Fram ursul polar
- rezumat pe capitole -
Capitolul 1
O reprezentație de adio la Circul „Struțki”, în iarna anului 1924
Romanul debutează cu prezentarea unuia dintre spectacolele circului, în cadrul căruia doisprezece tigri de Bengal execută cu precizie numerele de dresaj, sub îndrumarea frumoasei și neînduplecatei dresoare, Miss Ellian. În timp ce publicul urmărește cu sufletul la gură fiecare mișcare, impresionat de curajul femeii și de disciplina animalelor, o fetiță cu ochii albaștri și păr blond privește înspăimântată spectacolul, iar Petruș, un băiețel care a făcut multe eforturi să obțină banii de bilet, compară ascultarea tigrilor cu neastâmpărul propriilor animale de casă.
Atmosfera de aparentă armonie este tulburată de Rajah, cel mai tânăr dintre tigri, care ezită să execute unul dintre exerciții. Privirea severă a dresoarei îi amintește însă de pedepsele cumplite care îl așteaptă după terminarea reprezentației, asfel că animalul se supune fără împotrivire. În timp ce își îndeplinește numărul, Rajah rememorează viața dinaintea captivității, când trăia liber în junglă, era puternic și neînfricat, și înfrunta fără teamă celelalte animale, și chiar pe vânătorii care îl urmăreau. Libertatea i-a fost însă răpită în momentul în care a fost prins într-o cursă de fier. Deși a încercat disperat să se elibereze, a fost capturat de oameni și supus unui dresaj nemilos, bazat pe violență, înfometare și suferință, până când voința i-a fost definitiv înfrântă.
La ordinul directorului circului, preocupat doar de câștig, Miss Ellian îl obligă pe Rajah să suporte încercări tot mai grele și mai dureroase. Umilit chiar și de celelalte animale ale circului, Rajah se gândește uneori că ar fi suficient doar să strângă puțin din dinți când dresoarea își pune capul în gura sa, spre groaza publicului. Totuși, teama și autoritatea pe care aceasta o exercită asupra lui, îi înăbușă orice pornire de revoltă, și continuă astfel să rămână prizonier al captivității și al supunerii.
Capitolul 2
Fram face nazuri
În ultima seară de reprezentație, Circul „Struțki” desfășoară cel mai spectaculos program, în fața unui public numeros, care urmărește cu entuziasm evoluția gimnaștilor și a echilibriștilor, a animalelor dresate, dar și a clovnilor ”August cel prost”, ”Toto” și ”Tănase”. Momentul cel mai așteptat este însă apariția lui Fram, ursul polar, îndrăgit deopotrivă de copii și de adulți, pentru inteligența, blândețea și numerele sale pline de farmec. Printre spectatorii nerăbdători se află și Petruș, alături de fetița cu părul bălai, care îl cheamă, împreună cu întreaga sală, pe celebrul urs polar. Deși apare în arenă, Fram nu mai este însă ursul vesel de altădată. Trist și abătut, rămâne nemișcat în mijlocul arenei, și, deși încearcă pentru o clipă să răspundă chemării copiilor, se retrage în cele din urmă în cușca sa, fără ca cineva să fie nevoit să-l constrângă. Observând comportamentul neobișnuit al ursului, bunicul îi explică fetiței că, odată cu trecerea anilor, urșii polari sunt copleșiți de dorul locurilor natale și tânjesc să se întoarcă în ținuturile înghețate din care provin.
Capitolul 3
După ce a plecat circul
După plecarea circului și venirea iernii, Petruș și fetița cu ochii albaștri își amintesc cu nostalgie de Fram și își imaginează cum acesta își continuă viața într-o țară străină. Petruș își descoperă pasiunea pentru ținuturile polare și hotărăște să devină explorator, cerând de sărbători o carte despre urșii polari.
Între timp, circul își continuă turneul într-un alt oraș, unde prezintă același spectacol grandios, însă fără participarea lui Fram. Odinioară vedeta reprezentațiilor, ursul polar este ținut acum în menajeria circului, alături de celelalte animale care nu mai sunt de folos, iar numele său dispare chiar și de pe afișele spectacolului. Cu toate acestea, Fram continuă să stârnească interesul copiilor, doi dintre ei ajungând chiar să se certe, din dorința de a afla dacă celebrul urs polar va mai apărea sau nu în arenă.
Capitolul 4
În arca lui Noe
Vizitând menajeria circului, o femeie o compară cu arca lui Noe, datorită numeroaselor specii de animale adunate din toate colțurile lumii. Directorul a transformat-o într-o adevărată grădină zoologică, unde vizitatorii pot admira lei, crocodili, elefanți, girafe și multe alte animale, capturate încă din primii lor ani de viață. Cea mai mare atracție o reprezintă maimuțele, care își continuă năzbâtiile și în afara spectacolelor.
În contrast cu veselia acestora, Fram trăiește izolat și copleșit de tristețe. Dacă odinioară se bucura de libertate în interiorul circului și se întorcea de bunăvoie în cușca sa, acum aceasta este încuiată cu zăvor, iar singurul care îi mai poartă de grijă este dresorul său, îngrijorat de starea ursului. Captivitatea apasă asupra tuturor animalelor, care își exprimă adesea suferința și dorul de libertate prin urlete sfâșietoare.
Capitolul 5
Fram s-a născut departe, în ghețurile polare
Copleșit de tristețe, Fram își amintește frânturi din copilăria petrecută în ținuturile polare. Îi revin în minte peștera în care s-a născut, grija și ocrotirea mamei sale, precum și primele lecții de supraviețuire în sălbăticie. Alături de ursoaică, străbate întinderile înghețate pe banchize purtate de ape, oprindu-se doar pentru a vâna și a-și procura hrana. Călătoria lor se întrerupe doar în momentul în care ajung pe o insulă stâncoasă, unde ursoaica, fără să bănuiască viitoarea primejdie, se simte în siguranță. Curând însă, ghețurile se desprind de țărm, iar cei doi rămân izolați pe insulă, fără posibilitatea de a se întoarce. Înțelegând gravitatea situației și presimțindu-și sfârșitul, ursoaica își alintă pentru ultima dată puiul, într-un gest de tandrețe și ocrotire.
Capitolul 6
Omul, câinele și pușca
Acest capitol surprinde întâlnirea tragică dintre ursoaică și oameni, pe care ea îi privește cu curiozitate, neștiind cât de primejdioși sunt. Vânătorii o ucid cu un singur foc de armă, iar ultimele ei clipe sunt marcate de grija pentru puiul rămas neajutorat. Bucuroși că au obținut o pradă atât de valoroasă, după zile întregi de lipsuri, eschimoșii îl capturează pe Fram și îl închid într-una dintre locuințele lor. Rămas singur și lipsit de ocrotirea mamei, puiul de urs este eliberat din legături de copiii eschimoșilor și se târăște spre pielea ursoaicei, fără să înțeleagă de ce aceasta nu îl mai alintă și nu îi mai răspunde. Drama despărțirii de mamă reprezintă și începutul unei vieți marcate de captivitate și suferință.
Capitolul 7
„Numele tău va fi Fram”
Amintirile lui Fram continuă cu perioada în care se trezește pe o corabie a vânătorilor de balene și de foci, unde devine ținta batjocurii marinarilor. Singurul care îi arată compasiune este Lars, un bătrân pescar norvegian, care îl îngrijește și îi oferă hrană. El îi și dă numele Fram, după corabia cu care plecase, în tinerețe, pe mare, în speranța unui viitor mai bun, dar care îi amintește totodată și de pierderea logodnicei și a mamei sale, răpuse de o epidemie. Copleșit de suferință, Lars se refugiază în alcool și ajunge să-l vândă pe urs, pentru câteva sticle de rom.
Revenit în prezent, Fram încearcă să-și reia obișnuitul număr de circ, însă nu mai reușește să-și amintească exercițiile care l-au făcut odinioară celebru. Cuprins de o profundă tristețe și de dorul copilăriei, petrecută printre ghețurile polare, ursul se retrage în sine, tânjind după locurile în care și-a petrecut primii ani de viață.
Capitolul 8
Îndărăt spre Oceanul Polar
Acest capitol prezintă întâlnirea dintre Fram și un bătrân savant, autor al unor cărți despre urși, care în tinerețe fusese un renumit vânător. Auzind de starea tristă a ursului polar, acesta îl vizitează în menajeria circului și ascultă din partea directorului întreaga poveste a vieții lui Fram. Deși încearcă să-i vorbească, ursul rămâne nepăsător, cufundat în propria suferință. Înțelegând că adevărata cauză a tristeții lui Fram este dorul de ținuturile natale, bătrânul îl convinge pe directorul circului să organizeze întoarcerea acestuia în lumea ghețurilor. După câteva săptămâni, ursul este îmbarcat pe un vas, care se îndreaptă către nord. Pe parcursul călătoriei, Fram se bucură de libertatea de a se plimba pe punte, spre încântarea pasagerilor, iar, pe măsură ce simte aerul rece al regiunilor polare, înțelege că se apropie de locurile copilăriei sale.
Capitolul 9
În ostrovul pustiu de la capătul pământului
Vaporul ajunge în apropierea unei insule pustii, acoperită de ghețuri, unde vânătorii pregătesc debarcarea lui Fram. Ei le explică pasagerilor că ursul va putea supraviețui singur, asemenea tuturor urșilor polari, și că a fost adus intenționat într-un loc lipsit de oameni, deoarece, obișnuit cu viața printre aceștia, nu mai cunoaște primejdiile pe care le-ar putea întâlni.
Unul dintre vânători îl conduce pe Fram până la țărm și își ia rămas-bun de la el cu emoție. Conștient că despărțirea este definitivă, înainte de a porni spre întinderile înghețate, ursul îi salută pe cei rămași pe vas cu gesturi pline de farmec, apoi dispare printre ghețari, îndreptându-se spre lumea căreia îi aparține.
Capitolul 10
Cea dintâi întâlnire
Pentru că se află în ținuturile polare, Fram este surprins de un viscol puternic și încearcă să-și găsească adăpost, însă lipsa de experiență îl împiedică să aleagă un loc potrivit. Cuprins de frig, își amintește exercițiile de gimnastică învățate la circ și începe să se miște pentru a se încălzi. Curând este chinuit de foame și pornește în căutarea hranei, însă, întâlnind un grup de foci, nu le poate ataca, deoarece își amintește de prietenia pe care a legat-o cu acestea în timpul vieții de la circ. Norocul îi surâde atunci când descoperă provizii lăsate de vânători, iar mai târziu găsește și resturile unei morse, care îi asigură hrana pentru o perioadă. În cele din urmă, Fram se confruntă cu un urs polar sălbatic, pe care reușește să-l alunge, folosindu-se de istețimea sa și de șiretlicurile învățate la circ. Nedumerit de comportamentul neobișnuit al adversarului său, ursul sălbatic se gândește că a dat peste un ”demon” al urșilor polari. Fram reușește să îi ia acestuia chiar și prada, și, pentru un timp, nu mai este nevoit să încerce să vâneze.
Capitolul 11
Bufonul Oceanului Polar
Pe măsură ce se adaptează vieții din ținuturile polare, Fram învață să-și construiască adăposturi trainice, devenind un expert în arta supraviețuirii. O vreme nu duce lipsă de hrană, deoarece îl urmărește pe celălalt urs polar, pe care îl numește ”Căpățânosul”, și se ospătează din prada acestuia. Însă, sătul să fie urmărit, ursul părăsește insula, lăsându-l pe Fram să se descurce singur.
Rămas din nou fără sprijin, Fram întâlnește o ursoaică însoțită de cei doi pui ai săi, dar încercările lui stângace de a le atrage atenția, îi stârnesc ursoaicei doar disprețul. Mai târziu întâlnește și alți urși polari, care se dovedesc la fel de ostili. Incapabil să vâneze foci, din cauza deprinderilor dobândite în captivitate, Fram slăbește tot mai mult și începe să tânjească după viața lipsită de griji de la circ, privind cu speranță spre orice vapor care i-ar putea apărea în cale.
Capitolul 12
Prietenii lui Fram din orașele îndepărtate nu l-au uitat
După despărțirea de Fram, Petruș devine tot mai pasionat de ținuturile polare și de viața urșilor albi. Împrumută din biblioteca bătrânului profesor, bunicul Lilicăi, fetița cu ochii albaștri, toate cărțile despre expedițiile arctice, studiază cu atenție hărțile Cercului Polar și păstrează cu drag imaginile cu celebrul urs, hotărât ca într-o zi să ajungă și el în acele locuri îndepărtate. Printre lecturile care îl impresionează cel mai mult se numără jurnalul exploratorului Fridtjof Nansen, din care află despre călătoriile corabiei „Fram”, despre încercările îndurate de echipaj și despre frumusețea, dar și asprimea, ținuturilor polare. Dornic să se pregătească pentru viitoarele sale expediții, Petruș adoptă un mod de viață disciplinat, obișnuindu-se treptat cu frigul și căpătând o sănătate de fier. Reîntâlnirea cu bătrânul profesor îi aduce o nouă bucurie, acesta oferindu-i o carte scrisă de exploratori ruși, pe care băiatul o citește cu nesaț de mai multe ori.
Capitolul 13
Fram și-a găsit un prieten mic în noaptea polară
Odată cu începutul nopții polare, Fram este cuprins de o singurătate apăsătoare și pornește flămând în căutarea hranei. Observând că ceilalți urși au dispărut, își dă seama că nu mai poate supraviețui hrănindu-se din prada acestora. După un drum anevoios, descoperă un pui de urs polar rămas izolat pe o stâncă. Cu răbdare și blândețe, îl ajută să coboare în siguranță, iar între cei doi se leagă o apropiere sinceră, Fram numindu-l pe pui ”Zgăibărici”.
Temându-se că mama puiului ar putea apărea în orice clipă, Fram îl urmează pe micul urs și descoperă cu tristețe trupul neînsuflețit al ursoaicei, ucisă, cel mai probabil, în lupta cu un alt urs polar. Hotărât să-i răzbune moartea, Fram îl îngrijește cu grijă pe Zgăibărici, lingându-i rana și încurajându-l să îndure durerea, dovedind astfel compasiune și instinct protector.
Capitolul 14
Fram se leapădă singur de micul lui prieten
Prietenia dintre Fram și Zgăibărici se întărește pe parcursul nopții polare, iar cei doi pornesc împreună prin ținuturile înghețate. La un moment dat, îl întâlnesc pe ursul care a ucis-o pe mama puiului. Folosindu-se de îndemânarea dobândită în anii petrecuți la circ, Fram îl învinge, îi zdrobește dinții și îl pedepsește fără a-i lua viața, spre nedumerirea lui Zgăibărici, care încearcă să se răzbune cu orice preț. Mai târziu, cei doi găsesc adăpost și hrană într-o peșteră unde descoperă două morse înghețate, reușind astfel să supraviețuiască perioadei grele.
Pe măsură ce timpul trece, ursul învins slăbește tot mai mult, iar Fram, dovedind compasiune, îl hrănește pentru a-l salva de la moarte. Gestul său este însă zădărnicit de Zgăibărici, care îl ucide, urmând legea necruțătoare a naturii. Dezamăgit de comportamentul puiului, Fram asistă apoi la uciderea unui pui de focă și îl mustră pentru cruzimea sa. Când Zgăibărici începe să-i imite glumele și salutul învățate la circ, Fram înțelege că lumea polară nu are nevoie de încă un bufon, și hotărăște să-l îndepărteze de aceste deprinderi. Convins că puiul trebuie să crească potrivit legilor naturii, ursul se desparte de el și pleacă singur pe un sloi de gheață.
Capitolul 15
Nanuc
Plutind în derivă pe un sloi de gheață, Fram își petrece zilele copleșit de dorul vieții de la circ, ajungând să tânjească după aceasta la fel de mult cum odinioară își dorise întoarcerea în ținuturile natale. Deși străbate peisaje polare de o frumusețe impresionantă, ele nu-i mai aduc nicio bucurie. Ajuns într-un fiord, întâlnește un copil eschimos pe nume Nanuc, care inițial se sperie de prezența ursului.
Încercând să lege o prietenie, Fram repetă numerele și gesturile amuzante învățate la circ, însă copilul nu le înțelege și îl consideră un urs vrăjit. Când Nanuc încearcă să-l doboare cu arcul, Fram îi oprește săgețile, îl pedepsește ușor și îi distruge armele, după care își continuă drumul pe sloiul plutitor. Întors în sat, Nanuc povestește întâmplarea, însă nimeni nu îl crede, iar copilul ajunge să fie socotit cel mai mare mincinos al tribului.
Capitolul 16
Sfârșit
Egon și Otto, cei doi vânători care l-au readus pe Fram în ținuturile polare, își continuă expedițiile în nord. În timpul unei călătorii sunt surprinși de o furtună puternică și, îngropați în zăpadă, își pierd orice speranță de supraviețuire. În acel moment apare Fram, care îi recunoaște și, înțelegând primejdia în care se află, îi încălzește cu propriul trup, salvându-le astfel viața.
După ce ajung cu bine la coliba lor, Fram eliberează trei pui de urs ținuți într-o cușcă. La sosirea corabiei, cei doi vânători se întreabă dacă ursul ar mai dori să rămână în ținuturile natale sau să se întoarcă la viața de odinioară. Nedumerirea lor este risipită în momentul în care observă că Fram s-a îmbarcat singur pe vas, alegând să plece împreună cu ei, semn că, după atâția ani petrecuți printre oameni, aceasta devenise lumea căreia îi aparținea.
***
