventualitatea in care nu avea sa primeasca permisia, era dispus chiar sa dezerteze.
Diagonalele unui testament
Stefan Gheorghidiu era casatorit de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate, Ela, pe care o suspecta de infidelitate. Cei doi s-au casatorit din dragoste, amandoi fiind la acea vreme idealisti si saraci. Ea studia romana si franceza, locuia cu matusa ei, era altruista, frumoasa si voluptoasa, blonda si cu ochii albastri, motiv pentru care se afla, adesea, in centrul atentiei tuturor. Stefan provenea dintr-o familie saraca si era orfan de tata. Unchii din partea tatalui erau singurele sale rude, in afara de mama si de sora sa. Cei doi unchi erau: Tache, un om foarte bogat si avar, si Nae Gheorghidiu, deputat si personaj influent.
Dupa casatorie, Stefan si Ela s-au mutat impreuna. La scurt timp, dupa o cina organizata de Sfantul Dumitru la resedinta unchiului Tache, acesta a murit, lasand cea mai mare parte din avere lui Stefan, inclusiv o casa la Paris. Dupa ce au intrat in posesia mostenirii, viata celor doi tineri casatoriti s-a schimbat, Stefan observand schimbari in atitudinea si comportamentul sotiei sale. Aceasta aspira acum la o viata luxoasa si moderna. De la a asculta cu fascinatie cursurile lui Stefan despre calculul diferential, Ela a trecut la discutii despre bani si mostenire. Dupa o vreme, Stefan a intrat in afaceri cu unchiul sau, Nae, cumparand impreuna o uzina de metalurgie. Dupa ce au ramas fara materie prima din cauza izbucnirii razboiului, uzina s-a aflat in pericolul inchiderii. Datorita priceperii in afaceri si a influentei lui Nae Gheorghidiu, a fost evitata insa pierderea de fonduri ca urmare a nerespectarii comenzilor.
La conducerea uzinei se afla Tanase Vasilescu Lumanararu, fost concurent al deputatului la achizitionarea uzinei. Ocupandu-se de treburile administrative ale uzinei, pentru ca unchiul sau se afla la capataiul fiului sau bolnav de tuberculoza intestinala, Stefan a aflat cu uimire ca administratorul, domnul Vasilescu, era analfabet si deloc cunoscator al specificului activitatii uzinei. Ceea ce il facea sa reuseasca sa mentina controlul, erau adaptabilitatea si spiritul de afaceri innascut.
In ciuda dificultatilor, afacerea lui Stefan si a unchiului sau a supravietuit si chiar s-a dezvoltat, dupa ce a fost achizitionat un depozit de fierarie si aramarie in Galati.
E tot filosofie…
Cu ocazia prezentarii unei lucrari de seminar, intitulata ”Critica ratiunii practice”, Stefan a fost in centrul atentiei unei sali pline, starnind astfel gelozia sotiei sale. Aceasta considera ca s-a bucurat de prea mare atentie din partea publicului feminin din sala. Intorsi acasa, cei doi soti au avut o indelungata discutie despre ce presupune filosofia, ce vor filosofii, despre metafizica, Dumnezeu, si despre conflictul dintre stiinta si filosofie.
La scurt timp dupa prezentarea lucrarii de seminar, sotii Gheorghidiu au intalnit-o, intr-o plimbare ”la Sosea”, pe Anisoara, verisoara lui Stefan, o femeie frumoasa, eleganta, care ducea un trai luxos si era casatorita cu Iorgu, un proprietar de mosie de langa Ciulnita. Descoperind farmecul Elei, care se bucura copilareste de atentia care i se acorda, Anisoara i-a cooptat pe cei doi soti in grupul lor de prieteni. Sarbatorile le petreceau impreuna, iar timpul liber era impartit intre vizite la conacuri, restaurante, gradini de vara si dansuri. In acest fel, sotii Gheorghidiu au inceput o viata mondena. Ela a devenit tot mai preocupata de aspectul si tinuta sotului sau. Au renuntat la vechii prieteni, care nu aveau nici tinuta potrivita, si nici posibilitatile materiale de a frecventa aceleasi locuri ca si ei.
Nelinistea sufleteasca a lui Stefan a inceput cu ocazia unei excursii organizata ”in banda”, cu ocazia sarbatorii Sfintilor Constantin si Elena, la via unor prieteni de la Odobesti. Cu aceasta ocazie, Stefan a observat, cu mahnire, ca sotia sa a facut in asa fel incat sa nimereasca in masina cu dansatorul G., cunoscut cu doua saptamani inainte. Stefan a privit cum sotia sa a trait, tot drumul, numai prezenta acelui barbat, toate comentariile facute de aceasta fiind facute ”pentru el sau cu el”. Pentru ca la Valea Calugareasca una dintre masini s-a defectat, au facut o oprire de o ora, timp in care Ela si G. s-au plimbat, au cules flori de mar si au facut poze. Au luat toti pranzul la Ramnicu Sarat, unde Ela si G. s-au comportat ca un cuplu, spre suferinta si stupefactia lui Stefan. La Odobesti, lucrurile au continuat in aceeasi directie, gelozia si suferinta lui Stefan fiind observate si de catre ceilalti participanti la petrecerile organizate. In ultima zi petrecuta la Odobesti, Stefan a confruntat-o pe sotia sa, care s-a aratat mirata de acuzatiile aduse si nu a recunoscut nimic. Stefan i-a spus ca, odata intorsi la Bucuresti, dorea despartirea. Pe drumul de intoarcere, Ela a dormit cu capul pe pieptul sotului sau, insa Stefan a considerat ca acesta era doar un pretext perfid pe care femeia il folosea pentru a-si tine corpul cat mai lipit de G.
La Bucuresti, acelasi grup de prieteni a participat la deschiderea unui teatru de vara, si la un restaurant, unde Stefan a asistat la aceeasi situatie, ca cea de la tara, intre Ela si G..
Asta-i rochia albastra
Ela si Stefan nu si-au vorbit timp de o saptamana. Cu ocazia unei mese organizata in casa unor prieteni, Stefan a cochetat cu o femeie frumoasa, insa casatorita, spre gelozia neascunsa a Elei. Stefan a fost stanjenit si dezgustat de avansurile vulgare si grotesti ale acelei femei, care isi punea sotul in aceeasi situatie in care Ela l-a pus pe el. S-a dezlipit din bratele ei si a plecat. Ela s-a razbunat cu prima ocazie in care G. a fost prezent printre ei. Stefan, pe de alta parte, a angajat o ”cocota” pe care a dus-o acasa in patul conjugal. La vederea acestei imagini, Ela a plecat, trantind usa in spatele sau.
Dupa despartire, Stefan a trecut printr-o perioada de stres si gelozie continue. Cauta orice ocazie de a-si vedea sotia, pe care a intalnit-o la hipodrom, in penultima zi a curselor. El era insotit de o femeie, iar ea era in aceeasi stare de neascundere a geloziei si suferintei. Dupa un timp s-au impacat, petrecandu-si intreaga luna august la Constanta. In luna septembrie, Ela a fost internata doua saptamani intr-un sanatoriu, deoarece a facut o intrerupere de sarcina.
Intre timp, contextul politic se agrava, toata opinia publica discutand despre intrarea romanilor in razboi. In Parlament se purtau aceleasi discutii, fara profunzime, la care au asistat Anisoara, Ela si Stefan. Interventia lui Nae Gheorghidiu, ”de-o ilaritate imensa”, menita sa destinda discutiile dintre Guvern si Opozitie, nu i-a facut lui Stefan o parere buna. Acesta a afirmat ca oamenii de spirit erau niste ”nerozi vioi” care dadeau dovada de insensibilitate si dispret pentru oameni.
Intre oglinzi paralele
Dupa ce a fost concentrat timp de doua saptamani la Azuga, Stefan a ajuns acasa in toiul noptii. Pe Ela nu a gasit-o acasa, iar servitoarea nu a stiut sa ii spuna unde era aceasta. Noaptea a trecut intr-un mod cumplit pentru Stefan, iar gandurile sumbre l-au facut sa se teama ca ar putea innebuni. Ela a venit acasa abia a doua zi, la opt dimineata. A refuzat sa ii spuna lui Stefan unde a fost, dand dovada de o incapatanare orgolioasa. Peste cateva zile, Stefan i-a propus sa divorteze fara formalitati. Ela a acceptat.
A urmat o alta perioada de tumult sufletesc pentru Stefan, acesta cautand orice ocazie sa isi revada sotia. Suferea atunci cand nu o gasea in multime, dar la fel de mult si in momentul in care o intalnea. Dupa un timp, s-au intalnit intr-o bacanie de pe Calea Victoriei, unde au schimbat cateva vorbe. Dupa aceea, Stefan a aflat ca sotia sa era bolnava. A cumparat mai multe carti si flori, pe care i le-a trimis printr-un comisionar. Ela, la randul sau, i-a scris o scrisoare de multumire. S-au intalnit mai tarziu, tot la cursele de cai, unde Ela se afla cu Anisoara si Iorgu.
Cautand sa refaca o parte din prezenta sotiei sale, Stefan a cautat printre lucrurile pe care Ela le-a lasat in odaia ei de primire. Pe birou, a gasit o scrisoare de la Anisoara, adresata Elei. In scrisoare, Anisoara ii cerea sa doarma la ea, intrucat Iorgu era plecat la tara. Sentimentele lui Stefan, de recunostinta, sau de regret, alternau cu gandul ca era victima unei inscenari. Apoi cauta motive care sa ii demonteze acest ultim scenariu. A mers la Anisoara si la sotul ei, unde Iorgu i-a confirmat ca, intr-adevar, pe 15 februarie (cand Stefan nu a gasit-o pe Ela acasa) el a fost la tara si ca Ela a dormit la ei.
Dupa un timp, cei doi soti s-au impacat. Dupa ce Stefan a fost concentrat la Dambovicioara, i-a gasit Elei o gazda in Campulung. Ela ii scria in fiecare zi cate o scrisoare in care ii povestea mici banalitati, dar care avea insa un efect linistitor asupra sotului sau.
Ultima noapte de dragoste
In ultima scrisoare, Ela ii cerea lui Stefan sa vina ”negresit” la Campulung. Acesta i-a solicitat in mai multe randuri o permisie capitanului Dimiu, si de fiecare data a fost refuzat.
Urmatoarea zi, sublocotenentul Gheorghidiu a fost chemat de capitanul Dimiu, care, la interventia lui Orisan, a fost de acord sa ii faciliteze sublocotenentului o scurta vizita la Campulung. Insotit de un soldat care cunostea locurile, Stefan a trecut muntele pentru a ocoli Dambovicioara. Ajuns in piata Rucarului, Stefan a luat o trasura cu care a ajuns, in cursul dupa-amiezii, la Campulung. Cei doi soti au luat masa impreuna, au iesit in oras si la piata, dupa care au ajuns acasa. Dupa ce au petrecut cateva clipe de intimitate, Ela i-a dezvaluit motivul pentru care l-a chemat. Dorea sa isi lamureasca situatia financiara, in cazul in care Stefan murea pe front. I-a propus, pentru a fi asigurata, sa ii treaca ei lirele englezesti de la Banca Generala. Atunci Stefan a inteles ”tot talcul acestei zile infame”. Ea nu ii dorea prezenta, voia doar sa isi asigure bunastarea, poate chiar alaturi de un potential amant. Stefan a parasit locuinta. In acel moment l-a vazut trecand pe G. si nu s-a gandit decat ca a fost victima unei inscenari pentru a le face actul de donatie. S-a intors la Ela si a mintit-o ca a fost chemat la regiment, cu gandul de a se intoarce si de a o surprinde cu amantul sau.
Ca o ironie, Stefan chiar s-a intalnit cu ajutorul comandantului, care i-a ordonat sa se intoarca, impreuna cu el, la Dambovicioara. La plecare, Stefan a trecut pe la Ela. Aceasta i-a aratat o scrisoare de la G., care ii cerea sa se vada. Stefan a considerat ca, prin aratarea scrisorii, sotia sa dadea dovada de incredere si ca momentul de criza a trecut. Insa, pe drum, colonelul i-a povestit despre un ziarist, Grigoriade (G.), care venise in Campulung pentru o femeie, amuzandu-se de felul in care amantele acestuia obisnuiau sa isi pacaleasca sotii. Din nou, Stefan a fost convins ca Ela si G. erau amanti. Stefan a ajuns la regiment cu gandul de a obtine o noua permisie, insa, intre timp, s-a primit ordinul de razboi. Intreg regimentul urma sa mearga la lupta.
CARTEA A DOUA
Intaia noapte de razboi
Dupa primirea ordinului, in tabara s-a creat haos, soldatii, ofiterii si ordonantele lor alergand in toate partile, descumpaniti. Nimeni nu parea pregatit de lupta, avand in vedere poate si faptul ca, timp de patruzeci de ani, Romania nu se mai angrenase in vreun conflict major.
Sublocotenentul Gheorghidiu s-a gandit, pentru o clipa, sa dezerteze pentru a merge la Campulung, insa si-a dat seama ca nu voia sa rateze acea experienta definitiva, care era razboiul. In plus, ”blestematii in uniforma” ii erau in acel moment mai aproape decat oricine altcineva. Experienta tradarii sotiei sale parea ca se afla intr-un trecut indepartat.
La ora sase seara, regimentele XX si XR au primit ordinul ”Inainte!”. Lipsa experientei si frica paralizanta i-au facut pe multi sa se comporte irational, uneori neauzind ordinele, alteori ascunzandu-si doar capul dupa cate un podet, restul corpului ramanand afara, in incercarea de a evita gloantele. Cu ajutorul unei calauze, regimentul XX a inaintat spre Bran, unde regimentul XR se afla angrenat intr-o lupta de strada. Plutonul sublocotenentului Gheorghidiu s-a remarcat in luptele din jurul satului Tohanul-Vechi. Ocuparea acestui sat a figurat si in comunicatul oficial din cea de-a treia zi.
Fata cu obraz verde, la Vulcan
In cea de-a treia zi, la Vulcan, sublocotenentul Gheorghidiu a primit ordin de la colonel sa mearga in sat, pentru a face politie si ancheta, deoarece, dupa ce satul a fost parasit de unguri, casele au fost jefuite de tigani. In fata catunului de bordeie, astepta toata lumea pentru a se face ancheta. Cativa copii, invatati probabil de adulti, stateau in genunchi si cereau iertare. Adultii, cu vocea moale, spuneau ca nu s-au atins de averea nimanui. Sublocotenentul Gheorghidiu era decis sa faca o ancheta ”ca la carte”. Atunci a vazut o fata de aproximativ 16 ani, cu parul roscat, ochii verzi si obrazul de culoarea ”chihlimbarului verzui”. Aceasta i-a facut o impresie puternica sublocotenentului, care a ramas pentru o clipa incremenit. Fata a negat ca ar fi furat ceva, desi avea o umbreluta de matase visinie, care era evident ca nu facea parte din portul ei obisnuit. A fost luata, pentru a fi dusa la regiment, insa pe drum s-a auzit zgomot de gloante. Sublocotenentul a luat decizia de a o elibera pe fata. Zgomotul auzit s-a dovedit a fi doar o patrula de recunoastere inamica, pusa repede pe fuga.
A doua zi, trupele romane au primit ordin de a ocupa localitatea Codlea. Ajunse la fata locului, si-au dat seama ca inamicul s-a retras pe malul deluros al Oltului.
Intamplari pe apa Oltului
Intr-una din zile, un taran l-a informat pe comandant ca in sat se aflau doua ”spioane”, care ar fi petrecut cu ofiterii unguri si acum le trimiteau informatii ”dincolo”. Gheorghidiu a fost insarcinat, impreuna cu alti patru oameni, sa cerceteze problema. Neparandu-i-se nimic suspect, s-a intors la regiment. Colonelul i-a dat insa ordin sa le aresteze pe fete, urmand ca, in ziua urmatoare, sa continue ancheta. Dupa ce, in timpul noptii, trupa a primit ordin de plecare, responsabilitatea celor doua ”spioane” era pasata de la un om la altul. Pe masura ce inaintau, din loc in loc, se auzeau focuri de arma. Ulterior, au inceput sa vina vesti proaste din toate partile intrucat majoritatea batalioanelor fusesera respinse.
Pe culmea din fata lor, la ivirea zorilor, s-au putut observa siluetele unor soldati inamici si ”palcul” unei mitraliere, care, mai tarziu, a fost doborata de un obuz romanesc. Pentru a-i sprijini pe cei care au spart bariera inamica, batalionul III a primit ordinul de a merge inainte, asta incluzand chiar si trecerea prin apele reci ale Oltului. Dupa ce inamicii s-au razgandit si au dat inapoi, s-a facut un bilant: trupele romanesti au luat 800 de prizonieri si au ocupat malul, insa colonelul a fost ucis cu putin inainte ca rezervele sa ajunga la el. Sublocotenentul Gheorghidiu a primit si o veste neasteptata: Maria Manciulea, una dintre cele doua ”spioane”, a trecut Oltul in fruntea unui regiment. Avea sa o reintalneasca mai tarziu, iar la Bucuresti sa ii vada poza intr-o vitrina alaturi de regina si de doamnele de la palat. Primise decoratia ”Virtutea militara” de aur pentru faptele ei eroice.
Post inaintat la Cohalm
Batalionul sublocotenentului Gheorghidiu se afla dincolo de Olt, in Cohalm, un orasel cu case sasesti, porti inalte si ferestre ”ca de cetate”. Pe strazile pustii ale orasului nu se intalneau decat soldati romani si curieri de la regiment. Momentele de liniste lipseau insa, intrucat patrulele unguresti din Fischer si Stena ii ”sacaiau” in fiecare zi. La popota s-a aflat vestea ca Turtucaia a fost ocupata.
Dupa ce un taran din Stena a cerut ajutorul, reclamand ca ungurii ii jefuiau pe localnici, sublocotenentul Gheorghidiu a fost trimis, impreuna cu plutonul sau, sa investigheze cazul si, totodata, sa stranga armele localnicilor. Au reusit sa ii puna pe fuga pe husarii inamici si sa ”cucereasca” satul. Localnicii sasi i-au inconjurat pe soldati, plangandu-se ca o fata, studenta la Sibiu, a fost luata de soldatul care pazea satul. Intre timp, ungurii, care au primit intariri, atacau din nou, pe doua coloane, pe sosea si pe dealuri. Insa plutonul sublocotenentului Gheorghidiu, asezat in ”lant de tragatori”, in lanul de porumbi de la marginea satului, i-a pus pe fuga. La iesirea din sat, sublocotenentul a intalnit-o pe fata sasului, insotita de un soldat care sustinea ca era pus de sublocotenentul Florescu sa pazeasca satul. La ordinul comandantului, soldatul respectiv a fost adus de o patrula sub acuzatia ca era spion. Cand sublocotenentul Gheorghidiu l-a reintalnit, acesta i-a spus ca la brigada a fost facut caporal.
Companiile capitanului Corabu si a lui Orisan au respins incercarea inamicului de a intra in Cohalm. S-a pornit si un contraatac, care a fost inutil, intrucat inamicul se retrasese intre timp. De teama unei reveniri a inamicilor, s-a decis crearea unui post inaintat in padure format din plutonul sublocotenentului Gheorghidiu. Imbracat necorespunzator, sublocotenentul a cedat fizic din cauza frigului din timpul noptii. La propunerea sergentului Voicu, doi oameni s-au intins peste sublocotenent, reusind, cu caldura corpurilor lor, sa il incalzeasca si sa ii salveze viata. Dupa rasaritul soarelui, a venit ordinul ridicarii postului.
Sublocotenentul Gheorghidiu s-a imbolnavit de stomac. Doctorul a decis trimiterea lui acasa, insa bolnavul a refuzat, neputand concepe sa plece de pe front pentru ca ”avea scaune prea dese”.
Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu
S-a primit ordin de mars continuu si rapid spre Sibiu, cu respingerea fortelor inamice intalnite in cale. Plutonul sublocotenentului Gheorghidiu a gasit doua furgoane de bagaje parasite in fuga de inamic, pline cu mancare si obiecte de vestimentatie. Sublocotenentul Gheorghidiu a luat pentru sine si niste ziare nemtesti si mai multe scrisori, dupa care i-a transmis un bilet lui Orisan, spunandu-i despre prada gasita. Pe podisul din fata lor, in mod inexplicabil, trupele inamice defilau. La scurt timp a inceput lupta, armelor individuale alaturandu-li-se obuze si mitraliere. Trupele romane au primit ordin de retragere. Exploziile se succedau organizat, iar oamenii ramasi in viata incercau sa se salveze, strangandu-se unii langa altii. Apoi fugeau impreuna, urmariti de focuri de arma. Incercau, cu ultimele puteri, sa fenteze inamicul, insa orice miscare le era urmarita. Avand in vedere ca obuzele loveau in pamant, oamenii erau murdari de namol si funingine, iar unul dintre ei rostea neintrerupt: ”Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu!”.
In disperare, trupele hartuite au luat-o prin mocirla unui rau, in speranta ca obuzele, lovind in namol, nu aveau sa mai explodeze toate. Cu greu, au reusit sa ajunga in sat, unde au mai gasit oameni din pluton, rataciti. Sublocotenentul Gheorghidiu l-a intalnit pe Orisan. Impreuna au reusit sa stranga aproximativ 100 de oameni si au pornit la drum.
”Wer kann rumanien retten?”
Dupa 30 de kilometri de mars, la marginea Nagy-Varosului, trupele au primit ordinul de a cantona in sat. Dupa ce au gasit camere pentru odihna, sublocotenentul Gheorghidiu si camarazii sai, au fost chemati pe tot parcursul zilei pentru a primi ordine administrative. Sublocotenentul a primit si doua scrisori de acasa: de la mama si de la sotia sa. Ela ii multumea pentru donatia lirelor, pe care Stefan a facut-o cat era pe front. Stilul, aproape indiferent, nu facea decat sa ii aduca aminte cat a suferit din cauza ei. Acum, insa, aceasta suferinta parea departe.
Seara, a venit din nou ordinul de echipare, si lupta a inceput din nou: focuri de mitraliera, obuze care sfaramau tot in cale, camarazi morti, ploaie si un frig napraznic. Sublocotenentul Gheorghidiu a fost impuscat in mana stanga iar un deget aproape i-a fost sectionat. A decis singur ca trebuie sa mearga inainte, desi ceilalti ii spuneau sa ramana pe loc. A traversat campul, o padure si o valcea si a ajuns intr-o sosea mare. Ambulanta l-a dus la un post de ajutor unde a avut o discutie, in limba franceza, cu un gradat neamt, ranit si el. Acesta critica lipsa de profesionalism a armatei romane si prezenta ca sigura capturarea Bucurestiului. Au fost dusi impreuna cu ambulanta la spital, care, in curand, a fost la randul sau evacuat.
Sublocotenentul Gheorghidiu a aflat ca batalionul lui a fost injumatatit, ca erau patru ofiteri morti, iar compania lui, impreuna cu toti ofiterii, cazusera prizonieri.
Comunicat apocrif
Doua sute de raniti, printre care si sublocotenentul Gheorghidiu, au fost dusi cu trenul sanitar in gara Obor, din Bucuresti, unde s-a facut triajul bolnavilor. Desi avea posibilitatea de a ramane in Capitala, sublocotenentul Gheorghidiu a cerut sa fie dus la spitalul din garnizoana regimentului XX, pentru a nu fi obligat, cand ar fi fost vizitat de rude, sa joace ”un fel de teatru de dragoste si bucurie”. A fost vizitat totusi in gara de mama sa, care ii parea insa total straina, de cand cu lupta pentru impartirea averii.
La spitalul judetean din R. a venit si Orisan, ranit la mana dreapta. Trecuti impreuna prin momente dificile, Gheorghidiu considera ca intre el si Orisan exista acum o ”prietenie definitiva”. Desi nu stia nimic despre viata lui de familie, considera ca il cunostea pe acesta bine, deoarece numai in fata mortii, un om poate fi cunoscut cu adevarat. La spitalul tip ”Regele Carol I” a sosit si Nicolae Zamfir, ordonanta sublocotenentului Gheorghidiu, grav ranit, cu ambele picioare amputate.
Stefan s-a reintors la Bucuresti, dupa externarea din spital. Sotia sa, Ela, l-a asteptat cu casa pregatita ca pentru sarbatoare. Iubitoare ”in exces”, a facut ea insasi ”demersurile imbratisarii”, insa trupul ei usor imbatranit si cu proportii mai mari decat in trecut, i-a starnit dezgustul lui Stefan, care, atunci ar fi preferat un ”trup de tigancusa subtire”. A doua zi, Stefan a primit o scrisoare anonima in care i se spunea ca sotia sa l-a inselat cu Grigoriade. A anuntat-o ca dorea sa se desparta. Pentru restul permisiei s-a mutat la hotel si i-a cedat sotiei sale toate bunurile care tineau de trecutul lor.
***