Amintiri din copilărie II
- rezumat -
Capitolul 2
Autorul își amintește de perioada copilăriei timpurii, când era hrânit la pieptul mamei, și apoi, când învăța să meargă, sprijinindu-se de “prichiciul vetrei cel humuit”. Acesta privește cu nostalgie către perioada în care“părintii, și frații, surorile îmi erau sănătoși”, iar joaca pisicilor și “năzdrăvăniile” mamei, care îl păcălea, spunându-i că vremea se îndreptă după râsul lui. Mama îl alinta și îi descânta, pentru a-l feri de boală, și bătea peretele sau pământul de care copilul se lovea. Aceste amintiri îi dau sentimentul siguranței de sine, dar și posibilitatea trecerii de la nostalgie la bucurie și voie bună, sentimente definitorii pentru întreaga sa operă.
Provenind dintr-o familie numeroasă, autorul apreciază faptul că, atunci cand tatăl se întorcea de la pădure, infrigurat și obosit, își făcea timp pentru a juca cu copiii “baba oarba”, sau pentru a-i săruta pe fiecare în parte. În timp ce el mânca, copiii se jucau cu pisicile, sub mustrările mamei, obosită de toate năzdrăvăniile și agitația de peste zi. Când ea îi reproșa tatălui că le cântă în strună, el replica, calm, că “dacă-i copil, să se joace; dacă-i cal, să tragă; dacă-i popă, să cetească”.
Când bătea toaca la biserică, Nică și Zahei, fratele său, improvizau o toacă din talanca de la oi, un clește și vătrai, și își puneau câte o haină în spate și un coif de hârtie în cap, cântând “aliluia” și “Doamne miluiește, popa prinde pește”, spre disperarea mamei și încântarea tatălui, care spunea că “tot ești tu bisericoasă (…) ț-au făcut și băieții biserică aici pe loc”.
De Crăciun, când tatăl tăia porcul, Nică încăleca porcul învelit cu paie, bucuros că urma să primească coada friptă a porcului și “beșica”, pe care o usca și o umplea cu grăunțe, și apoi “vai de urechile mamei până ce nu mi-o spărgea în cap”. De Sfântul Vasile, împreună cu mai mulți băieți, Nică a mers cu plugușorul la popa Oșlobanu și Vasile Aniței, care i-au alungat, fugărindu-i. Când Smaranda, mama lui Nică, punea oalele cu lapte la închegat, acesta fura smântana care se strângea la suprafață, dând vina pe “strigoaice”. Moș Chiorpec, ciubotarul, îl prindea pe Nică de barbă și îi dădea pe față cu pămătuful înmuiat în ulei, spre hazul tuturor celor prezenți, și spre dreptatea mamei, care îi spunea că Dumnezeu nu îi ajută celui care fură (referindu-se la furtul de smântană).
În apropierea moșilor de vară, Nică a mers la moș Vasile, fratele cel mare al tatălui său, care avea un cireș “văratec”. Sub pretextul că îl caută pe Ion, vărul său, Nică s-a furișat pe lângă matușa Mărioara și a urcat în cireș, umplându-și cămașa cu cireșe (coapte sau nu). Mătușa l-a văzut, și, după o urmărire prin lanul de cânepă (compromis în totalitate), Nică a ajuns acasă. Rușinat și trebuind să plătească paguba produsă de fiul său, tatăl lui Nică i-a tras acestuia o “chelfăneală”. Aflându-se despre pozna făcută, Nică a ajuns de rușinea întregului sat, inclusiv a fetelor. A depășit momentul cu “obraz de scoarță”, cum avea să facă în multe alte situații, în decursul vieții sale.
Într-o dimineață, mama l-a trezit pe Nică înainte de răsăritul soarelui, pentru a merge cu mâncare la niște muncitori. Acela era momentul când cânta ”deșteptătorul” satului, o pupăză care își făcuse cuib într-un tei bătrân. În drum spre muncitori, Nică s-a suit în tei, și a blocat cu o lespede scorbura în care se afla pupăza. Pe drumul de întoarcere, a prins pupăza, epuizată de efortul făcut pentru a se elibera, și a ascuns-o în podul casei, legată cu ață de un picior. După ce mătușa Măriuca a venit la mama sa și l-a acuzat pe Nică că a furat pupăza, acesta a încercat să scape de ea. A mers astfel cu pupăza în târg și a încercat să o vândă însă, un moșneag, sub pretextul că se uită la ea, a eliberat-o.
În preajma Sfântului Ilie, mama l-a rugat pe Nică să aibă grijă de fratele său cel mic. Cu toate acestea, ispitit de vremea frumoasă, Nică a mers la scăldat. Dorind să îi dea o lecție, mama sa i-a luat hainele atunci când el se afla în apă, lăsându-l în pielea goală. Nică a trebuit să se întoarcă acasă pe căi ocolite, prin grădinile oamenilor, pentru a evita privirile curioșilor. Ajuns acasă, băiatul i-a promis mamei sale că nu o va mai supăra. Mustrat de bunătatea cu care l-a tratat mama sa, Nică s-a cumințit și a devenit ajutorul acesteia în casă.
***