KPodoperescu

Aventurile lui Tom Sawyer

- rezumat pe capitole - 

Capitolul 1

   Romanul începe cu mătușa Polly, care îl caută, supărată, pe nepotul ei Tom, pe care îl creștea de când sora ei a murit. După câteva momente în care îl caută prin casă și prin grădină, mătușa Polly îl vede pe Tom venind din cămară, murdar de dulceață pe la gură. Băiatul reușește să o păcălească și fuge, după care se mai întoarce acasă doar înainte de cină. Jim, un băiat de culoare care lucra în gospodăria mătușii, sparge lemne și face surcele, făcând practic și treaba lui Tom, în timp ce acesta îi povestește isprăvile sale de peste zi.

   În timpul cinei, mătușa îi pune lui Tom mai multe întrebări, și încearcă să îl facă să recunoască că a chiulit și a fost la scăldat. Tom își dă seama ce urmărește mătușa și reușește să o convingă că este nevinovat, dar fratele său vitreg, Sid, îl dă de gol. Amenințându-l pe Sid că se va răzbuna, Tom fuge înainte ca mătușa să-l poată pedepsi. Este supărat la gândul că a fost atât de aproape de a scăpa, dar, după câteva momente uită cu totul de această întâmplare, după ce își aduce aminte că a învățat un nou tip de fluierat și voia să îl încerce nestingherit de nimeni. În timp ce fluieră mulțumit pe străzile din St. Petersburg, în fața sa se ivește un băiat necunoscut, frumos îmbrăcat și cu pălăriuță în cap. După un schimb de replici pline de amenințări, cei doi băieți încep să se îmbrâncească și să se lovească. După ce este lovit în spate cu o piatră, Tom îl urmărește pe băiat până acasă și se proptește, amenințător, în fața porții acestuia. După câteva momente, apare mama băiatului, care îl jignește pe Tom și îi cere să plece. Întors acasă, Tom încearcă să se cațere pe fereastră și să intre în casă, dar mătușa Polly îi anticipează mișcarea și îl prinde. Când vede cum îi arată hainele, mătușa Polly decide să îl pună la treabă a doua zi, duminică, când toți copiii ieșeau la joacă.

Capitolul 2

   În dimineața următoare, Tom este nevoit să vopsească gardul, ca pedeapsă pentru că a chiulit și pentru că și-a distrus hainele în bătaia cu băiatul cu pălăriuță. Îl convinge pe Jim să facă treaba în locul său, mituindu-l cu o bilă albă de marmură, dar apare mătușa Polly cu un papuc în mână, și fiecare băiat își vede sârguincios de treaba lui.

   Nu trece mult și Tom își amintește de planurile pe care și le făcuse pentru ziua aceea, și își imaginează, cu tristețe, cum ceilalți băieți se vor juca și vor face năzdrăvănii. Caută în buzunare, pentru a vedea dacă are monedă de schimb pentru a-și cumpăra libertatea, dar nu  găsește decât resturi de jucării și câteva bile, așa că se vede nevoit să conceapă un plan îndrăzneț. Își dă seama că, pentru a convinge pe cineva să-și dorească un lucru, nu trebuie decât să i-l prezinte ca fiind greu de obținut. Primul venit și atras în planul său este Ben Rogers, un băiat din vecini, pe care îl convinge că lui îi place foarte mult ceea ce face, și pe care ezită, intenționat și doar la început, să-l lase să văruiască în locul său. Ironic este că primește chiar și un măr pentru favorul pe care îl face pe Ben să creadă că i-l face. După Ben, urmează Billy Fisher, Johny Miller și mulți alții.

   După câteva ore, gardul este vopsit în câteva straturi, iar Tom acumulează o mică avere, formată dintr-un zmeu, un șoarece de câmp mort, 12 bile, un ciob și un dop de sticlă, un mosor fără ață, și multe altele. Tom învață astfel că muncă este doar ceea ce este nevoit să facă, iar joc este ceea ce omul este convins că face din proprie inițiativă.

Capitolul 3

   În atmosfera plină de parfumul florilor de vară, mătușa Polly ațipește, cu pisica în poală. Bănuiește că Tom a fugit de mult la joacă, lăsând treaba neterminată. Băiatul vine la ea și o anunță, foarte mulțumit de sine, că a terminat, dar mătușa îl suspectează că minte și merge la fața locului să verifice. Când vede gardul minuțios vopsit, și chiar cu model adăugat, mătușa îl laudă pe Tom și își spune că există speranță de mai bine pentru el. Îl răsplătește pe băiat, lăsându-l la joacă cu ceilalți băieți, dar Tom nu pleacă înainte de a-l lovi pe Sid cu mai mulți bulgări de pământ, ca răzbunare pentru că l-a pârât mătușii.

   Deși există și o poartă pe care putea ieși, Tom sare gardul și fuge la joacă. Ajunge la punctul de întâlnire din piața publică, unde băieții, organizați în două oști, își măsoară forțele. Tom era comandantul uneia dintre el, iar Joe Harper, cel mai bun prieten al său, comandantul celeilalte oști. După ce lupta se încheie și schimbul de prizonieri este realizat, Tom vede în curtea casei lui Jeff Thatcher o fetiță frumoasă, cu ochii albaștri și părul blond. Frumusețea acestei fetițe îl face să o uite pe Amy Lawrence, iubita lui pe care credea că o adoră, și pe care se străduise câteva luni să o cucerească. Tom stă mai mult timp lângă gardul fetei, făcând tot felul de giumbușlucuri pentru a-i atrage acesteia atenția. Deși fata se preface indiferentă, în momentul în care se pregătește să intre în casă, aruncă o floare peste gard. Tom ia floarea de jos și pleacă vesel acasă. Își ia bătaie de la mătușa Polly pentru că a aruncat în Sid cu pământ, dar bucuria nu i se diminuează.

   Sid sparge chiseaua cu zahăr, iar mătușa îl bate tot pe Tom, presupunând că el este capul răutăților. Mătușa și-a dat seama că a greșit și a început să o mustre conștiința, dar considerând că o vorbă bună ar însemna slăbiciune și lipsă de disciplină, se abține. Simțindu-se nedreptățit, Tom își imaginează că se află pe patul de moarte, sau că este adus mort de la rău, iar mătușa îl plânge cu lacrimi amare. Propriile lui scenarii îl emoționează atât de tare, încât este nevoit să-și înghită lacrimile. Veselia verișoarei lui, Amy, îl deranjează, de aceea iese din cameră și pleacă, rătăcind prin locurile de joacă obișnuite ale băieților. Își aduce aminte de floare, și de fată, și pornește spre casa ei. Pătrunde în curte și privește emoționat pe geam, dar o slujnică deschide geamul și îi aruncă apă în cap. Ajuns acasă, Sid îi vede hainele ude dar, din cauza privirii grave a lui Tom, nu îndrăznește să îi zică nimic, ci doar se mulțumește să noteze mintal abaterea.

Capitolul 4

   Mătușa Polly era o femeie foarte credincioasă, chiar bigotă, care le oferea copiilor o educație puritană, de aceea începe fiecare dimineață cu o activitate religioasă, în care spune rugăciuni, ține cuvântări și citează versete biblice. Tom își învață versetele pentru școala de duminică numai după ce Mary, sora lui vitregă, îl recompensează cu un briceag „Barlow”. Tom și-a ales versete din „Predica de pe Munte”, pentru că versete mai scurte nu a putut găsi. Forțat de Mary, Tom se spală, și ajunge astfel la o culoare a pielii normală. Este nevoit să se îmbrace în hainele bune, cu ghete lustruite și pălăriuță de paie, motiv pentru care se simte stingherit și inconfortabil.

   Alături de Sid și Mary, Tom ajunge la școala de duminică, care se ținea la biserică, timp de o oră și jumătate, înainte de slujbă. La intrarea în biserică, Tom schimbă bogățiile obținute de la băieții care i-au vopsit gardul, pe bilețele galbene, albastre și roșii. În drumul spre locul lui, Tom înghiontește un băiat, pe altul îl trage de păr, iar pe altul îl înțeapă cu un ac doar pentru plăcerea de a-l auzi țipând. Este mustrat de bătrânul învățător.

   În funcție de câte versete știau, copiii erau recompensați cu bilețele albastre, roșii sau galbene. În schimbul a nouă bilețele galbene, elevii primeau o Biblie din partea directorului Walters. Directorul, un om tânăr și firav, urcă în amvon și ține cuvântarea introductivă. Se oprește în momentul în care în biserică intră notarul Thatcher, însoțit de fratele său, marele judecător districtual Thatcher, soția acestuia și fetița lor, de care Tom era îndrăgostit de când aceasta îi aruncase floarea peste gard. Între timp, Tom îi evită privirea lui Amy Lawrence, care începe să fie bănuitoare și geloasă. Atât învățătorii și învățătoarele, cât și domnul Walters, încearcă să pară ocupați în fața marelui judecător. Domnul Walters le explică invitaților sistemul prin care elevii erau recompensați pentru recitarea pe dinafară a versetelor biblice, moment în care Tom se prezintă cu 9 bilete galbene, 9 roșii și 10 albastre, și își solicită Biblia. Deși directorului nu îi vine să creadă, îl pune pe Tom la loc de cinste, lângă judecător. Ceilalți băieți devin invidioși, știind că Tom a cumpărat biletele de la ei.

   Tom este prezentat judecătorului, care îl felicită pentru cele 2000 de versete pe care trebuia să le știe pentru a câștiga Biblia. Judecătorul crede că, pe lângă atâtea versete memorate, cu siguranță Tom avea și alte cunoștințe biblice, de aceea îl întreabă care erau numele primilor doi apostoli aleși de Domnul. Tom nu poate să evite răspunsul, de aceea spune hotărât că pe cei doi apostoli îi chema David și Goliat.

Capitolul 5

   După școala de duminică, clopotul bisericii anunță începerea slujbei. Pe băncile din față se așează oamenii de vază ai orașului, celelalte fiind ocupate de oamenii obișnuiți. Sosește și Willy Mufferson, băiatul care este veșnic dat pildă celorlalți, dar care este urât de toți băieții pentru că „prea era cuminte”. Tom îl privea ca pe un fanfaron pentru că întotdeauna îi atârna din buzunarul de la spate o batistă albă.

   La indicațiile părintelui Sprague, privit de comunitate ca un părinte foarte evlavios, corul bisericesc și credincioșii care se aflau la slujbă, încep să cânte imnul săptămânal. După cântare, părintele citește un pomelnic de întruniri și adunări, după care începe rugăciunea. Tom îndura rugăciunea destul de greu, dar o știa în întregime, iar când preotul adăuga vreun cuvânt în plus, privea acest lucru ca pe ceva necinstit. Vede o muscă pe banca din față, dar nu cutează să o prindă în timpul rugăciunii, de frică că va arde în flăcările iadului. Cum se sfârșește rugăciunea, Tom prinde musca, dar mătușa Polly îl vede, și este nevoit să-i dea drumul muștii. Scoate apoi din buzunar o cutie în care avea un gândac mare, cu coarne zimțate, pe care îl poreclise „Ciupici”. Gândacul îl mușcă de deget pe Tom, și acesta îi dă drumul fără să vrea, gândacul aterizând în spațiul dintre bănci. Oamenii, plictisiți de cuvântarea monotonă, privesc gândacul cu amuzament. Un pudel care rătăcea prin biserică îl vede pe Ciupici și se joacă cu el, dar gândacul îl mușcă, iar pudelul schelălăie strident. Se așează apoi pe el, iar gândacul îl mușcă de fund atât de tare, încât câinele aleargă fără țintă prin toată biserica, inclusiv prin fața altarului. În timpul acesta, toți enoriașii se îmbujorează și râd pe săturate. Câinele iese afară și aleargă până ce nimeni nu îl mai aude văietându-se. Tom își spune că este plăcut să mergi la liturghie când mai intervine câte o schimbare, dar că a fost urât din partea cățelului să plece cu Ciupici.

Capitolul 6

   Luni dimineață, Tom se trezește supărat că trebuie să meargă la școală, după două zile de joacă și libertate. Se gândește cum ar putea să facă să nu meargă la școală și nu îi dă prin minte decât să se prefacă că este bolnav. Se gândește să se plângă că i se mișcă un dinte, dar își dă seama că mătușa nu ar face decât să-i scoată dintele și să-l trimită la școală. Își aduce aminte că l-a auzit pe doctor vorbind despre o boală de la care poate să îți cadă degetul, dar nu știe ce simptome să pretindă că are. Își aduce totuși aminte că are o bubă la deget și se gândește să încerce. Îl impresionează pe Sid cu țipetele lui sfâșietoare, și pretinde că își ia adio de la el, iertându-l pentru toate greșelile. Sid o aduce pe mătușa Polly, urmată îndeaproape de Mary. Când Tom îi spune mătușii că a făcut cangrenă la picior, mătușa zâmbește ușurată, dându-și seama de ce pune băiatul la cale, după care, cu un fir de mătase, îi scoate dintele care se mișcă.

   Tom pleacă spre școală. Pe drum se întâlnește cu Huckleberry Finn, băiatul bețivului din târg, pe care toate mamele îl considerau o influență proastă pentru copiii lor. Băieții îl priveau cu admirație pentru că făcea întotdeauna doar ce voia și ce-i plăcea. Când era cald dormea pe treptele caselor, iar când ploua sau era frig, se adăpostea într-un butoi. Și ce era cel mai important, Huckleberry nu trebuia să meargă la școală sau la biserică. Acesta îi arată lui Tom o pisică moartă, pe care intenționează să o folosească ca leac împotriva negilor. Băieții încep o discuție amănunțită despre diverse metode de îndepărtare a negilor, cum ar fi apa stătută din scorburi, sau un bob de fasole despărțit în două, dar nu cad de acord asupra descântecului care trebuie folosit. Huckleberry îi spune lui Tom că, după lăsarea serii, va merge în cimitir, la mormântul unui om rău, pe care dracii urmează să vină să îl ia. Când dracii vor pleca cu mortul, el va arunca pisica după ei, și va rosti un descântec care va face negii să plece cu pisica și cu dracii. Tom îl convinge pe Huckleberry să îl ia și pe el la cimitir, și chiar să-i vândă o chichiriță (căpușă sau păduche) pe care a prins-o el în pădure, în schimbul dintelui său, scos de mătușa Polly.

   Tom ajunge cu întârziere la școală, și îi spune intenționat învățătorului că s-a oprit pe drum să vorbească cu disprețuitul Huckleberry Finn, știind că va fi pedepsit. Învățătorul îl bate, după care îl pedepsește să stea în rândul fetelor. Tom aici voia să ajungă, pentru că singurul loc liber era lângă Becky Thatcher, noua lui muză. Îi stârnește acesteia curiozitatea prin diverse desene pe care le face, după care îi scrie că o iubește. Învățătorul îl mută la locul lui, trăgându-l de ureche. Datorită fericirii pe care o simte, Tom ignoră durerea și încearcă să fie atent la lecții. Învățătorul îl ascultă la citire, geografie sau chiar îi dă o dictare, dar Tom nu reușește să răspundă corect la nimic.

Capitolul 7

   Tom se străduiește să se concentreze la lecție, dar căldura și sunetul monoton, scos de copiii care-și repetau lecția, îi dau somnolență. La fel de somnoros se simte și prietenul lui, Joe Harper. Tom scoate cutia de pocnitori, în care ținea chichirița cumpărată de la Huckleberry Finn, și scoate vietatea pe bancă, schimbându-i direcția de mers cu un ac. Activitatea îi trezește interesul lui Joe, care scoate și el un ac și împunge chichirița. Pentru că se încurcau reciproc, hotărăsc să traseze o linie la mijloc, pe post de graniță. Continuă așa minute bune, dar fiind nerăbdător, Tom depășește granița. Cearta le este întreruptă de învățător, care îi lovește pe amândoi cu bastonul, spre amuzamentul celorlalți copii.

   În pauza de prânz, când majoritatea elevilor mergeau acasă să mănânce, Tom îi propune lui Becky să pretindă că pleacă acasă, și îi dă întâlnire înapoi la școală. După reîntâlnire, se așează amândoi în bancă și o învață să deseneze o casă, după care îi propune să se logodească. Tom îi explică fetei că trebuie doar să promită amândoi că nu se vor căsători cu nimeni altcineva vreodată, și apoi să se sărute. După îndelungi insistențe, Tom o convinge pe Becky, și se sărută, dar îi scapă faptul că a fost logodit și cu Amy Lawrence. Geloasă, Becky începe să plângă cu sughițuri. Tom se preface că pleacă, dar se întoarce la ea și o roagă să nu mai fie supărată, mărturisindu-i că doar pe ea o iubește. Tom îi dăruiește comoara sa cea mai de preț, un bumb de alamă, dar fata îl aruncă. Tom se supără, și de data aceasta pleacă fără a se mai întoarce la școală în ziua respectivă.

Capitolul 8

   Tom merge pe cărări lăturalnice, pentru a nu se întâlni cu copiii care se întorceau de la școală. Este supărat, pentru că nu înțelege cu ce i-a greșit lui Becky, care oricum l-a tratat foarte urât. Se gândește cât de odihnitor trebuie să fie să fii mort și să visezi continuu, dar se hotărăște că ar fi mai interesant să dispară. Își imaginează că ar putea deveni soldat, și să se întoarcă după ani de zile, încărcat de glorie. Sau să meargă cu pieile roșii să vâneze bivoli sălbatici, după care să revină în rol de mare căpetenie, sau să se facă pirat și să cutreiere mările. Această ultimă idee îl atrage cel mai mult și se hotărăște să-și înceapă noua carieră cât de curând.

   Merge mai departe, până când ajunge în mijlocul pădurii, și dezgroapă o cutiuță în care se afla o bilă. Este foarte dezamăgit pentru că avusese încredere într-un descântec, care spunea că, dacă îngropi o bilă, lângă ea vei găsi toate bilele pierdute vreodată, iar descântecul nu a funcționat. Apoi își revine, gândindu-se că poate fi vorba de o vrajă, și își spune că toată lumea știe că nu are rost să lupți cu o vrăjitoare. Dintr-o grămadă de vreascuri, scoate un arc și o săgeată, precum și o trompetă de tinichea și o sabie făcută dintr-o șipcă. Își imaginează, cu plăcere, că își conduce tovarășii imaginari în luptă. Între timp apare și Joe Harper, și organizează împreună o luptă pe cinste, Tom pretinzând că este Robin Hood iar Joe, asasinul Guy de Guisborne. Băieții se odihnesc după ce Robin Hood este ucis și îngropat, și amândoi sunt de acord că e mai bine să fii haiduc în codru timp de un an, decât președintele Americii pe viață.

Capitolul 9

   După ce și-au spus rugăciunea, Tom și Sid sunt trimiși la culcare. Tom nu poate dormi și, pentru a nu-l trezi pe Sid, stă nemișcat, astfel încât liniștea nopții i se pare înfricoșătoare. Ticăitul ceasornicului, grinzile care scârțâie, scările care trosnesc, sforăitul mătușii, cântecul unui greier și cariul din tăblia patului, îi întăresc lui Tom teama că „umblau duhuri”. Tom adoarme, dar aude un mieunat. Un vecin deschide fereastra și aruncă cu o sticlă în „pisoi”, dar Tom își dă seama că este Huckleberry Finn care venise, cu pisica moartă în mână, să îl ia la cimitir. Tom se furișează din casă, și pleacă împreună spre cimitir. Pe drum vorbesc foarte puțin și în șoaptă.

   Cimitirul era așezat pe un deal, la doi kilometri de oraș. Băieții pășesc ușor printre morminte și vorbesc respectuos, pentru a nu deranja morții. Se îndreaptă spre mormântul lui Hoss Williams, îngropat cu câteva zile în urmă, dar aud niște zgomote și văd niște siluete venind spre ei. Se înspăimântă, gândindu-se că sunt dracii veniți să-l ia pe decedat, dar curând își dau seama că nu erau decât niște oameni. De unde stăteau ascunși, îl văd pe moș Muff Potter, pe banditul Joe Indianul și pe doctorul Robinson. Îl dezgroapă pe Hoss Williams, dar Joe Indianul îi cere doctorului mai mulți bani pentru cadavru. Se iau la harță când Joe își amintește că a fost la închisoare, pentru vagabondaj, din cauza doctorului și a tatălui său care l-a reclamat. Potter sare în apărarea prietenului său, dar doctorul îl doboară la pământ. Joe profită de moment și îl înjunghie pe doctor cu cuțitul în piept. După crimă, Tom și Huck fug înspăimântați printre morminte.

   Când Potter își revine din starea de inconștiență, este învinuit de Joe pentru moartea doctorului, spunându-i că din cauza alcoolului nu-și mai aduce aminte de faptă. Potter cerșește îndurarea lui Joe și îl roagă să nu-l pârască.  După câteva minute, în cimitir nu mai rămân decât cadavrul dezgropat și trupul fără viață al doctorului, așezați pe pământul răvășit al mormântului.

Capitolul 10

   Tom și Huckleberry fug cât pot de tare, uitându-se înapoi pentru a se asigura că nu sunt urmăriți. Singura lor nădejde este să ajungă, înainte de a li se termina puterile, la tăbăcăria veche. Când ajung la destinație, pulsul le revine încet la normal și discută despre ce s-a întâmplat. Huck e de părere că ucigașul va fi spânzurat, dar cad amândoi de acord că nu vor fi ei cei care vor dezvălui vinovatul, pentru că, dacă va scăpa, Joe Indianul îi va omorî pe amândoi. Neștiind ce s-a întâmplat după ce au plecat din cimitir, băieții cred că doar Muff Potter poate lămuri situația, dacă nu cumva o fi murit și el de la lovitura în cap primită de la doctor.

   Tom și Huck jură că nu vor dezvălui nimănui ce s-a întâmplat în cimitir, după care, pentru a întări jurământul, îl scriu pe o scândurică, îl semnează fiecare cu sânge, și îngroapă scândurica lângă zid. După câteva momente, aud înspăimântați un urlet. La gândul că vor fi mâncați de un câine vagabond, amândoi băieții încep să plângă, dar descoperă că era câinele lui Harbison, un vecin de-al lor. Luându-se după zgomotul unui sforăit puternic, Tom și Huck îl găsesc pe Muff Potter care dormea. Pentru că dulăul urla în direcția lui Potter, băieții își spun că acesta va muri, cu siguranță, în curând.

   După ce se despart, Tom intră pe fereastra camerei sale, și se bagă mulțumit în pat, fără a realiza că Sid nu dormea. Tom se trezește singur și își dă seama că ceva grav s-a întâmplat, având în vedere că nimeni nu vorbea cu el. După gustarea de dimineață, mătușa îl ia deoparte. La gândul bătăii pe care urma s-o primească, Tom se înveselește. Dar mătușa începe să plângă și îl întreabă cum poate să o supere atât de tare. Această abordare îl doare pe Tom mai mult decât o bătaie. Tom își cere iertare cât poate de sincer și pleacă la școală, unde primește bătaie și de la învățător pentru chiulul din ziua precedentă. Se așează în bancă, cu mâinile la ochi, după care constată că cineva i-a pus pe bancă bumbul de alamă învelit în hârtie.

Capitolul 11

   Vestea crimei se răspândește în întreg orășelul. Lângă victimă este găsit cuțitul crimei, iar oamenii legii îl recunosc ca fiind al lui Muff Potter. Echipe de urmărire cercetează toate locurile din preajma târgului, iar șeriful speră să îl aresteze pe Potter până la căderea serii.

   Toți oamenii se îmbulzesc spre cimitir pentru a vedea scena crimei, printre aceștia aflându-se și Tom și Huck. Apare și Muff Potter, cu fața transfigurată, care spune că el nu este vinovat, după care îi reproșează lui Joe Indianul că a promis că nu îl va trăda. Cu sânge rece, Joe dă o declarație, în care Potter este criminalul, dar declarația sa începe de la momentul încăierării și ignoră jefuirea mormântului. Băieții își spun că Joe Indianul trebuie să-și fi vândut sufletul diavolului.

   Tom este foarte tulburat de ce s-a întâmplat și începe să vorbească în somn. Sid îl ascultă cu atenție și încearcă să pună lucrurile cap la cap. La școală, copiii se joacă de-a ancheta, dar Tom este singurul care nu participă, pentru că aceste jocuri îi aduc aminte de frica pe care a trăit-o în acea noapte. În fiecare zi se apropie de închisoare și îi strecoară ucigașului, printre gratiile de la fereastră, mai multe nimicuri de care poate face el rost.

Capitolul 12

   Timp de câteva zile, Tom încearcă să o uite pe Becky, dar nu reușește, și începe să se îngrijoreze când vede că aceasta nu mai vine la școală. Pentru că era bolnavă, pe Tom îl cuprinde disperarea la gândul că Becky ar putea muri, de aceea se trezește de mai multe ori dând ocol casei tatălui ei. Războiul, pirateria sau joaca nu îl mai atrag, iar mătușa Polly observă acest lucru și încearcă să-l trateze. Ea făcea parte dintre oamenii care credeau în medicamentele brevetate, dar și în noile metode puse recent în practică. Pentru că hidroterapia era la modă, mătușa îi aplică lui Tom băi cu apă rece, frecții dure sau împachetări pentru a-i ieși „prin piele toată răutatea”.

   În ciuda leacurilor aplicate, Tom este din ce în ce mai palid și mai abătut. Apoi mătușa Polly îl tratează cu un fel de energizant, denumit „Moartea durerilor”. Este mulțumită când vede că apatia lui Tom dispare,  dar acesta se gândește doar cum să scape de tratamentele mătușii, de aceea se preface ahtiat după doctorie. Mătușa se plictisește de insistențele lui Tom și îi cere să-și ia singur picăturile. Tom le varsă de fiecare dată într-o crăpătură din podea, și îi dă și lui Peter, motanul mătușii sale, care devine foarte energic și dărâmă totul în cale. După ce sparge ghivecele de flori, motanul sare pe fereastră și fuge. Mătușa sosește la timp pentru a vedea ultimele acțiuni ale motanului și începe să-l chestioneze pe Tom. După ce găsește lingurița, își dă seama ce s-a întâmplat. Îi reproșează lui Tom că și-a bătut joc de motan, dar Tom o face să se simtă vinovată, întrebând-o de ce ar fi bun pentru el ceva ce pentru motan este o cruzime. Mătușa îl mângâie, spunându-i că nu i-a vrut decât binele, după care îi spune că nu trebuie să-și mai ia doctoria.

   De la o vreme, Tom ajunge în fiecare zi mai devreme la școală și stă cuminte lângă gard, fără a se juca, scuzându-se că este bolnav. Într-o zi apare și Becky la școală, iar Tom încearcă să îi atragă atenția, făcând tot felul de giumbușlucuri, dar fata îl ignoră și îi frânge inima.

Capitolul 13

   După ce Becky îl respinge, Tom se simte părăsit și al nimănui, așa că hotărăște să fugă de acasă și să se facă pirat. Se întâlnește și cu Joe Harper, care vrea și el să apuce calea pribegiei, după ce mama lui l-a bătut și l-a acuzat, pe nedrept, că a mâncat o smântână, de a cărei existență el nici măcar nu știa. Se întâlnesc și cu Huck, și hotărăsc împreună să meargă pe insula Jackson, la aproximativ 5 kilometri depărtare de St. Petersburg. Se despart pentru a face rost de provizii, după care își dau întâlnire într-un loc de unde știu că pot captura o plută cu care pot ajunge pe insulă. Își iau și nume de pirați: Tom devine „Răzbunătorul Negru al Mărilor Vijelioase”, Huck este „Mână Însângerată”, iar Joe, „Spaima Mărilor”. Tom aduce o bucată de șuncă fiartă, Joe, o halcă de slănină, iar Huck, o tigaie și foi de tutun.

   Își încep cariera de pirați după ce fură o plută și pornesc cu ea în larg. După ce ajung pe insulă, fac un foc mare și prăjesc slănină, pe care o mănâncă cu toată turta de mălai pe care o aveau. Huck își face o pipă dintr-un cocean scobit, și apoi adoarme sub cerul liber. Tom și Joe își spun rugăciunile în gând, după care începe să-i mustre conștiința că au furat proviziile. După ce își promit că nu vor mai fura niciodată, lucru incompatibil cu cariera de pirat, adorm și ei liniștiți.

Capitolul 14

   A doua zi dimineață, Tom se întreabă, doar pentru o clipă, unde se află. Apoi își aduce aminte și începe să privească natura din jur. Vede cum un viermișor verde își croiește drum pe corpul lui, apoi vede în apropiere un convoi de furnici, o buburuză, un graur, o gaiță, o veveriță și o vulpe. Își dă seama că toate aceste creaturi n-au mai văzut o ființă omenească și că nu știau dacă să se teamă sau nu. Tom îi trezește și pe ceilalți și merg la scăldat. După joaca din apă, băieții sunt înfometați, și se ospătează cu slănină și pește de apă dulce, prins de Tom și de Huck. Apoi pleacă într-o expediție de explorare a pădurii, și se întorc în tabără după amiază. După ce mănâncă din nou slănină, se odihnesc la umbră și, în fiecare dintre ei, încolțește dorul de casă, dar le este rușine să mărturisească.

   Apoi aud zgomotul puternic al unui tun care trăgea focuri deasupra apei, în căutarea unor înecați. Băieților nu le ia mult timp și își dau seama că ei sunt cei căutați, și sunt foarte mulțumiți de gândul că toți băieții îi invidiază pentru această faimă. La lăsarea serii, Tom și Joe se gândesc, supărați, că acasă există persoane care sunt triste din cauza dispariției lor. După ce Huck și Joe adorm, Tom găsește două bucăți de coajă albă de sicomor, și cu cretă roșie scrie ceva pe ele, după care o bucată o bagă la el în haină, și pe cealaltă în pălăria lui Joe. Părăsește locul în vârful picioarelor, după care o ia la fugă în direcția apei.

Capitolul 15

   Tom străbate apa mică a bancului de nisip, în direcția țărmului statului Illinois, după care continuă înot până pe celălalt mal. Se furișează în vaporașul acostat la mal, și se bucură de norocul lui, pentru că era ultima cursă din ziua aceea. Coboară cu câțiva zeci de metri înainte de port și ajunge, pe drumuri lăturalnice, la casa mătușii Polly. Se ascunde sub pat, în camera în care mătușa stă cu Mary și Sid, dar și cu mama lui Joe Harper, venită în vizită. Amândouă femeile plâng în hohote, considerând că băieții lor s-au înecat, și regretă că au fost atât de aspre cu ei.

   Tom urzește un plan, iar după ce mătușa adoarme, fuge din casă, fură o barcă și se întoarce în tabăra de pirați. Mănâncă cu Joe și Huck o masă copioasă cu pește și slănină, după care Tom adoarme la umbră.

Capitolul 16

   După prânz, băieții pleacă spre plaja bancului să caute ouă de broască țestoasă prin nisip. Găsesc din abundență ouă mici și albe, de aceea organizează un festin cu jumări de ouă. Se fugăresc, se iau la trântă și se joacă prin apa mică a bancului, iar când obosesc, se întind pe nisipul fierbinte. Apoi pretind că, fiind în pielea goală, sunt îmbrăcați în tricouri de circ de culoarea pielii, și organizează un circ cu trei clovni. Tom își pierde brățara din inele de șarpe cu clopoței, de aceea nu mai intră în apă, pentru că acum nu mai avea protecție împotriva cârceilor.

   Pe băieți îi cuprinde melancolia, iar Tom scrie în nisip numele lui Becky. Joe susține că vrea să se întoarcă acasă pentru că s-a săturat de singurătate. Deși avea un plan urzit în minte, Tom nu îi spune lui Joe decât că se comportă ca un copil mic. Cu toate acestea, lui Joe i se alătură și Huck, și spune că și el pleacă acasă. Băieții își strâng lucrurile și se îndepărtează încet prin apa mică a bancului. Tom se ia după ei și le spune planul său, după care se întorc pe plajă și se joacă cu entuziasm. Huck îi învață pe Tom și pe Joe să fumeze pipă. Noilor inițiați li se face rău de la tutun, dar nu vor să recunoască, și merg în pădure pentru a vomita, susținând că nu le-a priit mâncarea.

Capitolul 17

   Spre miezul nopții, cerul este brăzdat de tunete și fulgere. Băieții se înspăimântă și încearcă să se adăpostească, dar cortul lor improvizat este luat de vânt. Ploaia îi udă până la piele, dar, după ce furtuna ia sfârșit, reușesc să facă focul. Dimineața îi găsește tot în jurul focului, pentru că nu aveau niciun loc uscat unde ar fi putut dormi. Tom vede că pe ceilalți îi cuprinde din nou dorul de casă și decide să le repete planul său misterios. Joe și Huck se înseninează și încep să se joace „de-a pieile-roșii”, fiecare dintre ei fiind o căpetenie care atacă o colonie engleză. La ora gustării de dimineață, băieții nu știu cum să pună capăt bătăliei, decât fumând pipa păcii, spre groaza lui Tom și a lui Joe.

Capitolul 18

   Sâmbătă de dimineață, târgușorul St. Petersburg este cuprins de o liniște neobișnuită. Familia Harper și mătușa Polly poartă haine de doliu, iar copiii sunt în competiție pentru a decide cine merită distincția de a-i fi văzut ultima dată pe cei dispăruți. Becky plânge în curtea școlii, regretând că nu a păstrat bumbul de alamă de la Tom, pentru că în felul acesta i-ar fi rămas ceva de la el ca amintire. Își mai spune că, dacă ar mai avea șansa de a repeta ce s-a întâmplat, ar face lucrurile total diferit.

   Duminică de dimineață, după școala de duminică, clopotul începe să bată încet, ca pentru pomenirea morților. În biserică toată lumea păstrează tăcerea, iar preotul își alege ca temă pentru predică „Eu sunt Învierea și Viața!”. Scoate în evidență toate trăsăturile frumoase ale băieților, astfel încât toți enoriașii se întreabă cum de nu au putut să vadă decât răul din ei. Plini de regret, încep cu toții să plângă, alăturându-se în bocet chiar și preotul din amvon. Întreaga parohie încremenește când cei trei băieți „morți” apar în biserică și înaintează pe cărarea dintre bănci. Mătușa Polly, Mary și familia Harper se năpustesc asupra copiilor regăsiți. Preotul îi aduce slavă Domnului pentru regăsirea copiilor dispăruți, după care cântă cu toții Psalmul 100. Acasă, Tom își ia de la mătușa Polly mai multe ghionturi și pupături, în funcție de dispoziția schimbătoare a femeii.

Capitolul 19

   Planul misterios al lui Tom a fost de a se întoarce cu Joe și Huck la propria lor înmormântare. Sâmbătă seara au trecut apa pe un buștean, folosindu-și mâinile pe post de vâsle. Au dormit în pădurea de la marginea orașului, iar spre dimineață s-au furișat în galeria bisericii, unde au adormit din nou.

   În timpul gustării de luni dimineață, Tom primește multă atenție din partea mătușii și a lui Mary, dar mătușa totuși îi reproșează că, în aventura aceasta a lui, nu s-a gândit la cât de mult o face pe ea să sufere. Tom îi spune că a visat-o, și relatează întâlnirea dintre ea și doamna Harper, când el era ascuns sub pat, susținând că asta a visat. Mătușa se cutremură, și spune că Tom a fost stăpânit de Sfântul Duh. Îi trimite pe copii la școală, iar ea merge la doamna Harper pentru a-i povesti visul lui Tom. La școală, toți copiii se adună în jurul lui Tom pentru a-i auzi poveștile. Tom se hotărăște să o ignore pe Becky și stă în preajma lui Amy Lawrence. Becky suferă în tăcere și hotărăște că știe ce are de făcut. Când Tom o vede pe o bancă din spatele școlii, uitându-se la poze, împreună cu Alfred Temple (băiatul cu pălăriuță cu care s-a bătut Tom), începe să fie gelos și să regerete că a ratat șansele de împăcare cu Becky. Prezența lui Amy începe să-l deranjeze, iar la amiază fuge acasă. Și Becky îl respinge pe Alfred, care își dă seama că a fost folosit pentru a-l face gelos pe Tom, și se decide să se răzbune pe Tom, pătându-i cartea de citire cu cerneală. Becky vede fapta, dar amintindu-și cum s-a purtat Tom cu ea, nu face nimic în această privință, lăsându-l pe Tom în pericolul de a-și lua bătaie pentru pătarea cărții.

Capitolul 20

   Tom se întoarce acasă posomorât și o găsește pe mătușa Polly nervoasă. Aceasta îi reproșează că a mințit-o în privința visului, și că de fapt el a fost în casă în acea seară. Știe de la doamna Harper, care l-a chestionat pe Joe. Deși inițial lui Tom i s-a părut o glumă bună, acum regretă că a supărat-o pe mătușă și își cere iertare. Îi spune că, în acea seară, venise acasă pentru a o anunța că era bine și că nu trebuia să-și facă griji pentru el. Mătușa îl avertizează să nu mintă, pentru că minciuna amplifică păcatul. Dar Tom îi spune că i-a lăsat un mesaj scris pe o coajă de sicomor, pe care l-a băgat în buzunarul hainei, după care a sărutat-o și a plecat. Mătușa începe să se îndoiască și îl trimite la școală. După plecarea lui Tom, merge și verifică buzunarul hainei. Când găsește coaja cu mesajul scris, printre lacrimi, își spune că l-ar ierta pe Tom, chiar dacă ar înfăptui 1000 de păcate.

Capitolul 21

   Tom se întâlnește cu Becky pe drumul spre școală. Tom îi mărturisește fetei că a fost un ticălos și o roagă să îl ierte, dar Becky îl tratează cu dispreț. Tom este uluit de reacția fetei și își dorește ca Becky să fi fost băiat, pentru a o bătea zdravăn. Becky este atât de mânioasă pe Tom, încât așteaptă cu nerăbdare reînceperea orei pentru ca învățătorul, domnul Dobbins, să-i descopere acestuia cartea mânjită de cerneală și să-l pedepsească.

   Domnul Dobbins a atins vârsta maturității cu o frustrare în suflet, pentru că, din cauza sărăciei, nu și-a atins visul de a deveni medic. În catedră, el avea un sertar pe care îl închidea cu cheia, iar în sertar ținea o carte pe care o deschidea uneori, fără ca cineva să fi văzut vreodată despre ce era cartea. În acea zi, Becky găsește cheia în sertar, îl deschide și vede că este o carte de anatomie, în care descoperă o planșă frumos colorată. Din păcate, când Tom o strigă, fata se sperie și rupe planșa. După începerea orei, Tom este pedepsit pentru pătarea cărții cu cerneală. Domnul Dobbins observă planșa ruptă și îi chestionează pe toți elevii. În momentul când Becky ajunge să fie întrebată dacă ea a rupt planșa, Tom se ridică în picioare și ia vina asupra lui. Recunoștința din ochii fetei îl face pe Tom să suporte mult mai ușor bătaia și chiar pedeapsa de a sta încă două ore la școală, după terminarea programului, pentru că știe că afară îl va aștepta Becky.

   În acea seară, înainte de a adormi, Tom se gândește la un plan de răzbunare împotriva lui Alfred Temple, pentru că Becky i-a mărturisit că acesta i-a murdărit cartea, fără a-și ascunde și propria ei trădare. Dar gândurile de răzbunare sunt înlocuite de ultimele vorbe ale lui Becky din acea seară, când i-a spus lui Tom că are un suflet nobil.

Capitolul 22

   Domnul Dobbins este din ce în ce mai aspru, pentru că se apropie vacanța. Copiii cei mai mici tremură în timpul cursurilor, după care urzesc planuri de răzbunare, majoritatea terminându-se în defavoarea lor. Cu ajutorul băiatului zugravului, la care domnul Dobbins locuia împreună cu soția, băieții pun la cale cea mai mare poznă. Ei știu că în preajma unui eveniment major, învățătorul făcea abuz de alcool.

   În ziua serbării, școala este împodobită cu ghirlande de flori, iar fetele sunt îmbrăcate în cele mai alese rochițe ale lor. Copiii mici spun fiecare câte o poezie, iar Tom se încurcă și părăsește rușinat scena. Urmează exerciții de lectură și o întrecere în demonstrații de ortografie, după care tinerele domnișoare își prezintă compozițiile literare originale. Erau aceleași teme, pe marginea cărora au scris și mamele și bunicile lor. După ce este premiată eleva a cărei compoziție se numește „Vedenia”, domnul învățător se întoarce cu spatele la clasă pentru a desena pe tablă harta Americii, pentru demonstrația de geografie. Dar pentru că băuse foarte mult în seara precedentă, mâna îi tremură și greșește de mai multe ori harta, spre hazul copiilor. Sala este în delir, în momentul în care din tavan este lăsată în jos o pisică legată cu o sfoară, până deasupra capului domnului Dobbins. Pisica se agață cu gheruțele de peruca învățătorului, iar când băieții ridică pisica, aceasta se ridică cu tot cu perucă, lăsând în urmă chelia strălucitoare a domnului Dobbins, vopsită de băiatul zugravului cu auriu, când acesta dormea.

Capitolul 23

   Tom se înscrie în secția de tineret a organizației „Voluntarii cumpătării”, făgăduind să se abțină de la fumat, de la mestecat tutun și de la luarea în deșert a celor sfinte. El descoperă, cu această ocazie, că promisiunea de a nu face un lucru reprezintă calea cea mai sigură de a fi ispitit să îl facă, după ce i se trezește dorința de nestăpânit de a bea și a înjura. Dorește să se retragă din organizație, dar nu înainte de a purta în public brâul roșu primit la înscriere. Știa că bătrânul judecător de pace Fraser era pe moarte, și știa că datorită funcției acestuia în stat, probabil se va organiza o paradă în memoria sa. Dar judecătorul se dovedește neserios și doar intră în convalescență, de aceea Tom nu mai așteaptă și își dă demisia. La scurt timp moare și judecătorul.

   Libertatea nu i se pare lui Tom atât de atrăgătoare și constată că dorința de a bea devine neinteresantă. Curând se și plictisește, neștiind ce să facă cu tot timpul liber oferit de vacanță, mai ales după ce Becky pleacă cu părinții în vacanță, la casa lor din Constantinopole, statul Missouri. Încearcă să țină un jurnal intim, înființează o trupă de cântăreți împreună cu Joe Harper, și chiar organizează un spectacol de circ, vizionează spectacolul unui hipnotizator, și participă la câteva petreceri, dar interesul pentru toate acestea dispare destul de repede.

   Tom se îmbolnăvește de pojar și stă două săptămâni la pat. După acest timp, găsește târgul schimbat în rău, în urma unei intense propagande de renaștere spirituală. Atât cei vârstnici, cât și copiii, se considerau atinși de harul credinței. Tom îl găsește pe Joe Harper studiind Vechiul Testament, pe Ben Rogers vizitându-i pe săraci, pe Jim Hollis considerând o binecuvântare cerească pojarul care l-a ținut pe Tom departe de rele, iar Huck îl întâmpină cu un citat din Evanghelie. În noaptea care urmează, se stârnește o furtună cu multe tunete și fulgere, pe care Tom o consideră o pedeapsă pentru necredința sa, deși se gândește că Domnul ar fi ca o baterie de tunuri care încearcă să omoare un gândac. Boala îi revine și mai stă trei săptămâni la pat, după care îi găsește pe ceilalți băieți că încearcă și ei să se recupereze după revenirea bolii.

Capitolul 24

   Întreaga comunitate vorbește despre debutul procesului în care Muff Potter este acuzat de omor. Tom se asigură că Huckleberry nu a vorbit cu nimeni despre ce au văzut în cimitir, în noaptea crimei, și reiau jurământul a nu dezvălui nimic despre ce s-a întâmplat în acea seară. Își aduc aminte de cât de bun a fost moș Muff cu ei de-a lungul timpului, și doar pentru o clipă, se gândesc că ar trebui să facă ceva pentru a-l salva. Îl vizitează pe inculpat și îi strecoară printre gratiile ferestrei, țigări și chibrituri. Muff le mulțumește pentru bunătatea lor, într-un moment atât de greu pentru el, fapt ce le apasă băieților și mai mult conștiința deja încărcată.

   Procesul începe și mărturiile tuturor martorilor îl incriminează pe Muff Potter. Publicul din sala de judecată este revoltat că avocatul apărării pare că nu face nimic pentru a-și salva clientul de la moarte. În ziua pronunțării sentinței, procurorul declară că, pe baza mărturiilor și a probelor administrate, inculpatul se face vinovat de omor. Avocatul apărării îl citează ca martor pe Thomas Sawyer, spre absolută uimire a tuturor celor din sală. Deși la început Tom nu este capabil să scoată niciun cuvânt, de frica lui Joe Indianul care îl privea din sală, prinde curaj și istorisește cu lux de amănunte tot ce s-a întâmplat. Când ajunge în punctul în care declară că Joe Indianul a comis crima, acesta din urmă își face loc printre cei din sală și fuge pe fereastră.

Capitolul 25

   Tom se află din nou în centrul atenției, și are parte de interesul adulților și de invidia celor mai tineri. În timpul zilei, Tom se bucură de adânca considerație a tuturor, și chiar a presei, dar noaptea regretă că nu a păstrat tăcerea și îl înspăimântă gândul că Joe Indianul încă nu a fost găsit. Sunt oferite recompense pentru prinderea fugarului, și chiar este adus un detectiv, dar nimeni nu reușește să îi dea de urmă.

   Huck află că, în seara dinaintea procesului, Tom s-a întâlnit cu avocatul apărării și i-a povestit tot ce a văzut, cu condiția ca numele lui Huck să nu fie făcut cunoscut. Huck este dezamăgit că Tom a încălcat jurământul și ajunge să-și piardă încrederea în oameni.

Capitolul 26

   Tom își dorește să plece în căutare de comori, dar pentru asta avea nevoie de un partener. Îi caută pe Joe Harper și pe Ben Rogers, dar nu-i găsește, așa că pleacă în căutarea lui Huck. Acesta este întotdeauna disponibil pentru activități care nu-l costă altceva decât timp. Cei doi băieți fac rost de un târnăcop și de o lopată, și încep să sape la rădăcinile copacilor uscați. Nu găsesc nimic și obosesc, dar nu renunță și își spun că momentul ales nu este unul bun, deoarece cel mai bun loc pentru săpat este indicat de umbra unei crengi la miezul nopții. Sapă la „Casa Morții”, dar nici aici nu găsesc nimic, după care discută despre ce ar face fiecare cu banii dacă ar găsi o comoară. Finn își dorește să mănânce în fiecare zi plăcintă și să bea sifon, și să meargă la cât mai multe spectacole de circ, iar Tom își dorește să își cumpere o tobă, o sabie și o cravată roșie, după care să se însoare. Finn îi spune că o căsnicie nu duce la nimic bun, cel mai bun exemplu fiind părinții lui, care întotdeauna se certau și se băteau. În drumul lor spre casă, băieții vorbesc despre a săpa după comori în „Casa cu stafii”, despre care toată lumea știa că e bântuită, dar deocamdată se mulțumesc doar cu a privi locul de departe.

Capitolul 27

   Tom și Huck sosesc a doua zi la locul unde au ascuns uneltele, după care se îndreaptă spre „Casa cu stafii”. Pe drum își dau seama că este vineri, și, cum toată lumea știa că vinerea era cea mai ghinionistă zi, abandonează planul inițial și se joacă întreaga după-amiază „de-a Robin Hood”.

   Sâmbătă după-amiază, băieții ajung la „Casa cu stafii”. Își lasă uneltele la intrare și explorează interiorul casei. Merg și la etaj, unde găsesc doar un dulap gol, după care aud două voci apropiindu-se. De frică, se lipesc de podea și privesc printre grinzile putrede. Îl văd pe spaniolul venit de curând în târg, însoțit de un alt bărbat îmbrăcat în zdrențe. Când încep să vorbească, băieții constată cu groază că spaniolul este de fapt Joe Indianul. În timp ce mănâncă, Joe și partenerul său vorbesc despre planuri de răzbunare și călătorie, dar și despre faptul că în seara precedentă i-au văzut pe „cei doi băieți”bântuind prin jur. Hotărăsc să-și îngroape banii în podeaua casei, folosind uneltele găsite la intrare. Săpând groapa pentru bani, descoperă o comoară cu mult aur, dar se hotărăsc să o ia cu ei, având în vedere că târnăcopul folosit avea, în mod suspect, pământ proaspăt pe el. Joe suspectează că cineva se ascunde la etaj, dar când încearcă să urce, scările putrede se dărâmă sub greutatea sa. Cei doi bandiți pleacă, luând comoara cu ei, iar Tom și Huck hotărăsc să-l urmărească pe spaniol când va veni din nou prin târg.

Capitolul 28

   Visele lui Tom sunt bântuite de pierderea comorii, și constată că amintirile legate de evenimentele din acea seară sunt tot mai șterse. Începe să ia în calcul posibilitatea ca totul să nu fi fost decât un vis, așa că îl caută pe Huck și se hotărăște să aștepte să vadă dacă acesta va menționa în vreun fel comoara. Regretul lui Huck de a fi lăsat uneltele la intrarea în casă, îi confirmă lui Tom că totul era real, și încep să se gândească împreună la ceva ce a zis Joe Indianul în acea seară, cum că va ascunde comoara „la numărul doi”. Băieții elimină posibilitatea ca acel număr să fie o casă, pentru că, în târgușorul lor, casele nu erau numerotate. Apoi se gândesc că poate fi numărul camerei unui han. Tom pleacă în recunoaștere singur, pentru că nu voia să fie văzut cu Huck, și află că, la unul dintre hanuri, camera numărul doi era ocupată de mai mult timp de un tânăr avocat. Băiatul hangiului de la cel de-al doilea han, îi spune că odaia cu numărul doi este învăluită în mister, și că acolo nu a văzut niciodată pe nimeni, ci doar câte o lumină aprinsă din când în când. Tom și Huck își propun să fie vigilenți, având în vedere gândurile de răzbunare ale lui Joe Indianul, și să îl urmărească pe acesta pentru a da de urma comorii.

Capitolul 29

   La venirea serii, Tom și Huck pleacă către han, ducând cu ei mai multe chei pentru a le încerca în ușa camerei cu numărul doi. Huck rămâne la pândă, iar Tom merge în recunoaștere. Așteptarea este chinuitoare pentru Huck, dar, la un moment dat, îl vede pe Tom venind către el înspăimântat, și fug împreună până când reușesc să se simtă în siguranță. Tom îi povestește că ușa nu era încuiată, iar când a intrat în cameră și a dat prosopul jos de pe felinar, a văzut că era pe punctul de a călca pe mâna lui Joe Indianul, care dormea pe jos, printre butoiașe și o mulțime de sticle de alcool. Băieții se gândesc că fiecare local „de temperanță”, unde nu serveau băuturi alcoolice, pentru că se aflau sub patronajul unei societăți filantropice care lupta împotriva alcoolismului, avea de fapt câte o astfel de cameră. Huck promite să stea la pândă la han, pentru ca atunci când Joe Indianul va părăsi camera, Tom să meargă să recupereze comoara.

Capitolul 30

   Vineri, Tom află cu bucurie, că familia judecătorului Thatcher s-a întors în oraș, și își petrece timpul jucându-se cu Becky și cu alți copii. Sâmbătă, mama lui Becky îi organizează acesteia o petrecere în aer liber. Pentru ca invitații să se simtă în largul lor, sunt însoțiți doar de câteva fete și de câțiva băieți mai mari. Grupul merge cu vaporașul până în dreptul unei văi împădurite, unde acostează. Copiii aleargă prin pădure, se joacă în peștera lui McDougal și mănâncă bunătăți. Doamna Thatcher îi sugerează lui Becky să rămână peste noapte la o colegă care locuiește în apropierea debarcaderului, dar fata schimbă planul împreună cu Tom și hotărăsc să înnopteze la văduva Douglas, pentru că aceasta îi servea întotdeauna cu bunătăți.

   Între timp, Huck stă de pândă și îi observă pe Joe Indianul și pe partenerul său că părăsesc hanul. La adăpostul întunericului, Huck îi urmărește de aproape pe cei doi, iar la marginea măgurii Cardiff îl aude pe Joe Indianul că plănuiește s-o desfigureze pe văduva Douglas, pentru că, în trecut, soțul ei a fost judecătorul care l-a închis pentru vagabondaj și a poruncit să fie biciuit. Pentru că văduva s-a purtat întotdeauna bine cu el, Huck se hotărăște să facă ceva pentru a o salva. Fuge până la casa bătrânului Gal, și a celor doi feciori ai săi, și le spune despre discuția auzită, după care bărbații pleacă, înarmați, spre locul indicat de Huck. Când aude împușcături, băiatul o rupe la fugă.

Capitolul 31

   Duminică, înainte de ivirea zorilor, Huck se întoarce la casa bătrânului Gal, care îi povestește că, noaptea trecută, au dat de urma tâlharilor, dar chiar în momentul în care se apropiau de ei, el a strănutat fără să vrea, atrăgând atenția celor căutați. Au tras cu arma în direcția acestora, fără a ști dacă i-au nimerit, iar poliția îi caută în continuare. Huck îi mărturisește bătrânului că spaniolul, care pretindea că era surdo-mut, este de fapt Joe Indianul.

   Doamna Thatcher află că Becky nu a înnoptat la nicio colegă, iar îngrijorările ei ating apogeul când constată că nici Tom Sawyer nu este de găsit. Potera organizată pentru prinderea bandiților își pierde din importanță, și toată lumea pleacă în căutarea celor doi copii, despre care se presupune că au rămas în peștera lui McDougal. Becky și Tom nu sunt găsiți nici după a treia zi de căutări. Între timp, Huck se îmbolnăvește de friguri, iar bătrânul Gal îl lasă în grija văduvei Douglas. În St. Petersburg se află că hanul „temperanței” a fost închis, după ce s-a descoperit că făceau comerț cu alcool.

Capitolul 32

   În timpul excursiei la peștera lui McDougal, Tom și Becky s-au plimbat pe coridoarele nesfârșite ale peșterii, fără a realiza că nu mai auzeau glasurile celorlalți. Curând, și-au dat seama că s-au rătăcit și au pierdut noțiunea timpului. O vreme au căutat drumul spre ieșire, dar foamea a pus stăpânire pe ei, iar lumânările s-au terminat. Tom avea la el o prăjitură, pe care a împărțit-o cu Becky. Când li s-a făcut din nou foame, Becky a căzut în deznădejde. În căutarea ieșirii, Tom s-a întâlnit față în față cu Joe Indianul, dar acesta nu l-a recunoscut și a fugit. La un moment dat au auzit vocile celor care îi căutau, dar nu au reușit să ajungă la ei, iar vocile s-au îndepărtat. Becky a refuzat să se mai miște și l-a rugat pe Tom ca, atunci când va sosi momentul morții, să nu plece de lângă ea și să o țină de mână până la sfârșit. Dar Tom a sărutat-o și i-a spus, încrezător, că va găsi el o ieșire din peșteră.

Capitolul 33

   Marți noaptea, clopotele încep să bată, vestind în tot orașul că au fost găsiți copiii. Aceștia au descoperit o ieșire la opt kilometri mai jos de intrarea în peșteră, iar niște pescari i-au adus acasă. Doamna Thatcher își vine în fire și trimite un mesager care să-i vestească soțului ei, care conducea căutările în peșteră, despre găsirea celor pierduți.

   Tom își revine din experința traumatizantă abia vineri, iar Becky duminică. Tom află despre boala lui Huck și îl vizitează, supravegheat îndeaproape de văduva Douglas. După încă două săptămâni, Tom îl vizitează din nou, știind că acum puteau discuta lucruri mai interesante, fără a-i afecta sănătatea lui Huck.

Partenerul de fărădelegi al lui Joe Indianul a fost găsit înecat, iar Tom află de la judecătorul Thatcher că au sigilat peștera pentru ca nimeni să nu se mai rătăcească în ea. Tom aproape că își pierde conștiența, iar când își revine în fire îi spune judecătorului că Joe Indianul se află în peșteră.

Capitolul 34

   Doisprezece bărci încărcate cu oameni pleacă către peșteră, pentru a-l prinde pe Joe Indianul. Printre ei se află și Tom, care-l însoțește pe judecătorul Thatcher în barca sa. După deschiderea ușii, au parte de o priveliște îngrozitoare, întrucât cadavrul lui Joe Indianul se afla lipit de ușă, cu un briceag rupt în mână, cu care încercase să sape în grindă. Se pare că a murit de foame, lângă el găsindu-se oasele unor lilieci. Puțin mai în spate, banditul a rupt capătul unei stalagmite, și a așezat sub ea o piatră scobită, în care trebuia să colecteze picăturile de apă scurse de pe stâncă, care, în decursul unei zile, puteau umple o linguriță. Acestui loc i-a rămas numele de „Ceașca lui Joe Indianul”. Joe este înmormântat lângă intrarea în peșteră, prilej cu care iau sfârșit și demersurile de grațiere, făcute de o parte a comunității, către guvernator.

   Tom și Huck se întâlnesc pentru a discuta serios despre ce s-a întâmplat în ultima perioadă. În timp ce Huck declară că probabil comoara era pierdută pentru totdeauna, Tom îi spune că este sigur că lădița cu aur este ascunsă în peșteră. Băieții fură o barcă de mici dimensiuni și pătrund în peșteră, prin deschizătura prin care au ieșit Tom și Becky. Pentru că lădița avea cel puțin 25 de kilograme, băieții încarcă galbenii în săculeții pe care i-au adus cu ei. Intenționează să-i ascundă în șopronul văduvei Douglas, dar în apropierea casei acesteia, se întâlnesc cu Gal Jones, care-i conduce în salonul văduvei, în care se aflau adunați toți oamenii importanți ai orașului.

Capitolul 35

   În timp ce băieții se schimbă în haine curate și noi, dăruite de doamna Douglas, Huck propune să fugă pe fereastră, dar Tom îi spune că nu trebuie să se teamă și promite că orice s-ar întâmpla, el îl va proteja. Apare și Sid, care le destăinuie că petrecerea este dată de doamna Douglas în cinstea bătrânului Gal și a băieților săi, dar că toată lumea știa că, de fapt, domnul Jones voia să îl laude pe Huck pentru contribuția sa la alungarea bandiților. Tom bănuiește că Sid a spus celorlalți despre faptul că Huck i-a urmărit pe bandiți, de aceea îl bate și îi reproșează că, dacă el ar fi fost în locul lui Huck, ar fi fugit fără a se gândi măcar o clipă la ce se putea întâmpla cu doamna Douglas.

   În fața tuturor, doamna Douglas declară că va avea grijă de educația lui Huck, dar Tom strigă în fața tuturor că Huck este bogat și nu are nevoie de banii lor. Merge și aduce săculeții cu galbeni și le povestește istoria comorii. După numărare, s-a constatat că erau 12 000 de dolari, sumă pe care nicio persoană dintre cei prezenți, n-o mai văzuse vreodată la un loc.

Capitolul 36

   Tot orașul îi invidiază pe cei doi băieți, iar găsirea comorii creează o adevărată isterie printre bărbați, unii dintre ei cu un statut social bun. Aceștia demontează toate casele părăsite, scândură cu scândură, în speranța unei îmbogățiri rapide. Tom și Huck ajung vestiți, iar ziarul le publică biografiile. Văduva Douglas investește partea lui Huck din comoară, iar mătușa Polly îl roagă pe judecătorul Thatcher să facă același lucru pentru Tom.

   După ce Huck petrece o perioadă în casa doamnei Douglas, dispare de acasă. Tom îl găsește dormind într-un butoi, și îl întreabă ce s-a întâmplat. Huck îi spune că, deși a încercat, nu a mai putut suporta să stea tot timpul îmbrăcat și încălțat, să doarmă în așternuturi care nu aveau nici măcar o pată pe ele, că nu avea voie să fumeze sau să înjure, și mai presus de toate, apropierea începerii școlii i se părea de nesuportat. Îl roagă pe Tom să ia și banii lui, pentru că a constatat că averea nu îți aduce decât griji. Tom îi spune că, în acest caz, nu îl va putea primi în banda sa de bandiți, pentru că nu vrea să se spună că banda lui Tom Sawyer este formată din oameni fără valoare. Auzind cele spuse de Tom, Huck este de acord să se întoarcă la văduvă, dacă asta îi va asigura cariera de bandit. Mulțumit, Tom a adăugat că va vorbi cu văduva să fie mai permisivă cu el.

***