Fata babei și fata moșneagului
- rezumat -
”Fata babei și fata moșneagului” este o poveste cu final fericit, în care autorul relatează întâmplări fantastice ale unor personaje obișnuite. Personajele poveștii sunt o baba și un moșneag, care s-au căsătorit, aducând fiecare în familia nou formată, fetele lor din căsniciile anterioare.
Fata moșului era bună și frumoasă, spre deosebire de fata babei, care era urâtă, leneșă și rea. Din invidie și răutate, baba l-a forțat pe moș să o alunge de acasă pe fata lui. Moșul a sfătuit-o pe fată ca, oriunde s-ar duce, să fie supusă, blajină și harnică. Fata moșneagului a plecat de acasă, și, în drumul său, a întâlnit o cățelușă slabă și bolnavă. Aceasta s-a adresat fetei cu glas omenesc, și a rugat-o să îi fie milă de ea. Fata a îngrijit-o și a plecat mai departe, unde a întâlnit un păr frumos și înflorit, dar plin de omizi, o fântână neîngrijită și plină cu mâl, precum și un cuptor părăsit, pe care le-a curățat. Acestea i-au promis în schimb recunoștință, în viitor. Fata a ajuns apoi într-o poiană. Aici a întâlnit o bătrâna, pe Sfânta Duminică, care a găzduit-o în schimbul îngrijirii ”copiilor” săi, în timpul în care ea era plecată la biserică. Deși a constatat că bătrâna avea drept copii numai jivine și balauri, fata mosului i-a spălat cu răbdare și le-a făcut de mâncare. La întoarcere, mulțumită, bătrâna a recompensat-o pe fată, lăsând-o să aleagă din podul casei una dintre lăzile depozitate acolo, cu condiția de a nu o deschide până ce nu va ajunge acasă. Nefiind lacomă, fata a ales cea mai veche și mai urâtă ladă, cu care a pornit spre casa părintească.
Pe drum a reîntâlnit cuptorul, de data aceasta plin de plăcinte, din care a mâncat cu poftă, fântana, din care a băut apă rece cu un pahar din argint, părul, din care a mâncat pere galbene și dulci ca mierea, precum și cățelușa, care i-a dăruit o salbă de galbeni drept mulțumire pentru bunăvoința sa.
După un drum lung, fata a ajuns acasă la tatăl său, unde a scos salba și a deschis lada primită de la Sfânta Duminică. Din ladă au ieșit herghelii de cai, cirezi de vite și turme de oi, spre întristarea și invidia surorii și mamei vitrege.
Invidioasă, fata babei a pornit și ea pe același drum. A întâlnit și ea cățelușa, cuptorul, fântâna și părul, însă, leneșă și lipsită de compasiune, le-a ignorat și a plecat mai departe. A ajuns și la Sfânta Duminică, unde, în loc să-i îngrijească ”copiii”, i-a opărit și le-a ars mâncarea. Bătrâna i-a dat și ei posibilitatea să își aleagă o ladă. Fata babei, lacomă, a ales-o pe cea mai frumoasă și împodobită, cu care a pornit spre casă. A reîntâlnit și ea, la întoarcere, cuptorul, din care nu a putut mânca plăcinte pentru că s-a ars, nu a putut bea apă din fântană, pentru că aceasta a secat, iar cățelușa a mușcat-o.
Când a ajuns acasă, fata babei a deschis lada, din care au ieșit o mulțime de balauri, care au mâncat-o atât de fată, cât și pe mama ei. Moșneagul a rămas astfel fericit cu fata lui, pe care a măritat-o cu un bărbat bun și harnic.
Morala poveștii este des întâlnită în basmele românești, optimiste prin definiție. În principiu, nu tot ceea ce este plăcut la exterior este util sau benefic și, în final, binele învinge întotdeauna răul. Însă, până la finalul fericit, personajele trebuie să își însușească o serie de atribute, cum ar fi generozitatea, lipsa indiferenței, conștientizarea existenței celor aflați în nevoie și compasiunea, modestia, hărnicia și bunătatea. Putem spune astfel că, fiecare dintre personajele lui Ion Creangă reprezintă simboluri sau materializări ale trăsăturilor umane, atât pozitive, cât și negative.
***