Pescarul cel vesel
- rezumat -
În ținuturile Agigei a existat cândva un rege puternic și bogat, al cărui palat era construit dintr-o prețioasă marmură trandafirie. Bogăția și pacea, în care trăia regele, nu au reușit să-i aline durerea de a o vedea pe fiica sa, Caliope, chinuindu-se sub blestemul dușmanului său, diavolul Dolojman. Diavolul a blestemat-o pe fată să simtă în permanență dorința nestăpânită de a dansa, iar oricine ar dansa cu ea să moară fulgerător. Oscilând între dorința de a dansa și responsabilitatea pentru viața celorlalți, fata își petrecea timpul privind tristă către apele liniștite ale mării.
Din dragoste, regele a dat de veste în toată lumea că o va da de soție pe fiica lui, iar ca zestre, întreaga sa împărăție, aceluia care va putea rupe blestemul căzut asupra fetei sale, dansând cu ea o zi întreagă.
Pe mare sau pe uscat, flăcăi de peste tot s-au strâns la curtea regelui, cu vrăji adunate din toate colțurile, știute și neștiute ale lumii, care să rupă blestemul diavolului. Încrezători și îndrăzneți, mai mulți flăcăi au dansat cu frumoasa Caliope, însă blestemul diavolului i-a ajuns, și foarte mulți dintre aceștia și-au pierdut viața. Cu remușcări pentru ce s-a întâmplat, Caliope a refuzat să mai danseze cu cineva.
Într-o seară, fata regelui a visat că o stâncă care ieșea din valuri a înghițit corăbiile care pluteau pe mare, apoi stânca i-a spus ei că trebuie să găsească în apele mării un copac de mărgean (schelet calcaros, de culoare roșie, al unor colonii de animale care trăiesc în colonii marine, din care se fac diferite obiecte de podoabă), al zânelor, ce cântă. În interiorul copacului se afla o floricică care putea scăpa pe oricine de orice blestem. Trezindu-se din somn, fata i-a spus tatălui ei că va pleca în căutarea copacului. Temându-se pentru siguranța fetei, regele a hotărât să plece el în călătorie în locul ei, întrucât, în trecut, îl mai învinsese pe diavol, când a salvat-o pe cea care avea să-i devină soție și mama copilului său.
Regele a plecat în călătorie, croindu-și drum printr-un ger care îngheța până și apa sărată a mării. S-a scufundat în apă, căutând fără succes copăcelul fermecat al zânelor. În locul din visul lui Caliope, regele a zărit trunchiul de mărgean al copacului dar, totodată, și pe diavol care își făcuse apariția. Acesta l-a făcut pe rege să-i făgăduiască, în schimbul copacului, că i-o va da de soție pe prima fată pe care o va zări pe malul mării, la întoarcerea din călătorie.
După ce a ieșit din valurile mării și s-a îndreptat spre uscat, regele a zărit-o pe mal pe Caliope. A încercat să o facă să se îndepărteze, însă fata continua să-l aștepte cu brațele întinse. Disperat, crezând că va rezolva situația, regele a trimis-o diavolului Dolojman, în locul lui Caliope, pe fata unui rob. Diavolul și-a dat seama de înșelăciune și a amenințat că dacă nu-i va fi trimisă fata regelui, o va transforma pe aceasta în șerpoaică. A doua oară a fost trimisă o fată de pescar, după care o fată de cioban. Înfuriat, diavolul a încălecat pe un țap și a pornit către palatul regal. Vrăjiți, oștenii au căzut cu nasul în sulițe, iar Dolojman a ajuns până în camera lui Caliope. Întrebat de diavol, pentru ultima oară, dacă i-o dă pe fiica sa de soție, regele a refuzat. Minciuna și nerespectarea promisiunii i-au dat diavolului puterea de a lua tot palatul în stăpânire iar pe toate vietățile din el le-a transformat în stane de piatră. În următoarele sute de ani, diavolul și-a petrecut timpul răpind fete de prin satele din jur, iar palatul s-a transformat într-o ruină, vegetația invadând întreaga construcție.
Într-o zi, pe apele mării plutea barca unui pescar a cărui singură dorință era de a vedea toate frumusețile lumii. Acesta era vesel și își petrecea tot timpul cântând. Zărind de departe buruienile crescute și turla palatului, s-a apropiat de mal dorind să afle ce cetate avea în față. Apropiindu-se, a văzut oștenii împietriți, slugile aducând bucate alese la masa împărătească, regele pe tron iar pe frumoasa Caliope stând în genunchi, așa cum a rămas atunci când îl implora pe rege să nu o dea de soție diavolului Dolojman. Pescarului cel vesel i s-a părut atât de frumoasă Caliope încât n-a rezistat să nu o sărute pe buzele împietrite. A cercetat întreg palatul până ce a ajuns în cuhnie (bucătărie), unde focul încă se afla în vatră, împietrit.
Pescarul a avut curiozitatea de a vedea ce se întâmplă dacă aprindea focul. După ce a aprins vreascurile uscate, din horn au început să cadă bucăți din diavol, care s-au lipit între ele, dând formă unei creaturi urâte, “ca de ciumă”. Diavolul l-a provocat la luptă pe pescarul cel vesel, care a ales ca mod de a se înfrunta, lucrul la care se pricepea cel mai bine, propunându-i lui Dolojman să se lupte în ”veselie”. Deși i s-a părut ciudat, diavolul a acceptat confruntarea.
Întrucât pescarul a spus că pentru o astfel de luptă are o glumă bună, pentru care are nevoie însă de un pic de vin, i-a cerut diavolului să intre într-un butoi din apropiere, pentru a face să curgă vinul, pe care tot el îl împietrise, în trecut. Dolojman s-a lăsat astfel păcălit, acceptând să intre în butoi. În loc să își umple cana, pescarul a pus dopul și i-a spus diavolului că nu-l va lăsa să iasă până când nu îi va spune cum poate să rupă blestemul așezat peste curtea împărătească. După ce s-a zbătut neputincios, diavolul i-a spus flăcăului că în camera fetei împăratului va găsi un copac fermecat care avea pe trunchi o floare. Dacă va lua trunchiul în mână, acela va începe să cânte, iar vraja aruncată asupra palatului și a oamenilor se va ridica. Pescarul cel vesel a procedat întocmai și totul s-a trezit la viață, lucrurile continuând ca și cum timpul s-ar fi oprit în loc.
După ce le-a povestit tuturor ce s-a întâmplat, pescarul, regele și Caliope au mers să îl vadă pe Dolojman, care continua să se zbată în butoi. Pescarul a rostogolit butoiul până ce acesta a căzut în mare și toți au continuat să râdă și să se veselească, bucurându-se că au scăpat de blestem, iar diavolul a ajuns să plătească pentru răutățile comise.
După ce tinerii s-au îndrăgit unul pe altul, a urmat o nuntă împărătească, cum nu s-a mai văzut. De atunci a trecut mult timp iar cetatea a dispărut, rămânând doar amintirea ei, însă se spune că, uneori, pe mare se poate zări, în lumina lunii, o barcă în care se află Caliope și pescarul cel vesel.
***