Găina cu ouăle de aur
- rezumat -
Zânele muntilor s-au hotărât să își construiască o cetate pentru a se aduna la un loc, și a nu mai sta răspândite pe tot pământul, ca până atunci. Au tocmit cei mai iscusiți meșteri, o echipă de o mie de pitici, cu ajutorul cărora au ridicat construcția în cei mai frumoși munți, cei din apus.
Zidurile acestui loc minunat erau făcute din aur și pietre prețioase, în candelabre ardeau stele iar mesele erau întotdeauna încărcate cu cele mai alese prăjituri și zaharicale. Curțile, prin care curgeau izvoare răcoroase de argint, și în care creșteau cei mai bogați și exotici pomi fructiferi, erau păzite de cete de pitici înarmați cu sulițe și arcuri fermecate. Această pază era necesară și pentru că, pe lângă toate comorile, palatul mai ascundea și o bogăție nemaintâlnită: o găinușă cu trupul din aur și rubin, care făcea ouă din aur. Se pare că găinușa fermecată era chiar fiica Soarelui, dăruita zânelor pentru a aduce bucurie fecioarelor la nuntă.
O dată pe an, de ziua împărătesei zânelor, fete și feciori urcau în cetate, unde petreceau și dansau printre flori, după care, împărțiți în perechi, se pierdeau printre copacii roditori. La miezul nopții, împărăteasa se așeza pe tronul din mijlocul grădinii, îi binecuvânta pe tineri, sărutându-i pe frunte pe cei ce își doreau să se căsătorească, și dăruia câte un ou de aur fiecărei fecioare, ca zestre. După ce perechile cereau și binecuvântarea părinților, începeau nunțile.
Această tradiție s-a ținut până când, pe tărâmul zânelor, au sosit uriașii. Ei își doreau găinușa și ouăle de aur, însă zânele fermecate, ajutate de cetele de pitici, au reușit să îi țină, pentru o perioadă, la distanță. În ziua în care zânele au participat la un ospăț în ceruri, ținut de Soare, uriașii au atacat pe neașteptate. De această dată au reușit să pătrundă în cetate. S-a dat o luptă crâncenă, care a durat și pe timpul nopții, până în zori. Loiali, piticii au luptat cu mult curaj, însă, în final, ei au fost nimiciți de adversari. Uriașii au suferit, la rândul lor, pierderi imense, astfel că dintre ei au mai rămas în viață doar patru. Ei au reușit să fure găinușa și ouăle de aur. Uriașii pieriți în luptă s-au transformat în stânci, în timp ce piticii căzuți, într-o mulțime de brazi micuți. Aceștia din urmă sunt numiți în popor “copacii zânelor”.
Când a sosit acasă împărăteasa, îndurerata și furioasă, a prefăcut norii în călăreți, razele de soare în săgeți fermecate iar crivățul în mii de cai tineri și voinici. Călăreții i-au ajuns din urmă pe uriași. Cel care ținea ouăle a fost doborât iar ele s-au transformat într-un râu. Ceilalți trei uriași s-au ascuns, cu găinușa, în stânca unui munte, care s-a umplut de ouă de aur.
Găinușa a încercat să fugă, dar uriașii, furioși, au zdrobit-o între degete. Sângele găinușei s-a scurs în pământ, dând naștere minei de aur din Brad.
Îndurerate, zânele s-au răspândit prin văi și păduri iar muntelui pe care a fost cândva construită cetatea lor i-a rămas în popor numele “Muntele Găina”. Până în zilele noastre, anual, în acest loc se strâng băieți și fete, care petrec, întocmai ca în zilele în care erau invitați de împărăteasă. Bătrânii aduc jnepeni și împodobesc mesele, în amintirea piticilor neînfricați, căzuți în luptă pentru apărarea cetății minunate, iar lăutarii cântă și povestesc tristul sfârșit al găinușii fermecate.
***