Cartea lui Ieremia
- rezumat -
Capitolul 1
Chemarea Profetului.
În cel de-al treisprezecelea an al domniei regelui Iosia, Dumnezeu îl cheamă pe Ieremia la misiunea de profet, spunându-i că l-a ales și l-a sfințit încă dinainte de naștere. Ieremia se consideră prea tânăr și nevrednic de această misiune, însă Dumnezeu îl încurajează și îi promite că va fi cu el și îl va ocroti. Domnul Își întinde mâna către gura lui Ieremia și îi spune că a pus cuvintele Sale în gura profetului, arătând astfel că Ieremia nu va vorbi după propria voință, ci că va transmite un mesaj divin.
Dumnezeu îi arată apoi două viziuni: un toiag de migdal și un cazan clocotind, înclinat spre miazănoapte. Migdalul, care înflorește foarte devreme, simbolizează lucrarea lui Dumnezeu. Cazanul înclinat spre miazănoapte vestește că dușmanii vor veni dinspre miazănoapte asupra regatului lui Iuda, ca pedeapsă pentru păcatul repetat al idolatriei. Astfel, Ieremia este ales și trimis de Dumnezeu să vestească poporului atât chemarea la îndreptare, cât și judecata inerentă, cauzată de idolatrie.
Capitolul 2
Israel nerecunoscător și pedepsit.
Domnul îi poruncește profetului Ieremia să le amintească israeliților de binefacerile pe care Le-a revărsat asupra lor, dar în ciuda cărora ei s-au îndepărtat de El și s-au închinat dumnezeilor străini. Pentru această necredință și neascultare, Israelul va fi judecat, iar urmările păcatului se vor răsfrânge și asupra generațiilor viitoare. Dumnezeu le dă ca exemplu cetățile Chitim și Chedar, care au ajuns pustiite din cauza unor păcate asemănătoare, și le amintește de invaziile egiptene asupra Israelului, văzute drept urmări ale neascultării față de poruncile Sale. Asemenea unui hoț care se rușinează atunci când este prins, fiii lui Israel se vor rușina de rătăcirea lor pentru că s-au comportat asemenea popoarelor păgâne. Cea mai gravă vină este că nu își recunosc păcatul și nu admit îndepărtarea lor de Dumnezeu.
Capitolul 3
Necredința lui Iuda. Chemarea lui Israel. Din nou în Sion. Întoarcerea lui Israel la Domnul.
Domnul îi amintește lui Israel de Legea lui Moise, potrivit căreia o femeie repudiată și recăsătorită, nu se mai putea întoarce la primul soț. Cu toate acestea, deși Iuda nu a fost repudiat de Dumnezeu, I-a devenit infidel prin idolatrie, repetând păcatul desfrânării spirituale.
Dumnezeu aseamănă Iuda și Israel cu două surori care, deși au același Tată, s-au îndepărtat de El și au săvârșit desfrânare prin închinarea la dumnezei străini. Din cauza acestei necredințe, mânia Domnului s-a aprins împotriva lor. Totuși, Dumnezeu nu închide calea reîntoarcerii, ci îi îndeamnă la pocăință și revenire la El. Numai prin recunoașterea păcatului și întoarcerea sinceră la Dumnezeu pot primi din nou milostivirea și protecția Sa.
Capitolul 4
Continuare. Năvălire din miazănoapte.
Domnul îi arată poporului lui Israel că întoarcerea sinceră la El și lepădarea păcatului pot aduce iertarea. Bărbații din Iuda și Ierusalim sunt chemați “să-și taie împrejur” învârtoșarea inimii, adică să renunțe la împietrirea sufletească și la nesupunere, pentru a nu atrage asupra lor mânia lui Dumnezeu. Dacă nu se pocăiesc, cetățile lui Iuda vor fi pustiite și vor arde din cauza mâniei divine stârnite asupra lor. Rătăcirea lui Israel prin pustie și practicile idolatre din trecut au contribuit la formarea unei înclinații spre neascultare, care continuă să se manifeste. De aceea, profetul îi îndeamnă din nou la pocăință, ca să evite pedeapsa pustiirii.
Profetul descrie în continuare o vedenie înfricoșătoare a judecății divine: cerul este lipsit de lumină, pământul este pustiu și zguduit de cutremure, oamenii au dispărut iar cetățile sunt arse. În final, Israel este din nou asemănat cu o femeie desfrânată, ale cărei podoabe și farmece nu o pot salva.
Capitolul 5
Fărădelegile Ierusalimului aduc năvălirea dușmanilor. Pedeapsă spre îndreptare.
Domnul arată că și pentru un singur om drept din Ierusalim ar fi dispus să ierte cetatea, subliniind astfel cât de mare este importanța dreptății înaintea Sa. În schimb, judecătorul nedrept și martorul mincinos care va face un jurământ în numele Domnului, săvârșesc un păcat grav, deoarece folosesc numele lui Dumnezeu pentru a susține minciuna, fapt care va fi aspru pedepsit.
Profetul face deosebirea între cei săraci și cei care au avut parte de educație și cunoaștere. Dacă primii pot invoca neștiința, cei care cunosc calea și judecata lui Dumnezeu nu au nicio scuză. Aceștia au considerat ascultarea de Dumnezeu un jug, iar legământul cu El o legătură de care au vrut să se elibereze.
Ca urmare a acestei răzvrătiri, Dumnezeu vestește invazia dușmanilor, simbolizați printr-un leu, un lup și un leopard, care vor aduce pedeapsa asupra poporului. Idolatria este din nou prezentată prin imaginea adulterului, în timp ce pedeapsa va fi mistuirea și nimicirea lor. Atunci când poporul se va întreba de ce a venit această pedeapsă, răspunsul va fi limpede: pentru că L-au părăsit pe Dumnezeu și s-au închinat la dumnezei străini.
Capitolul 6
Din nou despre năvălirea vrăjmașilor. Profetul ca “om de-ncercare”.
Profetul Ieremia vestește cotropirea Ierusalimului de către dușmani, care îi vor zdrobi temeliile. Pedeapsa îngăduită de Dumnezeu are și un scop pedagogic, pentru ca poporul să se îndrepte și țara să nu ajungă definitiv pustie.
Ieremia se întreabă cui mai poate vesti cuvântul lui Dumnezeu, deoarece oamenii au ajuns atât de împietriți încât nu mai sunt în stare să-l asculte. Din cauza păcatelor săvârșite de întregul popor, pedeapsa și suferința îi vor cuprinde pe toți, fără deosebire de vârstă sau de sex: copii, tineri, bătrâni, bărbați și femei.
Profetul îi îndeamnă pe oameni să cerceteze voia lui Dumnezeu și să-și curețe sufletele, deoarece ritualurile religioase nu au nicio valoare dacă continuă să păcătuiască. Arderile de tot și tămâia nu pot înlocui ascultarea și îndreptarea sufletească. În continuare, este anunțată din nou venirea dușmanilor, iar Ieremia descrie starea de profundă pervertire a lui Israel, în care păcatul a ajuns să tulbure chiar și ordinea firească a lucrurilor.
Capitolul 7
Adevărată și falsă închinare.
Domnul îi poruncește lui Ieremia să stea la poarta Templului și să cheme poporul la îndreptare, pentru ca acesta să poată continua să trăiască în țara pe care Dumnezeu i-a dat-o. Dacă vor respecta poruncile Sale, nu se vor închina dumnezeilor străini și vor renunța la faptele rele, vor putea rămâne pentru totdeauna în acele ținuturi. În schimb, dacă se vor încrede în puterea omenească și vor continua să ucidă, să fure, să săvârșească adulter, să jure strâmb și să se închine idolilor, vor atrage asupra lor pedeapsa lui Dumnezeu. Vinovăția lor este cu atât mai mare cu cât, deși păcătuiesc, se comportă ca și cum ar fi nevinovați și refuză să-și recunoască păcatele. Dumnezeu le amintește exemplul cetății Șilo, unde a fost adăpostit Cortul Mărturiei, dar care a fost distrusă de filisteni ca urmare a neascultării poporului. Acest exemplu arată că nici măcar locul sfânt nu îi poate proteja pe oameni atunci când se îndepărtează de Dumnezeu. Domnul respinge, de asemenea, jertfele lipsite de îndreptare sufletească și condamnă în mod deosebit jertfele umane aduse zeului Moloh, la Tofet. Din cauza acestor păcate, Iuda și Ierusalimul vor ajunge pustiite.
Capitolul 8
Continuare. Plângeri și povețe. Înstrăinarea lui Israel. Legea și preoții.
Dumnezeu vestește pedepsirea celor care s-au închinat astrelor și idolilor. Oasele lor vor fi scoase din morminte și expuse înaintea astrelor cărora le-au slujit, devenind un exemplu al rușinii și al judecății divine.
Domnul arată că păsările cerului cunosc rânduielile firii, în timp ce poporul lui Israel, deși are cunoașterea Legii, nu înțelege și nu ia în seamă consecințele judecății divine. Nici cei considerați înțelepți, nici preoții și profeții mincinoși nu au respectat poruncile lui Dumnezeu, fiind stăpâniți de lăcomie. Din cauza acestei neascultări, bunurile și pământurile lor vor ajunge în mâinile altora. Deși s-au rușinat când au păcătuit și au pretins că se pocăiesc, pocăința lor nu a fost sinceră, motiv pentru care vor suporta judecata și vor pieri.
Dinspre ținutul lui Dan, aflat în nord, se va auzi nechezul cailor și zgomotul călăreților armatei vrăjmașe, care vor înainta și vor pustii țara și cetățile. Dumnezeu îi va trimite ca pe niște “șerpi ucigași”, împotriva cărora poporul nu va avea nicio apărare, ca pedeapsă pentru păcatele sale.
Capitolul 9
Stricăciune în Iuda; tristețe în Sion. Adevărata înțelepciune.
Din cauza necredinței și a trădării poporului, Dumnezeu dorește să se îndepărteze de el și să-l lase în pustiu, ca urmare a desfrânării sale spirituale și a neascultării. Poporul este acuzat de minciună, viclenie, lăcomie și înșelăciune, astfel încât nimeni nu va mai putea fi considerat vrednic de încredere; pentru aceste păcate, Dumnezeu îi va cerceta și îi va pedepsi.
Deși Israel a primit Legea și numeroase binefaceri de la Dumnezeu, oamenii au ales idolatria și au continuat să trăiască în neascultare. De aceea, Ierusalimul va ajunge pustiu, iar pedeapsa îi va cuprinde inclusiv pe cei ipocriți, care sunt “tăiați împrejur” doar trupește, nu și la inimă.
Capitolul 10
Lipsa de folos a idolilor. Pustiirea Ierusalimului.
Prin profetul Ieremia, Domnul condamnă idolatria neamurilor păgâne și îi îndeamnă pe israeliți să se îndepărteze de ea. Idolii sunt doar obiecte fără viață, incapabili să creeze sau să conducă lumea; de aceea, poporul nu trebuie să se teamă de ei și nici să-i cinstească, ci să se închine numai lui Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor. Domnul vestește o pedeapsă dureroasă asupra țării, care va ajunge ruinată și lipsită de locuitori. Păstorii, adică cei care trebuiau să conducă poporul, au fost neascultători și nu L-au căutat pe Dumnezeu, iar din această cauză turma s-a risipit și țara a rămas pustie.
Capitolul 11
Ruperea legământului cu Dumnezeu. Prigoană împotriva lui Ieremia.
Domnul îi poruncește lui Ieremia să amintească poporului legământul făcut cu strămoșii lor la ieșirea din Egipt; dacă vor respecta poruncile Sale, El le va da o țară în care curge “lapte și miere”. Deși Ieremia le-a vestit în repetate rânduri cuvântul Domnului, oamenii nu au ascultat și au continuat să se închine idolilor, încălcând astfel legământul. Din această cauză, Domnul va aduce peste ei nenorociri din care nu vor putea scăpa, iar idolii cărora le-au slujit nu îi vor putea salva. Chiar și oamenii din Anatot, care îl amenințau pe Ieremia pentru că profețea în numele Domnului, vor fi pedepsiți iar urmașii lor vor pieri de foame.
Capitolul 12
Fericirea celor răi. Dumnezeu își deplânge moștenirea. Judecata și mântuirea neamurilor.
Ieremia își exprimă nedumerirea în fața lui Dumnezeu referitor la faptul că oamenii necredincioși și vicleni par să prospere, deși se îndepărtează de Dumnezeu. Deși par bine înrădăcinați și rodnici, apropierea lor de Dumnezeu este doar de formă, iar inimile lor sunt departe de El. Ieremia deplânge răutatea și vicleșugul oamenilor, precum și răul pe care îl răspândesc în jur.
Deși Ieremia a renunțat la tot pentru a sluji Domnului, propriul popor a devenit ostil față de el. Imaginea leului și a fiarei sălbatice arată cât de mult s-a îndepărtat poporul de Dumnezeu și cât de amenințător a devenit față de profetul Său.
Dumnezeu spune că îi va pedepsi pe cei care s-au atins cu răutate de moștenirea Sa, adică de poporul lui Israel, arătând că și aceștia vor răspunde pentru răul făcut.
Capitolul 13
Cingătoarea Eufratului. Burdufurile pline. Munți în amurg. Pedepse asupra Ierusalimului.
Dumnezeu îi poruncește lui Ieremia să-și ia o cingătoare de in, asemenea celor purtate de preoții Vechiului Testament, fără să o ude, și să o ducă la Eufrat, unde să o ascundă. După mai multe zile, îi poruncește să o scoată, dar cingătoarea era putrezită și nu mai era bună de nimic. Prin acest semn, Dumnezeu arată că și seminția lui Iuda va fi stricată și lepădată, precum cingătoarea, din cauza păcatelor sale.
Dumnezeu vestește judecata asupra întregului popor al lui Iuda, de la regi și preoți până la profeți și oameni de rând, pe care îi va risipi, fără să cruțe pe nimeni. El îi cheamă pe rege și pe conducători la smerenie, vestind pierderea slavei lor și robia poporului, iar Ieremia plânge pentru turma Domnului, rămasă fără scăpare din cauza primejdiei venită din nord și a cetăților sudice închise. Apare din nou imaginea desfrânatei ca simbol al păcatului idolatriei în poporul lui Israel, care nu-și mai poate ascunde păcatele.
Capitolul 14
Secetă și foamete. Rugăciunea profetului.
În Iudeea se abate o mare secetă, care pustiește pământul și afectează atât oamenii, cât și animalele. Ieremia se roagă Domnului, recunoscând păcatele poporului, dar implorând milostivirea Sa, însă Dumnezeu îi spune că oamenii au ales în mod repetat să se îndepărteze de calea cea dreaptă și că trebuie să răspundă pentru faptele lor. De aceea, îi poruncește lui Ieremia să nu se mai roage pentru ei, deoarece nici rugăciunile, nici jertfele nu îi vor scăpa de pedeapsă.
Profetul Ieremia atrage atenția și asupra profeților mincinoși care îi amăgesc pe oameni că nu li se va întâmpla nimic rău, dar Domnul îi condamnă pentru minciunile lor și îi face răspunzători pentru acestea. În cele din urmă, poporul va plânge fără încetare, pentru mulțimea păcatelor lor.
Capitolul 15
Răspunsul Domnului. Plângerea profetului.
Domnul îi spune lui Ieremia că păcatele lui Israel au ajuns atât de mari, încât nici măcar mijlocirea lui Moise și Samuel nu ar mai putea împiedica pedeapsa. Din cauza idolatriei restaurate și adâncite în vremea regelui Manase, îndeosebi cultul lui Baal și al Astartei, în Iudeea și Ierusalim, și chiar în interiorul Templului, poporul va fi cotropit de neamuri străine, mulți vor muri de sabie, iar ceilalți vor fi sfâșiați de câini, mâncați de animalele sălbatice și de păsările cerului.
În mijlocul acestor nenorociri, Ieremia se plânge Domnului de prigoana și ocara pe care le îndură pentru slujirea Sa și Îi cere să-l apere și să-i pedepsească pe cei care îl batjocoresc. Ieremia este copleșit de amărăciune, dar Domnul îl întărește și îi promite că nu va fi biruit, pentru că El îi va fi sprijin și îl va apăra de cei care îi vor răul.
Capitolul 16
Viața profetului ca simbol. Risipiții lui Israel. Vestire de năvală. Întoarcerea neamurilor.
Dumnezeu îi vorbește lui Ieremia și îi poruncește să nu-și ia femeie și să nu aibă fii și fiice în acel loc, deoarece asupra poporului urma să vină o judecată atât de grea, încât cei născuți aveau să moară de boli, foamete și sabie, fără să fie îngropați, devenind hrană pentru animalele sălbatice și păsările cerului. Astfel, viața lui Ieremia devine un simbol al nenorocirii care urma să se abată asupra poporului.
Domnul îi poruncește, de asemenea, să nu intre nici în adunări de doliu și să nu jelească împreună cu cei care participă la ritualuri păgâne, pentru că pacea și binecuvântarea Sa s-au îndepărtat de popor. Nu trebuie să ia parte nici la ospețele oamenilor, mâncând și bând împreună cu ei, deoarece, din pricina păcatelor lor, Dumnezeu urmează să curme bucuria și veselia din țară.
Când oamenii îl vor întreba de ce au venit asupra lor asemenea nenorociri, Ieremia trebuie să le răspundă că acestea sunt urmarea păcatelor lor și ale părinților lor, care L-au părăsit pe Dumnezeu și s-au închinat dumnezeilor străini. Domnul spune că va trimite “pescari” și “vânători” care să-i vâneze din toate locurile în care ei aduceau jertfe idolilor.
În final, Ieremia Îi aduce slavă lui Dumnezeu și afirmă că vor veni neamuri care se vor întoarce la Domnul și vor recunoaște zădărnicia și falsitatea idolilor cărora le-au slujit.
Capitolul 17
Păcatul și pedeapsa lui Iuda. De-ale înțelepciunii. Templul Domnului. Rugăciunea lui Ieremia. Păzirea zilei de odihnă.
Păcatele fiilor lui Iuda sunt adânc întipărite în inima lor, iar închinarea la idoli și practicile păgâne au devenit parte a vieții lor. Din cauza neascultării, Dumnezeu îi anunță pe locuitorii Ierusalimului că își vor pierde bogățiile și vor ajunge robi în țară străină, ca urmare a judecății Sale.
Domnul arată că este blestemat omul care își pune nădejdea numai în oameni și în puterea omenească și își îndepărtează inima de Dumnezeu, acesta fiind asemănat cu un tufiș uscat, lipsit de rod. În schimb, este binecuvântat omul care își pune nădejdea în Domnul, fiind asemenea unui pom înflorit lângă ape, care nu se teme de arșiță și continuă să rodească, deoarece își are izvorul vieții în Dumnezeu.
Ieremia Îl laudă pe Domnul și recunoaște că El este izvorul vieții. El se roagă să fie vindecat și mântuit și Îi cere să-l apere de cei care-l prigonesc. Apoi, Dumnezeu îi poruncește lui Ieremia să stea la porțile Ierusalimului și să cheme poporul la ascultare. Ei trebuie să-și păzească sufletele, să nu ridice poveri și să nu facă lucrări în ziua de odihnă, ci să o sfințească. Porunca este un test al ascultării și al credinței lor în Dumnezeu. Însă poporul nu ascultă și își împietrește inima, motiv pentru care Domnul vestește că va aprinde un foc la porțile Ierusalimului, care va mistui cetatea și palatele ei.
Capitolul 18
Vasul olarului. Pedepse pentru necredincioșia lui Israel. Uneltire împotriva lui Ieremia. Ruga profetului.
La porunca Domnului, Ieremiamerge în casa unui olar și vede cum vasul pe care îl lucrează se strică în mâinile sale, olarul îl modelează din nou și face un alt vas, după cum socotește el. Prin această imagine, Dumnezeu îi arată lui Ieremia că poporul este asemenea lutului în mâinile olarului, iar Dumnezeu are putere asupra lui și îl poate modela sau pedepsi după purtarea sa.
Dumnezeu arată că hotărârea Sa asupra unui popor nu este lipsită de posibilitatea schimbării, pentru că, dacă poporul se pocăiește și se întoarce de la rău, Domnul Se poate milostivi și poate opri pedeapsa anunțată. Dacă însă poporul face răul și refuză să asculte, își va primi pedeapsa pentru păcatele sale. Astfel, omul are libertatea de a răspunde chemării lui Dumnezeu, dar și responsabilitatea pentru alegerile sale. Fiii lui Israel aleg însă să se împotrivească lui Dumnezeu și hotărăsc să umble după propriile lor gânduri și planuri. Domnul mustră grav necredința și idolatria lor, spunând că au ajuns să săvârșească lucruri atât de rușinoase încât par să-I fi întors definitivspatele. De aceea, jertfele și tămâierile lor nu le sunt de folos cât timp nu renunță la păcat și nu se întorcpe calea cea bună. Ritualul religios nu poate înlocui ascultarea și pocăința.
Pentru că Ieremia vestește aceste nenorociri și îi mustră pentru păcatele lor, oamenii uneltesc împotriva lui, hotărând să nu mai țină seama de cuvintele sale. Ieremia se roagă Domnului împotriva celor care îl prigonesc și Îi cere să-i pedepsească pentru răul pe care i-l fac, invocând asupra lor lipsa urmașilor, moartea bărbaților în război și pustiirea caselor lor prin jaf.
Capitolul 19
Urciorul spart ca simbol al mâniei lui Dumnezeu.
Domnul îi poruncește lui Ieremia să ia un urcior de lut și să îi cheme împreună pe bătrânii poporului și pe preoți, apoi să meargă la Poarta Olarului, în valea Ben-Hinom, la locul unde poporul a săvârșit practici idolatre și a jertfit copiii unor dumnezei străini. Acolo, Ieremia trebuie să le transmită cuvântul Domnului și să vestească judecata care va veni asupra lui Iuda și a Ierusalimului.
Din cauza idolatriei, a vărsării de sânge nevinovat, și a faptului că și-au ars fiii și fiicele în foc, Dumnezeu va face ca acel loc să nu mai fie numit după vechea denumire ci “Valea Măcelului”,deoarece vor fi atât de mulți morți, încât nu vor mai avea loc pentru îngropare. Ierusalimul și Iuda vor fi date pradă vrăjmașilor, iar locuitorii uciși vor deveni hrană pentru păsările cerului și fiarele pământului. Cetatea va ajunge pustie și de batjocură, iar oamenii, din cauza foametei și a asediului, vor ajunge să se îngrozească unii pe alții.
Apoi, Ieremia trebuie să spargă urciorul de lut în fața celor adunați, spunând că, asemenea vasului care nu mai poate fi refăcut după ce a fost spart, Dumnezeu va zdrobi poporul și cetatea din cauza păcatelor lor. Gestul devine astfel un semn profetic vizibil al judecății și al distrugerii Ierusalimului. După aceea, Ieremiase întoarce în cetate și, stând în curtea Templului, repetă înaintea poporului că Dumnezeu va aduce asupra Ierusalimului și asupra tuturor cetăților lui toate nenorocirile vestite, pentru că oamenii și-au împietrit inima și au refuzat să asculte de Domnul.
Capitolul 20
Ieremia în temniță. Plângerea sa.
Pașhur, preotul și supraveghetorul casei Domnului, aude profețiile lui Ieremia și, nemulțumit de mesajul acestuia, îl lovește și îl aruncă în temnița de lângă casa Domnului. A doua zi după eliberarea sa, Ieremia îi transmite lui Pașhur mesajul lui Dumnezeu, vestindu-i că el și cei apropiați lui vor ajunge motivde groază pentru ceilalți. Vor fi duși în robie, vor muri de sabie, iar Ierusalimul și locuitorii săi vor ajunge în mâinile regelui Babilonului. Bogățiile cetății vor fi luate de vrăjmași.
Urmează o confesiune dramatică a lui Ieremia înaintea lui Dumnezeu, în care profetul își exprimă suferința provocată de misiunea sa. El simte că a fost atras într-o misiune care i-a adus batjocură, prigoană și umilință. Ajunge să simtă chemarea profetică asemenea unei constrângeri și a unei poveri pe care nu o mai poate suporta. Deși suferă din cauza misiunii, nu poate renunța la ea și ajunge să regrete că a venit pe lume. Capitolulse încheie fără o rezolvare a conflictului interior al lui Ieremia pentru a arăta cât de grea este povara slujirii profetice.
Capitolul 21
Răspuns soliei lui Sedechia. Cuvânt către casa regală.
Regele Sedechia îi trimite la profetul Ieremia pe Pașhur, supraveghetorul casei Domnului, și pe Sofonie, fiul preotului Maaseia, pentru a-I cere Domnului ajutor împotriva regelui Babilonului. Ieremia le răspunde însă că Dumnezeu nu va salva Ierusalimul, ci Se va întoarce împotriva cetății și chiar va lupta împotriva locuitorilor ei. El va lovi oamenii și animalele din cetate, iar cei rămași în viață vor ajunge în mâinile regelui Babilonului.
Poporului îi este pusă înainte o alegere: cel care rămâne în cetate va muri de sabie, de foamete sau de molimă, iar cel care va ieși din Ierusalim și se va preda caldeilor va rămâne în viață, chiar dacă va ajunge rob. Astfel, predarea în mâinile babilonienilor devine, în mod paradoxal, singura cale de scăpare de la moarte.
Capitolul 22
Cuvânt către casa regală (continuare). Profeții asupra unor regi ai lui Iuda.
Ieremia transmite casei regale porunca Domnului de a face dreptate, de a-l izbăvi pe cel asuprit și de a nu nedreptăți pe străin, pe orfan sau pe văduvă. Dacă nu vor asculta, cetatea va rămâne pustie din cauza răului pe care l-au făcut.
Deși casa regelui lui Iuda simbolizează măreția și puterea regatului, Dumnezeu anunță că o va transforma în pustiu. Trecătorii și străinii care vor vedea cetatea distrusă se vor întreba de ce a pedepsit Domnul atât de aspru Ierusalimul, iar răspunsul va fi că poporul L-a părăsit pe Dumnezeu și s-a închinat dumnezeilor străini. Domnul le cere să nu-l plângă pe cel mort, și nici pe cel care pleacă în exil, având în vedere că cel dus în robie nu se va mai întoarce și nu-și va mai vedea țara natală. Despre Șalum, fiul lui Iosia, Ieremia vestește că va fi dus în exil și va muri acolo, fără să mai vadă țara în care s-a născut. Apoi Domnul îl mustră pe rege că își construiește casa prin nedreptate și va muri ca rob acolo unde va fi strămutat. El se laudă cu bogăția și construcțiile sale, însă Domnul îi amintește că tatăl său a mâncat și a băut, dar a făcut dreptate și judecată, apărând cauza celui sărac și a celui nevoiaș. Adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu se vede prin dreptate, nu prin bogăție și lux. Din cauza lăcomiei, a vărsării de sânge, a asupririi și a nedreptății sale, Domnul îi vestește o moarte lipsită de cinste.
Despre Iehonia, fiul lui Ioiachim, Domnul spune că atât acesta, cât și mama sa, vor fi duși în țară străină și nu se vor mai întoarce în țara lor. El va ajunge un om disprețuit, în ciuda descendenței sale regale.
Capitolul 23
Profeție mesianică. Păstorii buni și răi. Regele drept ce va să vină. Domnul împotriva profeților mincinoși.
Domnul îi mustră pe păstorii care pierd și risipesc oile poporului Său, adică pe conducătorii care, în loc să aibă grijă de popor, l-au lăsat să se împrăștie. Dumnezeu îi avertizează că îi va pedepsi pentru răul pe care l-au făcut. În același timp, El promite că va aduna rămășița poporului Său din toate țările în care a fost risipită, o va aduce înapoi și o va face să crească și să se înmulțească. Poporul va avea din nou păstori adevărați, care îi vor hrăni și îi vor îngriji, astfel încât nu se va mai teme și nu va mai fi risipit.
Urmează una dintre cele mai importante profeții mesianice. Domnul spune că va veni vremea când va ridica poporului lui David odraslă dreaptă, un Rege care va domni cu înțelepciune și va face dreptate și judecată în țară. În zilele Lui, Iuda va fi mântuit, iar Israel va locui în siguranță.
Domnul se îndreaptă apoi împotriva profeților mincinoși, care pretind că vorbesc în numele Lui. Profeții din Samaria au profețit în numele lui Baal și au adus poporul în rătăcire. În Ierusalim, situația este și mai gravă deoarece profeții au comis adulter, au umblat în minciună și i-au întărit pe oameni în rău, astfel încât aceștia nu s-au întors de la păcatele lor. Din cauza acestor stricăciuni, Dumnezeu îi consideră asemenea Sodomei și Gomorei. Dumnezeu îi îndeamnă pe oameni să nu asculte vorbele acestor profeți, deoarece ei nu transmit mesajul lui Dumnezeu, ci propriile lor închipuiri și înșelăciuni. Ei pretind că au avut vedenii sau că au primit descoperiri de la Dumnezeu, însă Domnul arată că acestea nu au provenit de la El. Prin minciunile lor, ei îi îndepărtează pe oameni de la Dumnezeu, în loc să-i cheme la pocăință.
Capitolul 24
Cele două coșuri de smochine.
Domnul îi arată lui Ieremia viziunea celor două coșuri de smochine, unul cu smochine bune, iar celălalt cu smochine rele, care nu puteau fi mâncate. Smochinele bune îi reprezintă pe iudeii duși în robia babiloniană de către Nabucodonosor, împreună cu regele Iehonia, pe care Dumnezeu îi va recunoaște, îi va ocroti în țara robiei și îi va întoarce în țara lor.
În schimb, smochinele rele îi simbolizează pe Sedechia, regele lui Iuda, pe dregătorii săi și pe cei rămași în Ierusalim și în țara lui Iuda. Pe aceștia, Dumnezeu îi va risipi printre toate regatele pământului și va trimite asupra lor foamete și moarte, până la pieirealor.
Capitolul 25
Robia babilonică. Pedepsirea neamurilor.
Domnul îi vestește lui Ieremia că, timp de 23 de ani le-a trimis profeți iudeilor pentru a-i îndemna să se întoarcă de la calea cea rea, însă aceștia nu au ascultat și au continuat să se închine dumnezeilor străini. Din această pricină, Dumnezeu va aduce asupra lor “neamul de la miazănoapte”, careîi vanimici și batjocori timp de 70 de ani. După împlinirea acestui timp, Domnul va pedepsi și neamul care i-a ținut în robie.
Domnul îi poruncește lui Ieremia să dea din “paharul vinului mâniei”sale tuturor neamurilorla care va fi trimis. Acestea vor bea și se vor îmbăta, căzând sub sabia pe care Dumnezeu o va trimite asupra lor. Judecata Domnului se va abate asupra popoarelor și a conducătorilor lor, care vor pieri asemenea berbecilorde soi duși la înjunghiere.
Capitolul 26
Despre dărâmarea Ierusalimului. Ieremia arestat și judecat.
La începutul domniei lui Ioiachim, fiul lui Iosia, Ieremia vestește în casa Domnului cuvintele Sale, îndemnând poporul să se întoarcă de la calea cea rea și să asculte poruncile Domnului și cuvintele profeților Săi, pentru ca Domnul să nu aducă asupra cetății nenorocirea vestită. Dacă poporul nu va asculta, Ierusalimul va ajunge blestem pentru toate neamurile pământului.
După ce preoții, profeții mincinoși și întreg poporul aud cuvintele lui Ieremia spuse în casa Domnului, îl prind pe Ieremia și cer să fie omorât. În fața celor care îl judecă, Ieremia mărturisește că Domnul l-a trimis să vestească aceste cuvinte și îi îndeamnă din nou să-și îndrepte purtarea și să asculte de Dumnezeu. Principii și poporul îl apără, arătând că Ieremia nu merită pedeapsa cu moartea, deoarece a vorbit în numele Domnului. În cele din urmă, Ahicam, fiul lui Șafan, care era scribul regelui Iosia, îl ocrotește pe Ieremia, împiedicându-l să fie dat pe mâna celor care doreau să-l omoare.
Capitolul 27
Jugul, simbol al supunerii față de regele Babilonului.
La începutul domniei lui Sedechia, fiul lui Iosia, Domnul îi poruncește lui Ieremia să-și facă legături și juguri de lemn și să le trimită, prin solii lor, regilor Edomului, Moabului, Amonului, Tirului și Sidonului. Prin intermediul acestora, Ieremia le vestește că Dumnezeu a dat pământurile lor lui Nabucodonosor, regele Babilonului, și că toate popoarele care nu i se supun, vor fi pedepsite cu foamete și moarte.
Ieremia îi îndeamnă să nu asculte de profeții mincinoși, de ghicitori, de prevestitori și de vrăjitori, care îi amăgesc și îi îndeamnă să nu se supună Babilonului, punându-le în primejdie viitorul. Cei care se vor supune regelui Babilonului vor putea rămâne în țara lor și o vor lucra, în timp ce împotrivirea față de voia Domnului va atrage pedeapsa și pierderea țării.
Capitolul 28
Cearta cu Anania, profetul mincinos.
În cel de-al patrulea an al domniei lui Sedechia, regele lui Iuda, Anania, profet mincinos din Gabaon, îi vestește lui Ieremia, în casa Domnului și în fața preoților și a poporului, că Dumnezeu a sfărâmat jugul regelui Babilonului și că, în doi ani, va întoarce vasele luate din Templu de Nabucodonosor. Ieremia îi răspunde că adevărul profețiilor se va cunoaște prin împlinirea lor.
Anania ia jugurile de pe grumazul lui Ieremia și le sfarâmă, susținând că tot astfel va sfărâma Domnul jugul Babilonului de pe grumazul tuturor neamurilor. Domnul îi poruncește lui Ieremia să-i vestească lui Anania că jugurile de lemn vor fi înlocuite cu juguri de fier și că, pentru că a rostit profeții mincinoase și a îndemnat poporul la rătăcire, Anania va muri în acel an. Profeția lui Ieremia se împlinește, iar Anania moare.
Capitolul 29
Scrisoarea lui Ieremia către cei din robie. Profeție împotriva lui Șemaia.
Ieremia trimite o scrisoare bătrânilor, preoților și profeților aflați în robia babiloniană, prin intermediul lui Eleasa, fiul lui Șafan, și a lui Ghemaria, fiul lui Hilchia. Prin această scrisoare, Domnul îi îndeamnă pe iudei să-și zidească locuințe, să cultive grădini, să se căsătorească, să aibă copii și să se înmulțească. De asemenea, le cere să caute pacea țării în care se află și să se roage pentru ea, îndemnându-i să nu se lase amăgiți de profeții mincinoși.
Domnul vestește pedeapsa celor care au rămas în Ierusalim și nu au ascultat cuvintele Sale, aceștia urmând să îndure sabia, foametea și ciuma, asemenea smochinelor rele. Totodată, Dumnezeu îi descoperă lui Ieremia că Șemaia Elamitul, care a profețit fără să fie trimis de El și a îndemnat la răzvrătire împotriva cuvântului Domnului, va fi pedepsit pentru minciunile sale.
Capitolul 30
Dumnezeu le făgăduiește iudeilor întoarcerea din robie.
Domnul îi poruncește lui Ieremia să scrie într-o carte toate cuvintele Sale, vestind că va veni vremea când îi va întoarce din robie pe cei din Israel și Iuda și îi va readuce în țara pe care a dat-o părinților lor. Înainte de izbăvire, poporul va trece prin clipe de groază și suferință asemenea durerilor unei femei care naște. Domnul va sfărâma jugul robiei de pe grumazul lor, iar aceștia se vor putea întoarce în țara lor, unde vor trăi în liniște și pace.
Popoarele printre care iudeii au fost risipiți vor fi nimicite, în timp ce poporul lui Dumnezeu va fi pedepsit, după dreptate, pentru păcatele sale. Cu toate acestea, Domnul nu îi va părăsi, ci îi va vindeca de răni și le va reda demnitatea, rămânând Dumnezeul lor, iar ei vor fi în continuare poporul Său.
Capitolul 31
(Continuare)
Domnul vestește că Israelul va rămâne poporul Său și că, după pedeapsa primită spre îndreptare, va veni vremea reîntoarcerii în țara strămoșilor. Atunci va fi mare bucurie iar poporul va vesti neamurilor izbăvirea sa și Îi va aduce slavă Domnului, Care îl va aduna de la miazănoapte și de la marginile pământului. Dumnezeu îi va ocroti asemenea unui păstor care își păzește turma și îi va dărui din nou belșug și binecuvântări. El Își arată dragostea părintească față de Israel, numindu-l fiul Său întâi născut, Efraim.
În profeția lui Ieremia este amintită Rahela, care nu vrea să înceteze plânsul pentru copiii ei care nu mai sunt, ce simbolizează copiii uciși de Irod în căutarea pruncului Iisus. Totodată Domnul vestește că există nădejde pentru viitorul poporului și că fiii lui se vor întoarce în țara lor. Israel este îndemnat să se întoarcă la Dumnezeu și să-și îndrepte căile, iar cei rămași din popor vor beneficia de ocrotirea și binecuvântările Sale.
Domnul vestește că va crea un nou legământ cu casa lui Israel și casa lui Iuda, diferit de cel încheiat cu părinții lor, pe care aceștia l-au încălcat. El Își va pune legea în inimile lor, le va ierta fărădelegile și nu-și va mai aduce aminte de păcatele lor. În zilele acelea, fiecare om va răspunde pentru propriile păcate, nu pentru cele ale părinților săi, iar Domnul va păstra pentru totdeauna legătura Sa cu poporul Israel.
Capitolul 32
Ieremia cumpără o țarină.
În cel de-al zecelea an al domniei lui Sedechia, în timp ce oștirea Babilonului asediază Ierusalimul, Ieremia se află în detenție din cauza profețiilor sale referitoare la căderea cetății și moartea lui Sedechia în Babilon. Din porunca Domnului, Ieremia cumpără de la o rudă a sa țarina acestuia din Anatot, adică din ținutul lui Veniamin, contra sumei de 17 sicli de argint. Actele proprietății sunt încredințate lui Baruh, fiul lui Neria, în prezența martorilor, ca dovadă că vor mai exista vremuri în care oamenii vor cumpăra din nou țarini în țară.
În rugăciunea sa, Ieremia Îi aduce slavă Domnului pentru binefacerile Sale și pentru toate lucrările săvârșite în folosul poporului. Domnul îi vestește însă că Ierusalimul va fi cucerit de caldei, care vor ataca și vor arde cetatea și casele în care poporul a adus tămâie în cinstea lui Baal și s-au îndepărtat de Dumnezeu. Din cauza neascultării și a păcatelor sale, Ierusalimul va fi dat în mâinile regelui Babilonului, iar locuitorii săi vor suferi de sabie, foamete și ciumă.
Cu toate acestea, Domnul vestește că fiii lui Israel și ai lui Iuda, risipiți printre neamuri, se vor întoarce și vor locui din nou în țara lor. Dumnezeu va încheia cu poporul Său un legământ veșnic, va sădi în inimile oamenilor frica de El, pentru ca aceștia să nu se mai îndepărteze de voia Sa, și îi va aduna pentru a locui în siguranță în țara lor.
Capitolul 33
Alte făgăduințe.
În timpul detenției lui Ieremia, Domnul îi vorbește pentru a doua oară și îi vestește că locuințele dărâmate pentru a întări zidurile împotriva caldeilor, se vor umple de morți, ca urmare a mâniei divine pentru fărădelegile și păcatele poporului, care s-a îndepărtat de Dumnezeu.
Cu toate acestea, Domnul vestește că va veni vremea restaurării, când îi va întoarce pe iudei în ținuturile strămoșești și îi va curăța de toate păcatele săvârșite împotriva Sa. Atunci, în cetățile pustiite ale lui Iuda și în Ierusalim se vor auzi glasuri de veselie, iar oamenii Îi vor aduce slavă Domnului și daruri în casa Sa, mulțumindu-I pentru binefacerile și îndurarea Sa.
Capitolul 34
Profeție despre robia babilonică.
În timpul asediului Ierusalimului de către Nabucodonosor, regele Babilonului, și oștirea sa, Domnul îi poruncește lui Ieremia să meargă la Sedechia, regele lui Iuda, și să îi vestească că cetatea va fi cucerită și dată în mâinile babilonienilor, iar regele va fi luat prizonier și dus în Babilon, unde va muri.
Sedechia încheie un legământ cu poporul, prin care fiecare trebuia să-și elibereze robii evrei, pentru ca nimeni dintre iudei să nu mai fie ținut în robie de către frații săi. Deși poporul se supune inițial acestui legământ, ulterior își încalcă făgăduința și îi ia din nou în robie pe cei pe care îi eliberase. Domnul îi mustră pentru că au încălcat legământul și nu au respectat porunca Sa, amintindu-le că și părinții lor fuseseră eliberați din robia Egiptului.
Din această pricină, Dumnezeu vestește că îi va da pe mâna dușmanilor lor, și vor fi loviți de sabie, foamete și ciumă. Sedechia, dregătorii, preoții și poporul care a încălcat legământul vor ajunge sub puterea babilonienilor, iar trupurile celor uciși vor fi lăsate pradă păsărilor cerului și fiarelor pământului.
Capitolul 35
Cei din casa Recabiților nu vor să bea vin.
În timpul domniei lui Ioiachim, regele lui Iuda, Dumnezeu îi poruncește lui Ieremia să îi aducă pe recabiți într-una dintre curțile Templului și să le dea vin de băut. Aceștia refuză deoarece respectă poruncile strămoșului lor Ionadab, fiul lui Recab, care le-a cerut să nu bea vin, să nu-și construiască locuințe, să nu cultive grădini și vii, ci să locuiască în corturi. Ei explică că s-au stabilit în Ierusalim numai pentru a se adăposti de atacurile lui Nabucodonosor și ale oștirii sale.
Prin această întâmplare, Domnul îi mustră pe oamenii din Iuda și Ierusalim pentru că nu au ascultat poruncile Sale, deși El le-a vorbit în repetate rânduri prin profeți. În schimb, recabiții au păstrat cu credință porunca strămoșului lor de-a lungul generațiilor. Din cauza neascultării și a împietririi inimii lor, asupra poporului lui Iuda se vor abate toate nenorocirile vestite de Dumnezeu. În schimb, Domnul făgăduiește că urmașii lui Ionadab, fiul lui Recab, vor avea întotdeauna un urmaș care să-I slujească.
Capitolul 36
Cartea lui Ieremia este arsă de Ioiachim.
În al patrulea an al domniei lui Ioiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, Domnul îi poruncește lui Ieremia să scrie într-o carte toate cuvintele pe care i le-a vestit, în speranța că poporul va auzi avertismentele Sale, se va întoarce de la calea cea rea și va primi iertarea păcatelor. Ieremia îl cheamă pe Baruh, fiul lui Neria, și îi dictează toate cuvintele Domnului, apoi îi cere să citească din carte în Templu, în ziua de post, întrucât el se află sub pază și nu va putea merge acolo. Baruh îndeplinește porunca, iar Miheia, fiul lui Ghemaria, auzind cele citite, îi înștiințează pe dregători.
Dregătorii îl cheamă pe Baruh, care le mărturisește că a scris cartea sub dictarea lui Ieremia. Aceștia îi îndeamnă pe Baruh și pe Ieremia să se ascundă, apoi duc cartea înaintea regelui Ioiachim. După ce ascultă o parte din citire, regele rupe cartea și o aruncă în foc, până când aceasta este mistuită în întregime, nesocotind avertismentele Domnului. Atunci, Dumnezeu îi poruncește lui Ieremia să scrie din nou toate cuvintele, iar asupra lui Ioiachim și a casei sale vestește pedeapsă pentru că au disprețuit mesajul divin.
Capitolul 37
Sedechia îl închide pe Ieremia în temniță.
După Ioiachim, la domnia lui Iuda urmează Sedechia, fiul lui Iosia, numit rege de Nabucodonosor. Sedechia nu ascultă cuvintele și poruncile Domnului, dar îi cere lui Ieremia să se roage pentru el. În timpul asediului Ierusalimului, oastea caldeilor se retrage temporar pentru a înfrunta armata egipteană. Domnul îi poruncește lui Ieremia să îi vestească lui Sedechia că egiptenii, cu care acesta încheiase o alianță, nu-i vor veni în ajutor, iar caldeii se vor întoarce, vor lupta împotriva Ierusalimului și îl vor mistui prin flăcări.
Când Ieremia iese din Ierusalim pentru a merge în ținutul lui Veniamin, este acuzat pe nedrept că vrea să treacă de partea caldeilor. Este prins, dus înaintea dregătorilor, bătut și întemnițat. Mai târziu, Sedechia îl cheamă la el în taină și îlîntreabă dacă există vreun cuvânt de la Domnul, iar Ieremia îi vestește că va cădea în mâinile regelui Babilonului. Profetul îl roagă pe rege să nu-l mai trimită înapoi în temniță, de frică că va muri acolo. Regele poruncește să fie aruncat în temniță, unde primește în fiecare zi câte o bucată de pâine, până când pâinea se termină în cetate, în contextul asediului prelungit.
Capitolul 38
Ieremia în groapa temniței. Cea din urmă vorbă a sa cu Sedechia.
Dregătorii regelui aud cuvintele lui Ieremia, care îi îndeamnă pe oameni să iasă din cetate și să se predea caldeilor pentru a-și salva viața, căci cei care vor rămâne în Ierusalim vor muri de sabie și de foamete. Ei îi cer regelui moartea profetului, iar acesta le îngăduie să facă ce vor cu el. Ieremia este aruncat într-o fântână, dar pentru că acolo nu era decât nămol, nu pățește nimic. Ebed Melec, etiopianul, îi atrage atenția regelui asupra nedreptății făcute profetului, iar regele poruncește să fie scos din groapă cu ajutorul unor oameni.
Mai târziu, Sedechia îl cheamă pe Ieremia și îi cere să-i spună adevărul. Profetul îl avertizează că, dacă se va preda căpeteniilor regelui Babilonului, își va salva viața, iar Ierusalimul nu va fi ars. Dacă va refuza, cetatea va căde în mâinile caldeilor, iar el nu va scăpa. La cererea regelui, Ieremia păstrează tăcerea asupra convorbirii lor și le spune dregătorilor că l-a rugat pe rege să nu-l trimită din nou în temniță. El rămâne în curtea temniței până la cucerirea Ierusalimului.
Capitolul 39
Căderea Ierusalimului.
În cel de-al nouălea an al domniei lui Sedechia, Nabucodonosor, regele Babilonului, vine cu oastea sa și asediază Ierusalimul. În al unsprezecelea an, cetatea este cucerită, iar Sedechia și dregătorii săi fug noaptea, dar sunt prinși de caldei. Sedechia este dus în fața regelui Babilonului, care îi ucide fiii și pe dregătorii săi, apoi îi scoate ochii. Caldeii ard casele Ierusalimului, dărâmă zidurile și îi duc în robie în Babilon pe cei rămași în viață, lăsându-iîn ținutul lui Iuda decât pe cei foarte săraci.
Nabucodonosor poruncește ca Ieremia să fie tratat bine, iar profetul este eliberat. Domnul îi transmite apoi lui Ieremia să meargă la Ebed Melec, etiopianul, și să îi vestească că va fi cruțat în ziua nenorocirii, deoarece și-a pus încrederea în Dumnezeu.
Capitolul 40
Ieremia în libertate.
Ieremia este eliberat la Rama de căpetenia gărzilor Babilonului, care îi oferă posibilitatea de a merge în Babilon, sau de a se întoarce în mijlocul poporului său. Profetul alege să rămână în ținutul lui Iuda, alături de cei scăpați cu viață, cărora li se îngăduie să-și cultive pământurile. Aceștia află că regele Babilonului l-a numit guvernator pe Godolia, care îi îndeamnă pe oameni să slujească regelui Babilonului și le spune că vor avea parte de liniște și de bunăstare.
Iohanan, fiul lui Careea, vine la Godolia, în Mițpa, și îl avertizează că Ismael, fiul lui Netania, plănuiește să îl ucidă. El se oferă să-l omoare pe Ismael în taină, însă Godolia îl oprește și nu îi crede avertismentul, considerându-l mincinos.
Capitolul 41
Uciderea lui Godolia.
În luna a șaptea, Ismael, fiul lui Netania, vine la Godolia, în Mițpa, împreună cu zece oameni. În timpul mesei, aceștia îl ucid pe Godolia, pe oamenii săi și pe caldeii aflați acolo. A doua zi, deși uciderea guvernatorului nu fusese încă descoperită, sosesc la Mițpa 80 de oameni îmbrăcați în ținută de doliu și pocăință, pentru a aduce tămâie și jertfe Domnului. Ismael îi atrage în cetate și îi ucide, aruncându-le trupurile într-o fântână. Îi cruță pe 10 dintre ei, care îi oferă provizii din averile lor.
Când Iohanan, fiul lui Careea, și căpitanii de oaste află ce a făcut Ismael, pornesc împotriva lui. Oamenii aflați cu Ismael trec de partea lui Iohanan, în timp ce Ismael fuge în ținutul fiilor lui Amon împreună cu opt oameni. Apoi, Iohanan, căpitanii de oaste și rămășița poporului se opresc lângă Betleem, pregătindu-se să plece în Egipt de teama caldeilor, după uciderea lui Godolia.
Capitolul 42
Fuga în Egipt.
Căpeteniile oștiri, împreună cu Iohanan, și întregul popor rămas în țara lui Iuda, vin la Ieremia și îi cer să se roage Domnului pentru ei, ca să afle încotro să meargă și ce să facă. Ei promit că vor asculta de cuvântul Domnului, indiferent de răspunsul primit. După zece zile, Dumnezeu îi vorbește lui Ieremia, care le transmite că, dacă vor rămâne în țara lui Iuda, Domnul îi va ocroti și nu trebuie să se teamă de regele Babilonului. Dumnezeu se va milostivi de ei și îi va ajuta să se reîntoarcă la viața lor în acel ținut.
Dacă însă vor pleca în Egipt, vor fi loviți de sabie, foamete și molimă și nu vor scăpa de nenorocirile de care se tem. Ieremia îi avertizează că au greșit promițând că vor asculta de cuvântul Domnului, în timp ce în inima lor sunt hotărâți să plece spre Egipt.
Capitolul 43
Fuga în Egipt. Ieremia prevestește cucerirea Egiptului de către Nabucodonosor.
Iohanan și ceilalți oameni care au venit la Ieremia, îl acuză pe profet că minte și susțin că Baruh, fiul lui Neria, l-a îndemnat să îi dea pe mâna caldeilor. Ei nu ascultă de porunca Domnului de a rămâne în țara lui Iuda, ci pleacă în Egipt, luându-i cu ei pe Ieremia și pe Baruh. Ajunși la Tahapanhes, Domnul îi poruncește lui Ieremia să ia niște pietre mari și să le ascundă la intrarea casei lui Faraon, în văzul iudeilor.
Prin acest semn, Ieremia vestește că Nabucodonosor, regele Babilonului, își va așeza tronul deasupra acelor pietre și va cuceri Egiptul. El va aduce distrugere asupra țării, va arde templele și casele închinate dumnezeilor străini, iar Cetatea Soarelui va fi dărâmată.
Capitolul 44
Ieremia și evreii din Egipt.
Dumnezeu îi vorbește lui Ieremia despre evreii aflați în Egipt și le amintește că Ierusalimul și cetățile lui Iuda au ajuns pustii din cauza idolatriei și a neascultării lor. Dumnezeu le-a trimis profeți pentru a-i aduce pe calea cea dreaptă, dar ei nu i-au ascultat. Cu toate acestea, continuă să se închine dumnezeilor străini, uitând nenorocirile aduse de păcatele lor. De aceea, Domnul vestește că va nimici rămășița lui Iuda aflată în Egipt prin sabie, foamete și ciumă.
Bărbații și întreg poporul care locuiește în Egipt îi răspund lui Ieremia că nu vor asculta cuvântul Domnului și că vor continua să ardă tămâie zeiței Astarte. Ieremia le spune că nenorocirile suferite de ei și de părinții lor sunt urmarea fărădelegilor și a neascultării poruncilor divine. Ieremia le vestește că oamenii din Iuda, aflați în Egipt, vor pieri, iar înfrângerea lui Faraon de către dușmanii săi va confirma împlinirea cuvântului Domnului.
Capitolul 45
Ieremia îl mustră pe Baruh.
La porunca Domnului, Ieremia îi transmite lui Baruh, fiul lui Neria, mustrarea lui Dumnezeu pentru plângerile sale legate de osteneala scrierii cuvintelor profetice și de neliniștea care nu-i mai dă pace nici noaptea. Dumnezeu îi vestește că va aduce nenorociri asupra tuturor oamenilor, dar îi promite lui Baruh că își va păstra viața, chiar dacă va trebui să trăiască înconjurat de primejdii și de teamă.
Capitolul 46
Profeție împotriva Egiptului.
Domnul îi vestește lui Ieremia o profețieîmpotriva Egiptului și a oștirii Faraonului Neco, înfrântă la Carchemiș, lângă Eufrat. Deși egiptenii se pregătesc de luptă cu arme, scuturi și cai, armata lor va fi învinsă, iar luptătorii din Etiopia, Libia și Lidia nu vor putea împiedica înfrângerea. Aceasta va fi ziua răzbunării Domnului asupra vrăjmașilor Săi. Luptătorii tocmiți vor fugi, iar Egiptul va fi dat pe mâna unui popor de la miazănoapte. Domnul vestește nimicirea zeului Amon, a lui Faraon și a celor care-și pun încrederea în el, iar Apis, zeul protector al Memfisului, nu-l va putea salva.
Egiptul va cădea în mâinile regelui Babilonului, dar Domnul vestește că, după o vreme, țara va fi din nou locuită ca în trecut. Apoi, Domnul se adresează fiilor lui Israel și le promite că îi va mântui, îi va aduce înapoi din țările în care au fost risipiți și nu-i va nimici cu totul, deși îi va pedepsi după dreptate.
Capitolul 47
Profeție asupra celor de alt neam.
Domnul vestește o profeție împotriva filistenilor, popor de alt neam, anunțând că dinspre miazănoapte vor veni ape năvalnice, simbol al unei armate care va pustii țara și tot ce se află în ea. Oamenii vor striga de groază la auzul tropotelor copitelor și al carelor de luptă, iar părinții, înspăimântați, nu vor mai avea putere să-și ajute copiii.
Tirul, Sidonul și Ascalonul vor fi lovite de distrugere, iar Gaza va fi pustiită. Filistenii vor fi nimiciți de sabia Domnului, iar cei rămași își vor pierde puterea. Profetul descrie astfel venirea unei judecăți nimicitoare asupra filistenilor, din care nici cetățile, nici oamenii nu vor putea scăpa.
Capitolul 48
Profeție asupra Moabului.
Domnul vestește judecată împotriva Moabului, ale cărui cetăți vor fi pustiite: Nebo, Chiriatim, Heșbonul, Horonaim, Zogora, Luhitul și alte așezări vor cădea sub loviturile nimicitoare ale vrăjmașului. Moabiții vor fugi îngroziți, iar zeul lor, Chemoș, va fi dus în robie împreună cu preoții și dregătorii săi, dovedindu-se neputincios să-și apere poporul. Domnul poruncește ca țara să fie lovită fără cruțare, iar distrugerea va fi atât de mare, încât vor trebui puse semne pentru a recunoaște locurile pustiite. Moabul, care a trăit multă vreme în belșug și liniște, s-a încrezut în puterea și bogăția sa, dar mândria îi va aduce căderea.
Judecata se va abate și asupra multor altor cetăți moabite, iar locuitorii vor fugi și se vor ascunde în munți. Moabul va fi făcut de rușine pentru că s-a împotrivit Domnului și s-a încrezut în idolii săi. Totuși, profeția nu se limitează la distrugere, iar Domnul vestește că, în cele din urmă, va aduce o întoarcere a sorții Moabului. Astfel, capitolul descrie căderea unui popor care și-a pus încrederea în bogăție, mândrie și dumnezei străini, în loc să se teamă de Domnul.
Capitolul 49
Profeții despre Amon, Edom, Damasc, triburile arabe, Elam.
Domnul vestește judecată asupra mai multor popoare. Despre fiii lui Amon, spune că țara lor va ajunge pustie, cetățile vor fi ruinate, iar zeul lor, Milcom, va fi dus în robie alături de preoții și dregătorii săi.
Despre Edom (Idumeea), Domnul arată că înțelepciunea și sfaturile locuitorilor nu-i vor putea salva, iar mândria și păcatele lor vor aduce nenorocirea. Țara va ajunge asemenea Sodomei și Gomorei, pustiită și lipsită de locuitori.
În privința Damascului, Domnul vestește slăbirea puterii sale, teama și fuga războinicilor, precum și arderea cetății, ai cărei tineri vor cădea în luptă.
Profeția continuă cu privire la Chedar și Hațor, popoare ale căror bogății și turme vor deveni pradă pentru invadatori. Domnul vestește că regele Babilonului va veni împotriva lor, îi va împrăștia și le va nimici turmele și cămilele, astfel încât groaza va veni din toate părțile. În cele din urmă, Domnul vestește judecată asupra Elamului. Îi va frânge puterea, va aduce asupra lui cele patru vânturi din cer și îi va risipi locuitoriiprintre neamuri. Elamiții vor fi cuprinși de teamă înaintea vrăjmașilor, însă profeția se încheie cu promisiunea că Domnul va aduce, în cele din urmă, întoarcerea Elamului din robie.
Capitolul 50
Profeție asupra Babilonului.
Domnul vestește căderea Babilonului și neputința zeilor săi, Bel și Merodah, de a-l apăra. Un popor de la miazănoapte se va ridica împotriva lui, iar țara va ajunge pustie. În acele zile, fiii lui Israel și Iuda Îl vor căuta din nou pe Domnul, se vor întoarce la El și vor reînnoi legământul veșnic. Domnul Își va aduna poporul asemenea unor oi rătăcite și îl va îndemna să fugă din Babilon, pentru a nu fi prins în pedeapsa ce se va abate asupra cetății. Babilonul va deveni o pustietate, iar cei care se bucuraseră de căderea lui Israel vor fi cuprinși la vederea distrugerii sale.
Domnul amintește că Israelul a fost asemenea unei oi rătăcite, alungată de lei. Mai întâi l-a sfâșiat regele Asiriei, apoi Nabucodonosor, regele Babilonului. Acum Dumnezeu vestește că Se va răzbuna pe Babilon și va restaura poporul lui Israel. Multe neamuri și regi se vor ridica împotriva Babilonului, iar oștirea sa va fi nimicită, tinerii și războinicii vor cădea, iar țara va ajunge asemenea Sodomei și Gomorei. Pedeapsa va veni și pentru idolatria Babilonului și Caldeii, iar cetatea care a cucerit și asuprit alte popoare va fi, la rândul ei, cucerită și pustiită, potrivit judecății divine.
Capitolul 51
Profeție asupra Babilonului (continuare).
Domnul vestește nimicirea Babilonului, asupra căruia va trimite un vânt nimicitor și popoare care îl vor pustii. Tinerii și războinicii săi vor cădea, căci Dumnezeu nu i-a uitat pe Israel și pe Iuda, iar vremea răzbunării pentru suferințele îndurate de poporul Său a sosit. Deși Babilonul a fost asemenea unei cupe de aur prin care Domnul a făcut să ajungă mânia Sa asupra neamurilor, el va cădea pe neașteptate și se va sfărâma. Domnul îi va ridica pe mezi împotriva lui și va răsplăti Babilonului și Caldeii toate răutățile făcute Sionului. Multe neamuri vor fi adunate împotriva cetății, iar țara va ajunge pustie. Familia regelui și conducătorii Babilonului vor fi pedepsiți pentru cruzimea cu care s-au năpustit asupra poporului lui Dumnezeu. Zeii Babilonului se vor dovedi neputincioși, vor fi cuprinși de rușine și se vor prăbuși, iar țara care s-a încrezut în ei va fi nimicită.
La porunca Domnului, Ieremia îi încredințează lui Seraia, fiul lui Neria, profețiile atunci când acesta pleacă spre Babilon. Seraia trebuie să citească înaintea oamenilor toate cuvintele scrise împotriva cetății, apoi să lege cartea de o piatră și să o arunce în Eufrat, spunând că așa se va scufunda Babilonul și nu se va mai ridica din nenorocirea pe care Domnul o va duce asupra lui. Astfel se încheie profețiile lui Ieremia despre judecata și căderea Babilonului.
Capitolul 52
Asediul și căderea Ierusalimului. Sedechia, rob. Jefuirea Ierusalimului. Ducerea-n robie. Eliberarea lui Ioiachim.
Sedechia ajunge rege al lui Iuda la vârsta de 21 de ani și domnește 11 ani. Mama sa este Hamutal, fiica lui Ieremia din Libna. El nu ascultă de poruncile Domnului și se răzvrătește împotriva regelui Babilonului. În al nouălea an al domniei sale, Nabucodonosor asediază Ierusalimul, iar asediul continuă până în al unsprezecelea an, când foametea devine cumplită. Sedechia și oamenii săi încearcă să fugă din cetate, iar caldeii îi urmăresc și îl capturează pe rege lângă Ierihon. Fiii și dregătorii săi sunt uciși în fața sa, apoi Sedechia este orbit, legat în lanțuri și dus în Babilon, unde rămâne până la moarte.
Nabuzaradan, căpetenia gărzilor Babilonului, intră în Ierusalim, arde casa Domnului, palatul regal și toate casele cetății, dărâmă zidurile și îi duce în robie pe cei rămași, inclusiv pe meșteri. Doar o parte dintre cei mai săraci sunt lăsați în țară pentru a lucra pământul. Caldeii smulg stâlpii de aramă, Marea-de-aramă, boii care o susțineau și celelalte vase folosite la slujbele Templului, ducându-le în Babilon. Mai mulți preoți, dregători și oameni de seamă din cetate sunt capturați și uciși la Ribla, din porunca regelui Babilonului. Capitolul consemnează și numărul iudeilor deportați în diferite etape ale robiei: 3023 în anul al șaptelea al lui Nabucodonosor, 832 în anul al optsprezecelea și 745 în al douăzeci și treilea an, în total 4600 de oameni. În cele din urmă, în al treizeci și șaptelea an de robie al lui Ioiachim, regele lui Iuda, Evil Merodac, regele Babilonului, îl eliberează pe Ioiachim din temniță, îl tratează cu bunăvoință, îi dă haine alese și îl îngrijește până la sfârșitul vieții.
***
