top of page

Cartea lui Ieremia

Alina
3 hours ago
3 min read

Michelangelo - ”Geremia” - Cappella Sistina


“Cartea profetului Ieremia” este una dintre cele mai profunde și dramatice scrieri profetice ale Vechiului Testament, reflectând o perioadă de criză religioasă, politică și morală din istoria poporului ales. Activitatea profetului se desfășoară într-un context istoric marcat de schimbări majore în Orientul Apropiat. În secolele 8-7 î.H, Imperiul Asirian, cu capitala la Ninive, domina întreaga regiune. Spre sfârșitul secolului al 7-lea î.H, însă, puterea Asiriei începe să se destrame, iar Babilonul se afirmă ca noua mare putere a Orientului. Victoria babilonienilor asupra Egiptului în lupta de la Carchemiș, în anul 605 î.H, confirmă această schimbare de echilibru politic. Aceste transformări politice au influențat în mod decisiv activitatea proorocului Ieremia, care a fost chemat să vestească voia lui Dumnezeu într-o perioadă în care regatul lui Iuda se afla sub amenințarea marilor puteri și se îndrepta spre exilul babilonian.

Profetul Ieremia s-a născut în jurul anului 650 î.H, într-o familie sacerdotală, ceea ce înseamnă că tatăl său era preot și, potrivit tradiției, ar fi trebuit, la rândul său, să urmeze aceeași cale. Dumnezeu îl cheamă însă la o misiune diferită, aceea de purtător al cuvântului divin, chiar dacă această chemare avea să-l aducă adesea în conflict cu conducătorii religioși ai vremii. Astfel, un om crescut în mediul preoțesc ajunge să denunțe tocmai corupția, formalismul religios și lipsa de credință a unei părți a preoțimii și a conducătorilor poporului.

Deși alegerea lui Ieremia făcea parte din planul lui Dumnezeu încă dinainte de nașterea sa, chemarea efectivă la misiunea profetică, adică momentul în care își începe misiunea ca profet, are loc în anul 627 î.H, în timpul regelui Iosia. În fața acestei chemări, Ieremia șovăie și își invocă tinerețea, deoarece, în societatea vremii, tinerii nu se bucurau de autoritatea necesară pentru a vorbi înaintea regilor, preoților și a conducătorilor poporului. El se simțea nepregătit și lipsit de experiență pentru o misiune atât de grea. Cu toate acestea, autoritatea profetului nu izvorăște din vârsta sau experiența sa, ci din faptul că Dumnezeu Însuși îl trimite și îl susține.

Misiunea încredințată lui Ieremia avea să se dovedească a fi una dintre cele mai dificile, deoarece mesajul pe care Dumnezeu îl transmitea prin el contrazicea atât așteptările poporului, cât și cuvintele profeților mincinoși. În vreme ce majoritatea locuitorilor regatului Iuda erau convinși că Dumnezeu va apăra Ierusalimul, și că cetatea nu va putea fi cucerită, întrucât adăpostea Templul Domnului, profeții mincinoși întrețineau această speranță, promițând biruință și îndemnând poporul să se împotrivească Babilonului. În schimb, Ieremia vestește un mesaj cu totul diferit, care spune că, din cauza idolatriei și a nedreptăților săvârșite, pedeapsa divină a devenit inevitabilă. De aceea, el îi îndeamnă pe iudei să nu se răzvrătească împotriva Babilonului, ci să accepte dominația acestuia ca pe o pedeapsă îngăduită de Dumnezeu. Din perspectivă omenească și politică, acest mesaj părea o trădare, motiv pentru care profetul a fost respins, batjocorit și persecutat de propriii săi contemporani. Este singurul profet al Vechiului Testament care a fost deținut politic, în literatura de specialitate fiind numit și “profetul lacrimilor”, întrucât a suferit mult pentru poporul său.

Sfântul Prooroc Ieremia este prăznuit de Biserica noastră la 1 mai și 4 noiembrie, când este pomenită plângerea lui Ieremia pentru Ierusalim. Tradiția bisericească menționează că a cunoscut moarte martirică, fiind ucis cu pietre de iudei în Egipt. Aceeași tradiție, adică apocrifa “Viețile Proorocilor” din secolul 1 d.H, spune că Ieremia a ascuns Chivotul Legământului într-o stâncă din muntele Nebo unde va rămâne până la învierea de obște.citește rezumatul...

 
 
 

Comments


Commenting on this post isn't available anymore. Contact the site owner for more info.
bottom of page