Aventurile lui Huckleberry Finn
-rezumat-
Capitolul 1
Romanul începe cu o notă a autorului, prin care îi avertizează pe cititori că vor suferi chinuri groaznice dacă vor încerca să găsească o justificare a acestei opere, o morală sau o intrigă. Rolul povestitorului îi este atribuit lui Huckleberry Finn, care stabilește, încă de la început, că întâmplările din „Aventurile lui Tom Sawyer”, dar și din acest volum, sunt adevărate, având doar mici adăugiri din partea autorului, pentru înfrumusețarea textului. Huckleberry reia pe scurt personajele din cartea precedentă, amintind de descoperirea comorii și de faptul că judecătorul Thatcher le-a investit banii ca să „clocească”. Povestește cum a fost luat sub protecția văduvei Douglas, dar și a surorii ei, domnișoara Watson. Din cauza intențiilor bune ale acestor femei, care și-au propus să îl transforme într-un om civilizat și onorabil, Huckleberry trăiește un adevărat ”coșmar”. De exemplu, nu înțelege de ce toată lumea trebuie să vină la masă după ce văduva sună din clopoțel, de ce trebuie să spună o rugăciune, având în vedere că nu le lipsea nimic, și de ce tot timpul vorbeau despre Moise, dacă oricum acesta era mort.
Domnișoara Watson îl învață abecedarul, iar Huckleberry este pe punctul de a înnebuni de plictiseală. După masa de seară sunt chemați în casă servitorii de culoare, iar după rugăciune toată lumea merge la culcare. Huckleberry aude o bufniță și își spune că e semn rău, după care împinge din greșeală un păianjen în flacăra lumânării, moment în care este sigur că i se va întâmpla o nenorocire. Aude un mieunat ușor afară și își dă seama că este Tom Sawyer. Îi răspunde, la rândul său, și iese pe fereastră pentru a se întâlni cu prietenul său.
Capitolul 2
Huckleberry și Tom vor să părăsească casa văduvei Douglas, dar tocmai când trec prin dreptul bucătăriei, calcă pe o creangă și atrag atenția asupra lor. Sunt auziți de Jim, unul dintre servitorii de culoare ai domnișoarei Watson. Băieții încearcă să nu facă niciun zgomot, dar Jim se așează pe pământ și așteaptă ca zgomotul auzit să se repete. Așteptarea li se pare băieților chinuitoare, mai ales pentru Huckleberry, pe care începe să-l mănânce pielea în 11 locuri diferite. Jim adoarme, iar Tom merge în bucătărie și ia câteva lumânări, pentru care lasă 5 cenți pe masă. Apoi, nu se poate abține și îi agață lui Jim pălăria de creanga copacului sub care doarme. Când se trezește, Jim spune tuturor că a fost răpit de o vrăjitoare și plimbat prin tot ținutul, după care l-a adus înapoi și i-a legat pălăria de creanga unui copac. Bănuțul pe care Tom l-a lăsat pentru lumânările luate, Jim și-l leagă la gât pe post de talisman, povestind că i-a fost dat de diavol pentru a căpăta puterea de a lecui bolile și pentru a invoca, când dorește, vrăjitoarele. Ba chiar, după această întâmplare, Jim se ocupă numai cu povestitul, lăsând munca pe ultimul plan.
Huckleberry, Tom, Joe Harper, Ben Rogers și alți trei băieți, fură o barcă și merg cu ea pe fluviu, pe o distanță de aproximativ două mile și jumătate. Trag la mal, după care continuă drumul printre tufe, și se furișează într-o grotă de mici dimensiuni. Sub influența cărților de aventuri citite de Tom, aici pun bazele „Bandei lui Tom Sawyer”, cu acesta pe post de căpitan, și Joe Harper aghiotant al bandei. Depun jurământul, pe care îl semnează cu sânge pe o hârtie adusă de Tom. Hotărăsc să jefuiască oameni la drumul mare și să nu lase niciun martor în viață. Nu cad de acord asupra a ce trebuie făcut cu femeile, care de fapt nu trebuie omorâte, ci aduse în peșteră până când vor prinde drag de ei și nu vor mai vrea să plece. De asemenea, stabilesc că orice membru al bandei care le va trăda secretele să fie omorât, împreună cu familia lui. Pentru că Huck nu are familie, nu știu pe cine ar trebui să omoare, așa că este propusă pentru înțelegere domnișoara Watson. Tommy Barnes, cel mai mic dintre bandiți, se hotărăște că vrea să plece la mămica lui, așa că îi amenință pe ceilalți că, dacă nu îl lasă să plece, le va dezvălui toate planurile. Tom îi cumpără tăcerea cu cinci cenți. Următoarea controversă este legată de zilele în care ar trebui comise jafurile, fiind cu toții de acord că duminica nu se cuvine să se îndeletnicească cu astfel de activități.
Obosit, Huck se strecoară pe fereastra camerei sale, chiar înainte de a se lumina de ziuă, și își dă seama că hainele lui noi sunt pline de noroi.
Capitolul 3
A doua zi dimineață, Huck își ia bătaie de la domnișoara Watson pentru că și-a murdărit hainele. În schimb, văduva Douglas doar îi curăță, amărâtă, hainele. Văzând-o atât de supărată, Huck își propune să fie cuminte pentru o vreme și să nu o supere.
Domnișoara Watson îi spune lui Huck că rugăciunile îi pot aduce orice își dorește. Pentru o perioadă, Huck încearcă să se roage pentru a primi o undiță, dar pentru că primește una fără cârlige, concluzionează că rugăciunea nu funcționează. Văduva îi explică că, prin rugăciune, se dobândesc doar „daruri spirituale”. Ambele femei îi vorbesc lui Huck despre pronia cerească, dar într-un mod atât de diferit, încât acesta își spune că, dacă un „amărât” ar avea parte de pronia văduvei, ar avea un mare noroc, în schimb, cu ”pronia” domnișoarei Watson, ar fi aspru pedepsit.
Huck nu și-a văzut tatăl de mai mult de un an, dar nici nu își dorește să îl vadă, pentru că, atunci când nu bea, era atât de violent cu el, încât putea scăpa de furia lui doar dacă fugea în pădure. Huck a auzit la un moment dat că tatăl său s-ar fi înecat în râu, dar, mergând la fața locului, și-a dat seama că mortul nu era decât un bărbat îmbrăcat în femeie.
Copiii se joacă de-a bandiții timp de o lună întreagă, dar apoi toată lumea se plictisește, pentru că singurele atacuri sunt organizate asupra tarabelor cu legume din piață. Tom le poruncește bandiților să își lustruiască săbiile și puștile, pentru a fi pregătiți de atac, dar aceste arme nu erau decât ciomege și cozi de mătură cu care puteau, cel mult, să facă focul. Tom le spune că sâmbăta viitoare va veni în oraș un convoi de negustori arabi și spanioli, împreună cu 200 de elefanți, 600 de cămile și 1000 de catâri. Huck nu crede că va avea loc niciun atac, dar, pentru că își dorește să vadă animalele, merge sâmbătă la postul lui din ambuscadă. La comanda lui Tom, băieții se năpustesc din pădure, dar nu găsesc pe drum decât niște elevi de la școala de duminică, care erau în excursie. Îi pun pe fugă, însă captura de gogoși și magiun le este confiscată de învățător. Când Huck îi reproșează lui Tom că n-au văzut niciun animal sau vreun negustor, Tom îi răspunde acestuia că nu au fost doar arabi și spanioli, ci și diamante și comori în cantități enorme, doar că nu au putut fi văzute pentru că erau produsul magiei, iar magicienii le-au transformat, din răutate, în elevi de la școala de duminică. De asemenea, Tom adaugă că magicienii nu puteau fi atacați pentru că aveau lămpi de aramă fermecate, cu care chemau spiridușii în ajutor. Huck face și el rost de o lampă veche și merge cu ea în pădure pentru a invoca spiridușii, dar niciun duh nu-și face apariția, așa că se gândește că arabii și elefanții erau doar în mintea lui Tom.
Capitolul 4
Timp de aproximativ patru luni, Huck merge la școală și învață să citească și să socotească, iar cursurile încep să îi placă din ce în ce mai mult. Dar într-o zi, la masă, Huck varsă solnița și, pentru că domnișoara Watson îl împiedică să arunce cu sare peste umăr, Huck se așteaptă să se întâmple o mare nenorocire. Pleacă de acasă și, în drumul său, observă niște urme lângă gardul din spate al grădinii. După ce își dă seama că sunt ale tatălui său, merge la judecătorul Thatcher, care îl anunță bucuros că a sosit dobânda pe jumătate de an, în valoare de 150 de dolari. Cu gândul la tatăl său, Huck refuză banii și îl roagă pe judecător să îi ia el pe toți, fiind bucuros să i-i cedeze. Judecătorul întocmește un act cu compensație, pe care Huck îl semnează, pentru a-i ceda judecătorului banii, în schimbul sumei de un dolar.
Jim, servitorul domnișoarei Watson, avea un ghemotoc de păr de bou, cu care făcea farmece și ghicea viitorul. În schimbul unui bănuț, Jim îi spune lui Huck că tatăl său este nehotărât asupra a ceea ce trebuie să facă în continuare, și că asupra lui veghează un înger alb, dar și unul negru care îl împinge la răutăți. Îi mai spune lui Huck că el va avea parte de multe necazuri, dar și de lucruri bune, și că va iubi o fată brunetă și săracă, dar și una blondă și bogată. De asemenea, va trebui să fie cu băgare de seamă, pentru că îi este scris să moară spânzurat. După aceea, Huck merge în camera lui, unde, la lumina lumânării, îi zărește silueta tatălui său.
Capitolul 5
Lui Huck i-a fost dintotdeauna frică de tatăl său, pentru că, din fragedă copilărie, bătăile administrate au fost dese și crunte. Tatăl său era un om în vârstă de aproximativ 50 de ani, cu părul lung și slinos, cu tenul de un alb nesănătos, și îmbrăcat mai mult în zdrențe decât în haine. După ce pune lumânarea pe masă, tatăl său îl batjocorește pe Huck pentru hainele sale noi și curate, și îi reproșează, cu mânie și dezgust, că merge la școală și că știe să citească. Îl amenință să nu mai meargă la școală, frustrat de faptul că nimeni din neamul lui nu a știut să citească și îi spune că la același nivel trebuia să rămână și el. Privește evoluția lui Huck ca pe un afront personal și ca pe o bătaie de joc la adresa lui, reproșându-i de mai multe ori că se crede mai presus decât tatăl său. Îi ia singurul dolar din buzunar și îi spune că va merge la judecătorul Thatcher pentru a recupera banii săi din comoară. Cu banii de la Huck, tatăl merge și își cumpără băutură, după care merge beat la judecător și îi cere banii lui Huck, însă acesta îl refuză.
Tatăl lui Huck îl amenință pe judecătorul Thatcher că îl va da în judecată. Văduva Douglas încearcă să-l decadă pe tatăl lui Huck din drepturile părintești, dar noul judecător, necunoscându-l pe inculpat, decide că familiile nu trebuie separate și, în consecință, îl încredințează pe Huck tatălui său. Noul judecător crede că tatăl lui Huck nu este decât un om fără șanse în viață și, pentru a-l ajuta, îl ia la el acasă, îl îmbracă și îl hrănește în fiecare zi. Cu prima ocazie, tatăl lui Huck merge în târg și își vinde hainele noi, după care își cumpără vin și se îmbată atât de rău, încât cade și suferă o dublă fractură la una dintre mâini. După această întâmplare, noul judecător își spune că pe acest om numai un glonț îl mai poate salva.
Capitolul 6
După ce a ieșit din convalescență, tatăl lui Huck a mers la tribunal pentru a solicita din nou începerea procesului pentru recuperarea banilor lui Huck, dar, prin mai multe tertipuri ale judecătorului Thatcher, procesul a fost din nou amânat. Huck obișnuiește să îi ceară judecătorului câțiva dolari, pe care îi dă tatălui său ca să nu îl mai bată. De fiecare dată când arebani, tatăl său se îmbată, face scandal și este băgat la închisoare pentru scurte perioade de timp. După ce o hărțuiește o perioadă pe văduva Douglas, aceasta îl amenință că nu îi va fi bine dacă nu încetează. Frustrat de vorbele văduvei, bătrânul Finn îi spune acesteia că îi va arăta el cine este șeful lui Huck. Îl duce pe copil într-o colibă de lemn de pe malul apei, la trei mile mai sus de St. Petersburg. Îl încuie acolo și are grijă să nu îi lase la îndemână niciun obiect cu care ar putea evada, iar când este și el în colibă, ține o pușcă la îndemână. Lui Huck începe să îi placă acest trai fără responsabilități, și nu mai concepe să se întoarcă la văduvă, dar bătăile sunt atât de dese și de crunte, încât caută o posibilitate de scăpare.
Când tatăl său este plecat, Huck găsește lângă o grindă o lamă veche de fierăstrău. Începe să taie bușteanul de la temelie, dar, între timp, se întoarce și tatăl său din oraș, cu provizii. Huck descarcă alimentele, iar tatăl său, deja beat, bea în continuare și înjură orice persoană de care își amintește. Când vine rândul văduvei Douglas, bătrânul Finn spune că, dacă se supără, îl ascunde pe băiat într-un loc numai de el știut, unde nu l-ar mai găsi nimeni. Acest lucru îl tulbură pe Huck, dar se liniștește spunându-și că va găsi o ocazie să evadeze. De fiecare dată când tatăl său bea rachiu, înjură stăpânirea. De această dată înjură pentru că stăpânirea nu făcea nimic împotriva oamenilor de culoare liberi. Își amintește de un mulatru, foarte bine îmbrăcat, originar din statul Ohio, care spunea că era liber și că lucra ca profesor la Universitate. Ceea ce a pus capac pentru tatăl lui Huck, era că mulatrul se lăuda că, în statul de unde venea el, avea drept de vot. Acest lucru i se pare bătrânului de netolerat, gândindu-se că dacă l-ar fi îmbrâncit, mulatrul nu s-ar fi dat la o parte.
Huck și tatăl său adorm, dar, după o vreme, tatăl se trezește țipând că este acoperit de șerpi care îl mușcă, după care se plânge că este hărțuit de diavoli, sau că oameni morți, cu mâinile foarte reci, încearcă să îl atingă. Se târăște, plângând, sub masă, după care își revine și îl aleargă pe Huck cu intenția de a-l omorî, crezând că acesta este ”îngerul morții”. Obosește și adoarme lipit de ușă, spunându-i lui Huck că se odihnește pentru a prinde puteri să îl omoare. După ce acesta adoarme, Huck îi ia pușca și o îndreaptă spre tatăl său, așteptând.
Capitolul 7
După ce răsare soarele, tatăl lui Huck îl trezește pe băiat și îl întreabă de ce ține pușca în brațe. Lui Huck nu îi dă prin minte decât să îi spună că cineva a încercat să intre în colibă. Tatăl îl trimite să verifice undițele, pentru că îi este foame. În drum spre apă, Huck zărește o luntre fără luntraș. Înoată spre ea și o trage la mal, într-un desiș, fiind atent să nu fie văzut de tatăl său. Gătesc peștișorii prinși în undițe și îi mănâncă, după care tatăl adoarme, dar nu înainte de a-i spune să-l scoale dacă mai vede pe cineva dând târcoale, ca să îl poată împușca. În acest moment,lui Huck îi vine în gând ideea de a-și înscena moartea, pentru că, în felul acesta, ar putea hoinări liber, fără a fi căutat de tatăl său sau de văduva Douglas. După-amiază, merg amândoi la râu și capturează o luntre încărcată cu nouă bușteni, pe care tatăl merge în târg să îi vândă, lăsându-l pe Huck închis în casă.
Huck nu pierde timpul și taie grinda podelei, putând să iasă afară. Vânează un porc mistreț, pe care îl aduce în colibă, unde îi împrăștie sângele, pregătind astfel scena falsei crime. Murdărește și un topor cu sânge, de care își lipește un smoc de păr, după care târăște porcul spre apă, pentru ca tatăl său, sau oricine îl va căuta, să considere că i-a fost târât cadavrul până la apă. Huck își spune că Tom Sawyer ar fi mândru de acest scenariu. Apoi cară toate proviziile din casă pe luntrea ascunsă în desiș, după care pornește în josul apei. Pentru că întunericul este profund, poate să îl vadă pe tatăl său trecând, fără ca acesta să îl observe. Bănuiește că îl căuta pe el, deși Huck nu se aștepta să o facă atât de repede.
Huck ajunge pe insula Jackson și privește în liniște fluviul. Când se luminează de ziuă, intră în pădure și adoarme puțin înainte de ”prânzișor”.
Capitolul 8
După ce Huck se trezește, la scurt timp aude bubuitul unui tun. Sunt echipele se căutarecare tragcu tunul deasupra apei, pentru a i seridica cadavrul la suprafață. Huck își aprinde pipa și așteaptă, ascuns într-un desiș, să treacă bacul pentru a vedea cine este la bord. La bord se află mai mulți oameni din târg, în frunte cu tatăl său, judecătorul Thatcher, văduva Douglas și Tom Sawyer. Căpitanul bacului trage o ghiulea atât de aproape de Huck, încât bubuitura și fumul aproape că îl fac să-și piardă cunoștința. Bacul trece de Huck și înaintează pe râu până la malul dinspre statul Missouri, unde toată lumea coboară și se îndreaptă către casele lor. Acum Huck este sigur că nimeni nu se va mai întoarce să îl caute.
Huck petrece timpul pescuind și stând la soare, dar începe să se simtă singur. După lăsarea nopții, își ia pușca și merge la vânătoare, dar la scurt timp dă peste vatra fumegândă a unui foc. Se sperie atât de tare încât fuge înapoi, în vârful picioarelor, cu mâna pe trăgaci. Ajungând înapoi în tabăra sa, își cară repede toate lucrurile în luntre și se cațără într-un copac. După aproximativ două ore, coboară pentru că nu vede pe nimeni. Ia barca și vâslește încet spre malul dinspre statul Illinois, după care aude glasuri omenești. Se sperie și se întoarce cu barca în vechiul loc de tabără, după care adoarme. Din cauza grijilor doarme puțin și se hotărăște să afle cine se mai află pe insulă. Își ia pușca și pornește spre locul unde a găsit vatra fumegândă. Aici găsește o persoană tolănită pe pământ, învelită într-o pătură. Nu îi ia mult timp, și descoperă că acea persoană este Jim, sclavul de culoare al domnișoarei Watson. Acesta se afla pe insulă de când tatăl lui Huck a dat de veste în târg că Huck a fost ucis. Este lihnit de foame, pentru că în acest timp nu a mâncat decât fragi și uscături. Jim face focul, iar Huck își aduce proviziile din luntre și pescuiește un pește. Toate aceste bunătăți îl impresionează pe Jim atât de tare, încât își spune că trebuie să fie vorba despre o vrăjitorie. După ce Huck îi promite că nu-l va spune nimănui, Jim îi povestește că, deși domnișoara Watson îl certa tot timpul, i-a promis că nu îl va vinde niciodată la un târg de sclavi. Dar, într-o zi, domnișoara a primit vizita unui negustor de sclavi din New Orleans, iar Jim a auzit ulterior o discuție în care domnișoara îi spunea văduvei Douglas că este foarte tentată să îl vândă pe Jim, pentru că negustorul i-a oferit o sumă foarte mare de bani. Jim nici nu a mai așteptat finalul discuției și a fugit, iar după un timp a ajuns pe insulă. Jim mai povestește despre diverse semne rele, cum ar fi că nu este bine să mănânci o pasăre care zboară, pentru că aduce ghinion, sau să numeri bucatele de pe masă. Huck se limitează să spună că lui i se par drăcești toate aceste lucruri.
Capitolul 9
Huckleberry și Jim găsesc o peșteră mare, scobită în stâncă, cu deschiderea înspre statul Illinois. Jim propune să-și mute lucrurile în peșteră, pentru că zborul păsărelelor prevestește venirea ploii. După insistențe din partea lui Jim, cei doi mută întregul lor avut în peșteră, iar mai târziu, în seara aceleiași zile, pornește o furtună puternică, cu tunete și fulgere, care ține mai multe zile. Cea mai mare parte a insulei Jackson este inundată, astfel încât copacii se umplu de animale, șerpi și țestoase, refugiate din calea apelor. Între timp, Huck și Jim se încălzesc la foc și mănâncă la adăpostul sigur al peșterii.
Într-o seară, după ce ploile se opresc, cei doi văd o casă de lemn plutind pe apă la vale. Înoată până la ea și înăuntru găsesc o persoană decedată, dar și mai multe mărunțișuri, pe care le iau, considerând că le vor fi de folos.
Capitolul 10
Huck își dorește foarte mult să vorbească despre mortul găsit în casa plutitoare și despre circumstanțele în care respectivul și-a găsit moartea, dar Jim refuză, susținând că aduce ghinion, iar mortul se poate transforma în strigoi și să le dea târcoale. Huck găsește în căptușeala unui palton luat din casă, opt dolari de argint, dar Jim continuă să refuze să vorbească chiar și despre proveniența banilor, spunând că oricum aveau să pățească un mare rău după ce Huck a adus în peșteră o piele de șarpe, și nu mai au nevoie de încă un ghinion. Huck nu îl crede, dar, după câteva zile, prinde un șarpe cu clopoței și se gândește să îi facă o farsă lui Jim, punându-i șarpele mort în culcuș. Dar perechea șarpelui mort îl mușcă pe Jim de picior. Huck îl omoară și pe acesta și se grăbește să ia ambii șerpi de acolo, pentru ca Jim să nu își dea seama că de la el a pornit necazul lui.
Jim zace vreme de patru zile, timp în care bea din rachiul adus de Huck de la tatăl său, își pune clopoțeii șarpelui la mână și mănâncă din carnea acestuia. După ce își revine, merg împreună la pescuit și prind cel mai mare somn văzut vreodată. Huck își dorește să mai meargă prin târg pentru a afla ce se mai întâmplă, iar Jim îi sugerează să se deghizeze în fată pentru a nu fi recunoscut, folosind una dintre rochiile găsite în casa plutitoare. Huck îmbracă rochia pentru a se obișnui cu ea și își pune pe cap o bonetă. Datorită bonetei, fața nu i se vede decât dacă cineva se apleacă special pentru a se uita la fața lui. Pleacă cu barca și, din cauza curentului, ajunge chiar în capătul târgului. Vede într-o casă o femeie și, pentru că nu o recunoaște, bate la ușă, gândindu-se că de la ea poate afla orice vrea, fără a risca să se deconspire.
Capitolul 11
Huck este poftit în casă de femeia străină, și de la ea află că Jim este suspectat de crima asupra sa. Pe capul lui Jima fost pusă o recompensă de 300 de dolari, bănuielile asupra sa fiind întărite de faptulcă a fugit chiar în seara crimei. Dar bănuiala planează și asupra tatălui lui Huck, pentru care s-a stabilit o recompensă de 200 de dolari. De asemenea, femeia îi mărturisește că soțul ei bănuiește că Jim se află pe insula Jackson, și că va merge pe insulă chiar în cursul acelei seri pentru a-l prinde.
După mai multe teste, cum ar fi să bage ață în ac, sau să arunce cu o vergea de fier după un șobolan, femeia îi spune lui Huck că și-a dat seama că este băiat. Pentru că nu mai avea niciun rost să mintă, Huck recunoaște că este băiat, dar îi spune un nume inventat și o poveste total falsă. Femeia își dă seama și de acest lucru, și îi spune lui Huck că indiferent cine ar fi, dacă se va afla vreodată în impas, să îi dea de veste lui Judith Loftus, adică ei, și ea va face tot posibilul să îl scape din situația în care se va găsi.
După ce părăsește casa doamnei Loftus, Huck merge la barcă și se întoarce la Jim, căruia îi spune că trebuie să plece pentru că oamenii sunt pe urmele lor. Fără a scoate măcar un cuvânt, Jim încarcă, alături de Huck, tot avutul lor pe luntre și pornesc pe fluviu la vale, într-o tăcere absolută.
Capitolul 12
După ora unu noaptea, Huck și Jim lasă insula Jackson în urmă și, la primele ore ale dimineții, fac un popas pe un banc de nisip de la un cot al fluviului. Aici Huck îi povestește lui Jim despre întâlnirea cu doamna Loftus. Jim este de părere că femeia era „mare hoțomană” și că, dacă ea ar fi pornit pe urmele lor, ar fi avut istețimea de a veni cu un câine și nu ar fi stat să aștepte lângă focul pe care ei l-au lăsat ca momeală.
Jim desprinde niște grinzi de deasupra plutei și construiește un mic cort care să-i apere de ploaie șide soare. În mijlocul cortului încropesc o vatră de foc, dar și o cârmă de rezervă, și un stâlp de care să agațe felinarul pentru a putea fi văzuți de alte vase. În orașele pe care le întâlnesc în cale, Huck face diverse cumpărături, iar de prin lanuri sau livezi „împrumută” pepeni, dovleci sau porumb. Uneori împușcă și diverse păsări care le apar în cale. După câteva zile se pornește o furtună, iar la lumina unui fulger, cei doi observă epava unui vas. Spiritul său de aventură îl împinge pe Huck să meargă să cerceteze epava. Cu mari ezitări îl însoțește și Jim, dar, după ce aud voci într-una dintre încăperile vasului, Jim iese afară. Huck înaintează și poate observa că doi oameni îl țin legat pe un al treilea, și îl amenință că îl vor omorî pentru că știau că avea de gând să îi trădeze. Huck fuge afară și îi spune lui Jim că oamenii aceia erau niște criminali și că ar trebui să le găsească pluta și să o dezlege, pentru ca aceștia să nu mai poată fugi, și astfel șeriful să-i poată prinde cu ușurință. Cu această ocazie, Huck și Jim observă că nici pluta lor nu mai este, așa că trebuie să găsească neapărat pluta criminalilor pentru a avea cu ce pleca.
Capitolul 13
Dând ocol epavei, Huck vede barca criminalilor, dar, în același timp, apar și aceștia. Speriați, Huck și Jim nu scot niciun sunet și, spre norocul lor, tâlharii se întorc la prizonierul lor pentrua-i lua partea lui din pradă. Huck și Jim profită de ocazie și, în câteva secunde, sunt în barcă, îi taie sfoara și plutescla vale. Dar Huck se gândește și la soarta crudă a tâlharilor și se hotărăște să caute ajutor pentru aceștia. Se pornește din nou furtuna, dar la scurt timp observă, bucuroși, și pluta lor. Jim merge cu pluta mai la vale, iar Huck continuă drumul cu barca spre un bac. Inventează o poveste lacrimogenă pentru căpitan, care pornește în căutarea rudelor închipuite ale lui Huck. Căpitanul ajunge la epavă, care era aproape scufundată, însă nu mai găsește pe nimeni. Până îl zărește pe Jim, lui Huck i se pare că trece o eternitate. Aproape de răsărit, cei doi ajung la un ostrov, scufundă barca și se culcă, obosiți după atâtea emoții trăite.
Capitolul 14
După ce se trezesc, Huck și Jim fac inventarul prăzii de pe barca tâlharilor. Găsesc multe haine și pături, dar și multe cărți și trabucuri. Cei doi se simt mai bogați ca niciodată, și își povestesc emoțiile trăite pe epavă, după care Huck îi citește lui Jim multe povești cu regi și conți, dar îi spune și că acestora oamenii li se adresau cu apelative precum „Maiestatea voastră” sau „Luminăția voastră”. Huck citește despre regele Solomon, al Vechiului Testament, dar și despre regele Ludovic al XVI-lea și despre haremurile pe care aceștia le aveau. După aceea, Jim pornește o discuție în contradictoriu, neînțelegând de ce francezii ar vorbi altă limbă decât ei, dar este atât de încăpățânat încât Huck renunță să mai încerce să îl convingă.
Capitolul 15
După planurile lor, Huck și Jim mai aveau încă trei nopți de vâslit până la Cairo, oraș din statul Illinois, unde sclavia era abolită și Jim era salvat. Cei doi se hotărăsc să facă popas pe o insuliță, iar Huck merge cu barca să lege pluta la mal, însă sfoara se rupe și pluta pare că dispare în ceața albă și deasă, în care nu se vede nimic. De emoție, lui Huck i se înmoaie picioarele și nu mai știe ce are de făcut. Începe să strige și aude un glas care îi răspunde, dar nu își poate da seama de unde vine sunetul, pentru că îl auzea când în față, când în spate. După un timp, Huck se epuizează și adoarme în barcă, nu înainte de a-și da seama că, probabil, Jim se află pe partea cealaltă a insulei.
Când se trezește, vede că ceața s-a ridicat și cercetează locurile pentru a-l găsi pe Jim. Se bucură foarte mult când îl vede, dar, pentru că îl găsește dormind, se gândește să îi joace o farsă și îl convinge că nimic din ce își aduce aminte nu este adevărat, totul fiind doar un vis. Când îi spune adevărul, Jim este foarte supărat și îi reproșează lui Huck că și-a bătut joc de el. Huck îi cere iertare și își propune să nu îi mai facă nicio farsă, văzându-l cât este de afectat.
Capitolul 16
Huck și Jim dorm întreaga zi, după care pornesc să vâslească în urma unei plute mari. Curentul îi poartă într-un cot al fluviului, după care cei doi încep să vorbească despre Cairo. Jim spune că, după ce o să ajungă acolo, va economisi orice ban va câștiga pentru a-și răscumpăra soția, care se afla la o fermă de lângă domnișoara Watson. Plănuia ca mai târziu, amândoi să-și răscumpere cei doi copii, iar dacă stăpânul lor nu va dori să îi vândă, vor plăti un aboliționist să îi răpească. Pe Huck, aceste vorbe îl ajută să se hotărască să îl dea în vileag pe Jim, pentru că nu îl mai recunoaște, atât de mare fiind schimbarea lui din ultimul timp, și, în plus, avea deja regrete față de faptul că, ajutându-l pe sclavul domnișoarei Watson să fugă, i-a făcut acesteia un rău, deși ea nu merita.
Huck se hotărăște ca atunci când va vedea o lumină, să meargă acolo cu barca și să îl pârască pe Jim. Când vinemomentul, nu o poate face și chiar îl ascunde pe Jim de niște bărbați care căutau cinci sclavi de culoare, fugiți de pe o plantație. Jim îi mulțumește, numindu-l pe Huck prietenul său pe viață. Se urcă înapoi pe plută și, după un timp, realizează că au trecut de mult de Cairo. Acostează pe mal pentru a se odihni, dar, când se întorc la plută, observă că barca a dispărut. Se suie din nou pe plută, dar, deși aprind felinarul pentru a fi văzuți, un vapor intră direct în ei și le scufundă pluta. Huck nu îl mai găsește pe Jim, și se hotărăște să înoate spre mal. Ajuns pe mal, observă o casă, moment în care mai mulți câini se năpustesc asupra lui.
Capitolul 17
Un bărbat poruncește câinilor să se potolească, și îl întreabă pe Huck cine este. Huck spune că îl cheamă George Jackson și că a ajuns singur acolo după ce a căzut de pe puntea unui vapor. Este primit în casă de trei bărbați înarmați, cărora le inventează o altă poveste lacrimogenă. Bărbații, dintre care unul este tatăl celorlalți doi, susțin că, dacă nu este din neamul Stepherdson, va fi bine primit în casa lor. Bătrânul îi poruncește unui băiat de o vârstă aproximativ egală cu a lui Huck să-i împrumute acestuia din hainele lui, după care îl invită la masă. Bătrâna și cele două fete ale lor îl ospătează pe Huck cu cea mai gustoasă mâncare: turte de mălai, carne rece, smântână și unt.
Huck îi îndrăgește pe toți, spunându-și că sunt o familie simpatică. Aveau o casă frumoasă și cu stil, cu un șemineu impresionant și foarte multă curățenie, cu cărți, tablouri, dar și schițe care au aparținut fiicei lor decedate, Emmeline, specialistă în versuri, atâta timp cât acestea erau triste. Bătrânii păstrau camera lui Emmeline intactă, și într-o curățenie desăvârșită. Fiecare dintre membrii familiei, chiar și Huck, are un sclav de culoare, care îi ajută pe fiecare în tot ce au nevoie.
Capitolul 18
Stăpânul casei este un gentleman perfect și fost colonel de armată, și se numește Grangerford. Este un om înalt și zvelt, „bun ca pâinea caldă” și se bucură de un respect deosebit din partea celorlalți membri ai familiei. Are doi băieți mari, Tom și Bob, dar și pe Buck, care este de vârstă apropiată cu Huck. A mai avut trei băieți, care au fost uciși de dușmanii lor dintotdeauna, familia Stepherdson. În afară de Emmeline, care a murit, le mai au pe Charlotte și Sofia.
Într-o plimbare cu Buck, Huck este martor cum acesta încearcă să-l omoare pe Harney Stepherdson. De asemenea, află de la Buck că, între cele două familii, conflictul a început cu mai bine de 30 de ani în urmă. Duminică merg cu toții la biserică, unde, atât membrii familiei Grangerford, cât și cei ai familiei Stepherdson, vin înarmați cu flinte. După slujbă, duduia Sofia îl roagă pe Huck să meargă în biserică și să-i aducă Biblia, pe care a uitat-o printre celelalte cărți. Huck merge la biserică și recuperează Biblia, dar găsește și un bilețel adresat Sofiei, în care i se dă întâlnire. Când o întreabă pe Sofia de la cine este bilețelul, aceasta susține că nu este decât un semn de carte, după ce se asigură, în mod fals, că Huck nu știe să citească.
Jack, sclavul de culoare repartizat să-l servească pe Huck, îl duce pe acesta în pădure, sub pretextul că vrea să îi arate un cuib de șerpi. Spre surprinderea lui, în mijlocul pădurii îl găsește pe Jim, care între timp a reuși să repare și pluta. Întors acasă, Jack îl anunță pe Huck că Sofia a fugit de acasă cu Harney Stepherdson, și că întreaga ei familie a pornit după ei. Plecat pe urma acestora, Huck îi găsește pe toți morți, atât pe colonel și pe băieții mai mari, cât și pe Buck. Îngrozit, se întoarce la plută, spunându-i lui Jim că nicio casă nu este mai bună decât pluta lor.
Capitolul 19
După aproximativ trei zile de la începerea noii călătorii, Huck și Jim întâlnesc doi bărbați care sunt urmăriți, și care susțin că acest lucru se întâmplă fără ca ei să fie vinovați de ceva. Huck și Jim îi primesc pe pluta lor și află de la aceștia că se ocupau cu mici afaceri din care câștigau bani, cum ar fi să vândă ”piatră de curățat dinții”, sau să ducă o campanie împotriva alcoolului, ținând diferite cuvântări. Unul dintre ei are aproximativ 70 de ani, iar celălalt în jur de 30. Cel tânăr începe să se plângă că viața a fost nedreaptă cu el, ajungând să trăiască la limita sărăciei, deși el este urmașul unui duce. Ceilalți îl împacă, servindu-l ca pe un aristocrat și spunându-i „Alteță”. Bătrânul este gelos și susține, la rândul său, că el este însuși regele Ludovic al XVI-lea. Începe să plângă până când Huck și Jim încep să i se adreseze cu „Maiestate” și îl servesc la masă. Curând, Huck își dă seama că cei doi străini nu sunt decât doi șarlatani, însă nu zice nimic.
Capitolul 20
”Ducele” și ”regele”sunt curioși să știe de ce Huck și Jim țineau ziua pluta ascunsă în stufăriș, plutind doar noaptea. Bănuiau că Jim ar putea fi un sclav fugar, dar Huck inventează o poveste și susține că Jim a fost sclavul familiei sale. Pentru că se considerau aristocrați, ducele și regele ocupă singurele paturi de pe plută, iar Jim și Huck dorm sub cerul liber. Ajung apoi într-un târgușor care pare părăsit, întrucât oamenii erau plecați la o întrunire religioasă. Șarlatani de meserie, ducele și regele întrevăd posibilități numeroase de a face bani. Ducele găsește o tipografie părăsită și, sub pretextul că le face oamenilor abonamente, primește de la ei aproape 9 dolari. Regele merge la una dintre întrunirile religioase și profită de extazul religios, rezultat în urma unei predici. Le spune oamenilor că a fost pirat și că va pleca într-o misiune pe mare pentru a-i întoarce pe pirați la credința în Dumnezeu, asta dacă va avea bani cu care să călătorească. Oamenii prezenți fac chetă pentru noul misionar și îi dăruiesc 87 de dolari. Unii dintre ei insistă să rămână pentru o vreme în casele lor, susținând că ar fi o cinste pentru ei, însă regele refuză. Ducele găsește în tipografie un afiș cu un sclav fugar, care era chiar Jim, pentru care se oferea o recompensă. Susține că ar putea folosi afișul să spună că îl duc pe Jim pentru a colecta recompensa, putând astfel călători și ziua.
Capitolul 21
Actor de ocazie, ducele îl învață pe rege cum să pună în scenă piesa „Romeo și Julieta”. Regele urmează să fie Julieta, costumat corespunzător, învațându-și cu multă determinare rolul. În următorul oraș, Huck, ducele și regele, merg și tipăresc un afiș pentru piesă și închiriază o sală. Esteun moment oportun, pentru că în oraș urmează să vină o trupă de circ iar oamenii oricum se strâng pentru spectacol. Orașul este plin de străzi murdare și oameni needucați, care consumă alcool în mod regulat. Are loc chiar și o crimă, după ce un colonel îl împușcă pe unul dintre bețivii orașului. După crimă, oamenii hotărăsc să-l linșeze pe criminal și smulg, în drumul lor, toate frânghiile de rufe, pentru a avea cu ce să-l spânzure pe cel căutat.
Capitolul 22
Toată lumea se năpustește spre casa criminalului, colonelul Sherburn. Dar colonelul îi așteaptă pe prispa casei, cu degetul pe trăgaciul puștii, și îi sfidează pe toți, spunându-le că nu există printre ei niciun bărbat adevărat care să aibă curajul să-l înfrunte. După ce colonelul îi numește pe toți lași sau „jumătăți de bărbat”, mulțimea se risipește, retrăgându-se spre spectacolul de circ. Huck se furișează la circ pe sub prelata cortului, și este total entuziasmat și fascinat de spectacol, propunându-și să le fie spectator oricând îi va mai reîntâlni.
La piesa de teatru organizată de ei nu vin însă decât câteva persoane, care pleacă înainte de final, cu excepția unui băiețel care adormise. Ducele spune că orașul nu este pregătit pentru cultură, și că va organiza un alt spectacol, la care femeile și copiii au vor avea intrarea interzisă.
Capitolul 23
Ducele și regele se străduiesc întreaga zi să inventeze scenariul pentru un nou spectacol. Seara, sala este neîncăpătoare. Când regele apare gol pe scenă, cu pielea vopsită în mai multe culori, și începe să facă tot felul de giumbușlucuri, publicul este în delir. Dar după câteva minute, când ducele anunță că spectacolul s-a terminat, publicul este pe punctul de a-i linșa. Se răzgândesc și se hotărăsc să laude în mod fals spectacolul și celorlalți din oraș, pentru a se păcăli și ei. În acest fel se umple sala și la cea de-a doua reprezentație. În cea de-a treia seară, spectatorii plănuiesc o răzbunare, aducând cu ei ouă clocite, varză murată sau pisici moarte, dar ducele și regele le-o iau înainte și se furișează afară din oraș, însă doar după ce le iau banii și pe cea de-a treia reprezentație. Ajunși cu toții pe plută, își fac inventarul și constată că au strâns aproape 500 de dolari în cele trei seri de spectacol.
Jim se plânge lui Huck că nu îi mai suportă pe rege și pe duce, mai ales pentru faptul că miroseau urât și că beau mult. De mai multe ori, Huck îl surprinde pe Jim trist sau plângând, și își dă seama că acestuia îi este dor de familia sa.
Capitolul 24
A doua zi, se opresc în mijlocul râului, iar ducele și regele încearcă să se hotărască în care dintre cele două orașe de pe maluri ar trebui să meargă. Jim intervine și spune că speră să nu dureze mult șederea lor în cele două orașe, pentru că îi este foarte greu să stea legat pe o căldură atât de mare. Jim rămânea legat de fiecare dată când ceilalți plecau, pentru că nu se cuvenea ca un sclav de culoare să umble liber, altfel oamenii ar fi început să își pună întrebări. Ducele are ideea de a-l vopsi pe Jim cu farduri de teatru și să pună o plăcuță pe care să scrie că acolo se află un arap bolnav.
Huck îl duce pe rege în apropierea unui vapor mare de marfă. Din locul în care cei doi lasă barca și până la vapor, întâlnesc un tânăr care mergea la Orleans. Regele îl descoase pe tânăr, și, în felul acesta, află tot ceea ce se întâmplă important în acel târg, precum și istoria familiei acestui tânăr. De asemenea, află că un tăbăcar bogat, numit Peter Wilks, a murit cu o zi în urmă, înainte de a-și reîntâlni frații. Regele are o idee și îl pune pe Huck să îl aducă la el pe duce. După ce sosește ducele, regele îi povestește amănunțit ce a aflat de la acel tânăr. Iau toți un vapor până în târg și, când ajung pe mal, întreabă lumea strânsă la debarcader dacă știu unde stă Peter Wilks. Oamenii îi spun că Peter a murit cu o zi în urmă, la care regele și ducele încep să plângă în hohote, susținând că sunt frații decedatului.
Capitolul 25
Mulțimea adunată în jurul pretinșilor frați ai răposatului se mărește din ce în ce mai mult. Oamenii îi însoțesc pe cei doi până la casa unde cele trei nepoate, rămase fără niciun sprijin, își plâng unchiul. Regele și ducele le îmbrățișează pe fiecare dintre ele, după care se apropie de sicriu și încep să plângă atât de tare, încât tuturor celor prezenți la priveghi li se umplu ochii de lacrimi. Fata cea mare aduce testamentul, care spune că averea se împarte fetelor, lăsând o sumă importantă de bani și celor doi frați. Mai menționează că toți banii se află ascunși în pivniță. Ducele și regele se oferă să meargă să aducă ei banii.
În pivniță numără banii, și, pentru că lipseau aproximativ 400 de dolari, hotărăsc să pună ei diferența și să cedeze întreaga sumă fetelor, pentru a înlătura orice bănuială care putea plana asupra identității lor. După ce dovedesc că știu numele tuturor, informații provenite de la tânărul întâlnit pe drumul spre vapor, ducele și regele le dăruiesc fetelor banii, spre marea uimire și încântare a tuturor. Apare și doctorul Robinson, bun prieten al răposatului, care îi acuză pe cei doi pretinși frați de șarlatanie. Fetele sunt îngrozite de situație și, pentru a-și arăta susținerea față de unchii lor, le cedează acestora punga cu cei 6.000 de dolari lăsați moștenire. Doctorul Robinson se retrage, avertizându-le pe fete că va veni o zi când vor regreta această decizie.
Capitolul 26
După plecarea oamenilor veniți la priveghi, Mary Jane, nepoata cea mare a răposatului, îi conduce pe rege și pe duce în camerele de dormit, iar pe Huck, care este prezentat drept valetul regelui, într-o cameră mică de la etaj. Fata cea mică, Suzana, care avea un defect la buză, îi pune lui Huck mai multe întrebări despre cum este în Anglia, de unde se presupunea că vin ei. Huck răspunde greșit la mai multe întrebări, iar Suzana îl acuză de minciună. Mary Jane o ceartă, reproșându-i că nu așa trebuie să vorbească unui musafir, și mai ales unui om care este departe de casa sa. Auzind-o cât de frumos vorbește, Huck își propune să nu o lase să fie jefuită de cei doi șarlatani. Fură sacul cu bani din camera regelui, îl ascunde în odaia sa, urmând ca mai târziu să-l ascundă mai bine.
Capitolul 27
Huck caută un loc bun pentru a ascunde banii, după ce se asigură că oamenii rămași la priveghi dorm, dar găsește ușa încuiată, iar din spatele lui se apropie Mary Jane. Singura soluție pe care o găsește este să ascundă sacul cu bani în sicriu. În jurul prânzului, sosește dricarul și așează sicriul în mijlocul camerei, iar în jurul său mai multe rânduri de scaune. Sosește și preotul și începe slujba, care este întreruptă pentru scurt timp de un câine care urmărea un șobolan. Dricarul sigilează sicriul, însă Huck nu își dă seama dacă sacul cu bani a rămas sigur înăuntru.
Regele și ducele spun tuturor că vor să le ia pe fete cu ei în Anglia, pentru a nu le lăsa fără apărare. Fetele se entuziasmează și îi îndeamnă pe cei doi să urgenteze lichidarea averii. Regele și ducele pun afiș de vânzare a casei, moșiei, dar și a sclavilor. Primii vânduți sunt sclavii, dar pentru că o mamă este despărțită de copiii ei, fiind vânduți la moșieri diferiți, se crează o mare vâlvă. Ducele și regele constată dispariția sacului, iar Huck le spune că i-a văzut pe sclavii vânduți, ieșind din camera lor în dimineața înmormântării.
Capitolul 28
În următoarea dimineață, Huck o aude pe Mary Jane plângând, i se face milă de ea și încearcă să o consoleze. Apoi îi mărturisește întreaga poveste pusă la cale de cei doi șarlatani, pentru a le lăsa pe ea și pe surorile ei fără moștenirea de la unchiul lor. Mary Jane se înfurie, dar îl ascultă pe Huck și promite că va pleca la o cunoștință pentru cel puțin câteva ore. De asemenea, Huck îi mărturisește și despre sacul cu bani, dar îi spune și că nu știe dacă se mai află în locul în care el l-a lăsat. Pentru a putea convinge autoritățile de vinovăția celor doi șarlatani, îi spune lui Mary Jane că este indicat să trimită vorbă în orașul Bricksville și să le spună oamenilor de acolo că tâlharii care au jucat piesa de teatru „Minunea regească” se află la ea în oraș. Astfel, va putea găsi martori care să ateste identitatea celor doi. La sfârșit, Mary Jane îi spune lui Huck că se va ruga întotdeauna pentru el.
Celelalte două surori află despre absența lui Mary Jane, și au grijă de unchii lor în lipsa ei. Are loc și lichidarea averii, iar regele este atât de hapsân, încât vinde chiar și un lot de pământ din cimitir.
Capitolul 29
La sfârșitul vânzării apar mai mulți oameni care aduc cu ei un om bătrân și unul mai tânăr, care are brațul drept prins într-o eșarfă. Cel bătrân începe să vorbească cu un accent englezesc evident și spune că ei sunt de fapt frații răposatului Peter Wilks. Fruntașii satului se poziționează lângă rege, pentru a-și arăta susținerea față de el. Doctorul Robinson și avocatul Levi Bell încep o anchetă amănunțită, care durează mai multe ore, timp în care toți cei implicați, inclusiv Huck, sunt reținuți. Regele și ducele nu recunosc sub nicio formă că nu ei sunt frații Wilks, iar Huck le susține stângaci povestea. Adevăratul Harvey Wilks, bătrânul englez, susține că fratele său decedat avea un tatuaj pe piept, dar regele nu reușește să spună ce tatuaj era. Bătrânul englez propune să meargă cu toții la cimitir și să dezgroape mortul, pentru a se dovedi că are pe piept tatuate literele „PBW”, și că el spune adevărul. Pleacă cu toții spre cimitir, dar nimeni nu se gândește să aducă un felinar. Sapă la lumina fulgerelor care brăzdau cerul, iar când ajung la sicriu, descoperă sacul cu bani pe pieptul mortului. Această descoperire crează o confuzie atât de mare, încât Huck reușește să fugă și nu se oprește până ce nu ajunge la pluta lor. Îl îndeamnă pe Jim să vâslească cât mai repede, dar, în acel moment, apar regele și ducele într-o barcă.
Capitolul 30
Regele se repede la Huck și îl apucă de guler, reproșându-i că vroia să scape de el și de duce. Huck neagă și inventează o poveste. Le spune că bărbatul care l-a reținut pe durata investigației i-a spus că a avut un copil de vârsta lui, care a murit, iar când a fost descoperit sacul cu bani, și ceilalți nu erau atenți, l-a îndemnat să fugă și să se salveze. De frică, Huck susține că nu s-a mai oprit până a ajuns la plută. Ducele sare și el în ajutorul băiatului și îl amenință pe rege. Cearta se mută între cei doi, când ducele îi reproșează regelui că el a furat și a ascuns sacul de bani, pentru ca mai târziu să se întoarcă și să pună mâna pe toți banii. Speriat de amenințările ducelui, regele recunoaște, în mod fals, că el a ascuns sacul în sicriu. După ce se retrag în culcușurile lor de pe plută, încep să bea rachiu și sfârșesc seara prin a adormi îmbrățișați. Huck îi povestește lui Jim toată întâmplarea cu sacul de bani.
Capitolul 31
Zile întregi nu se mai opresc în niciun târg. După o perioadă, ducele și regele încearcă tot felul de șarlatanii, dar nu reușesc să câștige nimic, iar după o perioadă rămân fără bani. Încep să vorbească în șoaptă, iar Huck și Jim bănuiesc că pun la cale un jaf. Regele debarcă într-un târg și, pentru că până seara nu se întoarce la plută, ducele și Huck pornesc în căutarea lui. Îl găsesc beat într-o cârciumă, și începe o ceartă violentă între rege și duce. Huck fuge înapoi la plută, plănuind să plece departe cu Jim. Dar Jim nu mai este de găsit. Huck află că regele l-a reclamat pe Jim și a vândut dreptul de recompensă. Inițial, Huck se gândește că situația aceasta este o pedeapsă divină pentru că l-a furat pe Jim de la domnișoara Watson, și scrie o scrisoare prin care o anunță unde se afla sclavul ei. După ce își amintește toate momentele bune din călătoria lor și cât de bun a fost Jim cu el, aruncă scrisoarea și se hotărăște să-l recupereze. Ascunde pluta și scufundă barca, după care pleacă în căutarea lui Jim. Îl întâlnește pe duce, care lipea un afiș cu o nouă reprezentație de teatru, și pretinde în fața acestuia că nu știe ce s-a întâmplat cu Jim, dar că pleacă să îl caute. Pleacă în direcția indicată de duce, care încearcă să-l inducă în eroare, dar după o milă se întoarce și continuă drumul spre moșia pe care se afla Jim.
Capitolul 32
Când Huck ajunge pe moșia Phelps, soarele dogorește și toți argații sunt la câmp, pe plantația de bumbac. Huck este atacat de o haită de câini, dar din bucătărie iese o servitoare de culoare, însoțită de doi copilași, care potolește câinii. Iese și stăpâna casei, însoțită de copiii ei, care îl întâmpină pe Huck cu mult drag, crezând că este nepotul din partea sorei ei care a murit. Spre marea uimire a lui Huck, doamna Phelps îl așteapta chiar pe Tom Sawyer, care întârzia să apară de câteva zile. Domnul Phelps este plecat să îl aducă pe Tom de la vapor. Huck se gândește cum să facă să îi dea de știre lui Tom de încurcătura în care se afla, dacă acesta ar fi apărut. Sosește și domnul Phelps, dar fără Tom, și este surprins să vadă că acesta a ajuns, de fapt, înaintea sa.
Capitolul 33
Huck pornește cu căruța spre târg. Pe drum se întâlnește cu Tom și îi povestește întreaga încurcătură cu familia Phelps, dar și de faptul că el va trebui să îl răpească pe Jim, sclavul de culoare al domnișoarei Watson. Fără să fie rugat, Tom se oferă să îl ajute. În acel moment, stima lui Huck pentru Tom scade, pentru că nu înțelege cum ar vrea cineva să răpească un sclav, și mai ales să se ofere să facă asta. Huck merge mai întâi la moșie, după care ajunge și Tom. Acesta susține că este Sid Sawyer și este primit cu brațele deschise de doamna Phelps. De la bătrânul Phelps, Huck află că întreaga comunitate merge la teatru pentru a linșa o trupă de escroci. Huck și Tom se furișează afară din casă, pentru a-i avertiza pe duce și pe rege, dar pe drum se întâlnesc cu o mulțime de oameni care îi duceau pe o prăjină pe duce și pe rege, unși cu smoală și tăvăliți prin fulgi de găină. Această imagine îi stârnește mila lui Huck, dar și dezgustul pentru răutatea oamenilor. Și Tom este de aceeași părere.
Capitolul 34
Tom și Huck își dau seama că Jim se află în coliba de lângă jgheabul cu apă, unde un alt sclav se duce, după fiecare masă, cu o farfurie cu mâncare. Pentru că lângă colibă se află un șopron, băieții hotărăsc să sape de acolo un tunel, prin care să îl scape pe Jim. Îl vizitează pe acesta, după ce se împrietenesc cu sclavul care îl avea în grijă. Jim se bucură când îi vede pe băieți, dar în fața paznicului pretind cu toții că acestuia doar i s-a părut că i-a auzit vorbind. Bănuind de mai mult timp că este urmărit de vrăjitoare, paznicului i se întărește acum această convingere.
Capitolul 35
Tom este de părere că nu pot săpa tunelul fără a avea un pic de lumină, de aceea merg în pădure să adune vreascuri putrede pentru „focul vulpii” care, dacă este pus într-un loc întunecos, dă doar o lumină slabă. După ce au strâns vreascurile, Tom își exprimă dezamăgirea că evadarea lui Jim va fi prea ușoară, spre deosebire de evadările spectaculoase din cărți, când cavalerii înfruntă nenumărate pericole, fiind dispuși chiar să-și taie o mână sau un picior pentru a evada dintr-un castel. Dar își dă seama că Jim nu ar înțelege de ce ar trebui să-și taie un picior, de aceea renunță la idee.
Tom și Huck suntde acord că, dacă fură lucruri pentru a pune la cale o evadare, se numește că doar le ”împrumută”, așa cum obișnuia să spună bătrânul Finn. Astfel, când Huck fură un pepene din grădina sclavilor, Tom îl obligă să meargă să-l plătească, pentru că pepenele nu este esențial în planul lor haiducesc.
Băieții ”împrumută” un cearceaf și o cămașă de pe culmea de rufe, pentru a avea din ce să-i facă lui Jim o scară pe care să fugă, deși Huck se opune, obiectând că scara nu are niciun sens, având în vedere că pe Jim îl vor scoate pe sub podea.
Capitolul 36
După ce toți cei din casă adorm, Huck și Tom coboară pe paratrăsnet și se apucă de săpat tunelul prin care îl vor elibera pe Jim. La început, amândoi sapă cu bricege, pentru că așa era scris în cărți, dar mâinile li se umplu de bășici. Huck continuă cu o lopată, iar Tom cu un târnăcop, dar pretinde că e briceag, pentru că așa spunea tipicul evadărilor. Când se întorc în camere, Tom nu poate urca pe paratrăsnet, pentru că îl dor foarte tare mâinile, iar Huck îi sugerează să urce pe scări și să pretindă că acestea sunt un paratrăsnet.
După câteva ore se întorc la săpat și ajung cu tunelul sub patul lui Jim. Îl trezesc ușor, pentru a nu se speria, și îi spun că îi vor trimite diverse lucruri necesare evadării prin intermediul celor care îl vizitau. Cei doi băieți află de la Jim că mătușa Sally Phelps și unchiul Silas îl vizitau regulat, se rugau cu el, îi aduceau mâncare și îl întrebau tot timpul dacă are nevoie de ceva. Apare și Nat, paznicul lui Jim. Pentru că băieții uită să închidă ușa șopronului, aproximativ 15 câini apar de sub patul lui Jim, prin tunel. Nat se sperie, crezând că vrăjitoarele l-au găsit și îi vin de hac.
Capitolul 37
Tom și Huck strecoară o lingură în buzunarul unchiului Silas, și câteva piroane în șorțul mătușii, Jim urmând să le sustragă când aceștia aveau să-l viziteze. Dar mătușa observă lipsa lucrurilor furate și îl acuză pe unchiul Silas că nu a astupat găurile de șobolani, aceștia fiind singurii care ar fi putut lua lucrurile. Unchiul găsește lingura în buzunar, iar mătușa piroanele, și se stârnește o discuție de un sfert de oră, care se termină cu mătușa nervoasă, dându-i afară pe toți pentru a se calma.
Tom și Huck coc o plăcintă, în care ascund bucăți din cearceaf, și i-o dau lui Nat, spunându-i că este o plăcintă ”vrăjitorească”, de care el nu trebuie să se atingă, și pe care trebuie să i-o dea lui Jim.
Capitolul 38
Băieții și Jim meșteresc niște pene de scris din metal, pentru ca prizonierul să aibă cu ce să își scrie jurnalul, deși Jim nu știa să scrie. Hotărăsc împreună din ce va fi compus blazonul său, pentru că orice prizonier trebuie să aibă un blazon, după care Tom se gândește că este nevoie și de o inscripție funerară. O compune, dar își dă seama că, în cărți, această inscripție era scrijelită în pereții unei stânci. De aceea merg să aducă un bolovan mare. Băieții obosesc și îl cheamă pe Jim în ajutor. Jim scoate lanțul cu care era legat de pe piciorul patului, și le sare băieților în ajutor. Pentru că tunelul era prea mic pentru bolovan, Jim îl lărgește și ajung cu bolovanul în colibă.
Jim își exprimă nemulțumirea că trebuie să facă prea multe lucruri pe care nu le înțelege, cum ar fi să crească o floare în colibă, sau să cânte șobolanilor, să dreseze șerpi sau păianjeni. Meseria de prizonier i se pare cea mai grea dintre toate, deși a încercat mai multe meserii de-a lungul timpului. Tom se supără și îi reproșează lui Jim că nu știe să fie recunoscător pentru șansa pe care o are de a fi cel mai celebru prizonier. Jim își cere scuze, iar băieții merg la culcare.
Capitolul 39
A doua zi, băieții merg în târg, de unde cumpără o cursă de șoareci. Prind cu ea 15 șobolani, după care o ascund sub patul mătușii Sally. Unul dintre copiii familiei deschide ușa cursei și toată casa se umple cu șobolani. Mătușa Sally îi bate pe Tom și pe Huck, dar, după nici două ore, băieții prind alți șobolani, nemulțumiți totuși că nu sunt de calitatea celor dintâi. Prind apoi un sac cu șerpi, dar nu îl închid bine la gură și toți șerpii evadează. O lungă perioadă de timp, șerpii populează casa, apărând din diverse locuri. Băieții își iau din nou bătaie, dar îi doare mai tare faptul că trebuie să prindă o nouă colecție de șerpi. Prind și mai mulți păianjeni, și duc toate vietățile în coliba lui Jim, carese plânge că nu mai are loc în pat să doarmă. Când acesta începe să cânte, toate lighioanele se năpustesc asupra lui.
Unchiul Silas le scrie proprietarilor plantației de lângă New Orleans să vină să își ia scavul fugar, dar nu primește niciun răspuns. Tom scrie o scrisoare anonimă, pe care o lasă sub ușa din față, în care îi avertizează pe domnul și doamna Phelps că se pune ceva la cale, și că trebuie să fie cu ochii în patru. Apoi desenează cu sânge pe ușa din față două oase încrucișate, stârnind panica tuturor. Scrie și a doua scrisoare, în care le spune celor din casă că, în acea seară, o bandă de ucigași din Teritoriul Indian vor să îl răpească pe sclavul fugar.
Capitolul 40
După micul dejun, Tom și Huck se plimbă cu barca de pescuit, luând la ei și mâncare pentru prânz. Când ajung înapoi acasă, toată lumea este agitată. Ei sunt trimiși la culcare imediat după masă. Înainte de-a merge în cameră, cei doi băieți se strecoară în cămară și iau merinde pentru călătoria cea mare. Dar Huck uită untul și, întorcându-se după el, este surprins de mătușa Sally. Pentru a nu-i găsi prada, Huck bagă untul în pălărie și o îndeasă pe cap. Mătușa îl trimite în sufragerie pentru a se lămuri ce căuta în cămară la o oră atât de târzie. În sufragerie, Huck găsește aproximativ 15 fermieri înarmați cu flinte, veniți să prindă banda de ucigași din Teritoriul Indian. Din cauza emoțiilor, și pentru că nu știa cum să-l avertizeze pe Tom, Huck începe să transpire, untul se topește și începe să curgă, iar mătușa Sally crede că i se topește creierul. Când se lămurește că nu este decât unt, răsuflă ușurată și-l trimite pe Huck în camera sa. Acesta coboară imediat pe paratrăsnet și merge să-l avertizeze pe Tom, care se afla cu Jim în colibă. Fermierii înarmați vin și ei la colibă și îi surprind pe Huck, Tom și Jim la ieșirea din tunel. Fără să-și dea seama cine sunt, trag în direcția lor. Tom este nimerit în picior, dar nu se oprește din fugit, fiind chiar bucuros că trăiește aventura vieții sale. Când ajung la plută, Tom îi spune lui Jim că de-acum se poate considera un om liber, dar lui Jim nu-i pasă decât de faptul că Tom este rănit și că trebuie tratat de un doctor. Tom cedează insistențelor și îl învață pe Huck cum să facă să aducă un doctor pe plută.
Capitolul 41
Doctorul pe care îl găsește Huck este bătrân și foarte blând. Huck încearcă să inventeze o poveste în care spune că el și fratele său au plecat la vânătoare, iar fratele său s-a împușcat în picior din cauza entuziasmului. Doctorul nu este foarte convins, dar este de acord să-l trateze pe rănit. Pentru că barca lui Huck era de o singură persoană, doctorul pleacă singur spre Tom. Huck se întâlnește cu unchiul Silas, plecat să-i caute. Îl duce pe Huck acasă, iar mătușa Sally îl bate printre lacrimi de îngrijorare, după care îl roagă să nu mai plece dacă ține la ea. Huck coboară de mai multe ori pe paratrăsnet pentru a vedea ce se întâmplă, și o observă pe mătușă la geam, cu o lumânare aprinsă și cu ochii spre potecă.
Capitolul 42
Unchiul Silas merge de mai multe ori în târg, în căutarea lui Tom, dar în zadar. La scurt timp după ce ajunge acasă, observă cu toții cum pe potecă vin spre casă doctorul cel bătrân, Tom pe targă, inconștient, și Jim, cu mâinile legate la spate. Mătușa începe să plângă, crezând că Tom este mort. Jim este din nou legat cu lanțuri și primește doar apă și pâine, dar doctorul povestește că acesta a ieșit din ascunzătoarea sa și l-a ajutat cu tratarea rănitului. Tom doarme mai multe zile în continuu, după care se trezește și îi spune mătușii Sally întreaga poveste. Îi spune mai întâi că el este Tom, și nu Sid, așa cum credeau ei de fapt. Îi spune că el, împreună cu Huck, au scornit întreaga poveste pentru a-l elibera pe Jim, care era sclavul răposatei domnișoare Watson. Înainte de moarte și regretând fuga lui Jim, domnișoara l-a eliberat pe acesta în testamentul său. Mătușa Sally nu înțelege de ce atâta tevatură pentru a elibera un sclav care era deja liber, iar Tom îi răspunde că pentru aventură. Apare și mătușa Polly, care zâmbește către băieți, „ca un înger îndopat cu plăcinte”. Cele două surori se îmbrățișează, emoționate de reîntâlnire.
„N-A MAI RĂMAS NIMIC DE SCRIS”
După ce rămân singuri, Tom îi spune lui Huck că dacă reușea evadarea lui Jim, plănuia să trăiască toți trei o viață plină de aventuri. După aceea, îl scot pe Jim din lanțuri, iar când mătușa Sally și unchiul Silas află câtă grijă a avut Jim de Tom, îl copleșesc cu daruri și atenție. Tom îi dăruiește lui Jim 40 de dolari pentru că a fost un prizonier atât de răbdător, după care le propune celorlalți să fugă cu toții în Teritoriul Indian. Huck se plânge că nu ar avea bani de echipament, presupunând că tatăl său s-a întors în St. Petersburg și a luat toți banii de la judecătorul Thatcher. Jim îi mărturisește că tatăl său nu se va mai întoarce niciodată, pentru că tatăl său era mortul din casa plutitoare.
Tom este aproape vindecat și acum poartă la gât glonțul cu care a fost rănit. În finalul romanului, Huck mărturisește că, dacă știa cât de greu e să scrii o carte, nu se mai apuca de această aventură. Presupune că va trebui să pornească înaintea tuturor spre Teritoriul Indian, pentru că mătușa Sally voia să-l înfieze și să-l transforme într-un om civilizat, iar el știe că n-ar suporta „așa ceva”.
***
