KPodoperescu

“Aventurile lui Pinocchio”

- rezumat - 

Capitolul 1

Moș Cireașă găsește o bucată de lemn neobișnuită

   Povestea începe într-un mod neobișnuit, cu o bucată de lemn care pare să prindă viață chiar înainte de a fi prelucrată. În atelierul bătrânului tâmplar Antonio, căruia toți îi spuneau Moș Cireașă, din pricina nasului său roșu ca o cireașă, ajunge o bucată de lemn aparent obișnuit, pe care acesta intenționează să îl folosească pentru a face piciorul unei mese. Însă, în clipa în care ridică toporul pentru a lovi lemnul, bătrânul aude o voce subțire care îl roagă să nu-l lovească tare. Uimit și tulburat, Moș Cireașă privește în jur încercând să descopere cine vorbește, fără să observe pe nimeni. Crezând că totul a fost doar o închipuire, încearcă din nou să lucreze lemnul, dar vocea se aude de data aceasta plângând, asemenea unui copil lovit. Pe măsură ce continuă să netezească bucata de lemn, lucrurile încep să devină și mai stranii pentru că vocea începe să râdă, susținând că tâmplarul îl gâdilă. Spaima bătrânului crește atât de mult, încât își pierde cunoștința. Când își revine, chipul îi este schimbat de frică, iar nasul, care altădată era roșu ca o cireașă, a devenit galben ca ceara.

Capitolul 2

Geppetto face o păpușă minunată

   În timp ce Moș Cireașă încearcă să-și revină după întâmplările ciudate provocate de bucata de lemn fermecată, la ușa atelierului apare Geppetto, un bătrânel vioi și sărac, cunoscut printre copii sub porecla „Mămăligă”, din cauza perucii lui galbene ca o mămăligă. Acesta îl salută pe Antonio, și îl întreabă mirat ce face pe podea, iar tâmplarul îi răspunde, în stilul său glumeț, că învață furnicile să citească.

   Geppetto îi mărturisește apoi că i-a venit ideea de a sculpta o păpușă specială, nemaivăzută, capabilă să danseze și să facă giumbușlucuri, și cu care să călătorească prin lume. În acel moment o voce subțire îl felicită pe „Mămăligă”, iar Geppetto, convins că Antonio îl batjocorește, se înfurie. Cei doi bătrâni ajung repede să se certe și să se încaiere, asemenea unor copii, mușcându-se și smulgându-și reciproc perucile.

   După ce își recapătă calmul și își înapoiază perucile, cei doi se împacă și își jură din nou prietenie. Geppetto îi spune atunci lui Antonio adevăratul motiv al vizitei sale, și anume că a venit pentru a împrumuta o bucată de lemn pentru păpușa pe care voia să o sculpteze. Antonio îi oferă chiar lemnul care l-a speriat mai devreme, însă, în momentul în care Antonio îl ia în brațe, lemnul începe să se zgâlțâie și se lovește de piciorul lui Geppetto. Crezând că prietenul său l-a lovit intenționat, Geppetto pornește din nou cearta, iar cei doi bătrâni se bat încă o dată înainte de a se împăca din nou. În cele din urmă, Geppetto pleacă spre casă cu bucata de lemn fermecată, fără a ști ce importanță deosebită urmează aceasta să aibă în viața sa.

Capitolul 3

Numele păpușii este Pinocchio

   Locuința lui Geppetto era sărăcăcioasă, fiind doar o odaie mică, în care până și focul din vatră era doar pictat pe perete. Cu toate acestea, bătrânul își începe munca cu entuziasm, hotărât să cioplească o păpușă nemaivăzută. Gândindu-se îndelung la numele ei, decide să o numească Pinocchio, convinscă acest nume îi va purta noroc.

   Pe măsură ce lucrează, Geppetto observă cu uimire că păpușa începe să prindă viață chiar înmâinile sale. Ochii păpușii se mișcă și îl privesc fix , iar nasul începe să crească până când devine uriaș. Cu cât bătrânul încearcă să-l scurteze, cu atât acesta se lungește mai mult. Nici gura nu este terminată bine, că păpușa începe să râdă și să glumească pe seama sculptorului său, iar când Geppetto o ceartă, scoate limba la el cu obrăznicie. Lucrurile devin și mai neobișnuite atunci când mâinile lui Pinocchio îi smulg bătrânului peruca de pe cap, spre disperarea acestuia. Deși rănit de lipsa de respect a păpușii, Geppetto nu încetează să lucreze, iar după ce îi termină și picioarele, primește o lovitură drept în nas. Cu toate acestea, bătrânul nu se supără cu adevărat pe Pinocchio, ci se învinovățește pe sine, spunând că ar fi trebuit să prevadă toate aceste reacții încă de la început.

   După ce Geppetto îl pune pe podea pentru a-l învăța să meargă, Pinocchio prinde repede gustul libertății. Învață să pășească, apoi să alerge prin cameră, după care fuge pe ușă afară. Geppetto încearcă să-l prindă, dar nu reușește, și strigă disperat după ajutor. Însă oamenii de pe stradă, văzând o păpușa de lemn care aleargă, încep să râdă. În cele din urmă, un polițist se oprește în mijlocul drumului și îl prinde pe Pinocchio de nasul său imens. Ca să îl pedepsească, Geppetto vrea să îl tragă de urechi, dar descoperă cu uimire că uitase să i le cioplească. Când îl apucă de guler și îl amenință că îl va învăța minte când vor ajunge acasă, Pinocchio începe să plângă și se pune în mijlocul drumului, refuzând să mai meargă. Impresionați de spectacolul lui Pinocchio, oamenii încep să compătimească „săraca păpușică”, considerându-l pe Geppetto un bătrân aspru și nedrept. Influențat de mulțime, polițistul îl eliberează pe Pinocchio, iar pe Geppetto îl duce la închisoare.

Capitolul 4

Pinocchio îl întâlnește pe Greierul Vorbitor

   În timp ce Geppetto este dus la închisoare, Pinocchio profită de neatenția polițistului și fuge. Sare garduri, traversează câmpuri și aleargă fără oprire până ajunge acasă. Odată intrat în odaie, încuie ușa pe dinăuntru și răsuflăușurat, convins că a scăpat de orice primejdie. Liniștea îi este însă tulburată de apariția unui greier bătrân care se târăște încet pe perete. Greierul Vorbitor îi spune că locuiește în acea casă de mai mult de 100 de ani, însăPinocchio îi răspunde obraznic că acum locuința îi aparține lui și îi cere să plece. Greierul încearcă să-l sfătuiască și îi spune că băieții care nu-și ascultă părinții și care fug de acasă, ajung întotdeauna să regrete. Pinocchio nu vrea însă să audă asemenea vorbe și îi mărturisește că a doua zi va fugi din nou de acasă, pentru că nu vrea să aibă aceeași soartă cu a celorlalți băieți și să fie trimis la școală. În mintea lui, viața înseamnă libertate, joacă și cățărat în copaci. Cu răbdare, Greierul îi explică faptul că un copil care refuză să învețe și se gândește doar la distracție, riscă să ajungă „un mare măgar” și de râsul tuturor. Cuvintele acestea îl înfurie pe Pinocchio, care îl insultă și îl numește ”nemernic” pe Greier. Acesta din urmă, fără să se teamă, îi spune că nu se miră de purtarea lui, având în vedere că are „un cap de lemn”. Orbit de furie și incapabil să accepte mustrarea, Pinocchio ia un ciocan și îl aruncă spre Greier, omorându-l pe loc.

Capitolul 5

Pinocchio face o omletă ciudată

   Pinocchio începe să simtă tot mai apăsător foamea, amintindu-și că nu mâncase nimic întreaga zi. Cuprins de speranță, aleargă spre oala care părea să fiarbă pe șemineu, însă descoperă cu dezamăgire că acestea erau doar pictate. Supărarea îi este atât de mare, încât nasul i se mai lungește încă puțin. Disperat, începe să caute prin odaie orice urmă de mâncare, răscolind fiecare colț, însă nu găsește nimic care să-i potolească foamea. În acele clipe de neputință, Pinocchio începe să plângă cu amărăciune și își dă seama că Greierul Vorbitor a avut dreptate. Dacă Geppetto ar fi fost acasă, el nu ar mai fi fost nevoit să îndure foamea și singurătatea. Când speranța pare aproape pierdută, Pinocchio descoperă într-o grămadă de vreascuri un ou. Bucuros, se grăbește să-l spargă pentru a-și pregăti o omletă, însă constată că din ou iese un pui care îi mulțumește politicos că i-a luat povara de a sparge coaja oului, după care își ia zborul pe fereastră. Rămas singur și flămând, Pinocchio începe din nou să plângă. În cele din urmă, se hotărăște să meargă la vecini, în speranța că cineva se va îndura să îi ofereo bucată de pâine.

Capitolul 6

Picioarele lui Pinocchio sunt arse complet

   În acea noapte se pornește o furtună puternică, iar Pinocchio este cuprins de teamă. Totuși, foamea pe care o simțea era și mai mare decât frica, astfel că pornește în grabă spre sat, alergând prin ploaie și întuneric. Când ajunge însă acolo, nu găsește pe nimeni, de parcă întregul sat ar fi fost părăsit. După multe căutări, Pinocchio bate la ușa unei case, sperând că cineva îi va oferi o bucată de pâine. Ușa este deschisă deun bătrânel morocănos, care, în loc de ajutor, îi varsă în cap un vas cu apă rece și îl alungă fără milă.

   Ud și descurajat, Pinocchio se întoarce acasă ca un pui plouat. Obosit, se așează pe scaun și își întinde picioarele pe plita încinsă pentru a se încălzi. Fără să-și dea seama de primejdie, adoarme adânc, ca și cum picioarele de lemn nu ar fi fost ale lui. În timpul somnului, acestea iau foc și ard încet. Spre dimineață, liniștea este tulburată de glasul lui Geppetto, care s-a întors acasă.

Capitolul 7

Geppetto îi dă păpușii de mâncare

   Când Pinocchio își dă seama că picioarele i-au ars în întregime, aude vocea lui Geppetto, întors acasă, și încearcă să sară de pe scaun pentru a-i deschide ușa. Însă, în loc să ajungă la intrare, cade pe podea făcând un zgomot puternic. Rușinat și speriat, îi strigă bătrânului că nu poate veni să deschidă, deoarece picioarele i-au fost mâncate de pisică. Cuprins de disperare, Pinocchio începe să plângă și spune că va fi nevoit să meargă în genunchi pentru tot restul vieții. Geppetto intră în casă pe fereastră, iar când îl vede pe băiețel fără picioare, îl ia cu blândețe în brațe, îl sărută și îi vorbește cu multă bunătate. Atunci Pinocchio îi povestește printre lacrimi toate întâmplările prin care a trecut în timpul nopții. Plângea atât de tare, încât suspinele lui puteau fi auzite de departe. Mișcat de suferința copilului său, Geppetto scoate din buzunar trei pere și i le dă lui Pinocchio. La început, băiatul face mofturi și îi cere tatălui să i le curețe de coajă, dar foamea îl biruie repede. După ce mănâncă fructele, ajunge să ronțăie cojile și cotoarele, fără să mai lase nimic.

Capitolul 8

Geppetto își vinde haina pentru a cumpăra un abecedar

   După ce termină de mâncat, Pinocchio începe din nou să plângă și îl roagă pe Geppetto să îi facă o nouă pereche de picioare. Cuprins de remușcare, păpușa recunoaște că suferința i se trage din propria obrăznicie și promite că de acum înainte va fi cuminte, nu va mai fugi de acasă și va merge la școală asemenea celorlalți copii. La început, Geppetto îl lasă să plângă îndelung, însă, văzându-i ochii înlăcrimați, bătrânul se înduioșează. Ia două bucăți de lemn, și, lucrând cu pricepere și răbdare, îi cioplește în mai puțin de o oră picioare noi. Pinocchio se preface că doarme, iar Geppetto i le fixează cu grijă, fără a se vedea vreo urmă a reparației.

   De îndată ce descoperă că poate merge din nou, Pinocchio începe să țopăie prin casă de bucurie. Curând însă, își amintește că pentru a merge la școală are nevoie de haine potrivite. Deși nuavea niciun ban în buzunar, Geppetto face tot ce poate pentru copilul său. Îi face un costum din hârtie înflorată, pantofi din scoarță decopac și o șapcă din miez de pâine. Privindu-se în oglinda apei unui ulcior, Pinocchio se admiră încântat și spune că arată  asemenea unui domn. Cu blândețe, Geppetto îi spune că nu hainele elegante îl fac pe om respectabil, ci hainele curate și purtarea bună. Dorind ca băiatul să poată merge la școală, bătrânul mai face un sacrificiu și își vinde haina peticită pentru a-i cumpăra un abecedar. Rămas doar în cămașă, deși afară ningea, Geppetto încearcă totuși să-l liniștească pe Pinocchio, spunând că oricum îi era prea cald. Copilul înțelege în cele din urmă cât de mult este iubit și îi sare tatălui său în brațe pentru a-l săruta.

Capitolul 9

Pinocchio își vinde abecedarul pentru a vedea un spectacol

   După ce ninsoarea se oprește, Pinocchio pleacă spre școală cu abecedarul primit de la Geppetto. Pe drum, copilul se lasă purtat de visuri și începe să-și imagineze viitorul. Se gândește că va învăța mai întâi să scrie, apoi să citească și să socotească, iar într-o zi va câștiga mulți bani cu care îi va cumpăra tatălui său o haină nouă, împodobită cu aur, argint și diamante, ca răsplată pentru bunătatea și sacrificiile lui. În timp ce merge visător spre școală, Pinocchio aude din depărtare sunetul unei muzici vesele. Curiozitatea îl face să uite repede de promisiunile făcute. Fără să mai stea pe gânduri, hotărăște să urmeze muzica în loc să continue drumul spre școală. Ajunge astfel în fața unui teatru de păpuși, unde o mulțime de oameni așteptau cu nerăbdare să înceapă spectacolul. Fermecat de atmosfera plină de veselie, Pinocchio își dorește cu orice preț să intre. Cum nu avea bani, ia hotărârea să  își vândă abecedarul pentru a plăti biletul la teatru, chiar dacă tatăl său a făcut atâtea sacrificii pentru a-l cumpăra.

Capitolul 10

Păpușile din spectacol îl întâmpină pe Pinocchio

   Pinocchio intră în micul teatru de păpuși chiar în timpul reprezentației, iar apariția lui provoacă imediat o mare agitație. Cortina era ridicată, iar pe scenă păpușile Arlecchino și Pulcinella se certau și se amenințau în glumă, spre amuzamentul spectatorilor, care râdeau cu poftă. Dintr-odată însă, Arlecchino îl zărește pe Pinocchio printre oameni și rămâne nemișcat de uimire. Curând, și celelalte păpuși îl recunosc pe noul venit drept unul de-al lor. Îi strigă numele cu entuziasm și îl cheamă pe scenă pentru a-și îmbrățișa „fratele de lemn”. Alături de Pulcinella și Rosaura, toate păpușile îl înconjoară cu bucurie, iar imaginea devine emoționantă, de parcă Pinocchio și-ar fi găsit pentru o clipă adevărata familie.

   Spectacolul se oprește însă cu totul, iar spectatorii încep să strige nemulțumiți, cerând continuarea reprezentației. În timp ce păpușile îl poartă pe Pinocchio pe brațe, în sală apare  înfricoșătorul păpușar, a cărui barbă era atât de lungă încât călca pe ea când mergea. La vederea lui, întreaga sală amuțește, iar păpușile încep să tremure de teamă. Furios că reprezentația fusese întreruptă, păpușarul îi cere socoteală lui Pinocchio. Mai târziu, hotărăște să-l arunce în foc pentru a-și termina de gătit friptura, spunând că păpușa era făcută dintr-un lemn foarte uscat, numai bun de ars. Îngrozite, Arlecchino și Pulcinella se supun poruncii și îl aduc pe Pinocchio înaintea stăpânului lor. Cuprins de spaimă, Pinocchio se zbate și își strigă tatăl în ajutor.

Capitolul 11

Păpușarul strănută și îl cruță pe Pinocchio

   Păpușarul părea la prima vedere un om înfricoșător și lipsit de milă, însă în adâncul sufletului nu era atât de crud pe cât voia să pară. Când Pinocchio este adus înaintea lui și îl vede tremurând de frică, inima i se înmoaie. Se străduiește din răsputeri să nu-și arate mila, încât emoția îl face să strănute puternic. Arlecchino înțelege imediat că acesta este un semn bun, fiindcă știa că păpușarul, ori de câte ori era cuprins de milă, nu plângea, ci începea să strănute. Omul îl întreabă pe Pinocchio dacă părinții lui mai trăiesc, iar păpușa îi răspunde cu sinceritate că doar tatăl său mai este în viață, deoarece pe mama lui nu a cunoscut-o niciodată. La auzul acestor cuvinte, păpușarul strănută de mai multe ori, încercând să-și ascundă emoția. În cele din urmă,îi spune lui Pinocchio că îl cruță și că în locul lui va fi ars Arlecchino, pentru a termina friptura.

   În acel moment, Pinocchio dovedește pentru prima dată un adevărat gest de curaj și de prietenie. Cade la picioarele păpușarului și îl roagă cu lacrimi în ochi să aibă milă de Arlecchino. Mai mult de atât, se oferă el însuși să fie aruncat în foc pentru a-și salva prietenul. Îi cheamă chiar și pe gardienii de lemn să-l ia și să-l ducă la flăcări în locul celuilalt. Cuvintele sale îi emoționează pe toți cei din jur. Păpușile încep să plângă, iar păpușarul, impresionat de bunătatea și curajul lui Pinocchio, strănută și mai tare. În cele din urmă, hotărăște să-i cruțe atât pe Pinocchio, cât și pe Arlecchino. Vestea umple teatrul de bucurie, iar păpușile dansează și sărbătoresc pe scenă până în zori.

Capitolul 12

Mâncătorul-de-Flăcări este generos

   A doua zi, Mâncătorul-de-Flăcări îl întreabă pe Pinocchio cum îl cheamă pe tatăl său și cu ce se ocupă acesta. Băiatul îi povestește despre Geppetto, spunând că este foarte sărac și că a fost nevoit să-și vândă haina pentru a-i cumpăra un abecedar. Mișcat de aceste vorbe, Mâncătorul-de-Flăcări îi dăruiește cinci monede de aur și îl trimite acasă. Fericit și plin de recunoștință, Pinocchio își ia rămas-bun de la toate păpușile din teatru și pornește voios spre casă, gândindu-se că îi va putea cumpăra tatălui său o haină nouă, iar pentru sine un abecedar. Pe drum îi ies în cale un Vulpoi șchiop și un Cotoi, care se prefăcea că este chior. Cei doi îl salută prietenos și îi spun că îl cunosc pe Geppetto și că l-au văzut tremurând de frig. Pinocchio le spune cu mândrie că tatăl său nu va mai suferi niciodată, fiindcă el are acum cinci monede de aur. Chiar atunci, o mierlă începe să cânte și îl avertizează pe Pinocchio să nu creadă vorbele celor doi și să nu disprețuiască învățătura. Cotoiul prinde mierla și o înghite dintr-o singură îmbucătură, apoi se preface din nou neputincios, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Pinocchio o compătimește pe biata mierlă, dar nu înțelege primejdia în care se află. Vulpoiul începe atunci să-l ispitească, întrebându-l dacă nu și-ar dori să-și înmulțească banii. La început Pinocchio refuză, știind că trebuie să se întoarcă acasă la tatăl său. Însă Vulpoiul îi vorbește despre „Țara Nătărăilor”, unde există un loc fermecat, numit „Câmpul Minunilor”. Acolo, spune el, dacă îngropi o monedă de aur în pământ și o lași peste noapte, dimineața va răsări un copac plin cu monede de aur. Naiv, Pinocchio înceapă să creadă povestea minunată, iar din dorința de a avea mulți bani, uită din nou de tatăl său și de drumul spre casă, și decide să meargă cu cei doi pe câmpul fermecat.

Capitolul 13

Pinocchio și tovarășii lui se opresc la hanul „La racul roșu”

   Pinocchio pornește la drum alături de Vulpoi și de Cotoi, iar după o vreme cei trei ajung la hanul „La racul roșu”. Vulpoiul propune să se oprească acolo pentru a mânca și a se odihni, urmând caîn zori să pornească împreună către câmpul fermecat. Așezați la masă, cei doi tovarăși comandă o mulțime de mâncăruri alese și sofisticate, precum peștișori în sos tomat, brânzeturi gratinate, iepure de câmp în sos dulce-acrișor, păsări fragede și alte bunătăți. În timp ce Vulpoiul și Cotoiul se ospătează fără măsură, Pinocchio abia dacă gustă câteva nuci. După cină, cei doi cer hangiului cele mai bune camere și îl roagă să îi trezească la miezul nopții.

   În timpul somnului, Pinocchio are un vis ciudat, plin de comori, ca și cum bogățiile pe care le dorește atât de mult ar fi foarte aproape de el. Tocmai când se pregătea să pună mâna pe ele, este trezit de hangiu. Acesta îi spune că tovarășii lui au plecat cu două ore înainte, fără să plătească, și că îl așteaptă pe câmpul fermecatîn zorii zilei. Deși afară este întuneric și drumul pare nesigur, Pinocchio pornește grăbit spre locul întâlnirii. În liniștea nopții îi apare însă fantoma Greierului Vorbitor, care încearcă din nou să îl avertizeze. Greierul îi spune să nu se încreadă în noii săi tovarăși și nici în promisiunea îmbogățirii fără muncă. Pinocchio refuză însă să asculte sfatul. Orbit de dorința de a obține bani ușor, merge mai departe, în timp ce cuvintele Greierului îi răsună în minte. Acesta îi spune că acei copii care vor să facă doar ce le place și nu ascultă de cei înțelepți, ajung mai devreme sau mai târziu să regrete.

Capitolul 14

Păpușa cade în mâinile tâlharilor

   În timpul drumului, Pinocchio se gândește cu tristețe că toți copiii sunt certați și sfătuiți de adulți, care se poartă ca niște stăpâni ai lor. Este convins că poveștile despre tâlhari sunt doar invenții ale părinților, menite să-i sperie pe copii, dar își schimbă părerea când vede două siluete misterioase, înfășurate în saci de cărbuni, apropiindu-se de el. Speriat, își ascunde galbenii sub limbă, dar cei doi hoți îl amenință cu moartea, atât pe el, cât și pe tatăl său, cerându-i banii. Când Pinocchio vorbește, hoții își dau seama unde sunt ascunși banii și încearcă să îi deschidă gura, însă fără succes. Băiatul reușește să fugă, și, urmărit fără încetare, se cațără într-un copac. Hoții încearcă să-l prindă, apoi dau foc unor vreascuri aflate la baza pomului pentru a-l forța să coboare. Pinocchio sare din copac și își continuă fuga disperată. Ajuns la un șanț plin de apă, sare peste el, în timp ce hoții cad în apă, însă nu renunță și continuă urmărirea.

Capitolul 15

Pinocchio este spânzurat

   Pinocchio își pierde curajul și este gata să se predea, însă zărește în depărtare o casă și speră că acolo ar putea găsi scăpare. Ajuns la ușă, bate și strigă după ajutor, dar nu primește niciun răspuns. În cele din urmă, la fereastră apare o fată foarte frumoasă, cu părul albastru și  chipul foarte palid, care îi spune că toți cei din casă au murit și că nici ea nu poate deschide, deoarece și ea este moartă. În acel moment, cei doi hoți îl ajung din urmă și îl amenință din nou. Din cauza fricii, galbenii ascunși sub limba lui Pinocchio încep să zornăie, iar tâlharii încearcă să-l ucidă cu cuțitele, însă lamele se rup. Neputând să-l omoare astfel, hoții îl spânzură de o creangă și pleacă, convinși că până dimineață va muri. Rămas singur, Pinocchio se zbate ore întregi, în timp ce vântul puternic îi provoacă dureri cumplite, iar lațul îi taie respirația. Cu toate acestea, el continuă să spere că cineva îl va salva. Văzând însă că nu vine nimeni, se gândește cu lacrimi la tatăl său, iar în cele din urmă rămâne nemișcat și fără suflare.

Capitolul 16

Fata cea frumoasă cu părul abăstrui

   Când Pinocchio zăcea mai mult mort decât viu, fata cu părul albăstrui, care era o zână, apare din nou la fereastră și i se face milă de el. După ce bate din palme, un șoim uriaș se ivește, iar Zâna îi poruncește să rupă frânghia cu care păpușa era spânzurată, după care s-o așeze cu grijă pe pământ. Apoi, la o nouă bătaie din palme, apare un caniș îmbrăcat ca un vizitiu, căruia Zâna îi poruncește să pregătească cea mai bună caleașcă și să îl aducă pe Pinocchio de la marele stejar din pădure. După ce păpușa este adusă în casă, Zâna trimite după cei mai buni doctori, adică un corb, o bufniță și pe Greierul Vorbitor. Întrebați dacă Pinocchio mai este în viață, aceștia nu se pot pune de acord. Greierul Vorbitor spune că îl cunoaște pe Pinocchio, și îl descrie ca pe un copil leneș și neascultător, care îi provoacă multă suferință tatălui său. În acel moment, din partea păpușii se aud sunete slabe de oftat, semn că încă mai trăia.

Capitolul 17

Pinocchio mănâncă puțin zahăr și spune o minciună

   După plecarea doctorilor, Zâna observă că Pinocchio are febră și încearcă să-l convingă să bea un medicament amar, promițându-i drept răsplată cubulețe de zahăr. Pinocchio acceptă mai întâi zahărul, însă continuă să refuze doctoria, inventând tot felul de scuze, deși era foarte bolnav. Atunci Zâna cheamă patru iepuri negri, care aduc un sicriu mic, și îi spun lui Pinocchio că acesta este pregătit pentru el, deoarece va muri dacă refuză medicamentul. Speriat, băiatul golește imediat paharul, iar după ce bea doctoria, se simte din nou sănătos. El susține că băieților le este mai frică de medicamente decât de boală, însă Zâna îl mustră, spunând că un medicament bun luat la timp poate salva viața unui copil.

   Pinocchio începe apoi să-i povestească Zânei cum a ajuns să fie spânzurat, și pretinde că a pierdut cele patru monede de aur care i-au mai rămas, deși acestea se aflau încă în buzunarul său. Cu fiecare minciună pe care o spune, nasul îi crește tot mai mult, până când devine atât de lung încât nu se mai poate mișca prin cameră. Zâna râde de minciunile lui și îi explică că acestea sunt ușor de recunoscut, deoarece există minciuni cu picioare scurte și minciuni cu nasuri lungi. Rușinat, Pinocchio încearcă să fugă din odaie, însă nu reușește din cauza nasului uriaș.

Capitolul 18

„Câmpul Minunilor”

   Zâna îl lasa pe Pinocchio să sufere puțin din cauza nasului uriaș, dorind să-i dea o lecție și să-l dezvețe de obiceiul minciunii. Când îl vede însă plângând cu lacrimi amare, i se face milă de el și, după ce bate din palme, mai multe ciocănitori apar și îi cioplesc nasul, până când acesta revinela dimensiunea normală. Recunoscător, Pinocchio îi spune Zânei că o iubește, iar ea îl roagă să rămână cu ea, spunând că și tatăl său știe unde se află și urmează să vină acolo.

   Băiatul cere voie să meargă înaintea lui Geppetto, iar odată ajuns în pădure începe să alerge. Curând îi întâlnește din nou pe Vulpoi și pe Cotoi, care îl salută în mod prefăcut și se poartă ca niște prieteni. Pinocchio le povestește despre atacul tâlharilor și observă că lui Cotoi îi lipsea un picior, exact ca unuia dintre hoți, însă Vulpoiul inventează imediat o explicație. Deși Pinocchio spune că îl așteaptă pe tatăl său și că are monedele la el, Vulpoiul îl convinge să meargă la „Câmpul Minunilor”, susținând că locul va fi închis începând cu următoarea zi. Deși își amintește toate sfaturile bune pe care le primise, Pinocchio cedează tentației de a se îmbogăți rapid. Cei trei ajung într-un oraș numit „Capcana Nătărăilor”, plin de câini care și-au vândut blana, de fluturi care și-au vândut aripile sau de păsări care și-au vândut penele. În cele din urmă ajung pe un câmp pustiu, unde Vulpoiul și Cotoiul îi spun lui Pinocchio să își îngroape monedele. După ce băiatul ascunde banii în pământ, este trimis la fântână să aducă apă pentru a-i uda, după care cei doi escroci pretind că pleacă, spunându-i că mai târziu va găsi acolo un copac plincu bani.

Capitolul 19

Pinocchio este jefuit

   Pinocchio se întoarce în oraș, iar după ce consideră că a trecut suficient timp, revine în grabă la „Câmpul Minunilor”, imaginându-și toate lucrurile pe care le va cumpăra cu banii care urmau să crească încopac. Ajunge acolo, dar nu găsește nimic. Un papagal râde de naivitatea lui și îi explică faptul că banii nu cresc în pământ, ci se câștigă doar prin muncă. Nedumerit, Pinocchio află de la pasăre că Vulpoiul și Cotoiul l-au păcălit și i-au furat monedele. Disperat, încearcă să dezgroape monedele, dar nu mai găsește nimic. Hotărăște atunci să meargă la tribunal și să ceară dreptate. Judecătorul, o gorilă, îl ascultă cu atenție și pare înduioșat de povestea lui, însă, în loc să-i pedepsească pe adevărații vinovați, poruncește ca Pinocchio să fie arestat. Băiatul rămâne în închisoare timp de patru luni, până când împăratul ținutului câștigă o mare victorie și decide să sărbătorească prin eliberarea prizonierilor. Totuși, paznicul închisorii refuză să-l lase pe Pinocchio să plece până când acesta nu recunoaște că și el este un tâlhar.

Capitolul 20

Pinocchio pornește spre casa Zânei

   Fericit că a fost eliberat din închisoare, Pinocchio părăsește imediat orașul și se îndreaptă spre casa Zânei. În timp ce merge pe drumul plin de noroi, reflectează la toate necazurile prin care a trecut și înțelege că acestea au fost urmarea neascultării și încăpățânării sale.Își propune ca de acum înainte să devină un copil ascultător și se gândește cu drag la tatăl său, întrebându-se totodată dacă Zâna îl va ierta pentru că nu i-a urmat sfaturile.

   Pe drum întâlnește un șarpe enorm care îi blochează trecerea. La început, așteaptă ore întregi ca acesta să se îndepărteze, apoi îl roagă politicos să se dea la o parte, dar șarpele nu răspunde. Când Pinocchio încearcă să sară peste el, șarpele se mișă brusc iar băiatul cade în mocirlă. Văzându-l, șarpele râde cu atâta poftă, încât îi pleznește un vas de sânge de pe piept și moare. Pinocchio își continuă drumul, dar i se face atât de foame încât intră într-o vie să mănânce struguri, și își prinde piciorul într-o capcană întinsă pentru dihori.

Capitolul 21

Țăranul și câinele lui de pază

   Prins în capcană, Pinocchio plânge și strigă după ajutor, însă nimeni nu îl aude. Pe măsură ce se lasă seara, durerea, foamea și frica de întuneric îl fac să sufere tot mai mult. Un licurici care trece prin apropiere îl compătimește, dar îi amintește că foamea nu justifică furtul strugurilor din vie. La scurt timp, proprietarul câmpului vine să verifice capcanele întinse pentru dihori și este uimit când descoperă în una dintre ele o păpușă. Convins că de la furtul strugurilor până la furtul găinilor nu este decât un pas, omul îl înhață pe Pinocchioși îlduce acasă pentru a-i da o lecție. Ajuns în curte, îl obligă să ia locul câinelui de pază pe timpul nopții, îi pune o zgardă la gât și îl leagă cu un lanț. Rămas singur, Pinocchio îndură foamea, frigul și frica, reflectând la greșelile sale. El înțelege că, dacă ar fi fost ascultător și silitor la învățătură, nu s-ar fi aflat într-o asemenea situație umilitoare. Hotărât să suporte pedeapsa cu răbdare, intră în cușca câinelui și adoarme.

Capitolul 22

Pinocchio îi prinde pe hoți

   La miezul nopții, Pinocchio este trezit de șoaptele unor voci ciudate care veneau din grădină. Curând, observă patru dihori care se apropie de cotețul găinilor. Crezând că au de-a face cu vechiul câine de pază al țăranului, fără să știe că acesta murise, unul dintre dihori îi propune lui Pinocchio același târg pe care îl avea cu răposatul câine, și anume de a se preface că doarme în timp ce ei fură găini, urmând să primească și elo parte din pradă. Pinocchio acceptă doar în aparență. După ce dihorii se furișează în coteț, el închide poarta în urma lor și începe să latre puternic asemenea unui câine de pază. Alertat de zgomot, țăranul sosește cu pușca, îi prinde pe dihori și îi bagă într-un sac, hotărât să îi ducă hangiului din apropiere. Impresionat de istețimea și cinstea lui Pinocchio, țăranul îl laudă pentru fapta sa și, drept recompensă, îl eliberează și îi spune că se poate întoarce acasă.

Capitolul 23

Pinocchio este lăsat de unul singur

   După ce este eliberat de țăran, Pinocchio se grăbește spre locul unde se afla casa Zânei, însă descoperă cu durere că aceasta dispăruse. În locul ei găsește doar o piatră funerară pe care scria că Zâna a murit de tristețe, fiind abandonată de prietenul ei, Pinocchio. Copleșit de remușcări, băiatul cade la pământ, sărută piatra și plânge îndelung, chemând-o pe Zână și rugând-o să revină la viață. În timp ce își jelea prietena, un porumbel uriaș se oprește deasupra lui și îi spune că îl căuta. Pasărea îi povestește că l-a văzut pe Geppetto străbătând lumea în căutarea fiului său. Dornic să-și găsească tatăl, Pinocchio acceptă ajutorul porumbelului, care îl poartă în zbor până la malul mării. Ajuns acolo, află de la oamenii de pe țărm că un bătrân plecat în căutarea fiului său se află în pericol pe mare. Pinocchio îl recunoaște pe Geppetto în barca amenințată de valuri și începe să-l strige disperat de pe o stâncă. Când un val uriaș înghite barca, băiatul se aruncă fără ezitare în mare pentru a-și salva tatăl, dispărând apoi din privirile oamenilor aflați pe țărm.

Capitolul 24

Insula albinelor

   Pinocchio înoată toată noaptea în încercarea de a-și găsi și a-și salva tatăl. Dimineață, un val puternic îl aruncă pe țărmul unei insule, iar băiatul este recunoscător că a scăpat cu viață. Cu toate acestea, privește cu tristețe spre larg, fără să găsească vreun semn al lui Geppetto, iar gândul că a rămas singur îl întristează profund. Întâlnește un delfin, care îi spune că în apropiere se află un sat unde poate găsi mâncare, și îi sugerează cătatăl său ar fi putut fi înghițit de o balenă uriașă în timpul furtunii. După ce îi mulțumește pentru sfat, Pinocchio ajunge în „Satul Albinelor Harnice”. Acolo observă că toți locuitorii muncesc și că nu există oameni leneși sau cerșetori. Deși își spune că munca nu îi este pe plac, își amintește de învățăturile tatălui său despre valoarea muncii și despre faptul că doar cei neputincioși au dreptul să cerșească. Cu toate acestea, încearcă să obțină bani fără efort, însă oamenii pe care îi întâlnește refuză să-l ajute dacă nu muncește în schimb. Abia când o femeie îi promite mâncare și dulciuri, dacă o ajută să ducă un ulcior cu apă acasă, Pinocchio acceptă să lucreze. Ajuns la casa acesteia, mănâncă cu poftă și observă cu uimire că femeia seamănă foarte mult cu Zâna din pădure.

Capitolul 25

Pinocchio promite să fie bun și silitor

   La început, femeia cu părul albastru neagă că ar fi Zâna, dar în cele din urmă recunoaște adevărul. Între timp, ea a devenit adultă și are vârsta potrivită pentru a-i fi mamă. Pinocchio mărturisește că și-ar dori să crească, însă Zâna îi explică faptul că păpușile nu se maturizează asemenea copiilor. Sătul de condiția sa, băiatul spune că nu mai vrea să fie o păpușă, iar Zâna îi răspunde că, mai întâi de toate,trebuie să învețe să fie un copil ascultător și cuminte. Când își amintește de tatăl său, Pinocchio izbucnește în plâns, însă Zâna îl încurajează,spunându-i că îl va revedea într-o zi. De asemenea, îi mărturisește că ea a ales să se întoarcă pentru a-i fimamă, deoarece încă mai crede în îndreptarea lui. Bucuros de aceste cuvinte, Pinocchio sare de bucurie, dar se întristează când află că trebuie să meargă la școală și să muncească. El susține că munca îl obosește, însă Zâna îi explică faptul că oamenii care fug de muncă ajung adesea la spital sau la închisoare, și că munca este o datorie firească a fiecărui om. În cele din urmă, Pinocchio își schimbă atitudinea și hotărăște să meargă la școală, deoarece își dorește să înceteze a mai fi o păpușă și să devină băiat adevărat.

Capitolul 26

Pinocchio merge să vadă balena

   În ziua următoare, Pinocchio începe să meargă la școală, însă colegii îi fac numeroase farse și încearcă să-l necăjească. Când unul dintre băieți încearcă să-l tragă de nas, Pinocchio reacționează și îl lovește în picior, câștigând astfel respectul și prietenia colegilor, mai ales a celor neastâmpărați și obraznici. Zâna îl avertizează însă, în fiecare zi, că prietenia acestor derbedei îl poate îndepărta de școală. Într-o zi, câțiva băieți îl opresc și îi spun că ei merg să vadă balena ucigașă apărută la malul mării. Deși la început ezită și le spune că trebuie să meargă la școală, Pinocchio se lasă convins de argumentele lor că o zi în minus la școală nu contează și că ar putea pierde ocazia de a vedea balena. Astfel, renunță la școală pentru acea zi și pornește împreună cu ceilalți copiispre malul mării.

Capitolul 27

Pinocchio se încaieră într-o bătaie generală

   Ajuns la malul mării, Pinocchio descoperă că nu există nicio balenă, iar ceilalți băieți râd de el și îi mărturisesc că l-au păcălit doar pentru a-l face să plece de la școală. Aceștia îi  reproșează că este prea silitor și că, prin comportamentul său, îi face pe ei să pară mai leneși.

   Cearta dintre copii se transformă într-o bătaie, iar aceștia ajung să arunce unii în alții cu cărțile și cu rechizitele din ghiozdane. Un rac uriaș iese din mare și le cere să înceteze, însă copiii, inclusiv Pinocchio, îl iau în râs. În timpul încăierării, unul dintre băieți aruncă o carte spre Pinocchio, dar îl lovește grav pe un alt coleg. Speriați, ceilalți copii fug, iar Pinocchio rămâne lângă băiatul rănit, convins că acesta a murit. Cuprins de remușcări, regretă că nu a mers la școală și că nu a ascultat sfaturile celor mari. La scurt timp apar doi polițiști, care îl găsesc lângă copilul rănit și îl arestează, considerându-l vinovat. Pinocchio profită de un moment de neatenție al polițiștilor și reușește să fugă, dar polițiștii trimit un câine după el.

Capitolul 28

Pinocchio este în pericol să fie prăjit

   Urmărit de câinele trimis de polițiști, Pinocchio ajunge la mare și se aruncă în apă pentru a scăpa. Câinele sare după el, dar curând începe să se înece și îi cere ajutor. Amintindu-și de învățăturile tatălui său, Pinocchio îl conduce în siguranță până la mal. Recunoscător, câinele îi mulțumește și îi promite că îi va întoarce cândva binele făcut. După ce își continuă înotul, Pinocchio observă o peșteră din care ieșea fum și speră că acolo se va putea încălzi și odihni. Înainte să ajungă însă la adăpost, este prins într-un năvod plin cu pești. Năvodul aparținea unui pescar atât de urât încât părea un monstru. Bucuros de captura sa, acesta duce peștii în peștera în care avea pregătit un ceaun pentru gătit. Când îl descoperă pe Pinocchio printre pești, îl confundă cu o langustă, deși acesta îispune că este o păpușă. Cu toate acestea, hotărăște să-l gătească, încântat de ideea de a gusta o pradă atât de rară. Cuprins de groază, Pinocchio își dă seama că este în mare primejdie atunci când pescarul începe să-l pregătească pentru a fi prăjit, tăvălindu-l prin făină.

Capitolul 29

Pinocchio se întoarce la Zână

   Când pescarul se pregătea să-l arunce pe Pinocchio în ceaun, în peșteră apare câinele pe care păpușa l-a salvat de la înec. Atras de mirosul puternic de pește prăjit, câinele intră înăuntru, iar când îl recunoaște pe Pinocchio, îl apucă cu dinții și îl scoate din peșteră, salvându-i viața. La despărțire, câinele îi spune că nu a făcut decât să îi întoarcă binele primit. Mai târziu, Pinocchio întâlnește un bătrân și îl întreabă despre băiatul rănit în timpul încăierării de la malul mării. Aflând că acesta este în afara oricărui pericol, încearcă să vorbească frumos despre sine, după ce bătrânul îi spune că băiatul a fost rănit de un coleg de-al său pe nume Pinocchio, care este un derbedeu. În timp ce spune acele lucruri frumoase despre sine, nasul începe să i se lungească, semn că mințea. Rușinat, Pinocchio recunoaște adevărul și își mărturisește greșelile, iar nasul îi revine la dimensiunea obișnuită.

   Îmbrăcat cu un sac primit de la bătrân, Pinocchio pornește spre casa Zânei. Ajuns acolo, bate la ușă și este întâmpinat de un melc care îi spune că Zâna doarme și că va veni el să îi deschidă. Extrem de lent, melcul îl face să aștepte ore întregi în frig și ploaie. Când ușa se deschide în sfârșit, Pinocchio este istovit de foame. Mai târziu, melcul îi aduce o tavă cu mâncare, dar aceasta se dovedește a fi de ipsos și de carton, iar băiatul leșină de slăbiciune. Când își revine, o vede pe Zână, care îi spune că îl iartă pentru ultima oară. Pinocchio promite că va deveni ascultător și, de această dată, își respectă cuvântul, purtându-se bine pentru tot restul anului. Văzând schimbarea sa, Zâna îi spune că în curând va înceta să mai fie o păpușă și se va transforma într-un băiat adevărat, pregătind chiar o petrecere pentru a sărbători acest moment.

Capitolul 30

De ce nu s-a ținut nicio petrecere

   Pinocchio îi cere Zânei permisiunea să meargă înoraș pentru a-și invita prietenii la petrecerea pregătită în cinstea transformării sale într-un băiat adevărat. Zâna îi dă voie, cu condiția să se întoarcă acasă înainte de lăsarea serii. Încrezător că și-a învățat lecția, Pinocchio promite că va respecta această condiție și reușește să își invite rapid toți prietenii. Printre aceștia se află și Fitilă, cel mai leneș și mai neastâmpărat copil din școală, dar totodată cel mai bun prieten al lui Pinocchio. Când îl invită la petrecere, Fitilă îi mărturisește că va pleca în „Țara Jocurilor” și îl îndeamnă să vină cu el. Băiatul îi descrie acest loc ca un tărâm în care  copiii nu trebuie să facă nimic, nici să învețe, ci doar să se joace și să se distreze. Deși la început refuză, Pinocchio începe să fie atras de idee, mai ales când află că acolo nu există școli și că săptămânile au șase duminici și o sâmbătă. Pe măsură ce se lasă întunericul, cei doi observă în depărtare o lumină. Fitilă îi spune lui Pinocchio că este căruța care îi va duce în „Țara Jocurilor”, iar băiatul începe să fie tot mai tentat să renunțe la promisiunea făcută Zânei.

Capitolul 31

Păpușa pornește către „Țara Jocurilor”

   Căruța care îi ducea pe copii în „Țara Jocurilor” înaintează în liniște, deoarece roțile sale erau acoperite cu pânză. Căruța era trasă de 12 perechi de măgari de culori diferite, încălțați cucizme, iar vizitiul avea o voce mieroasă și ciudată. Deși căruța era foarte aglomerată, copiii erau atât de entuziasmați încât nu păreau deranjați de înghesuială. După multe ezitări și suspine, Pinocchio cedează tentației și hotărăște să plece împreună cu Fitilă în „Țara Jocurilor”. În timp ce încearcă să se urce, este lovit cu copita de unul dintre măgari, spre amuzamentul celorlalți băieți, dar Pinocchio reușește să se arunce în spatele animalului după a doua încercare.

   Pe drum, Pinocchio aude o voce firavă care îl avertizează că va regreta faptul că a ales să facă doar ce îi place. Mai târziu, vocea îi spune din nou că băieții care fug de școală și de învățătură vor ajunge foarte rău și că va regreta, cum regretă și el, dar atunci va fi prea târziu. Curios, Pinocchio caută sursa acestor cuvinte și descoperă că ele veneau de la unul dintre măgari, care plângea de tristețe. Vizitiul îl îndeamnă însă să nu-i acorde atenție și să-și continue călătoria. Ajunșiîn „Țara Jocurilor”, Pinocchio găsește un loc plin de copii care se joacă neîncetat și se distrează, fără să aibă obligații sau lecții de învățat. Fermecat de această viață lipsită de griji, el petrece acolo cinci luni de veselie și nepăsare. Totuși, această perioadă de fericire se încheie brusc atunci când se trezește într-o dimineață și descoperă o schimbare care îl umple de tristețe și îngrijorare.

Capitolul 32

Pinocchio se transformă într-un măgar adevărat

   Când se trezește, Pinocchio descoperă cu groază că a început să se transforme într-un măgar. Cu cât plânge mai mult, cu atât urechile îi cresc mai mari. Auzindu-i țipetele, o veveriță se apropie și îl lămurește că suferă de o boală numită „febra măgarului”. Ea îl avertizează că în scurt timp nu va mai fi nici băiat, nici păpușă, deoarece toți copiii leneși și neascultători ajung să se transforme în măgari. Pinocchio încearcă să dea vina pe Fitilă pentru necazul său, dar apoi își amintește de sfaturile Zânei și de greșelile pe care le-a făcut.

   Hotărât să-și găsească prietenul, pornește în căutarea lui și descoperă că și Fitilă trece prin aceeași transformare. Cei doi își plâng de milă și încearcă să ascundă adevărul, glumind fiecare pe seama celuilalt. Curând însă schimbările devin tot mai evidente, pentru că le cresc cozile, nu mai pot sta în picioare ca oamenii, și încep să alerge în patru labe. Umilința lor este completă atunci când nu mai pot vorbi și scot doar sunete de măgar. În acel moment, vizitiul bate la ușă și le poruncește să deschidă.

Capitolul 33

Pinocchio devine un măgăruș de circ

   Vizitiul intră cu forța în cameră și îi găsește pe Pinocchio și pe Fitilă transformați în măgari. După ce îi îngrijește și îi pregătește pentru vânzare, îi duce la piață. Fitilă este cumpărat de un țăran, iar Pinocchio ajunge în proprietatea directorului unui circ, care dorește să-l dreseze pentru spectacole. Astfel, Pinocchio află că vizitiul își câștiga averea transformând copiii neascultători în măgari și vânzându-i. Viața lui Pinocchio devine foarte grea. Este hrănit cu paie și fân, iar luni întregi este obligat să învețe diferite numere de circ, fiind adesea lovit cu biciul. În cele din urmă reușește să execute toate exercițiile cerute și devine atracția principală a unui spectacol. În fața unui public numeros, directorul îl pune să execute mai multe numere. În timpul reprezentației, Pinocchio observă în public chipul Zânei și încearcă să-i vorbească, însă din gura lui ies numai răgete de măgar. Când ezită și începe să plângă, directorul îi lovește cu biciul peste nas, iarZâna dispare dinaintea ochilor săi.

   La scurt timp după aceea, în timpul unui număr cu cercuri de foc, Pinocchio cade și se rănește grav. Veterinarul chemat stabilește că va rămâne șchiop, iar directorul circului decide că nu îi mai este de folos. Din acest motiv, îl vinde unui om care intenționează să îi folosească pielea. Noul stăpân îl duce pe o stâncă și îl aruncă în mare, hotărând să îl lase să se înece înainte de a-l jupui.

Capitolul 34

Pinocchio este înghițit de Balena Îngrozitoare

   După o vreme,noul stăpân al lui Pinocchio trage frânghia cu care îl aruncase în mare, așteptând să scoată la suprafață trupul unui măgar înecat. Spre marea sa uimire, găsește însă o păpușă vie care striga după ajutor. Pinocchio îi explică că el a fost măgarul, și îi povestește cum Zâna, care îl ocrotea, a trimis un banc mare de pești să-i mănânce învelișul de măgar, readucându-l la forma sa adevărată de păpușă. Omul nu este impresionat de această poveste și intenționează să-l vândă din nou, însă Pinocchio profită de ocazie și fuge înotând.

   După ce se îndepărtează de țărm, ajunge în apropierea unei stânci de marmură pe care se afla o căprioară cu părul albăstrui care semăna foarte tare cu Zâna. Înainte să ajungă la ea observă însă capul uriaș al monstrului care teroriza marea. Cuprins de groază, încearcă să înoate mai repede spre stâncă, dar monstrul îl ajunge din urmă șiîl înghite dintr-o singură înghițitură. Când își revine, Pinocchio descoperă că se află în burta balenei. Speriat, începe să plângă și să strige după ajutor. Acolo întâlnește un ton, cu care stă de vorbă și căruia îi mărturisește teama că va fi digerat de Balenă. În timp ce încearcă să înțeleagă situația în care se află, Pinocchio observă în depărtare o lumină misterioasă și începe să spere că aceasta l-ar putea conduce spre salvare.

Capitolul 35

Tatăl și fiul, din nou împreună

   După ce își ia rămas-bun de la ton, Pinocchio străbate burta Balenei până ajunge la lumină, unde îl găsește pe Geppetto. Reîntâlnirea dintre cei doi este emoționantă, iar Pinocchio îi povestește întâmplările prin care a trecut. Geppetto îi explică că trăiește în burta Balenei de aproape doi ani, supraviețuind datorită proviziilor înghițite odată cu o corabie scufundată. Aflând că lumânarea aprinsă este ultima rămasă, Pinocchio hotărăște că trebuie să evadeze. Observând că Balena își ține gura deschisă din cauza astmului de care suferea, el profită de ocazie și îl conduce pe tatăl său spre ieșire. Ajunși în gura monstrului, Geppetto se urcă în spatele lui Pinocchio, iar cei doi pornesc înot spre libertate.

Capitolul 36

În cele din urmă, Pinocchio devine un băiat adevărat

   În timp ce îl poartă pe Geppetto spre țărm, Pinocchio începe să obosească și se teme că se vor îneca amândoi. Salvarea vine de la tonul întâlnit în burta Balenei, care îi transportă în siguranță până la mal. Porniți în căutarea unui adăpost, cei doi îi întâlnesc pe Cotoi și Vulpoi, ajunși cerșetori din cauza propriilor vicii, însă Pinocchio refuză să se mai lase din nou înșelat de ei. Mai târziu, el găsește adăpost în coliba Greierului Vorbitor și începe să muncească pentru a-și întreține tatăl, cărând apă pentru grădinarul Giangio, și învățând să împletească coșuri. În această perioadă îl vede pe măgărușul grădinarului murind, care era de fapt Fitilă. Dovedind tot mai multă responsabilitate și bunătate, Pinocchio renunță chiar și la banii strânși pentru haine noi, oferindu-i Zânei cu părul albastru, prin intermediul unui melc. Drept răsplată pentru hărnicia, generozitatea și ascultarea sa, Zâna îi îndeplinește dorința, iar Pinocchio se trezește transformat într-un băiat adevărat, cu părul castaniu și ochii albaștri. El își găsește tatăl senin și sănătos și înțelege că schimbarea sa este rezultatul faptelor bune pe care le-a săvârșit.

***